Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 50/DC
Ședința publică de la 23 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, se află spre soluționare contestația formulată de inculpatul C. A. C., fiul lui C. și I., născut la data de 05.04.1984 în mun. Huși, cu același domiciliu, ., jud. V., CNP_, împotriva Încheierii din data de 13.03.2015 a Judecătoriei Huși
Obiectul cauzei: menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul C. A. C., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Șenchiu M. cu delegație la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, contestația este formulată în termen, fără a fi motivată în scris.
Conform art. 372 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a procedat la identificarea inculpatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelat fiind acesta arată că insistă în judecarea contestației.
Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației.
Av. Șenchiu M., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de inculpatul C. A. C. împotriva Încheierii din 13.03.2015 a Judecătoriei Huși, prin care s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Inculpatul consideră că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, întrucât nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu prev. de art. 202 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală rap. la art. 218 Cod procedură penală, apreciind că pot fi instituite destule obligații ce pot constitui anumite garanții pe viitor, în ceea ce-l privește pe inculpat.
Totodată, inculpatul se află în stare de arest preventiv de peste 8 luni de zile și apreciază că această perioadă a depășit termenul rezonabil al detenției provizorii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca fiind nefondată a contestației formulate de inculpatul C. A. C., menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Consideră că, în mod corect, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive este legală în ceea ce-l privește pe inculpatul C. A. și a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
În mod corect, s-a apreciat că orice altă măsură preventivă mai ușoară este insuficientă la acest moment, având în vedere gradul de pericol social extrem de ridicat al infracțiunii comise și modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, față de atitudinea procesuală incorectă pe care a avut-o inculpatul până la acest moment, de asemenea și față de stadiul acestui proces, măsura preventivă fiind în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Nu s-a finalizat judecata, în prima instanță, în această cauză, întrucât inculpatul a solicitat în apărarea sa administrarea probei cu două expertize, o expertiză PSI și o expertiză tehnică auto, expertize care au fost solicitate după administrarea probatoriului testimonial, iar administrarea acestora după o perioadă de timp destul de mare, de la momentul săvârșirii faptei de către inculpat, necesită o perioadă de timp mai îndelungată și tocmai pentru modalitatea în care acesta a înțeles să-și administreze probe în tranșe, consideră că nu se poate aprecia că ar fi fost depășit termenul rezonabil al detenției provizorii.
Față de antecedentele penale ale inculpatului, față de atitudinea procesuală a acestuia și față de faptul că nu a fost încă finalizată cercetarea judecătorească, apreciază că măsura arestării preventive a fost corect menținută în ceea ce-l privește pe inculpat și, în consecință, solicită respingerea ca fiind nefondată a contestației formulate.
Inculpatul C. A. C., având ultimul cuvânt, arată că este acuzat mereu de faptul că prezintă un pericol pentru ordinea publică. El a introdus propria mașină în garajul vămii, unde a și luat foc, însă nu a găsit nici un stingător prin apropiere pentru a evita incendiul. Faptul că nu a avut nici un stingător să oprească incendiul într-adevăr este un pericol, dar persoana sa nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Solicită admiterea contestației și să se dispună înlocuirea măsurii arestului la domiciliu la adresa care rezultă din actul de identitate.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare.
T.
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
P. încheierea din 13.03.2015, Judecătoria Huși, în temeiul art. 362 C.pr.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. A. C., în prezent deținut în P. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, faptă prev. și ped. de art. 253 al.1 și 4 CP, cu aplic. art. 41 al.1 CP, cu ref. la art. 43 al.1 CP.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului, luată prin Încheierea nr.38 C din 31 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Huși.
În temeiul art. 202 al.4 lit. b și d NCPP. A respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C. A. C., a săvârșit infracțiunea menționată, că măsura preventivă a menținerii arestării preventive este necesară în scopul împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată și prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni, că nu există nici o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, precum și că măsura menținerii arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului.
Potrivit art. 362 al.(1)Noul Cod de procedură penală, „instanța se pronunță la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive”, precum și dacă subzistă temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri.
Analizând măsura arestării preventive luată față de inculpat în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale menționate, s-a apreciat că aceasta este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și, impun în continuare măsura privativă de libertate.
Instanța a constatat că menținerea arestării preventive este necesară și în vederea bunei desfășurări a procesului penal, aceasta fiind proporțională cu gravitatea faptelor comise de inculpat, având în vedere și conduita procesuală a acestuia.
Lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze insecuritate în rândul cetățenilor din comunitatea în care trăiește acesta. Inculpatul a mai fost condamnat, insă a revenit la același comportament antisocial prin aceste noi fapte, aducând atingere unor valori sociale primordiale ocrotite de lege - patrimoniul persoanelor fizice.
Pericolul social concret rezultă în egală măsură, atât din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din modalitatea săvârșirii faptelor, iar pericolul public trebuie raportat și la faptul că, la nivelul comunității s-a creat un ecou negativ cu privire la comiterea acestui gen de fapte care ar putea fi accentuat prin lăsarea în libertate a inculpatului C. A. C., care este recidivist.
În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Privarea de libertate a inculpatului respectă cerințele art. 5 din CEDO în raport cu gravitatea faptelor săvârșite de către inculpat, persoana și conduita inculpatului, care a refuzat că colaboreze cu organele de poliție și a negat permanent săvârșirea faptei. În prezenta cauză, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul și-a incendiat propriul autoturism pentru a ascunde o faptă penală, cea de contrabandă cu țigări, încercând în mod susținut să acrediteze ideea că incendierea s-a produs datorită neglijenței lucrătorilor vamali, cu ocazia verificării autoturismului.
Referitor la cererea formulată de către inculpat prin apărător, cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, în conformitate cu dispozițiile art.202 al.4 lit. d NCPP, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului,
Astfel, din materialul probator administrat până la acest stadiu procesual, instanța a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal. Pe de altă parte s-a apreciat că, în raport de conduita procesuală a inculpatului și antecedentele penale ale acestuia, măsura arestării preventive este în continuare proporțională cu scopul urmărit, motiv pentru care a respinge cererea formulată. De asemenea în prezenta cauză nu s-a depășit un termen rezonabil al măsurii arestului preventiv și nu se poate vorbi de o diminuare a gradului de pericol social de natură a permite față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate.
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Căciula A. C. este legală și temeinică, precum și, verificând subzistența temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, instanța a menținut arestarea preventivă a inculpatului, respingând cererea de înlocuire a acestei măsuri, cu măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu, prev. de art. 202 al.4 lit. b și d NCPP.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație inculpatul C. A. C., apreciind că la acest moment, nu se mai impune menținerea stării de arest în ceea ce-l privește. De asemenea, a invocat faptul că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și că s-a depășit termenul rezonabil al detenției provizorii, astfel încât apreciază că cercetarea judecătorească poate continua cu inculpatul în arest la domiciliu.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de contestație invocate, dar și din oficiu, T. constată că este neîntemeiată contestația formulată de inculpat.
În mod corect, prima instanță a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C. A.-C., dispusă prin Încheierea Judecătoriei Huși din 13.03.2015, reținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate.
Din probatoriul administrat până în prezent, nu reiese o diminuare a probelor existente,din care să reiasă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Legiuitorul nu a condiționat luarea, prelungirea și menținerea măsurii preventive a arestării de administrarea unui anumit probatoriu.
Menținerea măsurii arestării preventive nu implică pronunțarea asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, ci doar asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate, aspecte care nu înlătură prezumția de nevinovăție de care inculpatul se bucură (fapt consacrat atât în practica și literatura de specialitate, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – a se vedea în acest sens și decizia Curții Constituționale nr. 38/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 88/05.02.2007).
În cauză, există probe din care să reiasă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind: declarațiile martorilor S. Beby și P. V., procesul-verbal nr.68/30.07.2014 întocmit de I.S.U. V., procesul-verbal de control corporal al inculpatului, procesele-verbale de cercetare la fața locului, proces-verbal de constatare, planșe foto.
Instanța arată că aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 5 Cod de procedură penală, urmează a fi făcută în cercetarea judecătorească.
Instanța arată că recunoașterea prezumției de nevinovăție nu exclude luareamăsurii preventive, ci garantează că aceasta nu va fi luată decâtîn cadrul și în condițiile riguros prevăzute de normele constituționaleși de dispozițiile procedurii penale.
Concilierea dintre existențași aplicarea măsurilor preventive privative de libertate șirecunoașterea și prezența perpetuă a prezumției de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal se realizează prin observareadinamicii acesteia din urmă, a modului în care, dintr-o noțiuneabstractă cu valoare de garanție a drepturilor fundamentale aleindividului, aceasta capătă substanță pe măsura derulării procesuluipenal.
În cursul procesului penal, forța prezumției de nevinovățiescade sau crește, în funcție de probatoriul efectuat, ajungând, înfinal, la stadiul de certitudine a nevinovăției sau, dimpotrivă, lanegarea sa completă, iar art. 5 lit. c) din Convenția europeană adrepturilor omului condiționează legalitatea privării de libertate deexistența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau autorul va fugi după săvârșireaunei infracțiuni.
Stabilirea vinovăției inculpatului urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată până la acest moment punând, însă, în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art. 202 Cod de procedură penală, care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Instanța apreciază că privarea in continuare de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea pericolului concret pe care acesta îl prezintă pentru ordinea publică.
Existența pericolului pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul (pedepsită de lege cu închisoare de la 2 la 7 ani), circumstanțele comiterii faptei (astfel cum sunt reținute în actul de sesizare a instanței), urmarea produsă (incendierea și avarierea completă a două autoturisme și a două aparate scanner aparținând Biroului Vamal A.), precum și din ecoul profund negativ pe care astfel de fapte il produce in rândul cetățenilor.
C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale măsurilor preventive trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
Or, în speță, la aproximativ 8 luni de la luarea măsurii arestării preventive, nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu se poate vorbi de o diminuare a gradului de pericol social de natură a permite luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive (arestul la domiciliu sau controlul judiciar).
În acest interval de timp, urmărirea penală a fost finalizată, a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpatului, a fost administrat un important probatoriu în fața instanței de fond.
Nu s-a finalizat judecata în prima instanță, în această cauză, întrucât inculpatul a solicitat probei cu două expertize - o expertiză PSI și o expertiză tehnică auto, după administrarea probatoriului testimonial, iar administrarea acestora, după o perioadă de timp destul de mare, de la momentul faptei imputate inculpatului, necesită o perioadă de timp mai îndelungată în vederea administrării.
În legătură cu situația juridică a inculpatului, T. reține că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior de Judecătoria Huși la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, fiindu-i aplicate, totodată, două sancțiuni acu caracter administrativ.
Instanța consideră că privarea de libertate a inculpatului este necesară și in vederea asigurării bunei desfășurări in continuare a procesului penal, răspunzând astfel exigențelor art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, în scopul administrării tuturor probelor ce servesc la aflarea adevărului în cauză și stabilirea in mod complet a activității infracționale imputate inculpatului ce face obiectul prezentei cauze.
Argumentele prezentate anterior justifică menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C. A.-C., nefiind suficientă luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive.
Față de considerentele anterior expuse, T. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul C. A. C., fiul lui C. și I., născut la data de 05.04.1984 în mun. Huși, cu același domiciliu, ., jud. V., CNP_, împotriva Încheierii din data de 13.03.2015 a Judecătoriei Huși, pe care o va menține.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Noul Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul C. A. C., fiul lui C. și I., născut la data de 05.04.1984 în mun. Huși, cu același domiciliu, ., jud. V., CNP_, împotriva Încheierii din data de 13.03.2015 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Noul Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.
Președinte,
A. C.
Grefier,
C. H.
Red: A.C.
Tehndact: C.H.
2 ex/24.03.2015
Judecătoria Huși: judecător C. T.
| ← Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
