Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 278/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 278/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 278/R
Ședința publică din 22 mai 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: I. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat N. V., împotriva încheierii penale din data de 09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat N. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu C. D., din cadrul Baroului T., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Interpelat fiind de tribunal, recurentul inculpat arată că își menține recursul declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat din oficiu C. D., pentru recurentul inculpat N. V., solicită admiterea recursului declarat, sens în care arată că recurentul inculpat poate fi judecat și în stare de libertate, având în vedere faptul că acesta a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, precum și faptul că nu există date din care să rezulte că recurentul inculpat ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat N. V., având personal cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, solicitând judecarea sa în stare de libertate, sens în care arată că nu reprezintă pericol social. Arată, de asemenea, că a avut mari probleme familiale.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13, la data de 09.05.2013, în temeiul art. 3001 alin. 1 C. proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul N. V., fiul lui V. și I., născut la data de 27.12.1974 în oraș Jimbolia, jud. T., cu domiciliul în localitatea Sânandrei, ., apt. 4, jud. T., posesor al CI . nr._, CNP_, cu antecedente penale, aflata în prezent în I.P.J T. – Arest, arestat preventiv prin încheierea nr. 33/11.04.2013 a Judecătoriei Timișoara, dosar_/325/2013.
În temeiul art. 3001 alin. 3 C.proc.penală, raportat la art. 160b alin. 2 C. proc.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege.
A fost respinsă cererea inculpatului, prin apărător din oficiu, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
În temeiul art. 192 alin. 3 C. proc. pen., s-a stabilit că cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4908/P/2013 din data de 26.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului N. V. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, faptă prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. „a”, „g” și „i” Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „b” Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. „c” Cod penal, reținându-se, în fapt, că în noaptea de 10/11.04.2013, în jurul orei 02,00, în baza unei înțelegeri anterioare, inculpatul N. V. împreună cu învinuitul minor Hârzău Ș. s-au deplasat în apropierea barului S.C. C. C. Cornești S.R.L. situat în localitatea Cornești nr. 95, jud. T., unde învinuitul minor Hârzău Ș. a rămas pentru a asigura paza, iar inculpatul N. V. a forțat ușa de la intrare cu un levier pe care îl avea asupra sa și a pătruns în interior, că inculpatul N. V. s-a deplasat în spatele tejghelei unde a găsit o cutie cu monede de 0,50 Ron și 0,10 Ron pe care a golit-o în rucsacul pe care îl avea asupra sa, sustrăgând și două pachete de țigări pe care le-a găsit pe tejghea, că la un moment dat, Hârzău Ș. l-a avertizat pe inculpatul N. V. că se apropie o mașină marca Dacia L. de culoare albastră, condiții în care inculpatul N. V. a părăsit imobilul și s-a deplasat cu Hârzău Ș. prin spatele localului, prin grădini, spre un drum din apropiere, la scurt timp după aceea cei doi fiind depistați de lucrători de poliție din cadrul I.P.J. T. – Secția 3 Poliție Rurală Sânandrei și că suma de bani sustrasă și cele două pachete de țigări au fost restituite părții vătămate M. I..
În probațiune s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 4908/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În temeiul art. 3001 c.pr.pen., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.3001 C.proc.penală după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele in care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare sa verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei pentru care aceasta măsură a fost dispusă, iar potrivit dispozițiilor alin.3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică arestarea, instanța menține măsura preventivă a arestării.
Totodată, instanța de fond a reținut că la data de 11.04.2013, orele 10,00, în dosarul nr. 4908/P/2013 a fost începută urmărirea penală față de inculpatul N. V. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, faptă prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. „a”, „g” și „i” Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „b” Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. „c” Cod penal, măsură confirmată de procuror potrivit dispozițiilor art. 228 alin. 3C. pr. pen. prin rezoluția de începere a urmăririi penale din 11.04.2013, ora 13,50, că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din 11.04.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului N. V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. „a”, „g” și „i” Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „b” Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. „c” Cod penal și că prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul PMT, Secția nr. 3 Poliție din data de 11.04.2013, ora 15,00 (f.53) s-a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, începând cu ora 15,00, măsura expirând la data de 12.04.2013, ora 05:00, iar potrivit procesului-verbal din data de 26.04.2013 (f.65), acestuia i-au fost aduse la cunoștință motivele reținerii.
În continuare, prima instanță a reținut că prin încheierea penală nr. 33/11.04.2013 pronunțată în dosar nr._/325/2013 de Judecătoria Timișoara, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N. V. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 11.04.2013, ora 18,20 și până la data de 09.05.2013 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/11.04.2013 (f. 62).
Instanța de fond a constatat că dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție”, că scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa, că aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale și că art. 5 paragraful 1 al Convenției impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conforme cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
De asemenea, instanța de fond a reținut că la luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, la aceste condiții adăugându-se și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În privința primei condiții necesare în menținerea măsurii arestării preventive, instanța de fond a constatat că din punctul de vedere al dreptului intern, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, dar și din punctul de vedere al Convenției Europene, respectiv existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune, aceasta condiție este îndeplinită.
Astfel, prima instanță a reținut că existența acestor motive verosimile de a bănui săvârșirea unei infracțiuni s-a realizat raportat la probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 11.04.2013 (f. 4); procese verbale de constatare din 11.04.2013 (f. 13-14, f. 16-17); proces verbal de efectuare a controlului corporal și al bagajelor din 11.04.2013 (f. 15); dovezi ridicare, respectiv restituire bunuri (f. 18-20); declarații parte vătămată M. I. (f. 22-23); declarații martori: Pizle Rusalim I. (f. 24-25), Pizle F. V. (f. 26-27); G. L. D. (f. 28-29); proces verbal de prezentare pentru recunoaștere din planșa foto din 11.04.2013 (f. 30-31); declarații învinuit Hârzău Ș. (f. 33-34, f. 35-36, f. 37-38); declarații inculpat N. V. (f. 41-42, f. 43-44, f. 45-46, fl. 47-48, f. 49).
Instanța de fond a constatat, de asemenea, că inculpatul a recunoscut încă din faza de urmărire penală comiterea faptei de furt calificat.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, aceea ca pentru fapta săvârșită legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanța de fond a constatat că aceasta este, de asemenea, îndeplinită întrucât pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani. În privința acestei condiții, instanța a constatat, de asemenea, că legea internă este mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează menținerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție obligatorie, respectiv existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 148, respectiv lit. f Cod procedură penală, instanța de fond a constatat că aceasta comportă anumite interpretări.
Instanța de fond a constatat, de asemenea, că în cauza Wemhoff Curtea Europeană a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în sensul că „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”
Prima instanță a mai constatat că verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție, Curtea Europeană a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre, în sensul că detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni – Hotărârea Matznetter c. Austriei/ 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de dispariție al inculpatului – Hot. Neumeister c. Austriei/27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Având în vedere aspectele anterior menționate instanța de fond a reținut infracțiunea de furt calificat, săvârșită de două persoane împreună, în timpul nopții și prin efracție. Având în vedere că în cazul infracțiunilor de genul celor săvârșite de inculpat este cunoscut faptul că cercetarea autorilor în stare de libertate produce opiniei publice un sentiment de insecuritate, instanța de fond a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă.
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că există și pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, având în vedere contextul infracțional în care a fost săvârșită infracțiunea de furt calificat, precum și faptul că inculpatul N. V. a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie și împreună cu un minor, fapta având un caracter agravat conform art. 75 alin. 1 lit. c C.pen, deoarece această împrejurare a fost de natură să le sporească îndrăzneala și șansele de reușită.
Instanța de fond a mai reținut că din fișa de cazier judiciar a inculpatului (filele 51-52 d.u.p.) reiese că acesta a fost condamnat în perioada 1993-2012 de peste zece ori, fiindu-i aplicate și șase amenzi administrative pentru fapte similare cu cea care face obiectul prezentei cauze, fiind eliberat la termen din Penitenciarul A. la data de 31.03.2013 și că aceste aspecte denotă o periculozitate sporită, conduita inculpatului fiind de natură a periclita grav relațiile sociale privind patrimoniul, proprietatea, siguranța publică, valori ocrotite de către legiuitor.
În aceeași ordine de idei, instanța de fond a reținut că din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta prezintă un potențial infracțional ridicat, fiind capabil să comită cu ușurință fapte de aceeași natură, existând astfel posibilitatea să comită și alte infracțiuni de aceeași gravitate în cazul lăsării sale în libertate.
Pentru aceste motive, reținând că măsura arestării preventive a fost dispusă în condițiile prevăzute de lege, instanța de fond a statuat în sensul mai sus menționat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, recurs pe care nu l-a motivat în scris, fiind susținut doar oral în fața instanței, în condițiile prevăzute de art.38510 al. 3 C.p.p.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpați nu s-au modificat nici în prezent și, pe cale de consecință, se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpatul N. V. există probe că acesta a săvârșit infracțiunea de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. „a”, „g” și „i” Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „b” Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. „c” Cod penal, în sarcina inculpatului reținându-se, în fapt, că în noaptea de 10/11.04.2013, în jurul orei 02,00, în baza unei înțelegeri anterioare, s-a deplasat împreună cu învinuitul minor Hârzău Ș. în apropierea barului S.C. C. C. Cornești S.R.L. situat în localitatea Cornești nr. 95, jud. T., unde învinuitul minor Hârzău Ș. a rămas pentru a asigura paza, iar inculpatul N. V. a forțat ușa de la intrare cu un levier pe care îl avea asupra sa și a pătruns în interior, că inculpatul N. V. s-a deplasat în spatele tejghelei unde a găsit o cutie cu monede de 0,50 Ron și 0,10 Ron pe care a golit-o în rucsacul pe care îl avea asupra sa, sustrăgând și două pachete de țigări pe care le-a găsit pe tejghea, că la un moment dat, Hârzău Ș. l-a avertizat pe inculpatul N. V. că se apropie o mașină marca Dacia L. de culoare albastră, condiții în care inculpatul N. V. a părăsit imobilul și s-a deplasat cu Hârzău Ș. prin spatele localului, prin grădini, spre un drum din apropiere, la scurt timp după aceea cei doi fiind depistați de lucrători de poliție din cadrul I.P.J. T. – Secția 3 Poliție Rurală Sânandrei și că suma de bani sustrasă și cele două pachete de țigări au fost restituite părții vătămate M. I..
Inculpatul N. V. a recunoscut săvârșirea faptelor, iar declarațiile acestuia se coroborează cu celelalte probe administrate la dosar până în acest moment (proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; procese verbale de constatare din 11.04.2013; proces verbal de efectuare a controlului corporal și al bagajelor din 11.04.2013; dovezi ridicare, respectiv restituire bunuri; declarațiile părții vătămate; declarațiile martorilor; proces verbal de prezentare pentru recunoaștere din planșa foto din 11.04.2013; declarațiile învinuitului Hârzău Ș.), toate coroborate atestând starea de fapt descrisă mai sus.
Deși fapta în sine nu ar justifica cercetarea în stare de arest preventiv a inculpatului, tribunalul are în vedere și persoana acestuia, inculpatul comițând furtul la câteva zile după ce a fost eliberat din penitenciar, la ispășirea pedepsei, antrenând și un minor la săvârșirea faptei.
Inculpatul N. V. are, așadar, statutul de recidivist, el comițând și anterior fapte similare, astfel că săvârșirea de către inculpat a unor fapte penale nu reprezintă un caz izolat, ci un mod de viață, motiv pentru care privarea de libertate apare ca justificată.
În acest sens, instanța de recurs reține că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la integritatea patrimoniului reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a unora dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană (dreptul de proprietate), ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Tribunalul reține că pericolul concret pentru ordinea publică nu presupune ca întreaga societate să fie amenințată efectiv, amenințarea putând plana și asupra părții vătămate și a comunității din care face parte care, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, s-ar simți în afara protecției legii.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p., să respingă ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat N. V., împotriva încheierii penale din 09.05.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 13 și să mențină încheierea penală recurată.
În baza art. 192 al. 2 Cp.p., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare față de stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat N. V., fiul lui V. și I., născut la data de 27.12.1974 în oraș Jimbolia, jud. T., cu domiciliul în localitatea Sânandrei, ., apt. 4, jud. T., posesor al CI . nr._, CNP_, cu antecedente penale, aflata în prezent în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv prin încheierea nr. 33/11.04.2013 a Judecătoriei Timișoara, dosar_/325/2013, împotriva încheierii penale din 09.05.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. – G. M.
C.D./. I.M./3 exemplare, se comunică 1 ex./23.05.2013
Prima instanță: T. L. M. – Judecătoria Timișoara
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
