Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 272/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 272/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 272/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr.272/C..
Ședința din Camera de Consiliu de la 16 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte – Judecător de Cameră Preliminară: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației formulată de contestatorul inculpat R. I. C. împotriva încheierii penale din data de 04.04.2014 a Judecătorie Lugoj, pronunțată în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a fost lipsă contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată întrucât la dosar există adresa nr.113/P/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a dispus trecerea dosarului privitor la inculpatul Rîmneanțu I. C. pentru soluționare Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Timișoara.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj în dosarul nr._ 13, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.113/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind pe inculpatul R. I. C., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 215 alin.1 și art. 290 alin.1 din Cod penal din 1969, cu aplic. art. 33 lit a și 37 lit b din Cod penal din 1969, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul R. I. C. și s-a stabilit termen de judecată la data de 06.05.2014, termen pentru când se vor cita părțile.
Pentru a pronunța această încheiere, s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.113/P/2013 din data de 20.12.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul R. I. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin. 1 C.pen. și art. 215 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. și art. 37 lit. b) C.pen.
În fapt, s-au reținut următoarele:
Organele de poliție judiciară din cadrul Postului de Poliție Racovița județul T., s-au sesizat din oficiu la data de 13 ianuarie 2010 cu privire la faptul că învinuitul R. loan C., în timp ce avea în administrare activele S.A. „Racoviceanca”, a falsificat semnăturile martorilor acționari și a membrilor consiliului de administrație a societății, înstrăinând bunurile imobile, înscrise în C.F._ Racovița și C.F. 1308, formate din teren intravilan și atelier mecanic.
În timpul cercetărilor unii membrii acționari au depus plângeri în legătură cu aceste aspecte, solicitând cercetarea învinuitului și precizând că se vor constitui părți civile în fața instanței de judecată cu contravaloarea acțiunilor deținute și a dividendelor neprimite de la administrator. S-a stabilit în cursul cercetărilor că învinuitul a convocat fictiv pentru data de 20 mai 2009 membrii acționari și consiliul de administrație S.A. „Racoviceana", ocazie cu care a încheiat un proces-verbal, prin care s-a stabilit vânzarea imobilelor menționate anterior.
În timpul cercetărilor, organele judiciare au identificat mai mulți membrii semnatari ai procesului verbal despre care se susține că ar fi participat la respectiva adunare și cu ocazia audierilor aceștia au declarat că nu au cunoștință de adunarea generală extraordinară a acționarilor din data de 20 mai 2009 și nu au semnat procesul verbal și anexele acestuia.
Aceiași stare de fapt este declarată și de către membrii consiliului de administrație.
Cu ocazia acelei adunări extraordinare a membrilor acționari au fost încheiate două tabele nominale, conținând numele membrilor participanți la adunarea generală din 20 mai 2009, ocazie cu care s-a constatat că un număr de 13 persoane care ar fi participat la respectiva adunare, sunt decedate de mai mult timp, fapt confirmat prin tabelele și extrasele certificatelor de deces pentru uzul organelor oficiale, atașate la dosarul cauzei.
De asemenea, au fost identificate actele notariale, notarul public punând la dispoziția organelor judiciare toate documentele care au stat la baza perfectării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. „Macoviceana”, reprezentată de învinuit și S.C. „B.” S.R.L. reprezentată de numitul P. S. M., precum și contractul în litigiu, din care rezultă că învinuitul odată cu vânzarea imobilului, proprietatea S.A „Racoviceana”, format din teren și construcții, a transmis și dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorului asupra postului de transformare nr. T 5553, situat pe terenul descris anterior prevăzut și în contractul de vânzare-cumpărare nr. 215/05 octombrie 2009. în cauză au fost efectuate verificări în evidențele Primăriei comunei Racovița, rezultând faptul că postul de transformare din litigiu nu se afla pe suprafața de 3.560 mp, acesta aflându-se pe domeniul public și aparține comunei Racovița, care se constituie parte civilă în proces cu suma de 10.000 lei (fila 27).
Pentru clarificarea situației transformatorului, în documentele notariale a fost identificat procesul verbal de predare - primire încheiat la data de 19 aprilie 2002 între I. N., reprezentant al S.A. „Comoara,, Racovița și R. loan C., reprezentant al S.A. Racoviceana, din care rezultă că S.A. „Comoara" a predat către S.C. Racoviceana postul de transformare de la fostul C.A.P. Racovița inventariat sub nr. 5553.
Fiind audiat numitul I. N. a declarat că în anul 1995 -1996, în calitate de președinte al S.A. „Comoara" a predat numitului B. P. o magazie și alte bunuri ce se aflau în aceasta, predarea-primirea, făcându-se pe liste de inventar, iar transformatorul electric nu a făcut obiectul predării deoarece nu se afla în inventarul S.A. „Comoara", iar cu privire la procesul verbal a menționat că nu are cunoștință de încheierea sa și nici nu l-a semnat, deoarece din anul 1996 nu a mai avut nici o activitate în cadrul S.A. „Comoara” sau „Racoviceana" (fila 88).
În cursul cercetărilor s-a stabilit că învinuitul în baza documentelor false întocmite s-a prezentat la notarul public Oprițanu O. A. la data de 05 octombrie 2009, unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu numitul P. S. M., înstrăinând bunurile societății și odată cu acestea și transformatorul proprietatea Primăriei Racovița (fila 221).
În cauză a fost audiat și cumpărătorul P. S. M. care a arătat faptul că în cursul anului 2009, a luat legătura cu învinuitul, care i-a spus că imobilul în litigiu îi aparține și este de acord să îl vândă. Cu privire la postul de transformare învinuitul a afirmat că aparține societății pe care o administrează, fapt pentru care la data de 05 octombrie 2009, au fost perfectate actele necesare a vânzării - cumpărării (fila 94).
În raport de declarația cumpărătorului, au fost făcute verificări și la ENEL Distribuție Banat S.A. care au comunicat faptul că postul de transformare nu este și nici nu a fost în gestiunea companiei de distribuire a energiei electrice, ultimul consumator cu contract fiind S.C. „Comoara” S.R.L. Racovița și ne mai existând consum în luna ianuarie 2009, contractul a fost reziliat (conform adresei a nr. 276/19 februarie 2010 fila 20 dosar).
Fiind audiat în calitate de martor și fostul administrator al S.C. „Racoviceana”, numitul B. P., acesta a afirmat că a administrat societatea de la înființare până în anul 2002, când s-a retras din societate datorită falimentului, aceasta fiind preluată de către învinuit pe bază de proces-verbal de predare-primire.
În perioada în care martorul a administrat societatea, acesta a susținut că transformatorul nu a fost proprietatea societății, proprietar fiind Primăria comunei Racovița, care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 10.000 lei (fila 27 dosar).
De asemenea, în legătură cu procesul verbal invocat de învinuit, încheiat între S.C. „Comoara” și S.A. „Racoviceana", din data de 19 aprilie 2002, care se referă la dreptul de proprietate asupra transformatorului nr. 553 încheiat între I. N. și învinuit, martorul a declarat că I. N., nu a mai avut nici o calitate în societate din anul 1995. Martorul B. P. arată că se constituie parte civilă cu suma de 1358 lei, bani depuși de către el la achiziția imobilului înstrăinat de către învinuit, conform chitanțelor nr._/1/08.03.2000, nr._/31 aprilie 2000 (filele 102, 103).
De asemenea și numita M. E. arată că se constituie parte civilă cu suma de 506.000 lei.
Numiții A. A., L. M., C. C., C. A., Țenche F., M. S., Rotam S., M. M. G. și J. N. se constituie părți civile cu contravaloarea acțiunilor deținute în societate, urmând să-și precizeze sumele în fața instanței.
Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 291 C.pen. este absorbită în infracțiunea prevăzută de art. 290 C.pen., situație în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit.a C.proc.pen.
Fiind audiat învinuitul R. I. C., cu privire la faptele comise, acesta în mod subiectiv își susține nevinovăția, arătând faptul că vânzarea-cumpărarea a fost făcută cu respectarea normelor legale, susținând totodată autenticitatea documentelor înaintate notarului. Cu privire la transformator acesta susține că a transmis dreptul de proprietate cumpărătorului, deoarece transformatorul a deservit secția vândută, cu toate că nu se afla pe suprafața de 3560 mp, teren ce a aparținut Secției nr. 9 Racovița și implicit S.C. „Racoviceana”.
În legătură cu persoanele decedate menționate în tabelele anexă Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, învinuitul a declarat că în locul membrilor decedați ar fi semnat alți membrii din familii ce sunt în viață, fapt infirmat de 9 martori care sunt urmașii decedaților și care declară că nici măcar nu au avut cunoștință de adunarea generală extraordinară a acționarilor din data de 20 mai 2009 și nu și-au dat acordul în nici un fel la vânzarea imobilului (filele 50-60,67). Ulterior acesta a declarat că nu știe cine a semnat, întrucât tabelele se aflau pe masă în biroul respectiv. Nici una dintre aceste variante folosite în apărare de către învinuit nu este plauzibilă deoarece învinuitul avea obligația de a identifica pe fiecare membru al adunării în parte pe baza actului de identitate, având în vedere scopul adunării.
Deși inițial acesta a solicitat expertizarea semnăturilor respective, fiind pus în fața declarațiilor și a înscrisurilor, învinuitul revine și arată că nu mai solicită expertizarea semnăturilor. În cursul cercetărilor, învinuitul a avut o atitudine cooperantă, răspunzând solicitărilor organelor de cercetare, însă a negat tot timpul comiterea faptelor.
Din verificarea fișei de cazier judiciar rezultă că acesta este recidivist post executoriu (filele 151-152), în perioada 2000 – 2005, învinuitul a fost condamnat de 10 ori, iar în anul 2005 fiind încarcerat, a executat pedeapsa până la finele anului 2008.
Prin cererea de la data de 24.02.2014 apărătorul ales al inculpatului, av. Clopina C. a solicitat, în baza art.56 alin.6 să se constate nulitatea rechizitoriului, având în vedere că întreaga urmărire penală a fost efectuată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, organ necompetent în anchetarea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar la dosar nu există dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior, conform art. 209 alin.4 ind.1 N.C.P.P:, consecința fiind restituirea cauzei la procuror.
În subsidiar, inculpatul prin apărător a solicitat, în baza art. 346 alin.3.lit.a, restituirea cauzei la P. pentru neregularitatea actului de sesizare privind obiectul judecății, având în vedere faptul că nu a fost lămurit de procuror, conform art.345 alin.3, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune și, pe fond, a solicitat readministrarea întregului probatoriu efectuat în faza de cercetare penală; audierea părții civile B. P. privitor la calitatea ce o deținea în societatea Racoviceana, data și modul în care a ieșit din societate, depunerea la dosar de înscrisuri cu indicarea punctuală a apărărilor inculpatului, chiar dacă acestea se află la dosarul de urmărire penală și administrarea de probe noi, identificate în faza de cercetare penală dar, neadministrate, respectiv martorii: D. N.-creditor al societății, R. V., L. Mana și Sorincescu I..
În motivarea cererii, apărătorul inculpatului, a arătat următoarele:
Conform art. 209 alin.4 ind.1 NCPP, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior, când: imparțialitatea procurorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor, locale sau calității părților; când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori, grefierii parchetului sau judecătorii, asistenții judiciari ori grefierii instanței sau când există pericolul de tulburare a ordinii publice, când urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexității cauzei or altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Infracțiunile pentru care a fost anchetat și trimis în judecată inculpatul este de competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Având în vedere faptul că nu sunt întrunite nici una din condițiile mai sus arătate, iar la dosar nu există dispoziția conducătorului Parchetului Ierarhic Superior, rezultă indubitabil faptul că, inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată de un organ de cercetare penală necompetent, motiv pentru care se solicită restituirea cauzei la Procuror în vederea trimiterii cauzei la organul de cercetare penală competent, respectiv P. de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Se mai arată și faptul că inculpatul a fost trimis în judecată printre altele și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar la termenul de judecată din 14.01.2013, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art.215 alin.1 în art.215 alin.1.2.3.
Având în vedere faptul că nu există parte vătămată (ca urmare a precizării S.C „B. S.R.L.” făcută în fața instanței), pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nu există prejudiciu, nu se indică motivele schimbării de încadrare juridică, noua reglementare penală a infracțiunii de înșelăciune, iar procurorul nu a acoperit neregularitățile în termenul prevăzut art. 345 alin.3, ne aflăm în situația unei imposibilități de a determina cu certitudine obiectul judecății.
În aceste condiții, inculpatul, prin apărător, a solicitat restituirea cauzei la P. pentru neregularitatea actului de sesizare privind obiectul judecății.
În ceea ce privește probele efectuate în faza de urmărire penală, inculpatul a solicitat administrarea acestora, având în vedere faptul că toate părțile nu își mai susțin pretențiile și nu se consideră vătămate în nici un fel.
În ceea ce privește partea civilă B. P., inculpatul a solicitat audierea acesteia, privitor la calitatea ce o deținea în societatea Racoviceana, data și modul în care a ieșit din societate deoarece, aceasta conform documentelor ce i s-au refuzat a fi depuse la dosar, nu avea și nu are calitate în societate.
Pe de altă parte inculpatul a arătat și faptul că, din întreaga sumă încasată s-au făcut plăți către creditorii societății fapt pentru care solicită audierea în calitate de martori ai acestor persoane.
Prin cererea de la data de 07.03.2014, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat următoarele:
Nu poate fi invocată nulitatea rechizitoriului emis în cauză, întrucât cauza a fost preluată de la P. de pe lângă Judecătoria Lugoj la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fapt confirmat de adresa nr. 113/P/2010 din 30.03.2010, existentă la dosarul cauzei, prin care P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara face cunoscut Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj că „dosarul înregistrat la unitatea menționată sub nr. 113/P/2010, privind pe învinuitul R. I. C., cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.290, art.291, art.215 Cp., a fost preluat, spre soluționare, la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - Secția de urmărire penală.
Preluarea s-a făcut în baza art.209 al.41 lit.d C.p.p., adresa menționată reprezentând actul de dispoziție al conducătorului unității ierarhic superioare, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Referitor la actul de preluare, s-a precizat că la nivelul anului 2010, nu exista o practică unitară privind actul prin care se preluau cauzele, în cazul de față dosarul a fost preluat printr-un act administrativ al conducătorului unității. Ulterior, practica s-a unificat, cauzele fiind preluate printr-un act de dispoziție (ordonanță) a conducătorului unității ierarhic superioare.
Adresa menționată confirmă legalitatea preluării, astfel că nu poate fi invocată nulitatea cercetărilor și a actului de sesizare a instanței și nu este un motiv de restituire a cauzei la parchet.
Se mai arată și faptul că din adresă rezultă că inculpatul ridică, prin avocat, (pe cererea inculpatului nu există ștampila avocatului respectiv) pe fond, administrarea de noi probe care susține că nu i-au fost administrate în cursul urmăririi penale, indicând numele unor martori pe care de altfel, nici nu i-a propus în cursul urmăririi penale. Acest aspect rezultă din procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală în care inculpatul precizează că nu mai are alte probe de propus.
Excepțiile inculpatului pe fond, sunt nejustificate rezultând că deja cauza a ajuns în faza de judecată, inculpatul făcând referire la termene de judecată anterioare intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, situație în care nu se mai impunea scoaterea cauzei de pe rolul instanței de fond și trimiterea la camera preliminară.
Rechizitoriul și dosarul cauzei au fost înaintate instanței de fond în septembrie 2013, iar excepțiile ridicate de petent au fost discutate de instanța de fond la termenul din 14.01.2014, deci anterior intrării în vigoare a noului cod penal, care prevede că dosarul se trimite întâi judecătorului de cameră preliminară și, ulterior, instanței de fond, nu invers.
Referitor la schimbarea încadrării juridice din art.215 al.1 Cp. în art.215 al.1,2,3 Cp., aceasta a fost discutată și făcută de procurorul de ședință în fața instanței de judecată și pusă în discuție, situație în care la termenul respectiv procurorul și-a exprimat punctul de vedere, iar obiectul judecății este cert definit.
Inculpatul a mai precizat că părțile nu-și mai susțin pretențiile, fapt ce confirmă încă odată că, în cauză s-a trecut pe fondul cauzei situație în care este inexplicabilă trimiterea cauzei la judecătorul de camera preliminară. Schimbarea poziției părților în cursul procesului nu constituie motiv de trimitere a cauzei la procuror, ca de altfel nici solicitarea inculpatului în fața instanței de a se clarifica calitatea unei persoane, deoarece acest aspect a fost clarificat în cursul cercetărilor.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a fi audiați ca martori creditorii societății este o problemă de fond nu de drepturi ale inculpatului și este total nejustificată întrucât din probele administrate rezultă exact contrariul întrucât, în timp ce erau audiați ca martori, acești creditori s-au constituit părți civile, după ce au luat cunoștință de activitatea infracțională a inculpatului.
Se concluzionează că cererea adresată instanței este un mod de tergiversare a cauzei, invocând în mod nejustificat prevederile legale care privesc rolul camerei preliminare din noul cod de procedură penală, după aproximativ cinci luni de la sesizarea instanței, cu atât mai mult, cu cât inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior tot în legătură cu fapte de natura celor pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
Examinând cererea formulată de inculpat, judecătorul de cameră preliminară a respins-o ca neîntemeiată, constatând legalitatea rechizitoriului emis de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu privire la inculpatul R. I. C. care a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin. 1 C.pen. și art. 215 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. și art. 37 lit. b) C.pen.
Nulitatea rechizitoriului invocată de inculpat raportat la împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este neîntemeiată.
Potrivit art. 209 al. 41 din C.pen. din 1969:“Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior, când: a) imparțialitatea procurorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calități părților;
b) una dintre părți are o ruda sau un afin pana la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenții judiciari ori grefierii instanței; c) exista pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penala este împiedicată sau îngreunata datorita complexității cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Prin decizia nr. 1058 din 14 noiembrie 2007 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatând că dispozițiile lit. a), b), c) si d) ale art.209 alin.41 din Codul de procedura penala sunt neconstituționale.
Potrivit art.132 alin.(1) din Constituție, “Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției” Principiul subordonării ierarhice sau al unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, prevăzut de dispozițiile constituționale mai sus menționate, și care conferă specificul acestei categorii de magistrați, semnifică legătura existentă între procurorii care compun Ministerul Public, în considerarea căreia aceștia sunt obligați să se supună șefilor lor, adică să efectueze sau să se abțină de la efectuarea unor acte, din ordinul acestora. Astfel în considerarea acestor dispoziții amintite mai sus, prin adresa nr. 113/P/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus trecerea dosarului privitor la inculpatul Rîmneanțu I. C. pentru soluționare, Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Timișoara.
Așadar, pentru preluarea dosarului de către P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara de la P. de pe lângă Judecătoria Lugoj a fost dată o dispoziție scrisă sub semnătura Procurorului General, în cauză fiind respectate prevederile art. 209 al. 41 din Cpr.pen din 1968.
În ceea ce privește regularitatea actului de sesizare, instanța a apreciat că acesta respectă dispozițiile art. 263, 264 din C.pr.pen din 1968, în vigoare la data la care instanța a fost sesizată, anterior datei de 01.02.2014 precum și cele ale art 328, 329 C.pr.pen. Prevederile art.264 alin 1 Cod de procedura penală, stabileau că rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată, el trebuia să fie verificat sub aspectul legalității si temeiniciei de către prim procurorul parchetului, iar art. 263 stabilea că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art.203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridica, probele pe care se întemeiază învinuirea…”. Astfel, verificarea regularității actului de sesizare presupune obligația judecătorului de cameră preliminară ( a instanței în reglementarea anterioară) de a stabili, din oficiu, respectarea prevederilor art. 328, 329 C.pr.pen (263-264 C.pr.pen din 1968) Regularitatea actului de sesizare desemnează condițiile de fond și formă de a căror respectare depinde legala sesizare și investire a instanței de a dezlega conflictul de drept litigios, deci aspecte de fond și formă referitoare la înscrisul prin care instanța este investită. În speța de față actul de sesizare al instanței cuprinde toate elementele prevăzute de art 328 C.pr.pen (art. 263 Cod procedura penala din 1968) și anume fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază acuzarea, inclusiv faptul că a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim procurorul parchetului. Împrejurarea că în fața instanței, anterior trecerii cauzei pe camera preliminară, a fost formulată de către reprezentantul parchetului o cerere privind o nouă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, nu poate duce la concluzia că ar fi vorba de neregularitatea actului de sesizare, astfel că cererea inculpatului de restituirea a cauzei la P. este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea formulată de inculpat cu privire la readministrarea sau administrarea unor probe, aceasta urmează a fi pusă în discuția părților în fața instanței în ședință publică.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul R. I. C., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 17 aprilie 2014 sub același număr de dosar –_ 14.
În motivarea contestației, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins solicitările formulate în cadrul procedurii camerei preliminare, neluând în considerare nulitățile absolute evidente din faza de urmărire penală. Astfel, în primul rând, s-a arătat că se impune a se constata, în baza art. 56 alin.6 C.p.p. nulitatea rechizitoriului, având în vedere faptul că întreaga urmărire penală a fost efectuată de Procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, organ necompetent în anchetarea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar la dosar nu există dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior, conf. art.209 alin.4 ind. I VCPP, cu consecința restituirii cauzei la Procuror; în subsidiar, s-a arătat că se impune restituirea cauzei la P., în baza art.346 alin.3, lit.a C.p.p., pentru neregularitatea actului de sesizare privind obiectul judecății, având în vedere faptul că nu a fost lămurit de Procuror conform art.345 alin.3 în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune.
Examinând încheierea penală contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și prin raportare la disp. art. 343-346 C.p.p., tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, încheierea penală pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj fiind temeinică și legală.
Prima instanță a procedat la analiza legalității sesizării instanței și a actului de sesizare, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a pronunțat asupra tuturor cererilor invocate, stabilind, în mod corect, că urmărirea penală și actul de sesizare sunt legale și se impune începerea judecății.
Astfel, procedând la analiza formală a rechizitoriului prin raportare la disp. art. 328 C.p.p., și tribunalul reține că acesta se limitează la faptele și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, probele și mijloacele de probă, la actele de urmărire penală efectuate, trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare. De asemenea, se constată că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului. În ceea ce privește critica formulată de inculpat, prin apărător, în sensul că rechizitoriul este neregulamentar întocmit în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, neputându-se stabili obiectul acestuia, tribunalul constată, la fel ca și prima instanță, că aceasta este nefondată, actul de sesizare cuprinzând descrierea respectivei fapte penale într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice. Susținerile legate de lipsa unui prejudiciu și, pe cale de consecință, a neîntrunirii elementelor constitutive ale respectivei infracțiuni, reprezintă aspecte ce privesc fondul cauzei, urmând a fi analizate de către instanța de fond în cadrul cercetării judecătorești, iar dacă sunt întemeiate vor conduce la pronunțarea unei soluții în consecință, neputând însă conduce la restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare sau a urmăririi penale.
În același timp, la fel ca și prima instanță, și tribunalul apreciază că au fost respectate dispozițiile legale privind administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală, neexistând nici un temei pentru înlăturarea vreunei probe administrate sau pentru constatarea nulității sau anularea vreunuia sau mai multor acte de urmărire penală.
În ceea ce privește susținerile inculpatului referitoare la nulitatea actelor de urmărire penală motivat de faptul că urmărirea penală a fost efectuată de un procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, organ necompetent în anchetarea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului, neexistând o dispoziție a conducătorului parchetului ierarhic superior de preluare a cauzei, tribunalul constată că în mod corect s-a constatat că și acestea sunt nefondate în condițiile în care preluarea cauzei de către parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a realizat în temeiul disp. art. 209 al.41 lit.d C.p.p. din 1968 ( care permite preluarea de către procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare de cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare în vederea efectuării urmăririi penale, prin dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior), fapt atestat de adresa nr.113/P/2010 emisă de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – depusă la fila 111 dosar.
În ceea ce privește celelalte aspecte invocate privind anumite probe care se impun a fi administrate și schimbarea încadrării juridice, acestea nu se încadrează în obiectul procedurii de cameră preliminară, ci privesc fondul cauzei, astfel că vor fi discutate în contradictoriu și analizate de către instanța de fond în cadrul cercetării judecătorești, iar dacă sunt întemeiate urmând să se pronunțe o soluție în consecință.
Pentru aceste considerente, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. rap. la art.347, 344, 346 C.p.p, contestația declarată de contestatorul condamnat R. I. C. împotriva încheierii penale din data de 04.04.2014 a Judecătorie Lugoj, pronunțată în dosarul nr._ 14, va fi respinsă ca nefondată, urmând a se dispune, în baza art.275 al.2 C.p.p., obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat R. I. C. împotriva încheierii penale din data de 04.04.2014 a Judecătorie Lugoj, pronunțată în dosarul nr._ 14, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./10.06.2014
PI – jud. Lugoj, jud. E. P.
| ← Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
