Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 228/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 228/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.228/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul recurent B. C. împotriva sentinței penale nr.693/13.03.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu Ț. A., din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul condamnat declară că susține recursul declarat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Avocatul desemnat din oficiu al petentului condamnat solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare condiționată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinice și legale, întrucât petentul nu a dat dovezi de reeducare, având o conduită necorespunzătoare, fiind sancționat disciplinar inclusiv în perioada de amânare.
Petentul condamnat solicită admiterea recursului și liberarea sa condiționată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 693/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 450 alin. 2 C. pr. pen. și art. 59 alin. 1 C. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. C., deținut în Penitenciarul Timișoara, de sub efectul pedepsei de 2 ani 5 luni și 841 zile închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr.1602/2012.
În baza art. 450 alin. 2 C. pr. pen., a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 04.05.2013, iar în baza art.192 alin.2 C.pr.pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 200,00 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2013 sub nr. de dosar_, petentul condamnat B. C. a solicitat liberarea condiționată.
În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat ca a executat fracția necesară și a muncit; de asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că este tânăr, are o familie de întreținut, iar părinții sunt bătrâni și bolnavi
În drept, cererea nu a fost motivată.
Din partea Penitenciarului Timișoara la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal nr. J2/_ din 05.03.2013 care concluzionează că, având în vedere că deținutul a mai fost discutat o dată, este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată fără a înțelege finalitatea acestei instituții, nu poate beneficia de liberare condiționată; s-a atașat acestuia și o caracterizare întocmită condamnatului de membrii comisiei care concluzionează că pe parcursul executării pedepsei persoana privată de libertate a prezentat o conduită situațională în raport cu normele instituției.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la analiza condițiilor legale, prima instanță a reținut următoarele:
- fracția de pedeapsă executată
B. C. a fost condamnat de Judecătoria Timișoara la pedeapsa de 2 ani și 5 luni și 841 zile (1722 zile) închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C. pen. și a interpretării Deciziei nr.67/2007 a ÎCCJ, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată, condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 2/3 din pedeapsă, respectiv 1148 zile. El a început executarea pedepsei la 27.02.2012, iar până în prezent a câștigat și executat 1278 zile (373 zile efectiv executate, 845 zile a executat arest preventiv și 60 zile câștigate pe baza muncii prestate), astfel că instanța constată că această condiție legală este întrunită.
- condamnatul este stăruitor în muncă
Din procesul-verbal al comisiei și caracterizarea întocmită condamnatului B. C. rezultă că în timpul executării pedepsei a desfășurat activități lucrative; de altfel, în urma muncii prestate, acesta a și câștigat 60 de zile de închisoare considerate ca executate.
- condamnatul este disciplinat
Condiția cu privire la disciplină nu este îndeplinită, condamnatul fiind sancționat disciplinar pe durata executării pedepsei de patru ori, nefiind recompensat niciodată pe parcursul executării pedepsei, de două ori pentru nerespectare ROI, o dată pentru atitudine necuviincioasă cadre și o dată pentru confecționare, deținere obiecte interzise.
- Condamnatul dă dovezi temeinice de îndreptare
Întrucât legislația nu prevede în ce constau aceste dovezi temeinice de îndreptare și în ce mod ar trebui să se manifeste îndreptarea, rămâne ca instanța de judecată să aprecieze în mod suveran îndeplinirea acestei condiții prin raportare la natura infracțiunii pentru care deținutul a fost condamnat și la comportamentul său din timpul executării pedepsei, pentru a constata dacă este justificată încrederea ce ar trebui acordată condamnatului. Literatura a precizat că dovezile temeinice de îndreptare se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de deținere și atenția față de ceilalți condamnați; această condiție vizează alte împrejurări decât cele legate de desfășurarea muncii și se referă la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului.
Astfel, cu privire la infracțiunea comisă și urmările acesteia, instanța a constatat că B. C. a fost condamnat pentru o infracțiune contra patrimoniului săvârșită în formă calificată, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, respectiv contra patrimoniului și contra persoanei, ceea ce denotă perseverență infracțională.
Se mai reține că deținutul B. C. a fost liberat condiționat și din executarea unei dintre pedepsele anterioare și, cu toate acestea, a continuat să săvârșească infracțiuni, aspect care denotă că acesta nu a înțeles finalitatea instituției liberării condiționate și că perioada efectiv executată nu este suficientă pentru reeducarea sa.
Pe de altă parte, s-a reținut că, într-adevăr, condamnatul a mai fost discutat o dată în comisia de liberări condiționate la 30.10.2012, la împlinirea fracției, fiind amânat la 01.03.2013 prin sentința penală nr. 3227/ 08.11.2012 a Judecătoriei Timișoara, însă instanța a apreciat că această amânare nu este suficientă pentru reeducarea condamnatului cu atât mai mult în cursul său, respectiv la 21.12.2012 acesta a săvârșit o nouiă abatere disciplinară.
Totodată, s-a avut în vedere că petentul nu s-a implicat suficient în programe de reintegrare socială, precum și faptul că în perioada executării pedepsei a adoptat o conduită situațională, fiind sancționat disciplinar de patru ori astfel că, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 450 alin. 2 C. pr. pen. și art. 59 alin. 1 C. pen., instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată.
Cu referire la prev. art. 450 alin. 2 teza a II-a C. pr. pen., instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor alin.1 al aceluiași articol, „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor”; pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art.77 din Legea nr.275/2006, liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Din interpretarea acestor dispoziții legale instanța a apreciat că cererea de liberare condiționată formulată individual de către un condamnat nu are natura unei căi de atac îndreptate împotriva procesului verbal întocmit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului, ci reprezintă o modalitate alternativă de sesizare a instanței. Legiuitorul a prevăzut două modalități, alternative, de sesizare a organelor judiciare cu o cerere de liberare condiționată pentru a da posibilitatea celor nemulțumiți de propunerea comisiei să se adreseze direct instanței de judecată și de a permite astfel organelor judiciare să verifice îndeplinirea sau nu a condițiilor stabilite de legiuitor.
Ca atare, modificarea termenului de rediscutare stabilit de către comisie nu constituie o încălcare a principiului neagravării situației în propria cale de atac întrucât cererea de liberarea condiționată nu are natura juridică a unei căi de atac, motiv pentru care, instanța apreciind că pentru reeducarea condamnatului B. C. este necesar un timp mai îndelungat decât cel stabilit de către comisie, care a fixat termen de rediscutare pentru data de 04.04.2013, a stabilit termenul de reînnoire a cererii după data de 04.05.2013.
În acest sens, s-a avut în vedere și faptul că procesul-verbal întocmit de către administrația penitenciarului nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței de judecată, care, potrivit art.450 alin. 2 C. pr. pen., are posibilitatea de a stabili termenul de rediscutare pe care îl consideră adecvat pentru a asigura atingerea scopului pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, petentul condamnat B. C., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 09.04.2013 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând sentința recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată că recursul este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Așa cum a arătat și prima instanță, și tribunalul reține că, conform disp. art. 59 C.p., pentru a se putea dispune liberarea condiționată – care este o posibilitate și nu o obligație pentru instanță – este necesar ca petentul să fi executat o parte din pedeapsă, și, totodată, să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, toate aceste criterii urmând a fi apreciate în mod necesar și prin raportare la antecedentele penale ale petentului.
Acordarea beneficiului liberării condiționate nu intervine în mod automat în momentul împlinirii fracției prevăzute de lege, ci este necesar să existe probe în sensul corijării comportamentului de către persoana condamnată și a reeducării acesteia, care să convingă instanța ca scopul pedepsei a fost atins chiar prin executarea parțială a acesteia. Aceste probe sunt evidențiate, conform art. 59 C.p., de stăruința depusă în muncă, de implicarea în activitățile educative, precum și de comportamentul condamnatului atât cu personalul din penitenciar, cât și cu ceilalți deținuți.
Or, în cauză, din analiza înscrisurilor de la dosar, tribunalul apreciază că comportamentul evidențiat de petent pe parcursul executării pedepsei până la acest moment, analizat prin raportare la criteriile prevăzute de art. 59 C.p., nu reflectă faptul că acesta s-a reeducat și nu este de natură să convingă instanța că scopul pedepsei a fost atins prin executarea parțială a pedepsei în condițiile în care acesta nu a fost niciodată recompensat și, totodată, a fost sancționat disciplinar de patru ori, ultima sancțiune fiindu-i aplicată chiar în perioada de amânare acordată raportat la prima analiză. Este evident că nu se poate vorbi de o conduită disciplinară a petentului și de înțelegerea și respectarea de către acesta a regulilor de detenție în condițiile în care, în perioada de amânare stabilită tocmai ca urmare a neîndeplinirii la acel moment a condițiilor prev. de art. 59 C.p., acesta a săvârșit o abatere – nerespectare R.O.I., fiind sancționat disciplinar la data de 21.12.2012.
În atare condiții, tribunalul consideră, la fel ca și prima instanță, că durata din pedeapsa aplicată, executată până în prezent, chiar dacă depășește fracția cerută de lege, nu a fost suficientă pentru a realiza scopul pedepsei, acela de prevenție și de reeducare, fiind pe deplin justificată și necesară executarea în continuare a pedepsei de către petentul condamnat.
Totodată, prin raportare la aceleași considerente, se constată că în mod corect a apreciat prima instanță că se impune fixarea unui termen de rediscutare a cererii după data de 04.05.2013, acest interval de timp fiind necesar și suficient pentru a asigura reeducarea inculpatului și a corija comportamentul antisocial de care acesta dă dovadă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent B. C. împotriva sentinței penale nr.693/13.03.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./07.05.2013
PI - jud. N. A.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 231/2013.... → |
|---|
