Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 356/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.356/C..
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației declarată de contestatorul condamnat M. B. V. împotriva sentinței penale nr.1355/01.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat desemnat din oficiu Ș. O., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului desemnat din oficiu solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată.
Contestatorul personal, având cuvântul solicită admiterea contestației și să beneficieze de mai multă clemență pe noul cod penal.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față contată următoarele:
Prin sentința penală nr.1355/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată M. D. B., în prezent deținută în P. Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe persoana condamnată M. D. B. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația la executarea pedepsei înregistrată la data de 10.02.2014 sub nr._, condamnatul M. D. B. a solicitat aplicarea disp. art.595 C.proc.penală, respectiv intervenirea unei legi penale noi, pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, în executarea căreia se află în prezent încarcerat în P. Timișoara.
Condamnatul M. D. B. nu a motivat cererea formulată în fapt, în cuprinsul acesteia făcându-se doar referire la posibilitatea aplicării unei legi penale noi.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, în temeiul art. 100 alin. 2 CPP, proba cu următoarele înscrisuri: MEPÎ nr. 170 din 10.12.2013 emis de către Judecătoria Chișineu-Criș, MEPÎ nr. 56 din 11.07.2013 emis de către Judecătoria Chișineu-Criș, s.p. nr. 136 din 08.10.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș definitivă prin d.p. nr. 1511/R/09.12.2013 a Curții de Apel Timișoara; s.p. nr. 49 din 02.04.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș definitivă prin d.p. nr. 817/R/10.07.2013 a Curții de Apel Timișoara.
Analizând actele și înscrisurile din dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.136 din 08.10.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1511/R/2013 a Curții de Apel Timișoara, numitul M. D. B. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, astfel: la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 3201 C.p.p.; în temeiul art. 36, art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 49 din 02.04.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș definitivă prin d.p. nr. 817/R/10.07.2013 a Curții de Apel Timișoara cu pedeapsa aplicată prin s.p. nr.136 din 08.10.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș definitivă prin d.p. nr. 1511/R/09.12.2013 a Curții de Apel Timișoara, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 alin. 1 C.p. și s-au interzis drepturile prev. de art. 64 alin. 1, lit. a teza II și lit. b C.p.
În baza hotărârii de condamnare nr. 136 din 08.10.2013 a Judecătoriei Chișineu-Criș definitivă prin d.p. nr. 1511/R/09.12.2013 a Curții de Apel Timișoara, a fost emis MEPÎ nr. 170 din 10.12.2013 de către Judecătoria Chișineu-Criș.
În fapt s-a reținut că în data de 28.09.2012, în jurul orei 10.30, numitul M. D. B., împreună cu altă persoană, a aplicat lovituri cu pumnii, respectiv cu o coadă de topor părții vătămate, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale.
Conform art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În vederea stabilirii aplicabilității art. 6 Cod pen., instanța a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime ale pedepselor, avându-se în vedere și cauza legală de reducere a pedepsei în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, prev. de art. 3201 C. proc. pen. 1969,
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
Cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare, instanța a constatat că aceasta a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 C. pen. 1969, faptă incriminată de noul cod penal în dispozițiile art. 193 alin. 2, ce prevăd pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda. La stabilirea limitei maxime a pedepsei aplicabile potrivit noilor dispoziții legale, instanța a avut în vedere și cauza legală de reducere a pedepsei în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, prev. de art. 3201 C. proc. pen. 1969, ce are corespondent în noul cod de procedură penală în art. 396 alin. 10.
Analizând pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 182 alin. 1 C. pen. 1969, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. 1969, instanța a constatat că aceasta nu depășește pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicabilă în temeiul art. 193 alin. 2 din noul cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen.1969, prin s.p. nr. 49/2013 a Judecătoriei Chișineu Criș nu depășește pedeapsa de 5 ani închisoare aplicabilă în baza art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d din noul cod penal, ce incriminează fapta de sustragere de bunuri, pe timpul nopții și prin efracție comisă de inculpatul M. D. B..
2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile vizând tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen.
Astfel, conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani și 8 luni închisoare.
Comparând pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată numitului M. D. B. cu pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen, instanța a constatat că aceasta este mai mică decât pedeapsa aplicabilă potrivit noilor dispoziții legale.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 595 C. proc. pen., instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată M. D. B..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana condamnată M. D., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 28 mai 2014 sub același număr de dosar –_ .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art. 425 ind.1 alin. 4 C.p.p., rap. la art. 416 C.p.p. și art. 418 C.p.p., tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința penală a Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Prima instanță a procedat la analizarea aplicabilității dispozițiilor art..4 și 6 C.p. raportat la toate pedepsele aplicate condamnatului, stabilind, în mod corect, că în cauză nu se impune reducerea acestora întrucât cuantumul pedepselor nu depășește limita maximă a pedepselor stabilite de legislația intrată în vigoare la data de 01.02.2014, motiv pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art.6 C.p.
Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În sarcina condamnatului au fost reținute două infracțiuni – vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 C. pen. 1969, și furt calificat, prev. de art. art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen.1969. Respectivele infracțiuni continuă să fie incriminate și după . noului Cod Penal, infracțiunea de vătămare corporală gravă săvârșită de petent regăsindu-se în prevederile art.193 alin.2 din Codul penal, în vreme ce infracțiunea de furt calificat se regăsește la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d din noul cod penal.
Raportat la respectivele dispoziții legale, prima instanță în mod corect a apreciat că în privința numitului M. B. nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Codul penal. Condamnatului i-au fost aplicate o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru vătămare corporală gravă și o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru furt calificat, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceleași infracțiuni cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani (art.193 al.2 C.p.) de la 1 la 5 ani (art. 228, 229 C.p.), referitor la aceste infracțiuni pedepsele aplicate nu trebuie reduse, acestea nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
În ceea ce privește cauza legală de atenuare a răspunderii penale prev. de art.3201 din Codul de procedură penală din 1968, care a fost reținută în favoarea petentului în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală gravă, tribunalul va avea în vedere decizia nr.14/16.06.2014 a Înaltei Curți de Justiție și Casație – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu care această cauză legală de atenuare a răspunderii penale nu va fi luată în considerare la aplicarea legii penale mai favorabile, cu sublinierea că, nici măcar prin aplicarea acesteia, maximul prevăzut de legea nouă tot nu ar fi fost mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată.
De asemenea, în mod corect prima instanță a comparat regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de Codul penal din 1968 cu cel actual, stabilind că regimul anterior este mai favorabil condamnatului (pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni aplicată conform regulilor anterioare, pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni aplicată conform regulilor actuale), astfel încât în mod temeinic și legal a considerat că pedeapsa rezultantă nu se impune a fi modificată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat M. B. V. împotriva sentinței penale nr.1355/01.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./10.07.2014
PI – jud. Timișoara, jud. LGeorgiana G.
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
