Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 543/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-09-2012 în dosarul nr. 543/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 543 /2012
Ședința publică din 10 septembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. BADECU
Judecător: R. H.
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent C. C. E. împotriva încheierii penale nr.65/. a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal facut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de avocat ales C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza, respingerea propunerii de arestare preventivă, considerând că încheierea atacată este netemeinică și nelegală sub aspectul luării măsurii arestării preventive. Precizează că din materialul probatoriu administrat în dosarul de urmărire penală rezultă cu claritate că infracțiunea care ar putea fi reținută în sarcina inculpatului este doar tentativă la furt calificat, deoarece și din declarațiile martorilor audiați reiese că inculpatul nu a dorit săvârșirea acestei fapte, el doar l-a însoțit pe coinculpat să deschidă boxa. Totodată, arată că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și raportat la acesta este oportună luarea unei măsuri mai blânde, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru a beneficia de același tratament cu coinculpatul M. P. A..
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului și menținere a încheierii recurate ca temeinică și legală, arătând că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică față de perseverența sa pe calea infracțională.
Inculpatul recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului și punerea sa în libertate întrucât consideră că pedeapsa aplicată lui este prea aspră având în vedere că coinculpatul M. este cercetat în stare de libertate, el nu a comis nicio faptă, iar autorul principal este în stare de libertate.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 65 din 03.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 1491 alin. 9 C. pr. pen., a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și, în baza art. 1491 alin. 10-12 C. pr. pen. rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. C. E. pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 03.09.2012 până la data de 22.09.2012 inclusiv.
În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 189 alin. 2 C. pr. pen. a dispus virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 03.09.2012, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat arestarea preventivă pentru o durată de 29 de zile a inculpatului C. C. E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 rap.la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cp, cu apl. 37 lit. a) Cp., faptele constând în aceea că în data de 03.09.2012, în jurul orelor 03.30, învinuitul C. C. E. împreună cu învinuitul M. P. A. au pătruns prin efracție în interiorul imobilului situat pe ., nr. 8, din Timișoara, și au încercat să sustragă bunuri din interiorul boxelor aflate la subsolul imobilului.
În propunerea de arestare preventivă a inculpatului C. C. E., P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a făcut referire la dispozițiile art. 1491 Cpp rap. la art.143 și art.148 alin.1 lit. f) Cpp., ca posibile temeiuri pentru arestarea preventivă a acesteia.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Examinând actele dosarului de urmărire penală raportat la cererea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, instanța a reținut următoarele:
La data de 03.09.2012, în dosarul nr._/P/2012, față de inculpatul C. C. E. a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 rap.la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cp, cu apl. 37 lit. a) Cp., măsură confirmată de Procuror potrivit dispozițiilor art. 228 alin. 3C. pr. pen. prin rezoluția de începere a urmăririi penale din 03.09.2012, ora 10:00.
Prin Ordonanța Poliției Municipiului Timișoara din 03.09.2012 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 03.09.2012, ora, 03:45, din care se vor deduce un număr de 7 ore și 50 de minute, cât a fost privat de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliției, între orele 03,45 și 11,35.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din 03.09.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. C. E. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 rap.la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cp, cu apl. 37 lit. a) Cp., reținându-se că în noaptea de 03.09.2012, în jurul orelor 03.30, inculpatul, împreună cu învinuitul M. P. A. au pătruns prin efracție în interiorul imobilului situat pe ., nr. 8, din Timișoara, și au încercat să sustragă bunuri din interiorul boxelor aflate la subsolul imobilului, moment în care au fost surprinși de organele de poliție alertate de doi martori care i-au văzut pe inculpați pătrunzând în imobil.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1491C. pr. pen. referitoare la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, potrivit art. 1491C. pr. pen., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prev. în art.143 C. pr. pen. și să existe vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 148 C. pr. pen.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea s-a reținut că, potrivit art. 681 C. pr. pen., sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Instanța a apreciat că în cauză sunt suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Astfel, s-a constatat că inculpatul C. C. E. a recunoscut comiterea faptei, atât cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală, cât și cu ocazia ascultării sale de către instanță, recunoaștere care se coroborează cu declarațiile martorilor L. A. M. C. și C. loan A., declarațiile învinuitului M. P. A., precum și cu procesul verbal de depistare și prindere în flagrant și cu procesul- verbal de cercetare la fața locului.
De asemenea, instanța a reținut că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen, întrucât, pe de o parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiții, instanța a avut în vedere că, așa cum s-a statuat în doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea ca odată pus în libertate un inculpat ar comite fapte penale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat, analizarea acestei condiții reprezentând un pronostic făcut de judecător asupra comportamentului viitor al inculpatului.
În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinicie reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
În declarația dată, inculpatul a învederat instanței că motivele pentru care a recurs la săvârșirea acestei fapte, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, având asupra sa instrumente speciale pentru săvârșirea de furturi prin efracție a fost nevoia de bani - aspect ce denotă o periculozitate deosebit de mare pentru ordinea publică.
Cu privire la persoana inculpatului C. C., s-a reținut faptul că acesta nu se află la primul contact cu legea penală, având mai multe condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea pentru comiterea aceluiași tip de infracțiuni - furt calificat, precum și faptul că prin Sentința penală nr. 185/01.02.2010 definitivă prin neapelare, Judecătoria Timișoara a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă pentru executarea căreia a fost arestat în perioada 20.02._11 când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 504 zile închisoare, astfel că inculpatul C. C. a comis prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie.
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului C. C., instanța a constatat că anterior, de 15 ori, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus față de el, în temeiul art. 10 lit. b 1 C. pr.pen., scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ pentru fapte de natură penală ce aduc atingere patrimoniului, ceea ce denotă că sancțiunea aplicată anterior nu a vădit eficiență în sensul îndreptării sale, inculpatul perseverând în atitudini antisociale cu atât mai mult cu cât există indicii temeinice că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care se solicită arestarea sa preventivă la un interval foarte scurt de la data liberării sale condiționate din executarea unei pedepse aplicată pentru același tip de infracțiune; susținerile inculpatului că a comis această faptă pentru că avea nevoie de 800 lei pentru a achita chiria apartamentului în care locuiește și că „fapta nu este gravă întrucât nu a violat și nu a dat în cap la nimeni” nu fac decât să întărească convingerea instanței că se impune luarea față de acesta a unei măsuri preventive privative de libertate în condițiile în care inculpatul nu are ocupație și loc de muncă și nu beneficiază de un venit bănesc constant, astfel că motivația de a face rost de bani pentru cheltuielile cotidiene îl poate determina să continue comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Este adevărat că măsura arestării preventive este cea mai severă măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze prezentate mai sus pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.
Instanța a mai justificat caracterul excepțional al măsurii arestării preventive ce se impune a fi luată împotriva inculpatului și prin aceea că, în situația reținerii unor infracțiuni de o asemenea gravitate, reacția autorităților judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal în acest sens societății civile în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancționate, iar România este un stat de drept în care organele judiciare își fac datoria atunci când sunt investite cu restabilirea ordinii și legalității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C. C. E., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 04.09.2012 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de inculpatul C. C. E. este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Așa cum s-a arătat și de către prima instanță, și tribunalul reține că în cadrul procesului penal măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite trei condiții de fond, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa pentru fapta săvârșită să fie numai închisoarea și să existe vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1 lit. a-f C.p.p., la aceste condiții adăugându-se și aceea a conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Raportat la materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale până la acest moment procesual, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv cu privire la posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, pedepsită de lege cu închisoarea de la 3 la 15 ani, precum și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, tribunalul apreciază că starea de pericol pe care o prezintă lăsarea inculpatului în libertate este reliefată în mod evident, pe de o parte, de natura și împrejurările concrete de săvârșire a presupusei fapte pentru care este cercetat inculpatul, respectiv o tentativă de sustragere de bunuri dintr-o locuință, împreună cu o altă persoană, pătrunderea realizându-se pe timp de noapte și prin efracție, iar pe de altă parte, de circumstanțele care caracterizează persoana acestuia, respectiv perseverența inculpatului în comiterea unor infracțiuni de același gen. În acest sens, se impune a fi observat ca există indicii pertinente că inculpatul a săvârșit această faptă la un interval de nici un an de la momentul liberării condiționate din executarea unei pedepse rezultante aplicate pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, iar fișa de cazier judiciar evidențiază o antecedență infracțională deosebită – inculpatul suferind și alte condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, și, totodată, beneficiind de nu mai puțin de 15 ori de clemența organelor judiciare în perioada 2008-2010, când i-au fost aplicate amenzi cu caracter administrativ pentru săvârșirea unor alte asemenea fapte.
Or, această perseverență infracțională deosebită manifestată de inculpat evidențiază că acesta are un fond infracțional accentuat care nu a putut fi corectat până în prezent și evocă pericolul concret pe care îl reprezintă lăsarea acestuia în libertate, asupra acestuia planând în mod evident pericolul de săvârșire de noi infracțiuni similare, în condițiile în care sustragerea de bunuri apare, nu ca un incident izolat, ci ca un mod de viață al inculpatului.
Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că, raportat la fapta săvârșită, cât și, în special, la circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, măsura arestării preventive a inculpatului este justificată și de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar fi de natură să genereze o tulburare evidentă a ordinii publice și o sporire a sentimentului de insecuritate și de neîncredere în actul de justiție, precum și un puternic sentiment de impunitate în mintea inculpatului, aspecte incompatibile cu principiile unei societăți democratice.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei reprezintă un element care va fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, însă nu este de natură a conduce la concluzia că pericolul pe care îl reprezintă lăsarea inculpatului în libertate a fost înlăturat.
Pe cale de consecință, se apreciază de către tribunal că măsura arestării dispuse în cauză apare ca necesară pentru siguranța publică și pentru buna desfășurare a procesului penal, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent C. C. E. împotriva încheierii penale nr.65/. a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. R. H.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./25.09.2012
Primă instanță – Judecătoria Timișoara – N. A.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
