Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 129/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-05-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 129/R
Ședința publică de la 28 Mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. L.-M.
Judecător S. E.
Judecător P.-F. N.
Grefier H. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol, la ordine, se află spre soluționare, recursurile penale declarate de inculpatul S. S., domiciliat în municipiul B., . nr.70, județul V. și de asigurătorul . S. - S. Z. B., cu sediul în B., ..31B, . penale nr.514 din 01.11.2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._ .
Obiectul cauzei: infracțiunea prev. de art. 184 Cod penal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 16 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză la 24.05.2012 și mai apoi pentru termenul de astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Asupra recursurilor penale de față, instanța de recurs reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 514 din 1.11.2011, Judecătoria B. a condamnat pe inculpatul S. S. I., fără antecedente penale, la 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev de art.184 al.1, 3 Cod penal împotriva părții vătămate P. M. P..
A aplicat inculpatului disp.art.71 și 64 lit.a, teza II și b Cod penal.
A suspendat condiționat executarea pedepsei.
A fixat termen de încercare 2 ani și 5 luni.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal.
A suspendat executarea pedepsei accesorii.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. M. P..
A obligat pe inculpat să plătească împreună cu . – S. B., în limitele contractului de asigurare, părții civile P. M. P. suma de 6324,79 lei daune materiale și suma de 10.000 lei daune morale.
A obligat pe inculpat să plătească părții civile S. M. de Urgență “E. B. “ B. suma de 80,873 lei cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
A obligat pe inculpat să plătească părții vătămate P. M. P. suma de 1200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16.02.2007 orele 11.00, inculpatul S. S. I., se afla staționat în zona Stației C.F.R. B. cu autoturismul marca Dacia 1307 cu nr. de înmatriculare_ .
Mașina era poziționată pe carosabil, paralel cu un scuar din fața Gării C.F.R. B. fiind orientată cu fața către S.C. Confecții B., inculpatul fiind în mașină .
Acesta stătea la volanul mașinii și discuta cu niște cetățeni din apropiere.
Partea vătămată venea dinspre Confecții pe partea opusă mașinii inculpatului și după ce a traversat . s-a îndreptat spre Autogară, inițial intenționând să treacă pe lângă mașina acestuia prin dreptul șoferului.
Pentru că erau persoanele cu care vorbea inculpatul, partea vătămată s-a deplasat prin partea opusă șoferului ( dreaptă a mașinii ), respectiv partea ei stângă în direcția de mers și după ce a mers paralel cu mașina, când a ajuns la spatele ei în loc să-și continue deplasarea în linie dreaptă, a mers oblic spre destinație .
În timp ce se afla în spatele mașinii foarte aproape de vehicul, inculpatul care nu avea posibilitate să o observe, a pornit motorul și pentru că în fața sa se afla un alt autovehicul, a dat în marșarier mașina.
După ce a mers puțin a fost atenționat de cei care se aflau în preajmă că lovise o persoană care era în spatele mașinii.
Inculpatul a oprit imediat mașina și când a mers în spatele acesteia a găsit-o pe partea vătămată căzută cu fața la pământ.
A ajutat-o să se ridice și a transportat-o la S. M. de Urgențe „ El. B.” B., unde i s-a făcut radiografie, iar vătămata a refuzat internarea.
Inculpatul s-a întors la locul faptei unde a participat la cercetările efectuate de lucrătorii de la Serviciul poliției rutiere, care veniseră între timp acolo.
Expertizele și contraexpertizele efectuate în cauză au concluzionat că partea vătămată a prezentat în luna februarie 2007, un traumatism cu . oaselor proprii ale nasului, hematoame, escoriații și echimoze, care au putut fi produse prin cădere .
. oaselor proprii ale nasului exista la data de 16.02.2007, aceasta fiind relevată la recitirea radiografiilor de la acea dată și confirmată prin examenul CT din data de 25.05.2007
Între leziunile evidențiate prin examenul CT la 4 luni de la traumatism și traumatismul din 16.02.207 există legătură de cauzalitate, susținută de evidențierea pe filmele radiologice nr. 706 și 2852 din 16.02.2007 a fracturii oaselor proprii ale nasului.
Leziunile au necesitat 14 -15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii lor.
La momentul reexaminării pentru întocmirea raportului de nouă expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală Iași, partea vătămată prezenta dismorfie nazală și deviație sept nazal care necesită rinoplastie și septoplastie.
Raportul de expertiză criminalistică nr.171/2009 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice Iași concluzionează că accidentul putea fi prevenit de inculpat prin solicitarea unei persoane care să-l piloteze.
Accidentul putea fi prevenit și de partea vătămată dacă s-ar fi deplasat pe trotuar sau dacă se angaja în traversare pe la o trecere de pietoni din zonă.
Situația de fapt mai sus reținută s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea părții vătămate, procesul verbal de cerectare la fața locului și planșele foto; adresa nr.149/N.n. /22.12.2008 a Serviciului Medico- Legal Județean V.; raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 149/N.E./29.04.2008 întocmit de Serviciul Medico-legal Județean V.; raportul de expertiză medico-legală nr.50/E/19.02.2007 întocmit de către Cabinetul Medico-Legal B.; certificatul medico-legal nr. 157/04.06.2007 întocmit de către Cabinetul Medico Legal B.; raportul de exepertiză criminalistică nr. 171/29.09.2009 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași; proces verbal de reconstituire și planșele foto, raportul de nouă exepertiză medico –legală nr. 1024/06.06.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Fapta inculpatului S. S. I. care la data de 16.02.2007, în jurul orelor 11.00, a pus în mișcare, cu spatele, pentru a pleca de pe loc, autoturismul marca Dacia 1307 carosată, fără a fi pilotat de o altă persoană, acroșând-o pe partea vătămată P. M.-P. și cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 14-15 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.1,3 Cod penal.
În temeiul acestui text de lege, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia a reținut disp. art. 52 și 72 Cod penal.
Inculpatul era conducător auto la S.C.Consum Coop B. la data săvârșirii faptei, era necăsătorit, fără antecedente penale și absolvent a 12 clase.
A regretat săvârșirea faptei apreciind că dacă partea vătămată ar fi mers regulamentar spre destinația sa nu s-ar fi produs accidentul.
Art. 184 Cod penal prevede că: “ 1)Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 2^1, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
3) Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
(5) Pentru faptele prevăzute în alin. 1 și 3, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.”
Având în vedere împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, culpa ambelor părți, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, instanța s-a orientat la stabilirea cuantumului pedepsei spre limita minimă prevăzută de lege.
S-au aplicat inculpatului disp.art.71 și 64 lit.a, teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
Art. 81 Cod penal prevede că:” Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Probele administrate în cauză și fișa cazier a inculpatului dovedesc existența condițiilor sus menționate.
În consecință instanța urmează să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea disp. art. 82 Cod penal care prevede că:” Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.”
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal care prevede că: “Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.”
În temeiul art. 71 alin. ultim Cod penal s-a suspendat executarea pedespei accesorii.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de 13.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile cu medicația și investigațiile medicale precum și câștigul nerealizat ca urmare a pensionării anticipate datorită imposibilității de a mai desfășura munca în parametrii optimi și 20.000 lei daune morale reprezentând suferințele la care a fost suspusă prin fapta inculpatului.
În cauză a fost introdusă ca asigurător și Societate de asigurări S.C.C. S.A la care era asigurat autovehiculul în momentul producerii accidentului.
Așa cum rezultă din situația de fapt expusă și din raportul de expertiză criminalistică nr. 171/29.09.2009 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, accidentului s-a produs ca urmare a culpei comune a celor două părți.
Stabilindu-se această culpă comună în proporție de 50% pentru fiecare, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. M. P..
Actele depuse la dosar de partea civilă, depozițiile martorilor audiați în susținerea celor afirmate de vătămată cu privire la latura civilă a cauzei au stabilit că aceasta a efectuat cheltuieli în sumă de_,58 lei.
Aplicându-se procentul sus menționat, instanța în baza art. 14, 346 Cod proc. pen. cu ref. la art. 998 și urm. Cod civil, art.1000 cod civil ( art. 1357 și urm. Cod civil în noua redactare) a obligat pe inculpat să plătească împreună cu . – S. B., în limitele contractului de asigurare părții civile P. M. P. suma de 6324,79 lei daune materiale și suma de 10.000 lei daune morale.
În temeiul acelorași texte de lege și a art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat pe inculpat să plătească părții civile S. M. de Urgență “E. B. “ B. suma de 80,873 lei cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
Potrivit art. 193 Cod proc. pen instanța a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate P. M. P. cheltuielile judiciare avansate de aceasta în cauză.
În baza art. 191 Cod proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în cauză.
A obligat pe inculpat să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs asiguratorul . Tonală B., precum si inculpatul S. S. I..
Inculpatul S. S. I. si-a motivat de cererea de repunere în termenul de recurs, fără însă a-și motiva și recursul declarat în cauză.
Asigurătorul a criticat sentința instanței de fond sub aspectul laturii civile pentru nelegalitate si netemeinicie.
În primul rând, tot sub aspectul laturii civile, asigurătorul a susținut faptul că sentința instanței de fond este neîntemeiată deoarece cuantumul daunelor morale la care a fost obligat către partea civilă, respectiv cel de 10.000 lei este prea mare raportat la suferința cauzată acesteia, în opinia sa, acestea daune neputând constitui un temei pentru îmbogățirea fără justă cauză a victimei infracțiunii.
Apoi, în al doilea rând, în esență, asigurătorul a susținut faptul că, nelegal, în lipsa unui raport legal de solidaritate între asigurător si inculpat, contrar prevederilor art. 998 Cod civil si ale Legii nr. 136/1995, instanța de fond a obligat la repararea prejudiciului moral cauzat părții civile atât pe inculpatul S. S. I., cât și pe asigurător, impunându-se, în opinia sa, al obliga doar pe inculpat.
În recurs au fost depuse mai multe înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 16.05.2002 instanța de recurs a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de către inculpatul S. S. I., ca neîntemeiată întrucât inculpatul nu a făcut dovada unei împrejurări temeinice care să-l fi pus în imposibilitatea declarării căii de atac ordinare a recursului împotriva sentinței în discuție în termenul prevăzut de lege, respectiv în termenul de 10 zile de la ponunțare.
La același termen de judecată, instanța a invocat excepția tardivității recursului declarat de către inculpatul S. S. I., excepție care a unit-o cu fondul.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs astfel invocate, precum si din oficiu, conform dispozițiilor art.385 ind.6 al.3 Cpp,, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, tribunalul constată faptul că recursul declarat de către inculpatul S. S. I. este tardiv, drept pentru care, admițându-se excepția tardivității, invocată din oficiu de către instanță, acest recurs va fi respins ca tardiv, iar recursul declarat de către asigurătorul . S.-S. S. este întemeiat doar în ceea ce privește motivul privind cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond.
În ceea ce privește recursul declarat de către inculpatul S. S. I. împotriva sentinței penale nr. 514 pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B., tribunalul reține faptul că acest recurs a fost tardiv declarat, urmând a fi respins ca atare, după admiterea excepției tardivității.
Potrivit prevederilor art. 385 ind.3 Cpp termenul de declarare a recursului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Totodată conform prevederilor art. 385 ind.3al.2 Cpp coroborate cu prevederile art. 363-365 Cpp pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
Cum în cauză, inculpatul S. S. I. a fost prezent în instanță la termenul de judecată din data de 25.10.2011, când au avut loc dezbaterile cu privire la fondul cauzei, pronunțarea fiind amânată pentru data de 1.11.2011, iar recursul a fost declarat de către inculpat la data de 19.12.2011, cu mult după împlinirea la data de 12.11.2011 a termenului de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea căii de atac a recursului, tribunalul reține faptul că recursul declarat de către inculpatul S. S. I. este tardiv declarat.
D. pentru care, instanța va admite excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu si va respinge, ca tardiv, recursul declarat de către inculpatul S. S. I. împotriva sentinței penale nr. 514, pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B..
În ceea ce privește recursul declarat de către asigurătorul . S. instanța de recurs reține că acesta este întemeiat doar în ceea ce privește critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate cu titlu de despăgubiri părții civile, care este prea mare raportat la durerea pricinuită părții civile.
Cu privire la primul motiv de recurs, instanța reține faptul că prin sentința penală recurată asigurătorul a fost obligat la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei către partea civilă P. M. P..
Tribunalul arată faptul că în categoria prejudiciilor nepatrimoniale sunt cuprinse, fără excepție, suferințele și durerile de natură fizică și psihică pe care le încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil.
În privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale, este necesară o analiză în concreto și subiectivă a existenței și întinderii prejudiciului, precum și corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor îndurate de către părtile civile.
Atingerea de orice fel adusă integrității fizice sau sănătății unei persoane,atingerea dreptului la integritatea fizică - ca drept nepatrimonial,are ca rezultat producerea unui prejudiciu nepatrimonial,constând în suferințele fizice încercate prin săvârșirea faptului culpabil,tratamentul medical aplicat,perioadele de spitalizare la care a fost supusă partea vătămată,suferințele psihice pe care aceasta le-a încercat ca urmare a modificării cursului firesc al vieții pe care o ducea anterior.
Din analiza probatoriului administrat în cauză- acte medicale, declarații martori – instanța reține că partea vătămată P. M. P. a prezentat un traumatism obiectivat printr-un traumatism cu fractură de oase proprii ale nasului, hematoame, excoriații si echimoze, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale.
Astfel, sub aspectul daunelor morale, ținând cont de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra care sublinia între altele că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut și în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, instanța va avea în vedere că au existat și prejudicii morale decurgând din internările în spital, intervențiile chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată, traumele fizice și psihice suferite, sechele post traumatice care au afectat negative participarea părții vătămate la viața socială și de familie comparative cu situația anterioară vătămării, infirmitatea fizică permanentă produsă prin fapta ilicită a inculpatului.
Întinderea daunelor morale trebuie stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudicial nepatrimonial încercat fără a constitui pentru aceasta o îmbogățire fără justă cauză.
Raportat la cele expuse anterior, având în vedere numărul de zile îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecare părții vătămate P. M. P., instanța reține faptul că cuantumul daunelor morale stabilit de către instanța de fond, respectiv cel de 10.000 lei, este prea mare, fiind stabilit peste limita valorii prejudiciului moral real si efectiv produs părții vătămate constituită parte civilă prin fapta ilicită a inculpatului.
D. pentru care, în temeiul prevederilor art. 385 ind.15 al.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de către asigurătorul . S.- S. B. si va reduce cuantumul daunelor morale pe care asigurătorul . S.- S. B. împreună cu inculpatul S. S. I. au fost obligați să le achite către partea civilă P. M. P. de la 10.000 lei la 5.000 lei.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs formulat de către asigurătorul . S.- S. B., respectiv cel privind eronata obligare a asigurătorului la plata de daune materiale si morale către partea civilă P. M. P. în solidar cu inculpatul S. S. I., în condițiile în care doar inculpatul, în calitate de autor al faptei ilicite trebuia obligat la plata acestor daune, instanța reține faptul că acest motiv de recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:
Potrivit art. 55 din Legea 136/1995, despăgubirile stabilite în urma accidentelor rutiere cauzate de un asigurat se plătesc de către asigurător în limitele prevăzute de lege, direct către terțele persoane păgubite prin accidentul de autovehicul, care sunt titularii unei acțiuni directe îndreptate împotriva asigurătorului, în măsura în care nu au fost despăgubite de către asigurat..
Instanța apreciază că sub aspectul laturii civile a procesului penal, inculpatul și asigurătorul au o obligație comună de despăgubire a persoanelor vătămate, indiferent de forma de vinovăție a inculpatului, în sarcina acestuia se naște o obligație de despăgubire integrală a părții vătămate.
În situația în care autoturismul era asigurat, victima are o acțiune directă împotriva asigurătorului, care trebuie să achite despăgubirile direct părții civile păgubite, iar în cazul în care aceasta este despăgubită, nu se mai poate întoarce împotriva inculpatului.
Așa cum s-a reținut în decizia I/ 2005 a ICCJ în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Cum în speță, partea civilă P. M. P. a solicitat obligarea directă a asigurătorului . S.- S. B. la plata de despăgubiri către sine pentru prejudiciu cauzat prin fapta ilicită a inculpatului S. S. I., deci si-a exercitat dreptul la despăgubiri direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia, tribunalul reține faptul că angajarea răspunderii contractuale a asigurătorului, prin obligarea acestuia la plata de daune materiale si morale către partea civilă P. M. P. s-a realizat în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, ea fiind în conformitate cu legea.
În fine, remarcă tribunalul că, deși obligarea directă a asigurătorului respectă prevederile legale mai sus arătate, obligarea acestuia în solidar cu inculpatul este, realmente, nelegală, inculpatul neputând fi obligat în solidar cu asigurătorul tocmai pentru faptul că răspunderea asigurătorului este una contractuală întemeiată pe contractul de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 136/1995, iar cea a inculpatului este una delictuală întemeiată pe prevederile art. 998 Cod civil.
Dar, această solidaritate nu poate fi înlăturată de instanța de recurs deoarece s-ar agrava situația asigurătorului în propriu său recurs, încălcându-se prevederile art. 385 ind.8 Cpp.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 385 ind.15 al.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de către asigurătorul . S.- S. B. împotriva sentinței penale nr. 514, pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B., ale cărei efecte le extinde si cu privire la inculpatul S. S. I., pe care o va casa în parte, în ceea ce privește latura civilă, și, rejudecând cauza, va reduce cuantumul daunelor morale pe care asigurătorul . S.- S. B. împreună cu inculpatul S. S. I. au fost obligați să le achite către partea civilă P. M. P. de la 10.000 lei la 5.000 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate si le va înlătura pe cele contrare.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în recursul declarat de către asigurătorul . S.- S. B. rămân în sarcina acestuia.
Totodată, în temeiul prevederilor art. 191 al.2 Cpp, va obliga recurentul S. S. I. la plata către intimata P. M. P. a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului declarat de către inculpatul S. S. I. împotriva sentinței penale nr. 514, pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B. si, în consecință:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de către inculpatul S. S. I. împotriva sentinței penale nr. 514, pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B..
În temeiul prevederilor art. 385 ind.15 al.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de către asigurătorul . S.- S. B. împotriva sentinței penale nr. 514, pronunțată la data de 1.11.2011 de către Judecătoria B., ale cărei efecte le extinde si cu privire la inculpatul S. S. I., pe care o casează în parte, în ceea ce privește latura civilă,
Rejudecând cauza,
Reduce cuantumul daunelor morale pe care asigurătorul . S.- S. B. împreună cu inculpatul S. S. I. au fost obligați să le achite către partea civilă P. M. P. de la 10.000 lei la 5.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate si le înlătură pe cele contrare.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în recursul declarat de către asigurătorul . S.- S. B. rămân în sarcina acestuia.
Obligă recurentul S. S. I. la plata către intimata P. M. P. a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 28 mai 2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
B.L.M. S.E. P.F.N. H.C.
Tehnored: B.L.M.
Tehnodact: H.C.
2 ex/23.06.2012
Judecătoria Bârla: judecător A. V.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 69/2012.... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 122/2012.... → |
|---|
