Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 391/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 391/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 391/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr.391/CC
Ședința din camera de consiliu din data de 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public - D. S. Teritorial Timișoara a fost reprezentat de procuror Marti D..
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta . împotriva soluției de clasare a cauzei dispusă raportat la suspectul T. M. prin rechizitoriul întocmit la data de 08.06.2015 în dosarul nr.254/D/P/2013 al D. – S. Teritorial Timișoara, menținută prin ordonanța nr.30/II/2/12.11.2015 a procurorului șef în cadrul D. – S. Teritorial Timișoara.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 25 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen de judecată, instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului T. sub numărul_ la data de 20.10.2015, petenta . a formulat plângere împotriva soluției de clasare dispusă raportat la suspectul T. M. prin rechizitoriul întocmit la data de 08.06.2015 în dosarul nr.254/D/P/2013 al D. – S. Teritorial Timișoara, menținută prin ordonanța nr.30/II/2/12.11.2015 a procurorului șef în cadrul D. – S. Teritorial Timișoara, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.214 alin.2 C. pen. din 1969, art.25 rap. la art.215 alin. 1, 2 si 3 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen. din 1969, art. 25 rap. la art.288 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen. din 1969, art. 25 rap. la art.291 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen. din 1969, art.25 rap. la art.292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. din 1969, fapte prevăzute in Noul Cod Penal de: art. 244 al. (1) si (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen; art. 323 C. pen
În principal, petenta a precizat că, pe cale de excepție, solicită constatarea nulității relative a măsurii clasării cauzei fata de numitul T. M., dispuse prin Rechizitoriul întocmit în cauza, la data de 08.06.2015, iar în subsidiar, desființarea soluției clasării cauzei și trimiterea cauzei la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.
În motivare, s-a arătat că în tot cursul urmăririi penale, subscrisei societăți nu i-au fost comunicate actele de procedură efectuate cu privire la cercetările și măsurile efectuate, iar de măsura clasării luate față de numitul T. M. a aflat odată cu începerea procedurii în camera preliminară, acesteia nefiindu-i comunicat niciun act în acest sens. Astfel, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în componentele sale privind contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor, din moment ce nu s-au comunicat actele de procedură tuturor părților interesate, fiind încălcate disp. art. 10 C.p.p. În acest context subscrisa nu a putut ataca, în faza de urmărire penală, măsurile de clasare dispuse de către procuror prin ordonanță, fiind obligată să recurgă la solicitări, în scris, pentru a-i fi comunicat Rechizitoriul, în speranța de a putea ataca măsurile dispuse în cuprinsul său. Prin necomunicarea în timp util a măsurilor dispuse în faza de urmărire penală, conform prevederilor art.316 Cod proc. pen., drepturilor subscrisei societari s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului de urmărire penală.
Petenta apreciază că în speță procurorul era obligat să dispună clasarea cauzei față de numitul T. M. prin ordonanță și să comunice soluția persoanelor interesate, respectiv persoanelor vătămate, pentru ca acestea din urmă să iși poată exercita drepturile procesuale, respectiv să poată ataca măsura dispusă, în cazul in care ar fi considerat ca fiind necesar.
Așa cum s-a arătat mai sus, subscrisei societăți nu i-a fost comunicată ordonanța de clasare a cauzei și nici rechizitoriul întocmit la data de 08.06.2015, aflând despre această măsură odată cu începerea procedurii în fata judecătorului de camera preliminară din cuprinsul Rechizitoriului emis la data de 08.06.2015.
Din aceste motive, măsura clasării dispusă de procuror este lovită de nulitate relativă, conform prevederilor art. 282 Cod proc. pen., care prevăd ca: "(1) încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art.281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. (2) Nulitatea relativa poate fi invocata de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămata, atunci când exista un interes procesual propriu in respectarea dispoziției legale încălcate."
Cu privire la desființarea soluției clasării cauzei față de numitul T. M. si trimiterea cauzei la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat, a arătat că, așa cum rezultă din plângerea penală formulată, precum și din toate probele existente la dosarul cauzei, subscrisa societate a vrut să achiziționeze terenuri extravilane pe raza comunei B., jud. T.. De achiziționarea acestor terenuri s-a ocupat T. M., în calitate de mandatar al societății, precum și un cunoscut al acestuia, inculpatul C. E., care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare cu ceilalți inculpați din cauză. Prin semnarea promisiunilor, aceștia din urmă se obligau să vândă beneficiarului cumpărător ., reprezentată prin împuternicit T. M., întreg dreptul de proprietate, aferent acestor terenuri. Astfel, numitul T. M., împreună cu amicul și fostul său asociat, inculpatul C. E., concepeau si derulau activitatea infracționala împreună. În desfășurarea activității infracționale, T. M. era mandatarul cetățenilor italieni, reali investitori în afaceri specifice domeniului agricol, cărora le-a inoculat ideea că, fiind stabilit în zona Timișoarei, ar fi un bun cunoscător al zonei Banatului, cu diferite relații in domeniul imobiliar si astfel, are potențialul cert de a identifica terenuri si de a le achiziționa in numele lor, pe raza localității B..
Având în vedere că numitul T. M. era conațional cu realii investitori, acestuia i-a fost facil să le câștige încrederea întrucât numitul T. era amic cu inculpatul C., recidivist in materia infracțiunilor de înșelăciune, aceștia au pus la cale un plan prin care aceștia racolau cetățeni creduli, cu un grad de școlarizare primar, care urmau sa vândă doar aparent diferite terenuri către T., pentru ca acesta din urmă să întrețină încrederea investitorilor italieni privind continuarea investițiilor financiare. Astfel, cetățenilor creduli le era inoculată ideea că aceștia semnează în fata notarului public documente ce reprezintă simple formalități de introducere în patrimoniul societății cetățeanului italian T. M. a unor terenuri, acesta din urma neputând opera tranzacții cu terenuri, fiind cetățean italian si neavând dreptul de a deține teren agricol in proprietate. Tuturor inculpaților care au semnat documentele în fata notarului le-a fost explicat ferm și în mai multe rânduri că documentele ce le semnează reprezintă contracte prin care inițial, ei cumpăra și, ulterior, vând către societatea lui T. M. niște terenuri.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor și ale inculpaților, ori de cate ori se semna în fața notarului câte un contract numitul T. M. era mereu prezent pentru a semna, după care pleca fiindcă se grăbea mereu, având un comportament suspect.
Mai mult, odată cu testarea poligraf, rezulta că numitul T. M. a avut un comportament simulat.
În acest context, motivele reținute prin rechizitoriul atacat, respectiv faptul că numitul T. M. nu ar fi putut comite vreo infracțiune nu concordă cu aspectele care reies din cercetarea penală, infirma aceste aspect reținute de P..
Față de interpretarea dată rezultatului testului poligraf, deși acest test nu are o valoare recunoscută de probă în sine, totuși s-a arătat că aspectele reținute de către P. referitor la rezultatul acestui test au ignorat complet faptul că numitul T. M. a dat cel puțin 3 declarații olografe în limba română, fără a fi asistat de vreun interpret, scrise . și aproape fără greșeli gramaticale și de ortografie, ceea ce denotă o bună cunoaștere a limbii române. Aspect de altfel perfect credibil, având in vedere perioada lunga de timp, de când numitul T. locuiește in România. In acest sens, menționam declarațiile date de acesta la data de 30.01.2009,12.03.2013 si 19.08.2013.
Având în vedere cele expuse, precum și toate probele strânse și administrate în faza de urmărire penală, rezultă fără dubiu că fostul suspect T. M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat desființarea soluției clasării cauzei fata de fostul suspect T. M., dispuse prin Rechizitoriul întocmit in cauza, la data de 08.06.2015, si trimiterea cauzei la procuror pentru a pune in mișcare acțiunea penala si fata de numitul T. M. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.
În drept, au întemeiat prezenta plângere pe prevederile art. 340 alin. (2) Cod proc. pen, precum și pe toate dispozițiile legale amintite în cuprinsul ei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.254/D/P/2013 întocmit de D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial Timișoara, s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei față de suspectul TINEGO M., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.214 alin.2 C. pen. din 1969, art.25 rap. la art. 215 alin.1, 2 si 3 C.pen.din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. din 1969, art.25 rap. la art.288 C. pen. din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. din 1969, art.25 rap. la art.291 C.pen. din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. din 1969, art.25 rap. la art.292 C.pen. din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. din 1969, fapte prevăzute în Noul Cod Penal de: art.244 al.1,2, cu aplicarea art.35 alin. 1 C. pen.; art.47 C. pen. rap. la art.320 alin.1, cu aplicarea art.35 alin.1 C. pen., art.321 alin.1 C. pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C. pen, art.323 C. pen.
În motivare, procurorul a reținut că se impune soluția clasării deoarece nu există probe din care să rezulte că acesta a fost un membru al grupării infracționale care să fi cunoscut că tranzacțiile la care a participat sunt fictive. În calitate de reprezentant legal al părții civile, suspectul a semnat convențiile și nicio probă directă nu conturează în vreun fel implicarea sa într-o acțiune infracțională.
Această soluție de clasare a fost menținută prin ordonanța din data de 12.11.2015, dată în dosarul nr.30/II/2/2015, prin care procurorul șef a respins plângerea formulată de petentă ca neîntemeiată, apreciind că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală.
Ambele plângeri au fost formulate de către petentă cu respectarea termenelor prevăzute de art. 339 și art.340 C.p.p.
Analizând soluția de clasare dispusă raportat la făptuitorul T. M. prin raportare la criticile formulate de petentă și materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, instanța constată că aceasta este legală și temeinică.
Astfel, tribunalul reține că unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art.4 C.p.p., este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. În situația în care, în urma administrării probatoriului, rezultă dubii în ceea ce privește vinovăția suspectului sau inculpatului, acestea vor fi interpretate în favoarea sa întrucât, în situația condamnării unei persoane, instanța de judecată este obligată să dovedească, fără echivoc, vinovăția acesteia, lucru imposibil de realizat în cazul existenței unor dubii.
Or, în cauză, așa cum în mod corect a reținut și procurorul, instanța constată că organele de cercetare penală au dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului, administrând un probatoriu complet, fără însă a exista probe certe, dincolo de orice dubiu, în sensul că numitul T. M. ar fi fost implicat, alături de ceilalți inculpați trimiși în judecată prin rechizitoriul emis la data de 08.06.2015 în dosarul nr.254/D/P/2013, în săvârșirea respectivelor infracțiuni de constituire grup infracțional organizat, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, gestiune frauduloasă, nefiind astfel răsturnată prezumția de nevinovăție, prev. de art.99 C.p.p., care operează în favoarea acestuia. După cum se poate observa din materialul probatoriu administrat în cauză, rezultă că numitul C. E., ajutat de concubina sa, numita Zagrean S., au convins mai multe persoane ( rudele inculpatei Z. S. sau prieteni de familie ori cunoștințe ai acesteia) să se prezinte la notar pentru a semna procuri speciale și promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, prin care aceștia se obligau să vândă beneficiarilor - cumpărători F. L. și firmei La Fazenda, reprezentante prin T. M., întreg dreptul de proprietate aferent unor terenuri de diferite suprafețe, în extravilanul . ar fi obținut titlul de proprietate pe aceste suprafețe, terenuri care în realitate nu le aparțineau, obținând astfel sumele de bani achitate de cele două părți vătămate drept contravaloare a acelor tranzacții, după ce în prealabil tot ei doi au falsificat adeverințe de punere în posesie, fără însă a exista probe concludente în sensul că inculpatul T. M. ar fi avut o înțelegere frauduloasă cu inculpații respectivi pentru realizarea acelor antecontracte fictive și însușirea, pe cale de consecință, a sumelor de bani plătite de cele două părți vătămate, prin intermediul său, că ar fi cunoscut că este vorba de persoane care, în realitate, nu dețin calitatea de proprietari ai respectivelor terenuri, și ar fi urmărit păgubirea părții vătămate. În acest sens, trebuie observat că din analiza coroborată a declarațiilor date în cauză de inculpații și martorii implicați în semnarea respectivelor documente, cu excepția inculpatului C., reiese că inculpatul C., iar nu intimatul, a fost cel care i-a convins să se deplaseze la notar și să semneze acele documente, cel care i-a transportat la acel birou notarial situat în Lugoj și înapoi la domiciliu, precum și cel care, în unele situații, le-a cerut înapoi banii ce le fuseseră achitați în sediul biroului notarial de către intimat (a se vedea declarațiile lui V. L.). Este adevărat că aceștia au atestat prezența intimatului la biroul notarial cu ocazia semnării actelor, însă acest lucru era absolut necesar și nu poate face dovada certă a implicării acestuia în activitatea infracțională, în absența altor probe concludente cu care să se coroboreze.
În sprijinul soluției dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară apreciază că trebuie avută în vedere și împrejurarea că, pe lângă antecontractele încheiate cu F. L., în calitate de promitent cumpărător, au fost încheiate în aceeași modalitate, uneori fiind vorba de aceleași persoane care s-au prezentat în calitate de promitenți-vânzători, toți aduși de numitul C. E., antecontracte și cu ., societate în cadrul căreia intimatul T. M. avea calitatea de asociat și administrator, precum și împrejurarea că cercetările penale în cauză au fost pornite tocmai ca urmare a plângerii formulate de intimat, în calitate de reprezentant al ., fiind astfel greu de crezut că intimatul ar fi urmărit păgubirea propriei societăți și, în același timp, ar fi solicitat efectuarea de cercetări penale în condițiile în care ar fi fost și el implicat în activitatea infracțională.
Referitor la rezultatul testării poligraf, judecătorul apreciază că, în măsura în care nu există alte probe certe în sensul implicării intimatului în activitatea infracțională imputată, a cunoașterii lipsei calității de promitenți-vânzători a acelor persoane aduse de C. și a urmăririi însușirii, în mod nelegal, a respectivelor sume de bani, respectiva examinare nu este de natură a face dovada, prin ea însăși, cu privire la aceste aspecte cu atât mai mult cu cât nici nu reprezintă un mijloc de probă, putând fi valorificată doar ca indiciu.
Referitor la critica formulată de petentă cu privire la împrejurarea că soluția de clasare a fost dispusă prin rechizitoriu, iar nu printr-o ordonanță anterioară, aspect ce ar fi nelegal întrucât soluția de clasare nu poate fi dispusă decât printr-o ordonanță, judecătorul constată că aceasta apare ca vădit nefondată în condițiile în care, conform disp. art. 328 C.p.p. rap.la art.327 C.p.p., se întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, respectiv pentru unele se dispune trimiterea în judecată, iar pentru altele se dispune clasarea sau renunțarea la urmărire. În ceea ce privește nemulțumirea petentei legat de necomunicarea acestei soluții de clasare, judecătorul constată că, într-adevăr, conform dispozițiilor legale, organele de urmărire penală aveau obligația comunicării acesteia către petentă în vederea promovării plângerii, conform art.339, 340 C.p.p., însă că respectiva necomunicare nu este de natură să determine nulitatea soluției pronunțate, ci doar a avut ca efect rămânerea acesteia în termenul de formulare a plângerii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității prezentei plângeri, formulată de intimat, prin apărător, motivată de faptul că prin încheierea de ședință din data de 15.07.2015, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.254/D/P/2013, judecătorul constată că și aceasta este nefondată în condițiile în care, conform disp. art.340 C.p.p., calea de atac prevăzută de legiuitor în cazul soluțiilor de clasare, indiferent dacă sunt dispuse prin ordonanță sau rechizitoriu, o reprezintă plângerea formulată conform acestor dispoziții legale, instanța de judecată în fața căreia se află respectivul rechizitoriu nefiind investită și cu soluțiile de clasare, ci doar cu fapta și persoana față de care s-a dispus trimiterea în judecată. Ca atare, încheierea pronunțată de respectiva instanță în cadrul procedurii de cameră preliminară nu are nici un fel de relevanță raportat la soluția de clasare, aceasta nefăcând obiectul sesizării acesteia.
Pentru aceste considerente, va respinge excepția inadmisibilității plângerii, formulată de intimat, prin apărător, și totodată, în baza art.341 alin.6 lit.a C.p.p., va respinge plângerea formulată de petenta . împotriva soluției de clasare a cauzei dispusă raportat la suspectul T. M. prin rechizitoriul întocmit la data de 08.06.2015 în dosarul nr.254/D/P/2013 al D. – S. Teritorial Timișoara, menținută prin ordonanța nr.30/II/2/12.11.2015 a procurorului șef în cadrul D. – S. Teritorial Timișoara.
În baza art. 275 alin.3 C.p.p., va obliga petenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității plângerii, formulată de intimat, prin apărător.
În baza art.341 alin.6 lit.a C.p.p., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta . împotriva soluției de clasare a cauzei dispusă raportat la suspectul T. M. prin rechizitoriul întocmit la data de 08.06.2015 în dosarul nr.254/D/P/2013 al D. – S. Teritorial Timișoara, menținută prin ordonanța nr.30/II/2/12.11.2015 a procurorului șef în cadrul D. – S. Teritorial Timișoara.
În baza art.275 alin.3 C.p.p. obligă petenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi 09.12.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red.-A.C.Ț. – 08.01.2016
Tehnored. - V.D. – 11.01.2016
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 390/2015.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
