Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 84/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-02-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 84
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier D. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror S. A.
din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, la ordine, se află spre soluționare contestația la executare formulată de condamnatul C. F., fiul lui D. și L., născut la data de 18.04.1982, actualmente deținut în P. V., privind executarea pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 89/06.04.2010 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin Decizia nr. 3592/05.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul C. F., asistat de av. O. A., apărător care substituie pe av. A. R., desemnat din oficiu, cu delegație de asistență juridică la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată, s-a atașat sentința penală nr. 89/2010 a Tribunalului V., conform rezoluției președintelui de complet.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Conform disp. art. 372 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța verifică identitatea condamnatului pe baza datelor de stare civilă consemnate în dosar.
Fiind interpelat de instanță, condamnatul C. F. susține că a formulat contestația la executare, înainte de . Noului Cod de procedură penală, pentru a intra sub incidența noilor prevederi legale mai favorabile, deoarece încadrarea juridică a faptei a suportat o diminuare a limitelor de pedeapsă. De asemenea, susține că nu a mai formulat o astfel de cerere după data de 1 februarie 2014 și nici comisia constituită la nivelul Penitenciarului V. nu a înaintat vreo sesizare în acest sens.
Apărătorul condamnatului solicită permisiunea instanței să ia legătura cu acesta, pentru a-i aduce la cunoștință temeiurile de drept în baza cărora ar fi trebuit să formuleze contestația la executare.
După ce în prealabil a luat legătura cu apărătorul său, persoana privată de libertate C. F., arată că insistă în judecarea contestației formulate.
T. constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, acordând cuvântul pe fondul contestației la executare.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, susține că persoana privată de libertate apreciază că îi sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod penal care prevede limite mai favorabile pentru acesta. Cât privește calea procedurală abordată pe calea contestației la executare chiar introduse înainte de . legii penale mai favorabile, condamnatul susține că poate să obțină aplicarea acestei legi penale mai favorabile și insistă în punctul său de vedere, context în care urmează să se analizeze contestația sa așa cum a fost formulată și motivată. Oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că, în cererea formulată de persoana privată de libertate acesta, deși este formulată înainte de 01.02.2014, solicită aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 15 din Cod penal din 1969, iar acesta este abrogat, practic acest condamnat ar fi trebuit să formuleze o cerere de aplicare a legii penale mai favorabile, după . Noului Cod penal.
Susține reprezentantul Ministerului Public că nu se încadrează în prevederile art. 461 din Codul de procedură penală anterior, motiv pentru care solicită respingerea contestației așa cum a fost formulată.
Contestatorul C. F., având cuvântul, susține că, la data condamnării, era în vigoare art. 15 Cod penal care prevede posibilitatea reducerii pedepsei, în condițiile schimbării Codului penal și a scăderii maximelor de pedeapsă. Chiar dacă în Noul Cod penal, la art. 15 nu mai este prevăzut și exclude posibilitatea aplicării sale, ar însemna o aplicare retroactivă a legii penale mai severe, lucru care contravin principiilor dreptului penal, față de o persoană condamnată.
După februarie 2014, pentru această faptă pentru care el a fost condamnat, limitele de pedeapsă sunt mai mici putându-se aplica o pedeapsă mai mică. Acest lucru duce la încălcarea art. 16 din Constituția României, care prevede egalitatea cetățenilor în fața legii, mai mult chiar, exclude art. 15 Cod penal, în vigoare la data condamnării sale, care duce la o încălcare a Convenției E.D.O., cu privire la interzicerea oricărei forme de discriminare.
Avându-se în vedere motivele contestației formulate, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2013, sub nr._, condamnatul C. F. a formulat contestație la executare a pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 89 din 06.04.2010 dată de T. V., modificată și rămasă definitivă la 05.11.2012, prin decizia penală nr. 3592/05.11.2012 a ICCJ București, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru a intra sub incidența noilor prevederi legale mai favorabile, deoarece încadrarea juridică a faptei a suportat o diminuare a limitelor de pedeapsă.
T., analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că cererea având ca obiect contestație la executare formulată de C. F. este nefondată, astfel încât urmează să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Sentința penală nr. 89, pronunțată la data de 06.04.2010, T. V., modificată prin decizia penală nr. 3592/2012 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3592/05.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2, 3 teza I și a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 320 indice 1 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. F. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni de închisoare.
Infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. din Codul penal din 1969 îi corespunde infracțiunea de omor calificat prevăzută de prev. de art. 13 alin. 1, 2, 3 teza I și a II-a din Legea nr. 678/2001 îi corespunde infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 211 alin. 1 Noul Cod penal, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 3 (trei) ani - 10 (zece) ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Conform art. 76 alin. 1 Noul Cod penal, în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, astfel încât limitele de pedeapsă ar fi ale închisorii de la 2 (doi) ani la 6 (șase) ani și 8 (opt) luni.
Noul Cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că în prezența acestora nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3.
Din această perspectivă, nu încape nicio îndoială că legea mai favorabilă sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante este Codul penal din 1969.
În condițiile în care legea nouă modifică atât limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât și întinderea efectelor circumstanțelor atenuante, se pune problema modului în care se va face aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă.
T. arată că nu suntem în prezența unor instituții susceptibile de a funcționa autonom, astfel că aplicarea legii penale mai favorabile nu se va face în doi pași, ci pe baza criteriului aprecierii globale.
Astfel, nu va fi posibilă aplicarea separată a dispozițiilor din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și reținerea circumstanțelor atenuante.
În practică, s-a decis că, în acest caz, circumstanțele atenuante sunt obligatoriu de reținut conform legii determinate ca fiind mai favorabilă
Totuși susținerea trebuie nuanțată, în sensul că va fi considerată mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
Dacă se alege mai întâi legea mai favorabilă doar în raport de pedeapsa principală, iar apoi se aplică automat aceeași lege în privința atenuantei, este posibil să se ajungă la aplicarea unei pedepse mai severe decât în situația în care s-ar fi pornit de la legea care prevede pedeapsa principală mai mare.
Nu va fi posibilă nici alegerea legii mai favorabile sub aspectul pedepsei din norma de incriminare și aplicarea ulterioară la aceasta a efectului circumstanței atenuante prevăzut de cealaltă lege, mai favorabilă sub acest aspect, întrucât cele două instituții nu funcționează autonom
În fine, nu vor putea fi reținute circumstanțele atenuante dintr-o lege și să li se atribuie efectele prevăzute de cealaltă lege.
Ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 Cod de procedură penală (art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală), limitele de pedeapsă ar fi ale închisorii de la 1 (un) an și 4 (patru) luni la 4 (patru) ani 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile.
Conform art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Or, în cazul de față, maximul special la care s-ar ajunge pentru infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 211 alin. 1 Noul Cod penal, prin aplicare dispozițiilor art. 76 alin. 1 Noul Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, ar fi situat peste pedeapsa aplicată condamnatului C. F. prin Sentința penală nr. 89, pronunțată la data de 06.04.2010, T. V., modificată prin decizia penală nr. 3592/2012 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3592/05.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cazul aplicării facultative a legii mai favorabile, pedeapsa aplicată este legală și în raport de legea veche și în raport de legea nouă, astfel că nu se mai poate identifica un temei constituțional pentru reducerea pedepsei și implicit pentru limitarea autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare.
Noul Cod penal nu a mai reluat dispoziția cuprinsă în art. 15 Cod penal din 1969, ceea ce face ca după . acestui cod să nu se mai poată vorbi de o aplicare facultativă a legii penale mai favorabile.
În acest context se pune însă problema stabilirii aplicabilității art. 15 Cod penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, după . Noului Cod penal, pentru infracțiunile comise sub imperiul Codului penal din 1969.
Cu alte cuvinte, întrebarea este dacă principiul aplicării legii penale mai favorabile operează si cu privire la reglementările referitoare la regimul de aplicare al legii penale mai favorabile.
Cum reglementările privind legea penală mai favorabilă formează o instituție autonomă în raport de infracțiune si pedeapsă, pentru a asigura aplicarea unitară a legii în această materie, legiuitorul a prevăzut însă în art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal că ”pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
În doctrină, s-a avansat ideea potrivit căreia o restrângere a sferei de incidență a legii mai favorabile, chiar și după rămânerea definitivă a hotărârii ar putea fi afectată de o neconstituționalitate pe motivul incompatibilității cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, care ar consacra o retroactivitate obligatorie a legii penale mai favorabile.
O astfel de interpretare nu se poate susține în cazul de față, din cel puțin două considerente:
În primul rând, textul art. 15 alin. 2 din Constituție nu obligă la retroactivitatea nelimitată a legii penale mai favorabile, ci doar permite această retroactivitate, lăsând legiuitorului libertatea de a-i stabili limitele.
O interpretare contrară ar conduce la concluzia neconstituționalității art. 14 din Codul penal din 1969 (art. 6 Noul Cod penal), dat fiind că acest text restrânge incidența legii noi mai favorabile la modificările de pedeapsă, lăsând fără efecte legea nouă care ar fi mai favorabilă sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii (în raport de dispozițiile Codului penal în vigoare), al condițiilor de tragere la răspundere penală, al modalităților de individualizare a executării.
Oricum ar fi însă, analiza art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu poate fi făcută în raport de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece în speță nu ar fi vorba de o retroactivitate a legii noi.
Într-adevăr, problema care se pune în acest caz este aceea a aplicabilității art. 15 din legea veche, după ieșirea sa din vigoare, cu privire la pedepse aplicate pentru infracțiuni comise în timpul cât s-a aflat în vigoare.
Cu alte cuvinte, analiza privește posibilitatea aplicării ultraactive a art. 15 Cod penal 1969, iar principiul ultraactivității legii penale nu este consacrat de vreun text constituțional, cu atât mai puțin de art. 15 alin. 2 din Constituție.
De aceea, textul art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravine cu nimic legii fundamentale și, o dată cu . noului Cod penal, nu se mai poate pune problema aplicării facultative a legii mai favorabile, nici pentru infracțiuni comise sub imperiul Codului penal din 1969, și cu atât mai puțin pentru cele săvârșite după . noului Cod penal.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 598 Cod de procedură penală, va respinge contestația formulată de către condamnatul C. F. privind executarea pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 89/06.04.2010 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin Decizia nr. 3592/05.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 598 C.p.p. respinge contestația formulată de către condamnatul C. F., fiul lui D. și L., născut la data de 18.04.1982, actualmente deținut în P. V., privind executarea pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 89/06.04.2010 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin Decizia nr. 3592/05.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2014.
Președinte,
A. C.
Grefier,
D. P.
Red. A.C
Tehnored. D.P.
2 ex./28 Februarie 2014
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 17/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
