Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 390/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 390/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 390/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.390/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației declarată de contestatorul condamnat B. V. M. împotriva sentinței penale nr.1727/22.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat desemnat din oficiu Iedu A., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului desemnat din oficiu solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de aplicare a legii penale mai favorabile.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea legii penale mai favorabile.
Contestatorul personal, având cuvântul, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, contată următoarele:
Prin sentința penală nr.1727/22.04.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată B. V. M., în prezent deținută în Penitenciarul Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., a obligat pe persoana condamnată B. V. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația la executarea pedepsei înregistrată la data de 13.03.2014 sub nr._, condamnatul B. V. M. a solicitat aplicarea disp. art. 595 C.proc.penală, respectiv intervenirea unei legi penale noi, pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin s.p nr. 91 din 23.09.2013 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin nerecurare la data de 07.10.2013.
Condamnatul B. V. M. nu a motivat cererea formulată în fapt, în cuprinsul acesteia făcându-se doar referire la posibilitatea aplicării unei legi penale noi.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, în temeiul art. 100 alin. 2 CPP, proba cu următoarele înscrisuri: MEPÎ nr. 182 din 07.10.2013 emis de către Judecătoria Salonta, s.p. nr. 649/2014 din 04.03.2014 a Judecătoriei D., definitivă, fișa cazier judiciar.
Analizând actele și înscrisurile din dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.91/23.09.2013 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin nerecurare la data de 07.10.2013, numitul B. V. M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare astfel: la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., raportat la art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat; în baza art. 83 alin. 1 C.p. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 89/14.04.2011 a Judecătoriei Salonta definitivă prin d.p. nr. 741/R/27.09.2011 a Curții de Apel Oradea, urmând să execute pedeapsa totală de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p. a- aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. b C.p., pe durata prev. de art. 71 alin. 2 C.p.
În baza hotărârii de condamnare nr. 91 din 23.09.2013 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin nerecurare la data de 07.10.2013, a fost emis MEPÎ nr. 182 din 07.10.2013 emis de către Judecătoria Salonta.
În fapt, s-a reținut că în noapte de 03/04.09.2012, numitul B. V. M. a sustras un cal din posesia unei persoane, aflat pe pășunea loc. Gurbediu, .> Conform art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În vederea stabilirii aplicabilității art. 6 C. pen., instanța a analizat, într-o primă etapă, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată numitului B. V. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comparând-o cu pedeapsa aplicabilă pentru această infracțiune potrivit legii penale noi.
Instanța a constatat că infracțiunea de furt calificat săvârșită de inculpat, constând în sustragerea unui bun mobil, din loc public și pe timpul nopții, se regăsește incriminată în dispozițiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Ținând cont și de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., ce au corespondent în noul cod de procedură penală în art. 396 alin.10 și care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, instanța a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată numitului B. V. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 și a art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. 1969 nu depășește pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 228 alin., art. 229 alin. 1 lit. b C pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
În ceea ce privește starea de recidivă postcondamnatorie reținută în încadrarea juridică a faptei, instanța a constatat că și potrivit noului cod penal sunt îndeplinite condițiile stării de recidivă, conform art. 41 alin. 1 C. proc. pen., care prevede că există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.
Astfel, primul termen al recidivei îl reprezintă condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a,e și g C. pen. 1969, prin sentința penală nr. 89/14.04.2011 a Judecătoriei Salonta definitivă prin d.p. nr. 741/R/27.09.2011 a Curții de Apel Oradea, iar cel de-al doilea termen al recidivei este reprezentat de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 și a art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. 1969, prin sentința penală nr. 91 din 23.09.2013 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin nerecurare la data de 07.10.2013, însă tratamentul sancționator al recidivei va fi cel prevăzut de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal rap. la art 83 C. pen. 1969.
În ceea ce privește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată numitului B. V. M., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Astfel, tratamentul sancționator aplicat inculpatului B. V. M., prin sentința penală nr. 91 din 23.09.2013 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin nerecurare la data de 07.10.2013, prin care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 89/14.04.2011 a Judecătoriei Salonta definitivă prin d.p. nr. 741/R/27.09.2011 a Curții de Apel Oradea și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 2 ani închisoare - în total 4 ani închisoare nu va fi modificat ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Penal, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 595 C. proc. pen., instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată B. V. M..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termenul prevăzut de lege, contestatorul B. V. M., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 06.06.2014, sub număr de dosar –_ .
Contestația nu a fost motivată în scris.
Examinând sentința penală contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința penală a Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208, 209 alin.1 lit.e, g din Codul penal din 1969 continuă să fie incriminată și după . noului Cod Penal, infracțiunea fiind preluată de art.229 alin.1 lit. b din Codul penal (forma agravată a furtului prevăzută de art.209 alin.1 lit.e C.p. a fost dezincriminată, situație în care, la momentul de față, în sarcina condamnatului poate fi reținută infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.229 alin.1 lit.b din Codul penal).
Raportat la dispozițiile art.229 alin.1 lit. b C.p., prima instanță în mod corect a apreciat că în privința numitului B. V. M. nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Codul penal. Condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru furt calificat, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, referitor la aceste infracțiune pedeapsa aplicată nu trebuie redusă, aceasta nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
Este adevărat faptul că în sarcina condamnatului a fost reținută și o cauză legală de atenuare a răspunderii penale – art.3201 din Codul de procedură penală din 1968. Sub acest aspect instanța va avea în vedere decizia nr.14/16.06.2014 a Înaltei Curți de Justiție și Casație – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în conformitate cu care această cauză legală de atenuare a răspunderii penale nu va fi luată în considerare la aplicarea legii penale mai favorabile.
În sfârșit, în sarcina condamnatului a fost reținută și starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a din Codul penal din 1969, infracțiunea de furt calificat fiind comisă înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin s.p.nr.1703/2010 a Judecătoriei Salonta.
Ținând seama de prevederile art. 15 alin. 2 din Legea nr.187/2012, în conformitate cu care regimul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, în mod corect prima instanță a considerat că soluția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei trebuie menținută.
Totodată, în condițiile în care această din urmă pedeapsă de 2 ani închisoare a fost aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208, 209 al.1 lit.a,e,g C.p.din 1969, care a fost preluată în prezent de disp. art. 228, 229 lit.b C.p., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, trebuie observat că nici în privința acesteia nu este incident art.6 C.p.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat B. V. M. împotriva sentinței penale nr.1727/22.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./11.07.2014
PI – jud. Timișoara, jud. G. G.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
