Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 277/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 277/R
Ședința publică din 22 mai 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: I. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat P. L. A., împotriva încheierii penale din data de 14.05.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat P. L. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu C. D., din cadrul Baroului T., care depune împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Interpelat fiind de tribunal, recurentul inculpat arată că își menține recursul declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat din oficiu C. D., pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat, sens în care arată că recurentul inculpat a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și că a avut o atitudine sinceră și cooperantă față de organele de urmărire penală, astfel că acesta poate fi cercetat și în stare de libertate. Totodată, arată că nu există date din care să rezulte că recurentul inculpat ar influența cursul procesului penal.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate.
Recurentul inculpat P. L. A., având personal cuvântul, solicită judecarea sa în stare de libertate.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ 13, la data de 14.05.2013, în baza art. 300 ind. 1 alin. 1 și 3 cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 1 cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. L.-A., fiul lui L. și V., născut la data de 08.03.1994, în municipiul Lugoj, jud. T., cu domiciliul în Timișoara, ..2-2, jud. T., CNP_, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, conform prevederilor din art. 300 ind. 2 cod de procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria D. a reținut următoarele:
Prin rezoluția organului de cercetare penală din data de 17.04.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul P. L. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin 1, alin.2 lit. A și b, alin. 2 lit, a,b,c cod penal, constând în aceea că în noaptea de 17/18.03.2013, în jurul orelor 02:30, după o înțelegere prealabilă cu alte trei persoane, s-a deplasat în comuna Liebling, . și a asigurat locul săvârșirii faptei, în timp ce alte trei persoane de sex masculin au pătruns în locuința părților vătămate M. O. și M. I., persoane în vârstă, având fețele acoperite cu cagule, pe care le-au agresat fizic, după care le-au deposedat de aproximativ 80 grame aur, 5000 lei, 500 euro și un card bancar.
Totodată, Judecătoria D. a reținut că începerea urmăririi penale a fost confirmată în aceeași zi de procuror prin rezoluție motivată, în conformitate cu prev. art. 228 al. 31 C.p.p., că prin Ordonanța din data de 17.04.2013 organele de cercetare penală au dispus reținerea învinuitului P. L. A. pentru 24 de ore, iar prin Ordonanța din data de 18.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria D. a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul P. L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin 1, alin. 2 lit. A și b, alin.2 lit, a,b,c Cod penal.
În continuare, Judecătoria D. a reținut că prin Încheierea penală nr. 5/CC/18.04.2013 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._ s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpat, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 6 din 18 aprilie 2013 pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2013 până la data 16 mai 2013, inclusiv, măsură la luarea căreia s-a avut în vedere că din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile inculpatului prin care acesta recunoaște comiterea faptelor în modalitatea reținută de P., declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor; dovezi de ridicare și predare a celor două lănțișoare, rezultă că în prezenta cauză există probe cu privire la săvârșirea de către inculpatul Paraiciuc P. a unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv „tâlhărie”, pentru care legea prevede ca sancțiune închisoarea mai mare de 4 ani.
Totodată, Judecătoria D. a reținut că la luarea arestării preventive s-a mai avut în vedere, pe de altă parte, că sunt probe din care rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere modalitatea și împrejurările în care inculpatul a săvârșit fapta, în sensul că după o înțelegere prealabilă cu alte trei persoane, inculpatul s-a deplasat în localitatea C., jud. T., în timpul nopții, unde, în timp ce inculpatul a asigurat paza, ceilalți au intrat în casa unor persoane în vârstă, deposedându-le de bani și alte bunuri, neprezentând relevanță faptul că inculpatul a intrat sau nu în casa părților vătămate, atâta vreme cât contribuția acestuia la săvârșirea faptei a fost una decisivă, inculpatul asigurând paza locului în care celelalte persoane acționau.
În continuare, Judecătoria D. a constatat că la luarea măsurii arestării preventive s-a mai avut în vedere și faptul că inculpatului, deși i s-a prezentat modalitatea în care urmează să fie săvârșită infracțiunea, respectiv că cei trei urmau să intre într-o casă locuită de persoane în vârstă, mascați și a văzut că aceștia dețineau asupra lor arme, nu a ezitat nici un moment să participe la comiterea infracțiunii, la luarea măsurii arestării preventive constatându-se, totodată, relevantă și atitudinea inculpatului din timpul cercetării sale, în sensul că acesta a dat declarații oscilante prin care la început afirma că s-a deplasat împreună cu trei persoane cărora nu le cunoaște numele adevărate, pentru ca apoi să prezinte mai multe informații cu privire la identitatea acestora și apreciindu-se că această atitudine a inculpatului subliniază, cu atât mai mult pericolul lăsării acestuia în libertate și indiferența acestuia față de valorile apărate de legea penală întrucât ar fi posibil ca acesta să participe la săvârșirea unor noi astfel de fapte chiar și alături de persoane pe care nu le cunoaște.
A mai constatat Judecătoria D. că la luarea măsurii arestării preventive s-a reținut, din declarațiile inculpatului și ale părților vătămate, violența extremă cu care a fost săvârșită fapta, cu atât mai mult cu cât victimele sunt persoane înaintate în vârstă, acestea din urmă fiind agresate fizic și imobilizate, precum și împrejurarea că lăsarea inculpatului în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității în care acesta a săvârșit faptele penale pentru care este cercetat, faptele fiind comise în localitatea C., județul T., o comunitate mică, apreciindu-se, astfel, că lăsarea inculpatului în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul locuitorilor, de revoltă și de neîncredere în justiție, de natură să nască temerea că organele judiciare nu reacționează eficient în vederea stopării comiterii de noi astfel de fapte.
Fiind obligată să verifice, după ce a fost înregistrat dosarul, înainte de expirarea duratei arestării preventive, în baza prevederilor din art. 300 ind. 1 cod procedură penală, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă impun în continuare privarea de libertate, ori dacă există temeiuri noi care să justifice această măsură, Judecătoria D. a reținut că argumentele prezentate în apărarea inculpatului nu sunt de natură a convinge instanța că se impune revocarea măsurii arestului preventiv întrucât în cea mai mare parte aspectele invocate tind a viza fondul cauzei și urmează a fi avute în vedere și analizate la soluționarea cauzei pe fond, ca eventuale circumstanțe atenuante, respectiv cauze de atenuare a răspunderii penale dacă vor fi apreciate ca fiind fondate, ori chiar ca argumente pentru stabilirea sau înlăturarea vinovăției, iar în acest stadiu procesual este prematur ca instanța să se pronunțe asupra probatoriului, controlul instanței fiind limitat doar la verificarea aspectelor mai sus citate.
Astfel fiind, instanța de fond a reținut că în prezenta cauză se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive și care impun în continuare privare de liberate a inculpatului P. L. A. deoarece fiind emis rechizitoriul, bazat pe analiza și interpretarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că există mai mult decât indicii (ci probe) temeinice cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de „tâlhărie”, în forma prev. de art. 211 alin 1, alin.2 lit. a și b, alin.2 lit. a,b,c Cod penal sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, Judecătoria D. a reținut că nu s-a oferit nicio garanție că dacă va fi lăsat în libertate inculpatul nu va mai săvârși astfel de fapte având în vedere ușurința cu care acesta a recurs la săvârșirea faptei ce a dat naștere cercetării sale, că lăsarea în libertate a inculpatului P. L. A., după cele constatate mai sus, prezintă un real pericol public și datorită rezonanței publice pe care faptele sale au avut-o în comunitatea din care provine atât inculpatul, cât și părțile vătămate, rezonanță care este de natură să trezească sentimentul de insecuritate, de revoltă în rândul comunității deoarece inculpatul prin felul în care a acționat a manifestat un vădit dispreț față de dreptul părților vătămate, în vârstă, de a dispune în mod liber de bunurile lor, iar modalitatea de operare a faptelor săvârșite de inculpat ar putea avea consecințe grave asupra stării de sănătate a acestora, cu implicații în viața de familie și societate.
Instanța de fond a mai reținut că lăsare în libertate a inculpatului poate acredita ideea că justiția nu acționează ferm împotriva unor manifestări ce sfidează ordinea de drept.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile reglementărilor internaționale care garantează drepturile persoanei întrucât potrivit art. 11 alin. 2 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanță (art. 20 alin. 2 din Constituție), cu excepția situațiilor când reglementările interne sunt mai favorabile, iar dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (CEDO) sunt direct aplicabile în România, convenția fiind ratificată prin Legea nr. 30/18 mai 1994.
Totodată, instanța de fond a reținut că articolul 5 paragraful 3 din CEDO garantează dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi pus în libertate în cursul judecății, sub rezerva unor garanții care să asigure că persoana se va prezenta la audieri, regula fiind ca urmărirea și judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția fiind privarea de libertate. În același sens, instanța de fond a constatat că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și în procedura prevăzută de lege, potrivit art. 23 din Constituția României.
Instanța de fond a stabilit că un alt principiu al procesului penal de care trebuie să țină seama este acela potrivit căruia orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă (art. 5 C.p.p.), sens în care, cu privire la aplicarea art. 5 & 3 din CEDO, instanța de fond a reținut că în mai multe decizii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele care conduc la admiterea sau înlăturarea existenței unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectului libertății individuale, Curtea Europeană admițând că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă prezervarea ordinii publice poate fi apreciată ca pertinentă și suficientă numai dacă se bazează pe fapte de natură să se arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică (cauza Kemmache împotriva Franței).
Instanța de fond a mai reținut că prin jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat în sensul că detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, continuarea detenției neputând să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate și că jurisdicțiile naționale nu trebuie să examineze de o manieră pur abstractă necesitatea privării de libertate, limitându-se să ia în considerare gravitatea infracțiunii.
Prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de fond a apreciat că la stabilirea caracterului rezonabil al unei măsuri preventive trebuie să se ia în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor.
În condițiile de față, instanța de fond a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate deoarece, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată, or în prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică .
Având în vedere argumentele mai sus prezentate, apreciind că în cauza de față continuă să fie incidente dispozițiile art. 136 alin. 1 lit. „d” cod procedură penală, art. 143 cod procedură penală coroborate cu cele din art. 148 alin. 1 lit. „f” C.p.p., raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptei în actul de sesizare al instanței, Judecătoria D. a dispus în sensul mai sus menționat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, recurs pe care nu l-a motivat în scris, fiind susținut doar oral în fața instanței, în condițiile prevăzute de art.38510 al. 3 C.p.p.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpat nu s-au modificat nici în prezent și, pe cale de consecință, se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpatul P. L. A. există probe că acesta a săvârșit infracțiunea de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 C.p., raportat la art. 211 alin 1, alin.2 lit. A și b, alin. 2 lit, a,b,c cod penal, în sarcina inculpatului reținându-se, în fapt, că în noaptea de 17/18.03.2013, în jurul orelor 02:30, după o înțelegere prealabilă cu alte trei persoane, s-a deplasat în comuna Liebling, . și a asigurat locul săvârșirii faptei, în timp ce alte trei persoane de sex masculin au pătruns în locuința părților vătămate M. O. și M. I., persoane în vârstă, având fețele acoperite cu cagule, pe care le-au agresat fizic, după care le-au deposedat de aproximativ 80 grame aur, 5000 lei, 500 euro și un card bancar.
Inculpatul P. L. A. a recunoscut săvârșirea faptelor, iar declarațiile acestuia se coroborează cu celelalte probe administrate la dosar până în acest moment (declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor; dovezi de ridicare și predare a celor două lănțișoare), toate coroborate atestând starea de fapt descrisă mai sus. Deși contribuția inculpatului la comiterea faptei a fost una mai redusă, a fost, totuși, hotărâtoare, de natură a întări convingerea celorlalți trei inculpați că pot acționa în mod liber, urmând a fi atenționați, în caz de pericol, de către inculpatul P., care, în mod cert, a realizat modalitatea de acțiune a autorilor, mascați în prealabil cu cagule pe cap și exercitând violența asupra unor persoane în etate, pentru a obține foloase materiale ilicite.
În acest sens, instanța de recurs reține că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la integritatea corporală și a patrimoniului reprezintă două dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a unora dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană (dreptul de proprietate), ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Tribunalul reține că pericolul concret pentru ordinea publică nu presupune ca întreaga societate să fie amenințată efectiv, amenințarea putând plana și asupra părții vătămate și a comunității din care face parte care, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, s-ar simți în afara protecției legii.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p., să respingă ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat P. L. A., împotriva încheierii penale din 14.05.2013, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ 13 și să mențină încheierea penală recurată.
În baza art. 192 al. 2 Cp.p., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare față de stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 100 lei din fondul MJCL către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat P. L.-A., fiul lui L. și V., născut la data de 08.03.1994, în municipiul Lugoj, jud. T., cu domiciliul în Timișoara, ..2-2, jud. T., CNP_, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, împotriva încheierii penale din 14.05.2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. – G. M.
C.D./. I.M./3 exemplare, se comunică 1 exemplar/23.05.2013
Prima instanță: M. A. P. – Judecătoria D.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
