Verificarea legalităţii şi oportunităţii măsurii arestării preventive. Discuţii în contradictoriu. Absenţă. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160 b alin. (1) C.proc.pen., în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres, având în vedere principiile generale care guvernează judecată într-o cauză penală, instanţa poate efectua aceste verificări abia după ce s-au purtat discuţii în contradictoriu cu privire la chestiunea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării preventive. Orice cerere a părţilor trebuie să aibă o rezolvare din partea instanţei de judecată, inclusiv cererile inculpatului vizând revocarea măsurii arestării preventive. Instanţa nu poate reţine temeiuri noi ale arestării preventive, fără ca, în prealabil, acestea să fi fost discutate în contradictoriu.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 214 din 4 aprilie 2011
La data de 30 martie 2011 în dosarul nr. 2483/96/2010/a6 Tribunalul Harghita a pronunțat încheierea penală nr. 1 prin care a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpatul S.N. iar în baza art. 3002C.proc.pen. a menținut măsura arestării preventive față de același inculpat.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut următoarele: referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.N., tribunalul a găsit-o neîntemeiată. Potrivit afirmațiilor făcute în ședința publică de către inculpat, acesta a cunoscut emiterea mandatului de arestare preventivă de către Tribunalul București, acesta nu s-a predat autorităților ci a ales să trăiască în continuare în Marea Britanie, sustrăgându-se astfel atât arestării, cât și cercetării penale ce se desfășura.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că punerea în libertate a inculpatului prezintă riscul ca acesta să fugă. Potrivit afirmațiilor sale, familia sa, incluzând copiii, locuiește în continuare în Marea Britanie.
Instanța a constatat că există cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. a) C.proc.pen. și se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Față de aspectele reținute, tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului care a solicitat egalitate de tratament cu ceilalți inculpați. S-a apreciat că inculpatul S.N. nu are o situație similară celorlalți, el sustrăgându-se arestării și cercetării penale. Totodată, durata detenției preventive a acestui inculpat s-a apreciat ca fiind semnificativ mai mică, mandatul de arestare fiind confirmat la 3 martie 2011, neimpunându-se concluzia depășirii unui termen rezonabil.
Tribunalul a avut în vedere și încercarea de inducere în eroare a instanței prin concluziile apărătorului inculpatului care a afirmat, neîntemeiat, că inculpatul s-a predat de bună-voie autorităților și că nu a știut despre existența mandatului de arestare emis pe numele său.
împotriva acestei hotărâri în termenul legal prevăzut de art. 160 b alin. (4) C.proc.pen. a declarat recurs inculpatul care critică hotărârea atacat.
Sub aspectul nelegalității hotărârii atacate inculpatul arată că, nu s-a pus în discuția părților verificarea și temeinicia arestării preventive a inculpatului precum și faptul că nu s-a pronunțat asupra cererii de revocare a arestului preventiv iar în privința netemeiniciei hotărârii atacate inculpatul o critică arătând că ceilalți inculpați au fost puși în libertate el fiind singurul arestat în prezenta cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs și în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță, la termenul din 30 martie 2011 a avut de soluționat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul S.N., asupra căreia s-a și pronunțat prin dispozitivul încheierii atacate.
Tot prin această hotărâre, instanța a dispus în baza art. 3002C.proc.pen., menținerea arestului preventiv a inculpatului S.N., fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților.
Potrivit art. 3002raportat la art. 160 b alin. (1) C.proc.pen. în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia, arestării preventive.
Chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres acest lucru, având în vedere principiile generale care guvernează judecată într-o cauză penală, acest aspect trebuie pus în discuția părților și abia apoi, după ce acestea formulează concluzii, instanța se pronunță asupra acestei chestiuni de drept motivat.
în speță, instanța de fond nu a pus în discuția părților verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160 balin. (1) C.proc.pen., astfel că prin aceasta s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută, reglementată de art. 197 alin. (1) și (4) C.proc.pen.
Inculpatul S.N., prin avocat a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv. Instanța de fond a pus în discuție această cerere, însă nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acesteia, astfel că și din acest punct de vedere hotărârea instanței de fond este nelegală.
Un al treilea aspect care conferă nelegalitate hotărârii pronunțate este faptul că instanța de fond a reținut un alt temei de arestare, respectiv prevederile art. 148 lit. a) C.proc.pen. fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților, asupra temeiului inițial prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen. nefăcând nici o referire.
Potrivit art. 160 balin. (3) C.proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Așadar, atunci când instanța apreciază că sunt temeiuri noi care justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului trebuie puse în discuția părților, conform regulilor generale care reglementează judecata în cadrul procesului penal și abia apoi acestea pot fi reținute sau înlăturate.
Procedând în alt mod, instanța a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, întrucât nu i-a dat posibilitatea inculpatului să se apere cu privire la aspectele invocate. Nulitățile invocate mai sus nu pot fi înlăturate decât numai prin anularea încheierii pronunțate, și prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Față de aceste considerente, nu se impune a se analiza și celelalte temeiuri de netemeinicie invocate de inculpat prin avocat ales, astfel că în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., Curtea urmează să admită recursul inculpatului și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuția părților toate cererile formulate în cauză, iar dacă apreciază că se impune verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, va pune în discuția părților și această chestiune de drept, precum și dacă consideră că temeiurile de drept privind arestarea inculpatului s-au schimbat, va pune în discuția părților noile temeiuri și numai după aceasta se va pronunța motivat asupra fiecărei cereri.
Notă: Cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., între care nu se numără și nulitățile relative care se comportă ca nulitățile absolute, prevăzute de art. 197 alin. (1) și (7) C.proc.pen., cum sunt cele trei identificate în speță. întrucât, recursul, ca a doua și ultimă cale de atac, devoluează integral pricina, însă în limita chestiunilor care se judecă, în prezenta cauză, viciile semnalate în recurs puteau fi remediate în fața acestei instanțe, fără casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare.
