Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 158/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 158/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 158/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul G. M. I. împotriva încheierii penale nr.25/., pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales P. S., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza, revocarea măsurii arestării preventive a acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. În motivare, arată că a constatat unele contradicții între declarațiile părți vătămate și ale martorilor și că, în realitate, a fost vorba doar de o încăierare între oamenii străzii și nu s-a găsit asupra inculpatului obiectul sustras; de asemenea, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru arestarea preventivă raportat atât la fapta în sine, cât și la circumstanțele inculpatului, care este angajat, s-a integrat în societate; mai arată că starea de recidiva a inculpatului nu are relevanță in cauză, măsura arestului preventiv este o excepție, nefiind luată în toate cazurile, motiv pentru care, consideră că se impune lăsarea în libertate a inculpatului sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, considerând că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea săvârșirii faptei respectiv – în loc public, pe timp de noapte, leziunile suferite de partea vătămată și starea de recidivă a acestuia.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, precizând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, este angajat, recunoaște că a lovit partea vătămată, dar nu i-a sustras niciun obiect, ci persoana care se afla cu partea vătămată a luat telefonul atunci când partea vătămată a aruncat în el cu telefonul.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 25/. pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 1491 Cod procedură penală raportat la art. 136, art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, respectiv din data de 21.03.2013, ora 14.10, până în data de 18.04.2013, a inculpatului G. M. I., aflat în stare de reținere în Arestul IPJ T..
A dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 21.03.2013, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat arestarea preventivă pentru o durată de 29 de zile a inculpatului G. M. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen, constând în aceea că în data de în data de 20.03.2013, în jurul orei 20:00. inculpatul G. M.-I. și martorul F. D. L. se deplasau pe Calea Martirilor din Mun. Timișoara, jud. T.. In dreptul imobilului cu numărul 31, inculpatul l-a observat pe numitul H. N., persoană fără adăpost. S-a apropiat de acesta, l-a lovit cu pumnii în zona feței și i-a sustras dintr-un buzunar un telefon mobil marca Sony Ericsson. In timp ce inculpatul îl agresa pe H. N., martorul F. D. L. a stat în apropiere, fără a contribui în vreun fel la săvârșirea faptei.
În propunerea de arestare preventivă a inculpatului G. M. I., P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a făcut referire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f din C. pr. pen., ca posibil temei pentru arestarea preventivă a acesteia.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 3467/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Examinând actele dosarului de urmărire penală raportat la cererea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 21.03.2012, ora 02,00, în dosarul nr. 3467/P/2013, față de inculpatul G. M. I. a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., măsură confirmată de procuror potrivit dispozițiilor art. 228 alin. 31 C. pr. pen. prin rezoluția de începere a urmăririi penale din 21.03.2013, ora 09,55.
Prin Ordonanța Poliției Municipiului Timișoara din 21.03.2013, ora 09,35 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 21.03.2013 ora 09,35, din care se vor deduce un număr de 13,30 ore, cât a fost privat de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliției.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din 21.03.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., reținându-se că în data de 20.03.2013, in jurul orei 20,00, se afla pe . Timișoara, a deposedat-o prin violenta pe partea vătămata H. N. de un telefon mobil marca Sony Ericson, în urma loviturilor primite partea vătămată suferind leziuni care au necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1491C. pr. pen. referitoare la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, potrivit art. 1491C. pr. pen., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prev. în art.143 C. pr. pen. și să existe vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 148 C. pr. pen.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea se reține că, potrivit art. 681 C. pr. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Instanța a apreciat că în cauză sunt suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, săvârșirea faptei de către inculpat rezultând din: declarațiile părții vătămate H. N., declarațiile martorilor F. D. L. și D. L. M., procesele – verbale de prezentare pentru recunoaștere, procesul – verbal din 20.03.2012 încheiat cu ocazia conducerii în teren a martorului D. L. M., dovada de ridicare a bunului sustras de la martorul D. L. M. și dovada de predare a bunului către partea vătămată.
Inculpatul G. M. I., cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală, cât și cu ocazia ascultării sale de către instanță, a afirmat faptul ca l-a lovit partea vătămata deoarece l-a jignit si a vorbit urât, apoi partea vătămata a aruncat cu telefonul mobil spre el, după care inculpatul a luat telefonul de jos si i l-a împins înapoi, insa partea vătămată a refuzat sa ia telefonul.
De asemenea, prima instanță a reținut că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen, întrucât, pe de o parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiții s-au avut în vedere următoarele:
Așa cum s-a statuat în doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea ca, odată pus în libertate, un inculpat ar comite fapte penale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinicie reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
Este adevărat că măsura arestării preventive este cea mai severă măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze prezentate mai sus pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.
În concret, în aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică instanța a avut în vedere împrejurările și modul de săvârșire a faptei, în timpul nopții, întru loc public și prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate, ce au necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, lezând atât valorile legate de patrimoniu persoanei, cât și cele privind integritatea corporală a acesteia.
Raportat la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta este recidivist, fiind condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin s.p. nr. 48/19.01.2004 a Tribunalului T., def prin d.p. nr. 2768/21.05.2004 a Î.C.C.j, arestat preventiv la 03.09.2003, eliberat la 05.09.2006, rest 729 zile, dând dovadă de perseverență infracțională în săvârșirea de fapte de acest gen și prezentând, prin urmare, o periculozitate socială ridicată.
Instanța a mai justificat caracterul excepțional al măsurii arestării preventive ce se impune a fi luată împotriva inculpatului și prin aceea că, în situația reținerii unor infracțiuni de violență de o asemenea gravitate, reacția autorităților judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal în acest sens societății civile în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancționate, iar România este un stat de drept în care organele judiciare își fac datoria atunci când sunt investite cu restabilirea ordinii și legalității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G. M. I., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 22.03.2013 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de inculpatul G. M. I. este nefondat, încheierea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Tribunalul constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că în cadrul procesului penal măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite trei condiții de fond, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa pentru fapta săvârșită să fie închisoarea și să existe vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1 lit. a-f C.p.p., la aceste condiții adăugându-se și aceea a conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europeene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Raportat la materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale până la acest moment procesual, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv cu privire la posibilitatea ca inculpatul G. M. I. să fi săvârșit fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală: o infracțiune de tâlhărie, pedepsită de lege cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate H. N., declarațiile martorilor F. D. L. și D. L. M., procesele – verbale de prezentare pentru recunoaștere, procesul – verbal din 20.03.2012 încheiat cu ocazia conducerii în teren a martorului D. L. M., dovada de ridicare a bunului sustras de la martorul D. L. M. și dovada de predare a bunului către partea vătămată.
Deși inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de inculpare – susținând că doar a aplicat acte de violență părții vătămate întrucât acesta l-a înjurat, fără a sustrage vreun bun, tribunalul constată că mijloacele de probă mai sus expuse reprezintă indicii suficiente, de natură a justifica considerarea ca îndeplinită a acestei prime condiții cerute de lege.
În același timp, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, această stare de pericol fiind în mod evident relevată de natura și împrejurările concrete a infracțiunii presupus a fi fost săvârșită de către inculpat, precum și de valorile sociale vătămate, respectiv comiterea de către acesta de acte de violență și sustragere de bunuri, pe o stradă a municipiului Timișoara, fiind vătămate atât valorile sociale referitoare la dreptul de proprietate, cât și cele referitoare la libertatea și integritatea corporală a persoanei.
Totodată, tribunalul apreciază că această stare de pericol este evidențiată și de împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, respectiv perseverența acestuia în comiterea unor infracțiuni de același gen, fișa de cazier judiciar evidențiind că acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 5 ani închisoare prin s.p. nr. 48/19.01.2004 a Tribunalului T., def prin d.p. nr. 2768/21.05.2004 a Î.C.C.j, pedeapsă pe care a executat-o în regim de deținere, fiind liberat condiționat la data de 05.09.2006, cu un rest neexecutat de 729 zile.
Or, această perseverență infracțională manifestată de inculpat evidențiază că acesta are un fond infracțional accentuat care nu a putut fi corectat până în prezent și evocă pericolul concret pe care îl reprezintă lăsarea acestuia în libertate, asupra acestuia planând în mod evident pericolul de săvârșire de noi infracțiuni similare.
Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu poate fi omis și comportamentul violent manifestat de către inculpat, evidențiat de actele de violență exercitate asupra părții vătămate, precum și împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului, prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în săvârșirea unor astfel de fapte, ar fi susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice și la sporirea sentimentului de insecuritate, iar o asemenea soluție nu ar contribui la altceva decât la încurajarea inculpatului în comiterea altor infracțiuni, determinându-se în conștiința lui un sentiment de impunitate, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice, în care autoritățile sunt capabile să asigure cetățenilor desfășurarea vieții în condiții de liniște și securitate.
Pe cale de consecință, apreciindu-se că măsura arestării preventive dispusă în cauză apare ca necesară pentru siguranța publică și pentru buna desfășurare a procesului penal, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art._ pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. M. I., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ T., împotriva încheierii penale nr.25/..2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin .2 C.p.p. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
3 ex./01.04.2013
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
