Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 343/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-12-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 343/DC
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. T. R. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, la ordine se află spre soluționare contestația formulată de condamnatul B. V. C., fiul lui I. și E., născut la data de 18.02.1990 in mun. Bacău, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul V., împotriva sentinței penale nr.2341 pronunțată de Judecătoria V. la data de 27.11.2014.
Obiectul cauzei: liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 17.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de astăzi, când:
T.
Asupra contestației penale de față;
Prin sentința penală nr. 2341 din 27.11.2014, Judecătoria V. a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului BRACAU V. C., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/2013 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 274/2013, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 17.01.2015
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele;
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului B. V. C. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 594/17.11.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate B. V. C. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 V.C.p., prin sentința penală nr. 258/2013 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 274/2013.
Executarea pedepsei a început la 23.02.2011 și urmează să expire la data de 22.02.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 5 ani închisoare(transformată în zile pedeapsa este egală cu 1826 zile) o fracție de 2/3, respectiv 1217 zile închisoare.
Până la data de 17.11.2014, condamnatul a executat efectiv 1364 zile închisoare, 60 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu a executat zile în arest preventiv, în total fiind 1424 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate B. V. C. a avut un comportament relativ corespunzător exigențelor mediului carceral, a fost sancționată disciplinar o dată(la data de 23.05.2011) și nu a fost recompensată. De asemenea, aceasta a participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 60 zile câștig. S-a implicat activ în programele și activitățile în care a fost inclus.
De la ultima analiză în comisie au intervenit modificări în situația sa, în sensul că a fost recompensată odată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior (la data de 20.08.2014).
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Față de împrejurarea că persoana privată de libertate se află la a doua analiză în Comisia de liberări, raportat la perioada executată și de numărul mic de recompense obținute în această perioadă (a fost recompensat doar o singură dată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior de la ultima amânare), instanța a apreciat că scopul pedepsei aplicate nu este pe deplin îndeplinit. Obținerea unei recompense după amânare reprezintă un aspect pozitiv, însă față de perioada executată, comportamentul adoptat și situația condamnatului per ansamblu, aceasta este una insuficientă. Astfel, deși i s-a dat oportunitatea de a adopta un comportament pozitiv care să compenseze comportamentul necorespunzător avut în penitenciar, acesta a obținut o singură recompensă. În aceste condiții, condamnatul nu a adoptat un comportament care să denote interesul de a deveni un bun cetățean, de a respecta valorile ocrotite de lege, și care să convingă instanța că a intervenit reeducarea. În acest sens instanța a avut în vedere că după momentul amânării inițiale, în afara obținerii unei recompense și a participării la programul de pregătire în vederea liberării, persoana privată de libertate nu a mai participat la niciun alt program, nu a dat dovadă de implicare efectivă și interes pentru reeducarea sa. Obținerea unei recompense și participarea la un program de pregătire în vederea liberării pe parcursul a 6 luni nu reprezintă în opinia instanței „dovezi temeinice de îndreptare”, astfel cum prevede legea.
Prin urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat, instanța a apreciat că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru ca persoana condamnată să conștientizeze fapta săvârșită, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța a apreciat că persoana privată de libertate B. V. C. nu a executat o perioadă suficientă pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și pentru a putea fi redată societății. În consecință, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului B. V. C. anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/2013 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 274/2013.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 17.01.2015.
Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu fiind suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege a formulat contestație condamnatul B. V. C., criticând-o pentru netemeinicie.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, tribunalul consideră ca fiind fondată contestația formulată, urmând a fi admisă pentru considerentele expuse mai jos:
Din procesul verbal nr.594/17.11.2014 incheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. precum si din caracterizarea anexată rezultă că contestatorul B. V. C. a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, pentru a putea beneficia de liberarea condiționată. Acesta se află la a doua analiză in cadrul comisiei de liberări din cadrul Penitenciarului V..
Deși condamnatul a avut un comportament relativ corespunzător pe timpul executării pedepsei, fiind sancționat disciplinar o dată și nerecompensat, instanța de control judiciar consideră că o . date și imprejurări ale cauzei justifică liberarea condiționată a contestatorului.
Astfel, condamnatul B. V. C. nu are antecedente penale, a participat in cursul executării pedepsei la programe educaționale și sociale, manifestând interes față de acestea, precum și la activități productive și gospodărești, ceea ce poate sugera că a conștientizat gravitatea și consecințele faptelor sale și importanța respectării legii penale și a regulilor de conduită in societate.
Conform evaluării psihologice a susnumitului, acesta este stabil emoțional și atitudinal, manifestând adaptabilitate la mediul restrictiv și flexibilitate interrelațională. Nu prezintă antecedente autoagresive. A dovedit disponibilitate și implicare in activități practice.
De la ultima analiză in cadrul comisiei de liberări condiționate, persoana condamnată a conștientizat necesitatea schimbării atitudinii și nu a mai făcut obiectul vreunei abateri disciplinare. A fost in schimb recompensată o dată cu ridicarea măsurii disciplinare dispuse anterior.
Toate aceste elemente demonstrează faptul că, actualmente, persoana condamnată B. V. C. îndeplinește condițiile prevăzute de art.59 din Codul penal de la 1969 pentru a fi liberat condiționat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425.1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, T. va admite contestația formulată de condamnatul B. V. C., actualmente deținut în Penitenciarul V., împotriva sentinței penale nr. 2341 pronunțată de Judecătoria V. la data de 27.11.2014, pe care o va desființa în totalitate.
Rejudecând cauza, va admite propunerea formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. și va dispune liberarea condiționată a condamnatului B. V. C., anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/2013 a Judecătoriei Tulcea.
Va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal de la 1969.
Va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului B. V. C., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile avansate de către stat (in fond și in contestație) vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 indice 1 alin.7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin.3 Cod de procedură penală, admite contestația formulată de condamnatul B. V. C., fiul lui I. și E., născut la data de 18.02.1990 in mun. Bacău, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul V., împotriva sentinței penale nr.2341 pronunțată de Judecătoria V. la data de 27.11.2014, pe care o desființează în totalitate.
Rejudecând cauza,
Admite propunerea formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului B. V. C., fiul lui I. și E., născut la data de 18.02.1990 in mun. Bacău, CNP_, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/2013 a Judecătoriei Tulcea.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal din 1969.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului B. V. C., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile avansate de către stat (in fond și in contestație) rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.12. 2014.
Președinte,
V. M.
Grefier,
C. H.
Tehred: V.M.
2 ex/13.01.2015
Judecătoria V.: judecător A. C. C.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
---|