Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 152/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 152/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.152/C..
Ședința din Camera de Consiliu din data de 10 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror O. Ț. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea contestației declarate de contestatorul inculpat D. M. I. împotriva încheierii penale nr.731/08.04.2015 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales C. D., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocatul ales al contestatorului susține contestația, așa cum a fost formulată în scris, precizând că critică încheierea primei instanțe ca netemeinică față de motivele pentru care s-a respins cererea formulată. Precizează că, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 C.p.p. măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.1 C.p.p. Or, raportat la clientul său, în acest moment nu mai este îndeplinită cea de-a doua condiție pentru a se menține arestul preventiv, scopul măsurilor preventive putând fi realizat și printr-o măsură mai ușoară. Apreciază că în acest sens trebuie avută în vedere conduita inculpatului, respectiv faptul că și în faza de urmărire penală și în fața instanței a adoptat o atitudine de recunoaștere și de regret și, în opinia sa, această atitudine ar trebui încurajată, modalitatea de săvârșire a faptelor, fiind evident că clientul său nu ar fi avut o asemenea atitudine dacă nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai arată că procurorul a invocat poziția oscilantă a clientului său, dar acesta la prima declarație se afla sub influența băuturilor alcoolice, într-o stare foarte avansată, deci nu putea avea o atitudine coerentă, dar la următoarele declarații a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și de regret. Totodată, referitor la infracțiunea de ultraj, precizează că clientul său nu a lovit jandarmul cu mașina și nu l-a bruscat, acesta, în dorința de a-l opri pe inculpat, s-a ținut cu mâinile de portiera mașinii.
În opinia sa, o măsură mai ușoară garantează celelalte scopuri. Mai mult, precizează că îl cunoaște personal pe inculpat și pe membrii familiei acestuia, iar caracterizarea emisă de angajator a fost dată de acesta de bună-voie tocmai datorită comportamentului acestuia foarte bun la locul de muncă.
Mai dorește a se avea în vedere faptul că a trecut o perioadă de timp de la momentul arestării și nu dorește ca această prelungire de arest preventiv să se transforme într-o condamnare anticipată întrucât este posibil ca la fondul cauzei să-i fie aplicată o pedeapsă cu suspendare.
În final, insistă în analizarea solicitării privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, avându-se în vedere că îi sunt afectate și mijloacele financiare, care nu sunt deosebite, iar prin lăsarea în libertate acesta ar putea să continue activitatea la locul de muncă.
În subsidiar, solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată și menținerea măsurii arestării preventive întrucât nu s-au modificat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și, totodată, această măsură este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, respectiv infracțiunea de ultraj, refuzul de a se supune recoltării de mostre biologice, fapte săvârșite pe fondul unei stări avansate de ebrietate; nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere reacția opiniei publice în cazul în care s-ar dispune punerea în libertate.
Contestatorul personal, având cuvântul, declară că regretă săvârșirea faptelor, solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau eventual cu măsura arestului la domiciliu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art.242 alin.2 și 5 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpatul D. M.-I., aflat în arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, cercetat pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de „Ultraj”, prevăzută de art. 257 alin. 1 teza a II-a și alin. 4 C.pen., cu referire la art. 193 alin. 2 C.pen. și „Refuz de a se supune recoltării de mostre biologice”, prev. de art. 337 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., arestat preventiv prin încheierea nr. 10/03.03.2015 a Judecătoriei Timișoara în dosarul nr._, măsură care a fost menținută în faza camerei preliminare prin încheierea din 20.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2015 sub nr._, inculpatul D. M. I. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În motivarea cererii inculpatul a arătat, în esență, că la momentul actual nu mai sunt îndeplinite condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, astfel cum prevede art.223 alin.2 teza finală Cod de procedură penală, coroborate cu dispozițiile art.202 alin. l si 3 Cod de procedură penală.
A arătat că nu există la momentul actual motive de natură să demonstreze că cercetarea sa în stare de libertate ar determina o tulburare reală a ordinii publice, măsura arestării preventive fiind în cel mai rău caz o anticipare a pedepsei cu închisoarea si nicidecum o măsura absolut necesară, prin înfrângerea prezumției de nevinovăție - art. 4 Cod procedură penală, nu există riscul să se sustragă de la judecata penală, să influențeze un participant în procesul penal, să exercite presiuni asupra persoanei vătămate sau să săvârșească o nouă infracțiune și că pericolul care ar fi existat la momentul luării măsurii nu mai este unul actual și concret.
A solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru menținerea măsurii arestării preventive și nici condițiile prevăzute de art.5 paragraful 1 lit. c din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, neexistând motive verosimile de a bănui că ar săvârși o nouă infracțiune.
A făcut referire la jurisprudența C.E.D.O. sub aspectul nemotivării reținerii sau arestării de către autoritățile statului, acestea din urmă mulțumindu-se să facă o trimitere generică la textul de lege aplicabil ( cauza: Hussain c. România) și la cauza J. contra României în care statul român a fost condamnat, printre altele, pentru încălcarea dreptului garantat în art.5 paragraf 3 din Convenție, care protejează dreptul la libertate al persoanei. Inculpatul a fost arestat preventiv 11 luni Și 24 de zile.
A mai arătat că motivele determinante pentru luarea și prelungirea măsurii arestării preventive nu se mai mențin, deoarece nu se mai circumscriu spiritului dispozițiilor legale și care ar mai putea justifica o astfel de măsură și că jurisprudența C.E.D.O. face referire în aplicarea art.5 din Convenție la necesitatea sau proporționalitatea măsurii luate, arătând că s-a apreciat că necesitatea este un criteriu care justifică măsurile privative de libertate dacă acestea sunt oportune, rezonabile, absolut necesare și strict cerute de împrejurările situației.
După ce a reluat dispozițiile art.242, art.202 alin.1 C. proc. pen. art. 223 alin. 1, art. 234 C. proc. pen., a arătat că este evidentă necesitatea reanalizării stării de arest preventiv față de modificarea situației avute în vedere la luarea acestei măsuri.
A arătat că provine dintr-o familie stabilă, integrată perfect social, nu are antecedente penale, a avut o atitudine socială și procedurală potrivită, o viață personală și profesională exemplară, menționând că în acest sens s-a pronunțat și CEDO, care a statuat că la menținerea unei persoane in detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei in cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia, aspecte care au o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri.
A menționat că în legătura cu motivele indicate de autorități după analiza situației personale a inculpaților, cate sa justifice perpetuarea stării de arest, Curtea a statuat că numai motive suficient de puternice ar putea justifica lungimea perioadei de detenție și consideră că pot fi astfel de motive: tulburarea ordinii publice, gravitatea infracțiunii, pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal, pericolul de influențare a procesului, negarea culpabilității de către acuzat, pericolul de repetare a faptelor, crima organizată și nevoia de a asigura executarea pedepsei (inoperabilă în cazul in care nu exista o hotărâte de condamnare) și că toate aceste aspecte nu pot fi invocate în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, pe argumente verosimile si plauzibile; împrejurările în discuție trebuie constatate în concret și dovedite prin probe, neputând fi prezumate pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. A făcut referire la cauzele S. împotriva Moldovei, Castravet împotriva Moldovei, Wemhoff contra Germaniei), Neumaister contra Austriei, Labita contra Italiei, Sulaoja contra Estoniei.
Concluzionând, a arătat că infracțiunile de cate este acuzat inculpatul nu au un caracter violent, astfel că cetățenii din localitățile unde domiciliază acesta nu sunt în pericol sub aspectul siguranței fizice; pe de altă parte, inculpatul nu este acuzat de comiterea unor infracțiuni de înșelăciune în dauna unor persoane fizice sau juridice, care de asemenea să pună în pericol sub aspect patrimonial aceste persoane și nu a comis infracțiuni de genul care, sub aspect psihic, să prejudicieze vreo persoană, fapte care au efecte mai îndelungate în timp ca reflectate în mediul, social și, impun măcar izolarea temporară a unei asemenea inculpate de restul societății.
Menționează că la analiza subzistenței temeiului de arestare nu se poate omite evaluarea gravității faptei sau modul și circumstanțele de comitere a acestora, în raport de care, în opinia sa, este evidentă necesitatea privării de libertate a inculpaților, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, însă nu este mai puțin adevărat că la un interval de timp de mai bine de 2 luni de la luarea măsurii arestării preventive, acest pericol pentru ordinea publică s-a estompat considerabil, intervalul de timp scurs permițând inculpatului un timp de reflecție și de asumare și conștientizate a culpabilității, dimensiunea pericolului pentru ordinea publică pierzând în intensitate, în același timp existând o . argumente de ordin personal al inculpatului care ar putea constitui garanții ale desfășurării în bune condiții a procesului penal, cu atât mai mult cu cât și etapa camerei preliminare se apropie de final.
Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 2374/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul T. cercetat pentru săvârșirea, în concurs real a infracțiunilor de „Ultraj” prevăzută de art. 257 alin. 1 teza a II-a și alin. 4 C.pen. cu referire la art. 193 alin. 2 C.pen. și „Refuz de a se supune recoltării de mostre biologice”, prev. de art. 337 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
Prin încheierea penală nr. 10/03.03.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara pe o perioadă de 20 de zile, începând din 03.03.2015 până la 22.03.2015 inclusiv.
Prin încheierea penală din data de 20.03.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timișoara, în temeiul art. 207 alin. 2 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul D. M. I. și, în temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p., raportat la art. 207 alin. 6 C.p.p.,s-a dispus menținerea stării de arest a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr.132/25.03.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul T. în dosarul nr._ a1, s-a respins contestația formulată de inculpatul D. M. I. împotriva încheierii penale mai sus menționate.
Potrivit art. 242 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C. proc. pen.
Conform art. 202 alin. 1 C. proc. pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, iar potrivit art. 202 alin. 3 C. proc. pen., orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în prezenta cauză probele administrate până în acest moment procesual, astfel cum au fost menționate în încheierea din data de 20.03.2015, conduc la crearea unei suspiciuni rezonabile, așa cum este definită această noțiune în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul existenței unor date și informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, respectiv că la data de 02 martie 2015, în jurul orelor 01.15, a condus un autovehicul pe raza municipiului Timișoara și fiind urmărit de către un echipaj de poliție, nerespectând semnificația semnalelor acustice și vizuale de oprire efectuate de către echipaj, în intersecția străzii Cercului cu . fost blocat de autospeciala de poliție și oprit pentru câteva momente, a procedat la demararea și deplasarea în continuare pe . Timișoara, târându-l pe numitul P. I., jandarm aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, circa 50-60 de metri pe carosabil, cauzându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 35 de zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, există suspiciunea rezonabilă că la data de mai sus inculpatul a fost depistat în trafic conducând un autovehicul pe Calea Martirilor din municipiul Timișoara și, deși rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,96 mg/l alcool în aerul expirat, la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara acesta a refuzat să se supună recoltării mostrelor biologice necesare în vederea determinării concentrației de alcool în sânge.
Judecătorul de cameră preliminară a reținut că măsura arestării preventive a fost luată și menținută constându-se că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 al. 2 C.proc.penală., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute este pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului, s-a constat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Contrar susținerilor inculpatului din cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive ,judecătorul de cameră preliminară a constatat că una dintre infracțiunile cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită de inculpat, respectiv infracțiunea de ultraj, are un caracter violent, respectiv târârea circa 50-60 de metri pe carosabil a numitului P. I., jandarm aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, acesta suferind leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 35 de zile de îngrijiri medicale.
Împrejurarea privitoare la persoana inculpatului care a determinat reținerea stării de pericol pentru ordinea publică a fost aceea că acesta prezintă o periculozitate sporită în situațiile în care se află sub influența alcoolului, aspect care reiese din atitudinea pe care a avut-o în trafic, respectiv nerespectarea semnalelor acustice și vizuale de oprire efectuate de către echipajul de poliție, demararea și deplasarea în continuare a autoturismului după ce a fost blocat, astfel că este posibil ca acesta să săvârșească fapte de natură violentă în circumstanțe asemănătoare, conduita acestuia fiind de natura a periclita grav relațiile sociale privind siguranța publică, respectul datorat autorităților de stat și funcționarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, viața privată și siguranța persoanei, valori ocrotite de către legiuitor și vătămate prin săvârșirea faptelor.
Sub aspectul proporționalității și al duratei măsurii arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în continuare aceasta este singura măsură preventivă aptă în acest moment procesual să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., teza ultimă, respectiv prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni în condițiile indiferenței sale față de mai multe valori sociale importante ocrotite de legea penală atunci când se află sub influența alcoolului. Judecătorul de cameră preliminară reține de asemenea că durata arestării preventive nu a depășit nici 40 de zile, astfel că nu se pune problema încălcării dreptului garantat în art.5 paragraf 3 din Convenție, raportat la circumstanțele cauzei.
Judecătorul de cameră preliminară nu poate reține ca motive de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, că nu are antecedente penale, că a avut o atitudine socială și procedurală potrivită, că ar avea o viață personală și profesională exemplară, întrucât pericolul social al faptelor comise și periculozitatea făptuitorului avute în vedere la momentul luării și menținerii măsurii nu pot fi înlăturate prin recunoașterea faptei, iar situația profesională și personală invocate ca fiind exemplare se referă la situațiile în care inculpatul nu se află sub influența alcoolului, circumstanța anterior menționată fiind cea care a condus și ar putea conduce la modificarea comportamentului acestuia, precum și la săvârșirea unor alte fapte penale.
Apreciind că măsura arestării preventive este în continuare oportună, rezonabilă, absolut necesară și strict cerută de împrejurările concrete mai sus menționate, în temeiul art. 242 alin. 2 și 5 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpat, arestat preventiv prin încheierea nr. 10/03.03.2015 a Judecătoriei Timișoara în dosarul nr._, măsură care a fost menținută în faza camerei preliminare prin încheierea din 20.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termen legal, contestatorul D. M. I., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 09.04.2015 sub același număr de dosar -_ .
În motivare, s-a arătat că încheierea atacată este nelegală și netemeinică și s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de înlocuire a măsurii de arest preventiv și, în temeiul art. 242 alin.2 C.p.p., să se dispună luarea uneia din măsurile preventive prevăzute la art.202 alin.4 lit. b,d, C.p.p. și anume controlul judiciar sau arestul la domiciliu.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate de contestator, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul apreciază contestația ca nefondată, încheierea atacată fiind temeinică și legală.
Tribunalul constată, la fel ca și prima instanță, că în speța de față nu se poate reține că nu ar mai exista niciun temei pentru menținerea măsurii preventive a arestării față de inculpatul D. M. I. ori că respectivele temeiuri s-ar fi modificat în intervalul de o lună de la data luării acesteia în așa fel încât să justifice aplicarea unei măsuri preventive mai ușoare, subzistând în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și ulterior menținerea măsurii, iar durata acesteia nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
În acest sens, instanța apreciază că în privința inculpatului D. M. I. sunt în continuare îndeplinite ambele condiții prevăzute de art.223 alin.2 C.p.p., existând, pe de o parte, date de natură să convingă un observator obiectiv cu privire la posibilitatea ca inculpatul să fie implicat în săvârșirea unor fapte de natură penală, iar, pe de altă parte, menținerea respectivei măsuri preventive apărând ca necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la această a doua condiție, instanța are în vedere natura și circumstanțele concrete ale faptelor ce fac obiectul acuzării, precum și comportamentul inculpatului până la acest moment procesual, toate acestea evidențiind, contrar opiniei inculpatului, prin apărător, o periculozitate socială ridicată a inculpatului și justificând, cel puțin pentru o perioadă determinată, menținerea stării de arest preventiv a acestuia. Conduita inculpatului pe fondul consumului de alcool – conducerea unui autoturism, urmată de refuzul de a se supune controlului efectuat de un echipaj de poliție prin nerespectarea semnalelor acustice și vizuale de oprire, precum și demararea și deplasarea în continuare a autoturismului după ce a fost blocat, târând astfel pe carosabil pe o distanță de 50-60 metri pe jandarmul care se apropiase de autoturism, conduită de natură a periclita grav relațiile sociale privind siguranța publică, respectul datorat autorităților de stat și funcționarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, viața privată și siguranța persoanei, determină presupunerea rezonabilă a existenței unui fond infracțional accentuat latent, a imposibilității controlării acestuia pe fondul consumului de alcool și a lipsei oricărui respect pentru drepturile ocrotite de legea penală în aceste condiții, reliefând astfel pericolul concret pe care îl reprezintă pentru societate lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual.
Ca atare, este evident că se impune o reacție fermă a autorităților pentru a proteja comunitatea în fața unor astfel de comportamente antisociale, interesul public ca inculpatul să rămână în arest preventiv fiind prioritar celui particular de a fi cercetat în libertate. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și în prezent înțelege să recunoască săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, reprezintă elemente ce vor fi avute în vedere în momentul individualizării unei eventuale sancțiuni, însă, prin raportare la gravitatea faptelor, precum și la comportamentul oscilat manifestat de acesta pe parcursul procesului, nu sunt de natură a conduce la concluzia că pericolul pe care îl reprezintă lăsarea inculpatului în libertate a fost înlăturat sau măcar diminuat în asemenea măsură încât să justifice înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Pentru aceste considerente, apreciind și că, prin raportare la natura și gravitatea acuzațiilor (care, contrar celor susținute de inculpat, prin apărător, prezintă un grad ridicat de pericol social), la scopul urmărit prin respectiva măsură, la durata acesteia și stadiul procedurii (terminarea urmăririi penale și sesizarea instanței, dosarul aflându-se deja în procedura de cameră preliminară într-un interval de nici 40 de zile), măsura arestului preventiv nu a depășit un termen rezonabil, nu este în nici un caz disproporționată și apare ca necesară pentru a realiza scopul urmărit, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. rap. la art.205 C.p.p., contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând a obliga contestatorul, în baza art.275 alin.2 C.p.p., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. rap. la art.205 C.p.p., respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul inculpat D. M. I. împotriva încheierii penale nr.731/08.04.2015 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red./Tehnored - A.C.Ț./V.D.
5 ex./08.05.2015
Primă instanță: jud. Timișoara – T. L. M.
| ← Traficul de migranţi. Art.263 NCP. Sentința nr. 693/2014.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
