Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 231/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 231/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 231/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul recurent F. I. I. împotriva sentinței penale nr.218/23.01.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu Ț. A., din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul condamnat declară că susține recursul declarat în cauză.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Avocatul desemnat din oficiu al petentului condamnat solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare în măsura în care este admisibilă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.
Petentul condamnat solicită admiterea recursului și scăderea din pedeapsa pe care o execută a sporului de 6 luni închisoare întrucât a fost aplicat de două ori.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.218/23.01.2013 pronunțată de judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 462 alin. 1 C.pr.pen. cu referire la art. 460 și art. 461 C.pr.pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat F. I. I., în prezent deținut in Penitenciarul Timișoara.
In baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., a obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/2012, condamnatul F. I. I., aflat în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Timișoara, a formulat contestație la executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare pronunțată prin s.p nr.539/27.02.2012 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr.282/R/14.05.2012 a Tribunalului T..
Condamnatul-petent nu a motivat contestația în fapt, iar în drept a invocat prev. art. 461 al.1 lit.d C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr.539/27.02.2012 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr.282/R/14.05.2012 a Tribunalului T., condamnatul-petent a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, după cum urmează
În baza art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul F. I. I.
S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul F. I. I. prin sentința penală nr. 1740/09.06.2011 a Judecătoriei A., def prin d.p. 1386/R/15.09.2011 a Curții de Apel Timișoara și s.p. 2376/08.12.2010 a Judecătoriei A. def. prin d.p. 229/R/21.02.2011 a Curții de Apel Timișoara sunt concurente.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1740/09.06.2011 a Judecătoriei A., def prin d.p. 1386/R/15.09.2011 a Curții de Apel Timișoara în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, alin. 3 lit. f C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și 320 1 C.p.p.
- pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplic. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 276 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și art. 320 1 C.p.p.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2376/08.12.2010 a Judecătoriei A. def. prin d.p. 229/R/21.02.2011 a Curții de Apel Timișoara în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.p.
- 2 pedepse de câte un an închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002
- 2 pedepse de câte un an închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002
- 2 pedepse de câte un an închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002
S-a înlăturat provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplic. prin s.p. nr. 2376/08.12.2010 a Judecătoriei A. def. prin d.p. 229/R/21.02.2011 a Curții de Apel Timișoara
În baza art.36 alin.2 Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal s-a contopit:
- pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, alin. 3 lit. f C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și 320 1 C.p.p. aplicată prin s.p. nr. 1740/09.06.2011 a Judecătoriei A.,
- pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplic. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 276 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și art. 320 1 C.p.p. aplicată prin s.p. nr. 1740/09.06.2011 a Judecătoriei A.,
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.p. aplic. prin s.p. nr. 2376/08.12.2010 a Judecătoriei A.
și s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca în final petentul-condamnat să execute 5 ani închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal au fost interzise condamnatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art.36 alin.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 11.03.2011 la zi.
În baza hotărârii de condamnare rămasă definitivă, Judecătoria Timișoara (instanță de executare) a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.679/2012 din 15.05.2012. Mandatul a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Timișoara.
Potrivit art.461 alin.1 Cod procedură penală „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.
Prin sentința penală nr. 539/27.02.2012 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr.282/R/14.05.2012 a Tribunalului T., au fost contopite pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 1740/09.06.2011 a Judecătoriei A., def prin d.p. 1386/R/15.09.2011 a Curții de Apel Timișoara, și sentința penală nr.2376/08.12.2010 a Judecătoriei A., def. prin d.p. 229/R/21.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află numitul F. I. I. în prezent, conf. MEPÎ nr.679/2012 din 15.05.2012.
În speță, motivele invocate de condamnat în susținerea contestației la executare, nu se circumscriu motivelor limitative enumerate de art.461 alin.1 Cod procedură penală. Raportând sentința de condamnare la motivele invocate de petentul condamnat prin contestația la executare, prima instanță a constatat că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prev. de art. 461 alin.1 C.p.p. În cauză, petentul nu are nicio nelămurire cu privire la sentința penală nr.539/27.02.2012 a Judecătoriei Timișoara, invocând aspecte care țin de soluționarea fondului cauzei și care nu pot fi puse în discuție în cadrul contestației la executare.
Petentul condamnat a invocat în cadrul contestației la executare faptul că s-a aplicat un spor de 6 luni, care este netemeinic și nelegal. Or, prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs condamnatul F. I. I., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 01.03.2013 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.p.p., instanța constată că recursul promovat de condamnatul F. I. I. este nefondat, sentința primei instanțe fiind temeinică și legală.
Astfel, trebuie observat că, așa cum a arătat și prima instanță, contestația la executare reprezintă un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat.
În speță, contestatorul a înțeles să solicite pe calea contestației la executare modificarea pedepsei în a cărei executare se află, prin înlăturarea unui spor de 6 luni închisoare aplicat de instanța de fond în cadrul operațiunii de contopire efectuate.
Or, așa cum a arătat și prima instanță, motivele pe care și-a întemeiat petentul contestația le executare nu își găsesc corespondent în cazul prevăzut de art. 461 lit.d C.p.p și nici în vreunul dintre celelalte cazuri prev. de art. 461 C.p.p.. pentru a constitui temei al promovării acestei căi de atac, ci țin exclusiv de nelegalitatea și netemeinicia hotărârii penale pusă în executare, vizând o reanalizare a soluției pronunțate în cauză de Judecătoria Timișoara cu ocazia soluționării unei cereri de contopire pedepse; toate acestea reprezintă împrejurări care ar fi putut fi invocate în căile de atac ordinare promovate împotriva respectivei hotărâri, însă care sunt incompatibile cu calea de atac a contestației la executare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p., recursul declarat de condamnatul F. I. I. va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p., acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent F. I. I. împotriva sentinței penale nr.218/23.01.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./08.05.2013
PI – G. D. – Judecătoria Timișoara
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








