Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 198/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 198/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 198/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 198/R
Ședința publică din 10 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: I. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat B. A., împotriva Încheierii penale din data de 03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat B. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales C. C., din cadrul Baroului T., cu împuternicire avocațială la dosarul Judecătoriei Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul ales al recurentului inculpat B. A., doamna avocat C. C., solicită vizionarea în ședință publică a înregistrării aflate la dosarul de urmărire penală. În susținerea cererii formulate, arată că în baza acelei înregistrări s-a luat față de recurentul inculpat măsura arestării preventive, iar ulterior s-a dispus prelungirea acestei măsuri, în considerarea faptului că pe acea înregistrare se observă săvârșirea infracțiunii de către inculpat, însă vizionând personal înregistrarea respectivă, a constatat că nu se observă acest lucru.
Instanța pune în discuție cererea privind vizionarea în ședință publică a înregistrării aflate la dosarul de urmărire penală, formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat.
Reprezentanta Ministerului Public se opune admiterii respectivei cereri.
Analizând cererea privind vizionarea în ședință publică a înregistrării aflate la dosarul de urmărire penală, formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, instanța, în deliberare, o respinge, față de aspectele învederate de apărătorul ales al recurentului inculpat, în sensul că a vizionat deja respectiva înregistrare, urmând ca instanța să vizioneze înregistrarea menționată, cu ocazia deliberării asupra recursului și să o analizeze în contextul ansamblului probator.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul ales al recurentului inculpat B. A., doamna avocat C. C., solicită, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și în rejudecare, să se constate că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv a recurentului inculpat, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu o măsură neprivativă de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În acest sens, arată că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive întrucât 99% din probele propuse prin rechizitoriu au fost administrate de prima instanță. Solicită să se aibă în vedere că întreaga stare de fapt reținută prin rechizitoriu în sarcina recurentului inculpat se bazează doar pe înregistrarea existentă la dosarul de urmărire penală din care ar rezulta că recurentul inculpat ar fi săvârșit infracțiunea de furt asupra părții vătămate. În continuare, menționează că din respectiva înregistrare se observă că recurentul inculpat se afla în tramvai, unde a fost văzut de organul de urmărire penală și că acesta a coborât în mulțime, în Piața 700, unde pe trecerea de pietoni și-a așteptat un prieten cu care a coborât în magazin, moment în care a fost imobilizat de către organele de poliție, însă nu se observă că inculpatul i-ar fi sustras telefonul părți vătămate.
În continuarea pledoariei sale, apărătorul ales al recurentului inculpat menționează că se susține că recurentul inculpat i-ar fi sustras părții vătămate telefonul mobil în tramvai, însă partea vătămată nici nu se afla în tramvai cu recurentul inculpat, ci în stație, așteptând un alt tramvai pentru a veni din sens opus celui cu care a sosit recurentul inculpat. Totodată, menționează că deși prima instanță a observat că nu există nicio dovadă clară a faptului că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt, a menținut starea de arest pe parcursul mai multor termene, în vederea audierii părții vătămate. De asemenea, învederează că partea vătămată nu s-a prezentat la 5 termene de judecată, iar această împrejurare tergiversează soluționarea cauzei și starea de arest a recurentului inculpat. Mai arată că în faza de urmărire penală partea vătămată a declarat că nu a observat cine i-a sustras telefonul mobil.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. În acest sens, arată că probele din dosar trebuie analizate în ansamblul probatoriu al mijloacelor de probă prevăzut de C.p.p. Totodată, arată că probele administrate în faza de urmărire penală și începute în faza cercetării judecătorești, converg spre vinovăția inculpatului ca autor al infracțiunii de furt calificat și că scopul legii penale poate fi atins doar prin doar prin privarea de libertate a recurentului inculpatul, nu prin lăsarea acestuia în libertate.
Recurentul inculpat, având personal cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului declarat. În acest sens, arată că se află în stare de arest preventiv de 4 luni, că pe parcursul procesului penal a încercat să dovedească lipsa de temeinicie a probelor existente la dosar și că este imposibil să fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, săvârșirea infracțiunii nerezultând din CD-ul aflat la dosarul de urmărire penală. Arată, de asemenea, că partea vătămată susține că nu-l cunoaște. Mai arată că dumnealui venea cu tramvaiul dinspre Catedrală spre Piața 700, în timp ce partea vătămată se afla în stație, pe scuarul diferit. În continuare, arată că partea vătămată a constatat lipsa telefonului mobil doar când s-a urcat într-un alt tramvai decât cel în care s-a aflat dumnealui. Mai arată că partea vătămată nu s-a prezentat niciodată, iar domniei sale i-ar fi fost benefic ca aceasta să se prezinte, că dumnealui nu încearcă să tergiverseze aflarea adevărului, ci dorește să-și demonstreze nevinovăția, că la fața locului nu a existat niciun martor. Menționează, totodată, că din înregistrare nu se observă că ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, iar martorul care a fost audiat a fost prezent în magazin. Susține că nevinovăția sa rezultă din împrejurarea că i-a predat polițistului un telefon mobil fără cartelă S., pe când părții vătămate i s-a furat telefonul mobil cu cartela S.. În aceeași ordine de idei, precizează că, în condițiile în care, așa cum a susținut polițistul, nu a fost scăpat niciodată din ochi de către acesta, iar până în momentul imobilizării sale au trecut doar cca. 20 de secunde, nu ar fi avut nici posibilitatea, nici timpul necesar ca, în situația în care i-ar fi sustras telefonul mobil părții vătămate, să scoată cartela S. din acesta și să-l predea polițistului fără respectiva cartelă. Astfel, susține recurentul inculpat, dacă ar fi sustras telefonul mobil al părții vătămate, l-ar fi predat cu tot cu cartela S.. Mai arată că în momentul în care a formulat cererea de vizionare a CD-ului în ședință publică, în fața primei instanțe, a știut că nu se expune niciunui risc.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 12, la data de 03.04.2013, s-au dispus următoarele:
În baza art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160b C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului B. A..
În baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, s-a meținut starea de arest a inculpatului B. A., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara sau localitatea.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut, în ceea ce privește menținerea stării de arest, că în speța de față nu se poate reține că nu ar mai exista nici un temei pentru menținerea stării de arest preventiv a inculpatului ori că această măsură ar fi nelegală, subzistând în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea arestării preventive, iar durata acestei măsuri preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Astfel, Judecătoria Timișoara a constatat că există în continuare indicii temeinice și probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.e C.penal cu aplic. art. 37 lit.b C.penal pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 143, art. 146 și art. 148 lit. „f” C.pr.pen.
În ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a constatat că în cauză există probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută prin actul de inculpare, toate acestea reieșind din probele administrate în cauză, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația părții vătămate S. F. dată în cursul urmăririi penale, declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale chiar dacă acesta nu a recunoscut comiterea faptei iar în cursul judecății și-a schimbat declarațiile.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, pentru infracțiunea săvârșită de inculpat – furt calificat - legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției, care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, inculpatul aflându-se în situația prevăzută de art. 148 al. 1 lit. f C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mare de 4 ani închisoare și există date certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În continuare, instanța de fond a reținut că starea de pericol pe care inculpatul o prezintă pentru ordinea publică și care impune menținerea stării de arest în continuare rezultă din împrejurările și modul de comitere a faptei ce face obiectul cauzei, respectiv în loc public, asupra unei persoane de sex feminin, ignorând faptul că în stația respectivă se mai aflau și alte persoane care l-ar fi putut observa și că pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate rezultă din sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității, în sensul că lăsarea în libertate a acestuia ar putea conduce la comiterea altor infracțiuni de către acesta sau ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, dar și din circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere faptul că acesta a mai suferit condamnări pentru fapte similare. Astfel, instanța de fond a reținut că acesta a fost condamnat la următoarele pedepse: 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr.2229/22.06.1996 a Judecătoriei Timișoara; 1 an închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr.1596/29.04.1999 a Judecătoriei Timișoara; 3 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr.2965/28.10.2002 a Judecătoriei Timișoara, suspendare care ulterior a fost revocată, inculpatul fiind condamnat la executarea acesteia alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art.2 al.2 din Legea 143/2000, prin sentința penală nr.135/13.08.2008. Față de aceste împrejurări, instanța de fond a reținut că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, având în vedere că ar fi comis fapta dedusă judecății în timp ce se afla în stare de recidivă postexecutorie.
Așadar, instanța de fond a apreciat că inculpatul a beneficiat anterior de clemență precum și că există posibilitatea ca acesta să persevereze în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului având în vedere că nu are loc de muncă, din care să își câștige existența.
Pentru motivele expuse și totodată având în vedere faptul că inculpatul ar fi comis fapta în loc public, dar și faptul că acesta manifestă perseverență în săvârșirea de infracțiunii de furt calificat, instanța de fond a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate la puțin timp de la data săvârșirii faptei, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cunoscută fiind și starea de temere la aflarea veștii că persoane cercetate pentru astfel de fapte și care sunt cunoscute că au mai săvârșit în trecut fapte de natură penală, sunt lăsate în libertate la o perioadă scurtă de timp de la data săvârșirii faptei.
Instanța de fond a considerat că din cele menționate anterior, rezultă fără echivoc faptul că inculpatul B. A. persistă în comiterea de infracțiuni manifestând un pronunțat dispreț față de lege și față de valorile ocrotite de acestea.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că în acest stadiu procesual măsura preventivă care se impune este cea a arestării preventive, iar nu cea de obligare de a nu părăsi localitatea, respectiv țara.
Ca atare, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare, în baza art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160b C.pr.pen., prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului B. A., iar în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
În ceea ce privește cererea apărătorului inculpatului și a inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, instanța de fond, constatând că împrejurările care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care au condus la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-au schimbat, în baza art. 139 al.1 C.p.p. a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul.
În motivarea recursului declarat, recurentul inculpat a arătat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării sale preventive nu mai subzistă în prezent și că dumnealui nu tergiversează cauza, nu amână soluționarea justă a acesteia întrucât nu are nimic de ascuns, iar intenția sa este aceea de a-și demonstra nevinovăția.
Recurentul inculpat a mai arătat, totodată, că se obligă să respecte întocmai și la timp obligațiile impuse de instanță și că pe tot parcursul procesului penal va face dovada câștigurilor bănești care-i asigură existența.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Astfel, față de B. A. există indicii că acesta a săvârșit infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208, al.1-209, al.1, lit.e cu aplic. art. 37 lit.a,b, C.p., în sarcina recurentului inculpat reținându-se că în data de 11.12.2012, în jurul orelor 12.30, în momentul în care a coborât din tramvaiul nr.1 în stația Piața 700 din Timișoara, a sustras din buzunarul hainei părții vătămate S. F., care se afla în stație și intenționa să urce în tramvai, un telefon mobil marca Nokia 1208, după care s-a deplasat la un magazin situat în apropiere, respectiv pe .. Timișoara, unde a încercat să vândă telefonul.
Inculpatul a fost audiat în fața instanței, nu a recunoscut în niciun moment săvârșirea faptei, a fost audiat, de asemenea, și martorul din rechizitoriu și a fost propus un martor în apărare.
Procedând la analiza necesității menținerii măsurii arestării preventive dispusefață de inculpatul B. A., constată că, la acest moment procesual, această măsură preventivă nu se mai impune, schimbându-se temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și neexistând temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal fiind suficient a se dispune față de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea până la soluționarea definitivă a cauzei.
Instanța are în vedere că, potrivit art. 139 C.p.p., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar potrivit al. 139 al.3 5 C.p.p., măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 al.1 lit. b și c C.p.p., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara.
În cauză, temeiurile care au stat la baza luării și, ulterior, menținerii arestării preventive la primirea dosarului și pe parcursul judecății au vizat faptul că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, conform art. 143 C.p.p. rap. la art.148 al.1 lit.f C.p.p., pericol evidențiat de starea de temere și de nesiguranță ce s-ar crea pentru societate prin lăsarea inculpatului în libertate raportat la posibila săvârșire de către acesta a unei activități infracționale de o gravitate deosebită.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, tribunalul reține că acesta este ulterior săvârșirii faptei și are un caracter limitat în timp, presupunând existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, fără a putea fi confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Ca atare, este evident că odată cu timpul petrecut în detenție preventivă, gradul de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică descrește, astfel că anumite motive ce inițial puteau justifica luarea unei măsuri privative de libertate, este posibil ca odată cu trecerea timpului să nu mai fie suficiente pentru menținerea acestuia în stare de arest.
În același timp, tribunalul reține că, conform art. 5 alin.2 CEDO, orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului.
Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la stadiul procesual și la durata arestului preventiv executat până în prezent de către inculpat de aproximativ patru luni, tribunalul apreciază că motivele ce inițial au justificat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru menținerea arestului preventiv, acest interval lung de timp scurs de la data săvârșirii presupusei fapte și arestării preventive a inculpatului fiind în mod evident suficient pentru a reduce rezonanța socială a faptei și a înlătura starea de temere și nesiguranță generată societății, precum și de a corija un eventual fond infracțional al inculpatului, acesta înțelegând în prezent care sunt consecințele săvârșirii unor fapte de natură penală.
La pronunțarea acestei soluții, tribunalul are în vedere inclusiv faptul că, în condițiile în care arestul preventiv reprezintă situația de excepție, starea de normalitate reprezentând-o cercetarea persoanei bănuite de săvârșirea unei infracțiuni în stare de libertate, prelungirea arestului inculpatului peste termenul de patru luni aproape împlinit până în prezent, ar putea fi interpretată ca fiind o transformare a detenției preventive într-o pedeapsă anticipată, ceea ce ar contraveni principiului prezumției de nevinovăție, principiu fundamental consacrat atât prin dispozițiile art.52 C.p.p., cât și prin prevederile art.6 al.2 din Convenția Europeană a Drepturilor.
Nu în ultimul rând, instanța are în vedere și stadiul actual al procedurii, fiind evident că, în condițiile în care probatoriul a fost în mare parte administrat, nu se poate reține nici existența vreunui pericol ca inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului în situația lăsării lui în libertate.
Pe de altă parte, având în vedere că, conform disp. art. 5 al.3 din CEDO, punerea în libertate a inculpatului în cursul procedurii poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului, constatând că este în interesul bunei desfășurări a procesului penal și al aflării adevărului a fi asigurată prezența inculpatului la judecată, instanța apreciază ca necesară obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea Timișoara, până la soluționarea definitivă a cauzei, conform art. 139 al. 1, 35 C.p.p. raportat la art. 1451 C.p.p..
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., să admită recursul declarat de recurentul inculpat recurent B. A. împotriva încheierii penale din data de 03.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
Va casa încheierea penală recurată și, rejudecând cauza, în baza art. 136 al. 1 lit. b C.p.p., rap. la art. 145 C.p.p., va înlocui măsura arestării preventive a inculpatului B. A., dispusă prin încheierea penală nr. 95/12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 81/12.12.2012 al Judecătoriei Timișoara, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara fără încuviințarea organului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.04.2013, până la data de 09.05.2013.
Va dspune punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat B. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 81/12.12.2012 al Judecătoriei Timișoara, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 145 C.p.p., rap. la art. 145 al. 11 C.p.p. și art. 145 al. 12 C.p.p., va obliga inculpatul recurent pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală și, respectiv instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se aproprie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
- să nu se afle în locuința persoanei vătămate.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 al. 22 și al.3 C.p.p., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția Municipiului Timișoara, va verifica periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestuia, sesizează de îndată instanța de judecată.
Va dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145 ind.1 C.p.p., rap. la art.145 al.2 ind.1 C.p.p.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de recurentul inculpat recurent B. A., fiul lui A. si E., născut la data de 02.04.1968 in Bumbești-J., județul Gorj, domiciliat în mun. Timișoara, .. 100 A, ., posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP Timișoara, CNP_, cetățean român, 12 clase, fără ocupație, recidivist, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv prin încheierea nr. 95/12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 81/12.12.2012 al Judecătoriei Timișoara, împotriva încheierii penale din data de 03.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
Casează încheierea penală recurată și rejudecând cauza:
În baza art. 136 al. 1 lit. b C.p.p., rap. la art. 145 C.p.p., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului B. A., dispusă prin încheierea penală nr. 95/12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 81/12.12.2012 al Judecătoriei Timișoara, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara fără încuviințarea organului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.04.2013, până la data de 09.05.2013.
Dispune punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat B. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 81/12.12.2012 al Judecătoriei Timișoara, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 145 C.p.p., rap. la art. 145 al. 11 C.p.p. și art. 145 al. 12 C.p.p., obligă inculpatul recurent pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală și, respectiv instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se aproprie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
- să nu se afle în locuința persoanei vătămate.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 al. 22 și al.3 C.p.p., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția Municipiului Timișoara, verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestuia, sesizează de îndată instanța de judecată.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145 ind.1 C.p.p., rap. la art.145 al.2 ind.1 C.p.p.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. – G. M.
C.D./. I.M./3 ex., ..04.2013
Prima instanță: N. B. – Judecătoria Timișoara
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi... → |
|---|
