Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 68/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 68/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.68/2014
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror O. Ț. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestațiilor declarate de contestatorii inculpați V. I., L. D. V. și J. V. M. împotriva încheierii penale pronunțate de Judecătoria F. la data de 25.03.2014 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul L. D., asistat de avocat desemnat din oficiu D. L., cu împuternicire avocațială la dosar, contestatorii V. I. și J. V., asistați de avocat ales S. D., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul asupra contestațiilor.
Avocat S. Deorin, pentru contestatorii V. I. și J. V., susține contestațiile, așa cum a fost formulate, și solicită admiterea acestora, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, respingerea propunerii de menținere a măsurii arestării preventive.
În motivare, arată că în opinia sa din tot materialul probator nu rezultă cu certitudine, mai ales după ce au fost audiați inculpații în fața instanței, că s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. El consideră că mai degrabă s-ar impune o schimbare de încadrare juridică a faptelor din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, infracțiune pentru care împăcarea părților ar înlătura răspunderea penală, și, dat fiind faptul că inculpatul L. D. V. a recunoscut că el este autorul furtului (fiind hoț de buzunare a fost tentat de portmoneul persoanei vătămate), a se constata că cei doi inculpați pe care îi asistă nu se fac vinovați de săvârșirea niciunei infracțiuni. Mai arătă că există contradicții între starea de fapt prevăzută în rechizitoriu și starea de fapt reținută în încheierea de arestare și în mandat, arătându-se că de fapt șoferul ar fi luat banii și ceilalți doi inculpați ar fi imobilizat victima. De asemenea, precizează că prejudiciul a fost recuperat și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a măsurii arestului la domiciliu.
Apărătorul contestatorului L. D., desemnat din oficiu, solicită admiterea contestației, considerând că nu se mai impune măsura arestului preventiv, nu există date certe care să ateste că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat. În principal, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu. Totodată, arată că lăsarea în libertate a clientului este o măsură potrivită și nu este necesară măsura arestului preventiv, deoarece acesta nu s-a sustras de la cercetări și a colaborat cu organele de urmărire penală.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestaților ca nefondate și menținerea dispozițiilor încheierii atacate deoarece luarea și ulterior menținerea măsurii arestului preventiv s-au realizat în condiții de legalitate și temeinice raportat la infracțiunea pentru care sunt contestatorii cercetați, precum și la antecedentele penale ale acestora. Mai arată că din probatoriul administrat până în prezent rezultă că au comis infracțiunea pentru care sunt trimiși în judecată.
Contestatorul V. I., având cuvântul, declară că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Contestatorul L. D., având cuvântul, declară că este bolnav și solicită judecarea sa în stare de libertate sau aplicarea arestului la domiciliu.
Contestatorul J. V., având cuvântul, solicită a se avea în vedere faptul că are 3 minori în întreținerea lui, deoarece mama acestora le-a părăsit, motiv pentru care solicită cercetarea sa în stare de libertate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 25 martie 2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art.348 alin. 2 N.C.proc.pen. raportat la art. 207 N.C.proc.pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 43 din 01 martie 2014 de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr._ al Judecătoriei F., față de inculpații V. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și a art. 44 Cod penal, J. V. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, și L. D. V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 41 alin. 1 Cod penal.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, în urma analizei legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, conform art. 348 alin. 2 N.C.pr.pen. raportat la art. 207 N.C.proc.pen., prin prisma invocărilor aduse de inculpați, personal și prin apărători, cât și din oficiu, se apreciază că menținerea măsurii arestării preventive se impune pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 348 alin. 2 N.C.pr.pen.: ”În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207”.
Conform art. 207 alin. 2 N.C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, iar potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, ”când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat”.
În cauza de față, respectiv în cauza ce formează obiectul dosarului nr._ /2013, inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, măsura preventivă fiind dispusă considerându-se că sunt indicii temeinice că:
În data de 28.02.2014, în jurul orelor 10:30, inculpații de etnie rromă V. I., J. V. M. și L. D. V. s-au deplasat cu autoturismul având nr. de înmatriculare OF-HA-863 pe DJ 609B ce leagă localitățile F. și Răchita. În dreptul bornei kilometrice 33 au întâlnit-o pe persoana vătămată G. I. și au oprit. Inculpații V. I. și L. D. V. au imobilizat-o pe persoana vătămată ținând-o de mâini, iar inculpatul J. V. M. i-a luat din buzunarul interior al hainei, din dreptul pieptului, un portofel în care se afla cartea de identitate a acesteia și suma de 190 lei.
Prin încheierea nr. 43 din data de 01.03.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei F., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18/04.03.2014 a Tribunalului T., s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților V. I., J. V. M. și L. D. V., formulată de P. de pe lângă Judecătoria F., pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 01 martie 2014 și până la data de 30 martie 2014, inclusiv, întrucât s-a considerat că, din probatoriul administrat, există suficiente mijloace de probă care să creeze suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie cu privire la care sunt acuzați. S-a mai arătat și că, în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, gravitatea faptei comise, modalitatea concretă de săvârșire prin insuflarea unei temeri, precum și faptul că, deși inculpatul L. D. V. este recidivist, iar inculpații V. I. și J. V. M. sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu și-au îndreptat conduita în urma pedepselor aplicate anterior, persistând în activitatea infracțională, denotă o stare ridicată de periculozitate a acestora pentru ordinea publică.
Analizând probele existente la dosarul cauzei, în raport de temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv cele ale art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, corespunzând și scopului prev. de art. 202 alin. 1 C.pr.pen., constând în buna desfășurare a procesului penal întrucât din actele și probele dosarului au existat și există indicii temeinice că inculpații V. I., L. D. V. și J. V. M., trimiși în judecată, au săvârșit fapta de tâlhărie prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, având în vedere atât declarațiile inculpaților din cauză, cât și celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile persoanei vătămate și procesele-verbale de identificare.
În mod temeinic a apreciat judecătorul de drepturi și libertăți că, în reținerea stării de fapt, trebuie avute în vedere, pe lângă declarațiile persoanei vătămate și procesele-verbale de identificare, și declarațiile contradictorii ale inculpaților, care, în fața organelor judiciare, cu ocazia ascultării acestora de patru ori – în fața organelor de cercetare penală, în fața procurorului, în fața judecătorului de drepturi și libertăți și, în final, la solicitarea acestora, în fața judecătorului de cameră preliminară – au prezentat diferite variante ale faptelor reținute în sarcina lor, de la negarea totală a acestora, până la recunoașterea parțială a faptei de către inculpatul L. D. V..
Astfel, s-a reținut că, în prima declarație, dată în fața organului de cercetare penală, inculpatul J. V. M. a susținut că doar inculpatul L. a coborât geamul de la portiera din dreapta față a autovehiculului cu care se deplasau și a cerut persoanei vătămate relații cu privire la drumul ce duce spre Lugoj și Cenad, aceasta spunându-le să se întoarcă, după care și-a continuat deplasarea pe sensul de mers al inculpaților. Inculpatul J. nu a menționat că persoana vătămată s-ar fi speriat și nici că inculpatul L. ar fi intenționat să coboare din mașină, declarații în acest sens făcând doar în fața procurorului și a judecătorului de drepturi și libertăți. În fața judecătorului de cameră preliminară, inculpatul J. V. M. a arătat că, la întâlnirea cu persoana vătămată, doar inculpatul L. a coborât din mașină și a vorbit cu persoana vătămată și că nu a observat ce s-a întâmplat între cei doi, dar că, ulterior, la momentul opririi lor de organele de poliție, inculpatul L. i-a mărturisit că i-a furat portofelul persoanei vătămate. Totodată, a mai susținut că persoana vătămată nu l-a văzut pe inculpatul V. I. întrucât acesta era culcat pe bancheta din spate.
Întrebat fiind de judecătorul de cameră preliminară din ce motive și-a schimbat declarația, inculpatul J. a declarat că acum s-a hotărât să spună adevărul, întrucât anterior inculpatul L. i-a spus că, dacă se va descoperi adevărul, fiind recidivist, va fi condamnat din nou.
La rândul său, inculpatul L. a susținut în prima declarație că, la întâlnirea cu biciclistul, l-au întrebat care este direcția spre Cenad, acesta spunând că nu știe, întorcându-se din drum. A mai susținut că a fost singurul care a coborât din mașină și a vorbit cu biciclistul, însă, în fața procurorului, a susținut că geamul era deschis doar în partea șoferului, contrar celor afirmate de inculpatul J. V.. Apoi, a susținut că, de fapt, inculpatul J. V. a întrebat care este drumul spre Cenad, iar persoana vătămată, neînțelegând întrebarea, s-a apropiat de mașină, moment în care inculpatul L. a intenționat să coboare. În fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul L. a arătat însă că el a fost cel care nu a auzit răspunsul persoanei vătămate și, din acest motiv, a intenționat să coboare din mașină, bănuind că persoana vătămată ar fi disperată fiindcă și-a pierdut banii, împrejurare pe care o deduce din faptul că se tot uita în jurul lui și se căuta pe la buzunare.
În fața judecătorului de cameră preliminară, inculpatul L. a arătat însă că geamurile de la mașină erau coborâte atât în stânga față, cât și în dreapta față, că doar el a coborât din mașină și a vorbit cu biciclistul și că i-a furat acestuia portofelul din buzunarul interior al hainei, de la piept, în timp ce „glumea” cu acesta, fără ca persoana vătămată să observe, aceasta observând doar ulterior că nu mai avea portofelul, crezând probabil că l-a pierdut.
Întrebat fiind de judecătorul de cameră preliminară din ce motive și-a schimbat declarația, inculpatul L. a declarat că acum s-a hotărât să spună adevărul.
Din declarațiile date de inculpatul V. I., dar și de ceilalți inculpați, rezultă că acesta ar fi dormit pe tot parcursul drumului, culcat pe bancheta din spate a autoturismului, inculpații L. și J. susținând că persoana vătămată, din acest motiv, nici nu l-a văzut pe inculpatul V. I.. Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară nu poate să nu rețină că persoana vătămată l-a identificat pe inculpatul V. I., potrivit procesului-verbal din data de 28.02.1014, ora 22:10, foarte repede, dintr-un grup alcătuit de 4 persoane. Mai mult, se reține și că, potrivit înscrisului de la fila nr. 105 d.u.p., concubina inculpatului V. I., numita L. A., a predat persoanei vătămate G. I. suma de 200 lei, care, potrivit acestui înscris, „nu reprezintă o recunoaștere a săvârșirii vreunei infracțiuni sau despăgubiri, ci un act de clemență pentru partea vătămată și care poate fi o circumstanță atenuantă”.
Deși din ultimele declarații ale inculpaților, date în fața judecătorului de cameră preliminară, ar reieși că doar inculpatul L. a coborât din mașină, el fiind și singurul care a vorbit cu persoana vătămată, cu toate acestea judecătorul de cameră preliminară nu poate să nu remarce faptul că persoana vătămată a descris cu precizie hainele cu care erau îmbrăcați toți cei trei inculpați la momentul săvârșirii infracțiunii (inculpatul J. cu o haină de piele neagră, inculpatul V. cu o geacă maro, iar inculpatul L. cu o haină de culoare închisă), aspecte confirmate de altfel de toți cei trei inculpați, și că persoana vătămată i-a identificat pe toți inculpații cu ocazia recunoașterii din grup, fapte care nu ar fi fost posibile dacă cei doi inculpați J. și V. ar fi rămas în autoturism, fără să se apropie de persoana vătămată, cu atât mai mult cu cât, în ultima declarație, inculpatul L. a arătat și că autoturismul se afla la o distanță de aproximativ 3-4 metri de locul unde se afla el cu persoana vătămată, loc în care autoturismul nu a staționat mult întrucât inculpatul J. s-a deplasat cu mașina înainte, aproximativ 10 metri, pentru a o întoarce întrucât greșiseră direcția de deplasare.
Este adevărat și că există unele necorelări între cele declarate de persoana vătămată cu privire la inculpatul care a condus autoturismul și locurile pe care fiecare dintre cei trei le ocupau în autoturismul din care au coborât, însă, cu ocazia recunoașterii din grup, a arătat că inculpatul L. i-a sustras portofelul, în timp ce inculpații J. și V. l-au ținut de mâini, aspect care reiese și din declarația dată în fața organului de cercetare penală. Câtă vreme însă persoana vătămată a arătat, în mod constant, participarea tuturor inculpaților la săvârșirea faptei de tâlhărie, unii prin imobilizarea victimei, iar altul prin sustragerea bunului, eventualele mici necorelări nu prezintă importanță în această etapă procesuală.
Având în vedere declarațiile persoanei vătămate, procesele-verbale de identificare, declarațiile oscilante și contradictorii date de inculpați cu privire la modul în care s-a purtat discuția cu persoana vătămată (persoana care a cerut relații cu privire la drumul spre Cenad, geamul deschis, răspunsul și reacțiile persoanei vătămate, persoana care a vorbit cu persoana vătămată și a coborât din autoturism), faptul că aceștia au recunoscut, la un moment dat, starea de teama provocată victimei care s-a întors din drum, lipsa unei explicații plauzibile cu privire la schimbarea aproape radicală a declarațiilor inculpaților și a recunoașterii de către unul dintre inculpați a faptei săvârșite, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se mențin indiciile temeinice și probele care să creeze suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie cu privire la care sunt acuzați.
Nu se poate reține argumentul invocat de avocatul inculpaților J. V. M. și V. I. referitor la contradicția dintre starea de fapt reținută prin rechizitoriu și cea reținută în încheierea de arestare preventivă, câtă vreme în ambele acte procesuale s-a reținut participarea tuturor inculpaților la infracțiunea de tâlhărie săvârșită față de persoana vătămată G. I., fără a avea o relevanță deosebită, în această etapă procesuală, actele efective de participare, cu atât mai mult cu cât, în fața judecătorului de cameră preliminară, unul dintre inculpați a și recunoscut participarea sa la infracțiune.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpații V. I. și J. V. M., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, prima instanță a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpaților se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
În acest context, arestarea preventivă a inculpaților se circumscrie exigențelor art. 202 alin. 1 C.pr.pen., respectiv existența indiciilor temeinice și a probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației - în sensul că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că au imobilizat-o pe persoana vătămată, ținând-o de mâini, și i-au luat din buzunarul interior al hainei, din dreptul pieptului, un portofel în care se afla cartea de identitate a acesteia și suma de 190 lei, fapte care se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 202 alin. 3 C.proc.pen.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., instanța a constatat, de asemenea, că în mod legal și temeinic s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților în baza acestui caz întrucât, pentru fapta pentru care sunt acuzați inculpații, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani și, având în vedere gravitatea mare a faptei săvârșite, modul de comitere a faptei, mediul din care provin inculpații, antecedentele penale ale acestora, se poate aprecia că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, instanța a reținut și faptul că inculpatul L. D. V. are o bogată antecedență infracțională, fiind condamnat în repetate rânduri pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fiind eliberat de curând din executarea unei pedepse privative de libertate. De asemenea, inculpatul J. M. V., deși nu a fost condamnat, cu toate acestea i-au fost aplicate mai multe amenzi cu caracter administrativ pentru săvârșirea de infracțiuni de furt, ultima sancțiune administrativă fiind aplicată recent, în luna decembrie 2013, iar inculpatul V. I. este cunoscut și el cu antecedente penale, toate aceste fapte dovedind perseverența infracțională a celor trei inculpați și o stare ridicată de periculozitate a acestora pentru ordinea publică.
Este de precizat că, în dosar, nu a început cercetarea judecătorească, astfel, în cauză nu au intervenit elemente noi care să conducă la o altă concluzie decât cea a menținerii măsurii arestării preventive.
Judecătorul de cameră preliminară a respins cererea avocatului inculpaților J. V. și V. I. de revocare a măsurii arestării preventive, pe motiv că, în baza dispozițiilor art. 207 alin. 5 C.proc.pen., au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii arestului preventiv, întrucât, pe de o parte, schimbarea radicală a declarațiilor inculpaților în fața judecătorului de cameră preliminară care verifică legalitatea și temeinicia arestării preventive nu constituie una din acele împrejurări avute în vedere de legiuitor la edictarea acestei norme, acele împrejurări vizând, în principiu, probe sau alte indicii de natură obiectivă, iar nu declarații fluctuante ale inculpaților de natură să determine chiar schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului L. D. V., din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, instanța a respins această cerere, câtă vreme în procedura de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, este inadmisibilă schimbarea încadrării juridice a faptei.
Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a apreciat nu doar că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, dar au intervenit chiar și temeiuri noi care justifică menținerea acestei măsuri preventive, având în vedere în acest sens, declarația inculpatului L. D. V. prin care acesta recunoaște pentru prima dată furtul săvârșit în dauna persoanei vătămate, confirmându-se astfel cele reținute de judecătorul de drepturi și libertăți în încheierea de arestare preventivă.
Judecătorul de cameră preliminară a respins cererea avocatului inculpaților J. V. și V. I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, apreciind că nu au fost invocate aspecte de natură a diminua nici gradul de pericol social al inculpaților și nici a faptei de care sunt acuzați prin rechizitoriu, conform celor învederate în cele de mai sus.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a respins și cererea avocatului inculpatului L. D. V. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, întrucât, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii și antecedența infracțională a inculpatului, apreciază că această măsură nu este suficientă pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce privește susținerea avocatului inculpaților că aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această garanție procesuală nu contravine menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a jurisprudenței aferente, inculpații pot fi arestați în condițiile în care există motive verosimile de a bănui că au săvârșit aceste infracțiuni, raportate la un observator obiectiv, nefiind astfel necesară stabilirea în mod definitiv a vinovăției inculpaților.
Referitor la argumentul avocaților inculpaților potrivit cu care nu se impune menținerea arestării, instanța l-a respins, întrucât, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aspectele avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă nu s-au modificat, continuând să justifice privarea de libertate a inculpaților. Astfel, deși starea de libertate este starea normală a unei persoane acuzate, judecătorul de cameră preliminară, în analizarea necesității privării de libertate, trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că detenția provizorie a inculpaților, pentru infracțiunea anterior menționată, care face obiectul trimiterii în judecată, rămâne legitimă și sub aspectul termenului rezonabil, menținerea arestării preventive corespunzând exigențelor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 223 alin. 2 C.pr.pen.
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă a arestării preventive dispusă față de inculpații V. I., J. V. M. și L. D. V. este legală și temeinică, precum și verificând subzistența temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art. 348 alin. 2 N.C.proc.pen. raportat la art. 207 N.C.proc.pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 43 din 01 martie 2014 de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr._ al Judecătoriei F., luată față de inculpații V. I., J. V. M. și L. D. V..
Împotriva acestei încheierii au formulat contestație inculpații V. I., L. D. V. și J. V. M., cererile de contestație fiind înregistrate la Tribunalul T. la data de 27.03.2014, sub același număr unic de dosar.
Cererile de contestație nu a fost motivate în scris, temeiurile care au justificat introducerea acestora fiind dezvoltate doar oral, în fața instanței de judecată.
Examinând încheierea contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prezentele contestații sunt nefondate, încheierea Judecătoriei F. fiind temeinică și legală.
Așa cum în mod corect s-a reținut de către prima instanță, și tribunalul constată că în cauză măsura arestării preventive a fost luată față de cei trei inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar menținerea acestei măsuri în continuare este justificată de subzistența temeiurilor care au determinat luarea acesteia, respectiv îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art.223 alin.2 C.p.p. rap .la art. 202 alin.1,3 C.p.p.
Astfel, pe de o parte, contrar susținerilor inculpaților, prin apărători, se observă că din probele administrate în cauză rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca cei trei inculpați să fi comis fapte prevăzute de legea penală, sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care sunt de natură să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fi comis acele fapte. Relevante în acest sens sunt declarațiile persoanei vătămate (care a arătat în mod detaliat modul de derulare a activității infracționale, respectiv faptul că doi dintre inculpați au imobilizat-o, iar al treilea i-a sustras portofelul, și a descris cu precizie hainele cu care era îmbrăcat fiecare inculpat în parte), care se coroborează cu procesele-verbale de identificare, care evidențiază faptul că partea vătămată i-a identificat pe fiecare dintre cei trei inculpați cu ocazia recunoașterii din grup, precum și, parțial chiar cu declarațiile celor trei inculpați, aceștia recunoscând încă din faza de urmărire penală că a existat o întâlnire în acea zi cu partea vătămată în locul indicat de aceasta și că au purtat hainele descrise de persoana vătămată, iar în fața instanței inculpatul L. recunoscând chiar că a sustras portofelul persoanei vătămate, a luat banii din acesta, iar apoi l-a aruncat. Totodată, instanța apreciază că nu se poate face abstracție de modificările succesive și neconcordanțele intervenite în declarațiile celor trei inculpați cu privire la modul în care au decurs întâlnirea și discuțiile cu persoana vătămată, precum și lipsa unor explicații plauzibile legate de aceste modificări în condițiile în care, deși inițial au negat orice contact fizic cu persoana vătămată sau bunurile acesteia, în final unui dintre inculpați a recunoscut parțial săvârșirea faptei.
Cu privire la aceste aspecte, instanța are în vedere și faptul că, în ceea ce privește sensul sintagmei de “motive verosimile”, Curtea a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune, fără însă a fi necesar ca motivele verosimile să aibă forța unor probe care ar justifica punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată sau condamnarea, rolul detenției preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumției de nevinovăție, este considerată nevinovată ( hot Brogan ș.a. c. Regatului Unit din 29.11.1989).
În același timp, tribunalul apreciază că, atât prin raportare la natura și împrejurările concrete de săvârșire a presupusei faptei imputate celor trei inculpați, cât și la circumstanțele care caracterizează persoana acestora, lăsarea celor trei inculpați în libertate prezintă în mod evident un pericol concret pentru ordinea publică, privarea acestora de libertate apărând în continuare ca necesară pentru înlăturarea acestuia.
În acest sens, trebuie observat, pe de o parte, că în cauză există indicii concludente în sensul că cei trei inculpați au săvârșit o infracțiune de sustragere de bunuri din posesia persoanei vătămate prin punerea acesteia în imposibilitate de a se apăra, faptă ce a fost săvârșită în plină zi, pe un drum comunal, în contextul unui întâlniri întâmplătoare a inculpaților cu persoana vătămată. Pe de altă parte, tribunalul apreciază ca extrem de relevante circumstanțele care caracterizează persoana celor trei inculpați, respectiv ușurința cu care aceștia au luat hotărârea de a săvârși acea faptă infracțională ca urmare a întâlnirii întâmplătoare că persoana vătămată, care circula cu bicicleta pe un drum din exteriorul localității, precum și perseverența în comiterea de fapte penale evidențiată de fiecare dintre inculpați, inculpatul L. D. suferind multiple condamnări la pedeapsa închisorii, executate în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, inculpatul J. V. având aplicate nu mai puțin de 5 amenzi cu caracter administrativ pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, iar inculpatul V. I. săvârșind prezenta faptă în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate ce i-a fost acordată pentru o condamnare de 6 luni închisoare, aplicată pentru o infracțiune la legea circulației.
În opinia tribunalului, toate aceste circumstanțe reale, cât și, în special, cele personale – respectiv ușurința și spontaneitatea cu care cei trei inculpați au hotărât săvârșirea faptei, în condițiile în care fiecare dintre aceștia nu se afla la primul contact cu legea penală, beneficiase anterior de clemența organelor judiciare și cunoștea consecințele implicării în activități infracționale, reprezintă împrejurări ce denotă o periculozitate extrem de ridicată a inculpaților și evidențiază pericolul concret pe care îl reprezintă pentru societate lăsarea acestora în libertate la acest moment, impunând o reacție fermă a autorităților pentru a proteja comunitatea în fața unor comportamente antisociale, interesul public ca inculpații să rămână în arest preventiv fiind prioritar celui particular de a fi cercetați în libertate.
Pentru motivele expuse, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pornind de la nevoia protejării interesului public în fața unor conduite violente și vădit antisociale, tribunalul apreciază că măsura arestării dispuse în cauză apare ca necesară, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., contestațiile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, urmând ca, baza art. 275 alin. 2,4 C.p.p., să oblige fiecare inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge, ca nefondate, contestațiile declarate de contestatorii inculpați V. I., L. D. V. și J. V. M. împotriva încheierii penale pronunțate de Judecătoria F. la data de 25.03.2014 în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2,4 C.p.p., obligă fiecare contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
A.C.Ț/V.D. – 11.04.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
