Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 82/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.82/C..
Ședința publică din data de 23 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Brindescu L. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației declarate de DNA – Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr.106/22.01.2015 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul Ș. N. C., asistat de avocat ales A. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de solicitat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra contestației declarate în cauză.
Procurorul susține contestația așa cum a fost formulată în scris și solicită admiterea acesteia, în temeiul art. 4251 pct.7 lit.a C.p.p., desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de liberare condiționată.
În motivare, arătă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, care expiră la data de 14.03.2017, acesta mai are de executat 800 zile din pedeapsă, este la prima analiză și, mai mult, la data formulării cererii acesta nu era discutat în comisia penitenciarului. Arată că există practică în acest sens - decizia pronunțată în dosarul nr._/55/2014 de tribunalul A., în acea cauză petentă fiind un magistrat ce a fost condamnat la 4 ani închisoare și cu privire la care s-a dispus o amânare de 1 an, considerându-se că fracția de pedeapsă executată nu este suficientă, pedeapsa neexercitându-și rolul până la acel moment. De asemenea, mai arătă că judecătorul trebuie să respecte legea mai mult ca un cetățean de rând, iar în speța de față petentul a avut calitatea de judecător și a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, suma fiind de 50.000 euro, iar față de gravitatea faptei comise de acesta, pune concluzii de respingere a cererii.
Apărătorul intimatului solicită respingerea contestației formulate de parchet, considerând că prima instanță a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege în condițiile în care petentul a executat fracția cerută de lege, pe timpul detenției a fost recompensat de 16 ori, nu a avut nicio sancțiune și a participat la toate activitățile din penitenciar. Mai arată că fapta săvârșită a fost avută în vedere cu ocazia judecății fondului și pe baza ei a fost stabilită pedeapsa și nu are legătură cu cererea de față, legiuitorul nefăcând diferențe între condamnați în funcție de natura infracțiunilor săvârșite, așa cum reiese din art. 59 C.p. din 1969.
Depune la dosar ca practică judiciară deciziile penale nr.409/06.06.2011 și 169/R/01.03.2010.
Intimatul Ș. N. C., având cuvântul, solicită respingerea contestației și menținerea sentinței primei instanțe întrucât prin admiterea cererii s-a mers strict pe condițiile prev. de art. 59 V C.p., respectiv împlinirea fracției, existența dovezilor temeinice de îndreptare, a stăruinței în muncă și a disciplinei, iar în cazul său nu este pus sub semnul întrebări nici unul dintre aceste criterii. Precizează că din raportul comisiei de liberare condiționată din penitenciar reiese că a avut un comportament bun, că pe timpul detenției a fost recompensat de foarte multe ori, inclusiv cu permisiunea în mod repetat de a părăsi penitenciarul, toate acestea având în spate o justificare în comportamentul său, a participat la activitățile din cadrul penitenciarului, iar fracția de pedeapsă este executată. Referitor la susținerea parchetului în sensul că nu a fost îndeplinită fracția la momentul formulării cererii de liberare condiționată dorește să arate că instanța supremă a stabilit că fracția trebuie să fie îndeplinită la data discutării cererii la instanță, iar nu la data introducerii acesteia. În ceea ce privește raportarea la gravitatea faptei, arată că art. 6 C.p.p. nu ne permite ca la soluționarea cererii de liberare condiționată să se aibă în vedere aceste aspecte, avute deja în vedere la judecarea cauzei pe fond, întrucât s-ar încălca principiul non bis in indem. Mai arată că este adevărat că liberarea condiționată este o vocație, nu un drept, însă că nu poate fi refuzată în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute expres de lege întrucât altfel intrăm în domeniul arbitrariului, iar aceasta ar afecta previzibilitatea jurisprudenței și legii, garantate la nivel european.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.106/22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art. 587 al 1 N.C.pr.pen., cu aplicarea art. 6 N.C.pen. cu referire la art. 59 și urm. din C.pen., a admis cererea de liberare condiționată a petentului condamnat Ș. N. C., în stare de deținere în Penitenciarul Timișoara, și, pe cale de consecință, a dispus liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.189/2013 emis de Curtea de Apel A.-I., în temeiul sentinței penale nr. 159/2012, atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art.588 N.C.pr.pen.
În temeiul art. 275 alin. 3 N C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.01.2015 sub nr._, petentul condamnat Ș. N. C. a solicitat să fie liberat condiționat din executarea pedepsei de 5 ani aplicată de Curtea de Apel A.-I. prin sentința penală nr.159/2012.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat fracția din pedeapsă necesară liberării condiționate, ca urmare a muncii prestate i se consideră executate un nr. de 175 de zile, în perioada detenției a lucrat în interiorul penitenciarului, fiind deținut de sprijin în activitățile educative, iar apoi a lucrat în întărirea dispozitivului de pază, respectiv la perimetrul de pază, aspect care presupune o mare încredere din partea conducerii penitenciarului și o conduită desăvârșită din partea sa, a petentului.
A mai arătat petentul că a lucrat și în afara penitenciarului, la un punct de lucru fără pază și fără supraveghere, aspect care, de asemenea, presupune o conduită adecvată, iar pe toată perioada detenției a avut o bună comportare, fiind recompensat de 14 ori, inclusiv cu permisiunea de a părăsi penitenciarul (de două ori câte 24 de ore, o dată 3 zile și o dată 5 zile), nu a fost sancționat disciplinar, a participat la programele social-educative la care a fost selectat, a urmat un curs de calificare profesională în domeniul creșterii animalelor și a participat la programul de pregătire pentru liberare și evitarea riscului de recidivă.
Sub aspectul probatoriului instanța a administrat, în temeiul art. 100 alin.2 C.p.p., proba cu înscrisuri.
Din procesul-verbal al comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată nr. J2/_/20.01.2015 rezultă că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 15.03.2012, că aceasta urmează să expire la data de 14.03.2017, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1217 zile, din care, în cazul în care muncește 304 zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate și 913 zile efectiv executate.
De la data de 15.03.2012 până la data de 20.01.2015 a executat un nr. de 1042 zile și i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate un nr. de 175 zile. Rezultă un total de 1217 zile executate câștigate și executate.
Petentul condamnat nu are antecedente penale și se află la prima analiză.
Instanța a reținut că la dosarul cauzei a fost depusă și o caracterizare privind comportamentul condamnatului pe perioada detenției, din cuprinsul acesteia rezultând că pe parcursul executării pedepsei privative de libertate a avut conduită adecvată în raport cu normele penitenciarului și s-a adaptat corespunzător la mediul carceral. Nu a fost sancționat disciplinar. A fost recompensat de 16 ori din care de 12 ori cu suplimentarea drepturilor la pachete și la vizite și de 4 ori cu permisiunea de ieșire din penitenciar. A participat în mod constant la activități lucrative obținând rezultate bune în muncă și s-a implicat activ în cadrul programelor educaționale și de formare profesională.
Propunerea Comisiei a fost în sensul că persoana privată de libertate poate să fie liberată condiționat.
Asupra legii aplicabile, instanța a reținut că, potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal, "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă". Or, în cazul situațiilor tranzitorii, faptelor penale săvârșite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, urmează să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație.
Având în vedere situațiile tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, se constată că dispozițiile art.59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse modificării prin dispozițiile art.99-106 din Noul Cod penal, care spre deosebire de vechea reglementare, impun condamnatului să facă dovada că a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite, astfel că dispozițiile legii vechi apar ca fiind mai favorabile.
Legiuitorul a stabilit că la analiza oportunității liberării condiționate a unui deținut instanța va lua în considerare disciplina acestuia și existența dovezilor temeinice de îndreptare, tocmai pentru a constata dacă scopul pedepsei a fost realizat prin intermediul pedepsei aplicate.
Așa cum rezultă din înscrisurile expuse mai sus, se constată că cele două condiții cumulative stabilite de textul legal enunțat sunt îndeplinite în cauză, atât cu privire la fracțiunea de pedeapsă executată, cât și cu privire la comportarea la locul de detenție a petentului condamnat, constatând că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, împrejurări față de care instanța a apreciat că deținerea în continuare a petentului condamnat în scopul prev. de art. 52 C.pen. nu mai este necesară, urmând a dispune liberarea condiționată a acestuia înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termenul prevăzut de lege, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 11.02.2015 sub același număr de dosar –_ .
În motivele contestației s-a arătat, în esență, că cererea de liberare a fost admisă la prima analiză a situației petentului, însă doar îndeplinirea fracției, respectiv executarea numărului minim de zile -1217 zile, nu justifică admiterea cererii de liberare condiționată, neputându-se dispune liberarea condiționată cu o astfel de faptă penală, deținutul dând dovadă de dispreț față de normele de conviețuire socială.
S-a precizat că, din modul de redactare a instituției liberării condiționate, reiese că aceasta constituie o măsură de încredere față de persoana privată de libertate condamnată la pedeapsa cu închisoarea sau detențiunea pe viață și nu se aplică în mod automat după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă se dovedește, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Executarea fracției legale nu presupune însă operarea de drept a liberării condiționate.
Legiuitorul a prevăzut cumulativ și întrunirea altor condiții legale, cu vocație la liberarea condiționată (condamnatul este stăruitor în muncă, disciplinat, dovezi temeinice de îndreptare, lipsa antecedentelor penale).
În ceea ce privește condiția stăruinței în muncă, s-a apreciat că aceasta nu este îndeplinită în situația în care, așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosar petentul a participat la diverse activități socio - culturale, nefiind arătat în ce a constat munca prestată.
Pornind de la aceste împrejurări, s-a apreciat că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, liberarea condiționată a executării pedepsei neputând fi aplicată în această situație.
În acest sens, s-a mai precizat că petentul, în calitate de judecător în cadrul Curții de Apel Timișoara, cu funcție de conducere în cadrul instanței, a comis infracțiuni de corupție, sancționate cu o pedeapsă de 5 ani închisoare. S-a considerat că are relevanță faptul că faptele au fost comise în calitate de judecător, iar gravitatea faptei săvârșite de către condamnat reprezintă un criteriu care să fie avut în vedere cu ocazia analizării condițiilor liberării condiționate. Împrejurarea că petentul s-a încadrat în ultimul timp în programul regulamentar și a participat la activitățile din penitenciar fără să se evidențieze, nu poate duce la concluzia că a fost atins scopul de reeducare al pedepsei și că aceasta merită să fie liberat condiționat înainte cu mai mult de 2 ani față de momentul când pedeapsa sa ar fi efectiv executată, respectiv la data de 14.03.2017.
Potrivit legii penale române, executarea integrală a pedepsei este regula și liberarea condiționată este excepția. Așa fiind, parchetul se întreabă ce condamnare trebuie să execute un condamnat și ce gravitate trebuie să aibă faptele pentru care a fost condamnat pentru a executa până la termen o pedeapsă, dacă nici în privința unui condamnat care a avut o bogată activitatea infracțională nu se apreciază că pedeapsa trebuie să o execute integral?
Potrivit practicii judiciare, „pedeapsa pronunțată de instanță se execută de regulă integral, deoarece în momentul aplicării pedepsei instanța a fost aceea care a apreciat durata pe care trebuie să o execute condamnatul pentru a se putea obține reeducarea lui, raportat la gradul de pericol social concret atât al faptei săvârșite, cât și al infractorului". Aceasta fiind o reproducere a unui principiu general al legislației penale române, s-a apreciat că în situația specială a condamnatului Ș. N. C. se impune a se respecta hotărârea instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție, și continuarea executării pedepsei până la termen de acesta. Altfel, ar însemna să se recunoască comisiei din penitenciar sau inculpatului un rol pe care se pare că și-l asumă, dar care nu îi este conferit de lege, anume acela de a aprecia că se impune reindividualizarea pedepselor aplicate anterior de instanțe și aflate sub autoritatea de lucru judecat.
De altfel, în mod întemeiat societatea civilă acuză sistemul judiciar de prea multă îngăduință în privința amânărilor de executare, a întreruperilor și a liberărilor condiționate. Cum este și firesc, așteptările sunt ca pedepsele ce se pronunță de instanțe să și fie executate. Greșit sunt interpretate uneori de instanțe dispozițiile articolelor 59 - 60 C.pen., în sensul că la împlinirea fracției persoana condamnată trebuie de regulă liberată, pentru că așa prevede legea și nu se poate justifica o privare în continuare de libertate. Nu aceasta a fost intenția legiuitorului și nu aceasta așteaptă societatea de la sistemul judiciar, care, finalmente, trebuie sa slujească, să protejeze societatea de acțiunile vătămătoare ale persoanelor care nu înțeleg să se conformeze ordinii de drept.
Nu instanțele trebuie să se teamă de respingerea propunerilor și de justificarea acestor sentințe, ci condamnații trebuie să se teamă că dacă nu vor reuși să convingă că merită să fie liberați vor rămâne în secțiile de deținere până la expirarea ultimei zile din pedeapsă.
Excepția, liberarea condiționată, trebuie să fie solid argumentată, convingătoare în privința dovezilor temeinice de îndreptare de care condamnații trebuie să dea dovadă. Care sunt dovezile temeinice în cazul condamnatului Ș. N. C.? Probabil faptul că și-a îndeplinit sarcinile și normele încredințate, respectiv că a participat la concursuri tematice, sportive si moral religioase, însa nu a făcut activități pentru a justifica oarecum banii cheltuiți de societate cu întreținerea sa, costuri zilnice pe care mulți oameni liberi și cu o conduită conformă nu și le permit.
Alături de dispozițiile art.59 - 60 C.pen., liberarea condiționată este reglementată și de dispozițiile art. 587 C.pr.pen., în alineatul 1 al acestei norme de procedură arătându-se: „liberarea condiționată se dispune la cerere sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor (...)", făcându-se astfel trimitere la dispozițiile Legii nr.275/2006, privind executarea pedepselor, potrivit căreia schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca și grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bună conduită și a făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și în cadrul muncii prestate. Examinând aceste prevederi se observă că sunt foarte stricte cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte condamnații aflați în executarea pedepselor, pentru a putea beneficia de o schimbare de regim a executării. In cele din urmă aceasta este o măsură administrativă, supusă controlului judecătoresc, însă este mult mai puțin importantă prin consecințele ei decât liberarea condiționată.
Or, în speță, această examinare cu acuratețe a tuturor cerințelor nu a avut loc, dovadă fiind și nemotivarea aprecierii că ar fi îndeplinite condițiile legale privind liberarea condiționată a condamnatului. O expediere lacunară prin copierea datelor puse la dispoziție de Penitenciarul Timișoara nu poate fi considerată ca fiind o motivare a hotărârii ce s-a pronunțat în cauză.
Astfel, s-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că Ș. N. C. nu s-a remarcat prin nimic în perioada detenției, faptele pentru care a fost condamnat au avut un impact deosebit asupra instituției și comunității din care provine condamnatul, iar opinia publică va fi în măsură să aprecieze că astfel de fapte sunt privite ca derizorii de sistemul judiciar. Este nepermis ca o pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită de înalta Curte de Casație și Justiție, să fie redusă la 1217 de zile de către comisia din penitenciar, tară îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Examinând sentința contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Astfel, tribunalul reține că, în conformitate cu disp. art.59 C.p. din 1969 – aplicabil prin raportare la disp. deciziei nr.214/1997 a Curții Constituționale și alin.15 alin.2 din C.R., pentru a se putea dispune liberarea condiționată este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de acest text legal, respectiv: petentul să fi executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege (2/3 în cazul pedepsei care nu depășește 10 ani și 3/4 în cazul pedepsei mai mari de 10 ani), să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare; totodată, mai este necesar a se ține seama și de antecedentele penale ale petentului.
Acordarea beneficiului liberării condiționate nu intervine în mod automat în momentul împlinirii fracției prevăzute de lege, ci este necesar să existe probe în sensul corijării comportamentului de către persoana condamnată și a reeducării acesteia, care să convingă instanța ca scopul pedepsei a fost atins chiar prin executarea parțială a acesteia. Aceste probe sunt evidențiate, conform art. 59 C.p., de stăruința depusă în muncă, de implicarea în activitățile educative, precum și de comportamentul condamnatului atât cu personalul din penitenciar, cât și cu ceilalți deținuți, și se interpretează prin raportare și la comportamentul anterior al acestuia evidențiat de eventuale antecedente penale.
Or, din analiza înscrisurilor depuse la dosar în fața primei instanțe, tribunalul apreciază, la fel ca și prima instanță și contrar opiniei procurorului, că aceste condiții sunt îndeplinite în privința condamnatului Ș. N. C., neexistând nici un impediment pentru admiterea cererii de liberare condiționată a acestuia.
Astfel, din cuprinsul procesului-verbal nr.J2/_/20.01.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara, reiese că executarea pedepsei condamnatului a început la data de 15.03.2012 și urmează să expire la data de 14.03.2017, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate este necesar ca petentul condamnat să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1217 zile, din care, în cazul în care muncește 304 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 913 zile efectiv executate. Comisia a constatat că petentul a executat fracția necesară, executând în mod efectiv un număr de 1042 zile, iar 175 zile considerându-i-se executate ca urmare a muncii prestate.
În opinia instanței acest număr de zile câștigate ca urmare a muncii prestate în decurs de doi ani – 175 zile – evidențiază în mod cert o implicare activă, o stăruință a petentului în desfășurarea de activități lucrative, dovedind fără putință de tăgadă îndeplinirea respectivei condiții în privința petentului. În ceea ce privește susținerea parchetului în sensul că nu s-a arătat în ce a constat munca prestată, trebuie observat, pe de o parte, că legiuitorul nu a condiționat îndeplinirea acestei condiții de natura muncii prestate astfel că o astfel de detaliere nici nu apărea ca necesară, iar, pe de altă parte, că nici procurorul nu a apreciat necesară o astfel de detaliere cu ocazia judecării cererii de către prima instanță, neformulând nicio cerere în acest sens.
În același timp, din caracterizarea înaintată la dosar de către Penitenciarul Timișoara reiese că acesta a manifestat un comportament adecvat în relațiile cu personalul din penitenciar și celelalte persoane private de libertate și a evidențiat o dorință evidentă de corectare a comportamentului antisocial, fiind recompensat în mod constant pe parcursul executării pedepsei (16 recompense), inclusiv cu permisiunea de a părăsi penitenciarul o zi, 3 zile și 5 zile, nefiind niciodată sancționat, și implicându-se în mod extrem de activ în programe educaționale, sociale și psihologice - participând la 67 astfel de programe. Condamnatul a fost evaluat pe perioada de carantinare-observare și reevaluat psihologic pentru revizuirea regimului de executare a pedepsei privative de libertate și a beneficiat de consiliere psihologică individuală centrată pe problemă la solicitare.
În ceea ce privește antecedentele penale, se observă că nu există astfel de antecedente, aflându-se la primul contact cu legea penală.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că nu există nici un impediment pentru admiterea cererii de liberare condiționată a petentului condamnat, argumentele folosite de către parchet în motivarea contestației – respectiv faptul că petentul nu s-a evidențiat în mod deosebit– nefiind susținute de probele din dosar. Petentul s-a aflat în penitenciar din data de 28.12.2012 (perioada cuprinsă între 15.03.2012 fiind executată în arest preventiv), iar în acest interval de doi ani a participat la 67 de programe educaționale, sociale și psihologice, a participat în mod extrem de activ la activități lucrative – având 175 zile câștig – și a reușit și obținerea a 16 recompense, toate acestea, coroborate inclusiv cu faptul că este la primul contact cu legea penală, fiind suficiente, în opinia instanței de control judiciar, pentru a evidenția că perioada deja executată este suficientă pentru reeducarea petentului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scopul pedepsei aplicate putând fi realizat și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
În ceea ce privește celelalte argumentele invocate de parchet în susținerea prezentei contestații și care ar impune respingerea cererii de liberare condiționată – respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite evidențiat de natura infracțiunii și calitatea petentului, care impun executarea integrală a pedepsei –, tribunalul constată că acestea nu se regăsesc printre condițiile cerute în mod expres de lege pentru liberarea condiționată, astfel că nu pot justifica, prin ele însele, respingerea unei cereri atâta timp cât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 59 V.C.p.
Natura și gradul de pericol social prezentat de infracțiunea săvârșită, precum și toate circumstanțele reale și personale, au fost avute în vedere de către instanță la momentul individualizării judiciare a pedepsei în a cărei executare se află condamnatul și se reflectă în cuantumul acesteia, iar acest cuantum are relevanță în ceea ce privește prima condiție cerută de art. 59 C.p. – cea privind fracția de pedeapsă ce trebuie executată pentru a putea beneficia de liberare condiționată, neputând fi avute din nou în vedere ca și condiții distincte atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles să le includă printre condițiile enunțate de art. 59 C.p. din 1969.
O interpretare în sens contrar ar reprezenta o adăugare la lege și ar lăsa loc arbitrariului, încălcând principiul previzibilității normei juridice consacrat de art.6 CEDO, conducând la excluderea, în fapt, de plano de la acest beneficiu legal a anumitor categorii de condamnați – în raport de faptele comise – deși legiuitorul a prevăzut că acest beneficiu legal poate fi acordat tuturor condamnaților după executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de DNA – Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr.106/22.01.2015 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
4 ex./20.03.2015
PI – jud. Timișoara – jud. S. M.
| ← Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Hotărâre din... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
