Arestare preventivă. Scop. Temeiuri. Pericol concret pentru ordinea publică
| Comentarii |
|
Potrivit art. 136 alin. (1) C.proc.pen., scopul luării măsurii preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. funcţia de exemplaritate sau prevenţia generală în cazul unor măsuri privative de libertate nu se circumscrie acestui scop. Pericolul concret pentru ordinea publică nu poate să se circumscrie unor împrejurări cu un oarecare grad de generalitate, ţinând de gravitatea faptei, de reacţia publică la săvârşirea ei, de posibilitatea continuării activităţii infracţionale şi de posibilitatea săvârşirii de fapte asemănătoare de către alte persoane. Pentru existenţa unui asemenea pericol, trebuie să existe dovezi că ordinea publică este efectiv ameninţată, în absenţa acestor probe, fiind exclusă orice dispoziţie de arestare preventivă a unui inculpat.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea nr. 212 din 1 aprilie 2011
Prin încheierea penală nr. 75/29.03.2011 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Harghita a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 29 martie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a propus arestarea preventivă a inculpatului P.I. pentru 29 de zile.
în motivarea propunerii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C.pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. în fapt, s-a reținut că în ziua de 28 martie 2011, inculpatul i-a dat comandantului Poliției Cristuru Secuiesc suma de 1.000 lei pentru a nu se dispune confiscarea materialului feros reținut de organele de poliție de la societatea condusă de numitul G.I.
Parchetul a arătat că există indicii temeinice în sensul săvârșirii faptei de către inculpat. De asemenea, a considerat că există cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen. care poate fi analizat în funcție de gravitatea faptei, de reacția publică la săvârșirea ei, de posibilitatea continuării activității infracționale și de posibilitatea săvârșirii de fapte asemănătoare de către alte persoane.
Instanța de fond a constatat că se impune, în primul rând, o reafirmare a premiselor ce trebuie avute în vedere atunci când în discuție este dreptul la libertate al persoanei. Potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, dreptul la libertate este unul fundamental, impunându-se, datorită importanței sale, un control riguros cu privire la oricare măsură care ar putea aduce atingere acestei valori. O astfel de măsură este arestarea preventivă a persoanei bănuită că a săvârșit o infracțiune și împotriva căreia se desfășoară o procedură penală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general în această materia în Cauza Wemhoff c. Germania: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală …”.
Dreptul național instituie principiul garantării libertății persoanei în cursul procesului penal. Potrivit art. 5 alin. (1) C.proc.pen., „în tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei”. Prin urmare, premisa analizei este regula, cu valoare de principiu, a judecării în stare de libertate. Excepția de la această regulă este restrângerea libertății personale în diferite modalități și grade, prevăzute de art. 136 C.proc.pen. Cea mai drastică restrângere a libertății individuale înainte de stabilirea vinovăției este realizată prin arestarea preventivă.
Temeiurile invocate de parchet au în vedere împrejurări cu un oarecare grad de generalitate, așa cum au fost arătate mai sus, insuficiente pentru a determina dispunerea detenției preventive. Nu au existat elemente suficiente care să permită caracterizarea inculpatului drept o persoană periculoasă, în cazul lăsării în libertate. Cu toate că acesta a mai suferit o condamnare pentru tăiere ilegală de arbori, fapta este singulară și a fost săvârșită în 2004, neimpunându-se concluzia reiterării unui comportament infracțional constant. De altfel, pentru această infracțiune a intervenit reabilitarea inculpatului, potrivit afirmațiilor reprezentantului parchetului.
Acuzarea a invocat sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în cazul lăsării inculpatului în libertate. Tribunalul a considerat că această argumentare reiterează un comportament procesual criticat de Curtea C.E.D.O. în Hotărârea Letellier c. Franța. Curtea a admis faptul că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, în împrejurări excepționale, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp. Totuși un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura, în mod real, ordinea publică. Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată. Curtea a reținut violarea art. 5 parag. 3 prin faptul că detenția nu s-a fondat pe motive pertinente și suficiente, jurisdicțiile naționale franceze examinând de o manieră pur abstractă necesitatea privării de libertate, limitându-se să ia în considerare gravitatea infracțiunii.
De asemenea, tribunalul a reținut că reacția autorităților față de infractor ține de prevenția generală, funcție proprie sancțiunilor de drept penal dar nu și măsurilor preventive. Scopurile pentru care o măsură preventivă poate fi dispusă sunt cele prevăzute de art. 136 C.proc.pen., legea neavând în vedere funcția de exemplaritate sau prevenția generală în cazul unor astfel de măsuri.
Tribunalul a constatat că nu sunt argumente pentru dispunerea unei alte măsuri preventive și nu ar exista date care să arate că inculpatul ar încerca să se sustragă urmăririi penale sau judecății, deoarece acesta a cooperat cu organele de urmărire penală și a recunoscut săvârșirea faptei.
împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 1491 alin. (13) C.proc.pen. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care solicitat admiterea recursului și în rejudecare, admiterea propunerii de arestare preventivă formulată în cauză.
în motivarea recursului, parchetul arată că în mod greșit judecătorul delegat nu a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.I., întrucât acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptei comise.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs și din oficiu, Curtea, cu majoritate, a apreciat că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C.proc.pen. scopul luării măsurii preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
în speță, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiuni, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața judecătorului delegat, respectiv a faptului că i-a dat comandantului Poliției Cristuru Secuiesc suma de 1000 lei pentru a nu dispune confiscarea materialului feros reținut de organele de poliție.
Parchetul nu a făcut dovada că inculpatul împiedică buna desfășurare a procesului penal, ori încearcă să se sustragă de la urmărirea penală, și pentru acest motiv este necesară privarea lui de libertate.
De asemenea, parchetul nu a adus probe în sensul că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și astfel este necesară arestarea preventivă a acestuia, în propunerea de arestare făcându-se doar afirmații generale cu privire la pericolul social concret reprezentat de inculpat pentru ordinea publică.
în mod corect a reținut judecătorul delegat că detenția se justifică doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat deloc.
Parchetul nu a putut face dovada de ce inculpatul care a oferit suma de 1000 lei comandantului Poliției Cristuru Secuiesc prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și trebuie arestat preventiv, în condițiile în care a recunoscut integral comiterea faptei, punându-se la dispoziția organelor de urmărire penală, și nu poate fi cercetat în stare de libertate pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Față de considerentele expuse, și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 1403 alin. (6) C.proc.pen., recursul parchetului fiind respins ca.
