Arestare preventivă. Ultimul cuvânt al inculpatului. Nulitate.
| Comentarii |
|
Arestare preventivă. Ultimul cuvânt al inculpatului. Nulitate.
Cod procedură penală: art.341, art.197 alin.2Nerespectarea dispoziţiilor art. 341 din Codul deprocedură penală nu conduce la nulitatea absolută aîncheierii de şedinţă prin care s-a dispus asupramenţinerii arestării preventive, deoarece din redareaconţinutului alin.2 al art. 197 din acelaşi cod rezultă;înmod evident că, neacordarea celui din urmă cuvântinculpatului, nu se încadrează în încălcările de legecare atrag nulitatea absolută a actului respectiv.
(dec.pen. nr. 261/R/09 iunie 2005).
Prin încheierea din 03 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeşîn dosarul nr. 272/P/2005, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsuriiarestării preventive luată faţă de inculpaţii T.F. şi G.M.C., în baza art. 160braportat la art. 3002 din Codul de procedură penală şi a fost menţinută stareade arest a acestora.
În motivarea încheierii instanţa de fond a reţinut că, cei doiinculpaţi au fost arestaţi la data de 10 decembrie 2004, pe o perioadă de29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 20raportat la art. 211 alin. 1 şi 2 lit.b), alin.21 lit.a) şi art. 239 alin.1,3,4 din Codulpenal cu aplicarea art. 37 lit.a) din Codul penal, măsură ce a fost prelungităprin încheierile de şedinţă din 20 ianuarie, 10 martie şi 21 aprilie 2005.
S-a mai reţinut că luarea măsurii arestării preventive faţă deinculpaţi s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 148 lit. h şi f din Codul deprocedură penală, iar temeiurile continuă să se menţină în raport de gravitateainfracţiunilor comise, şi a inculpaţilor, care sunt recidivişti.
Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de inculpaţi care,printre altele, au invocat că aceasta este nelegală deoarece, la data de 3 iunie2005, când s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şis-a dispus menţinerea acesteia, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc, nu li s-a acordat ultimul cuvânt, situaţie în care încheierea este lovită de nulitateaabsolută prevăzută de art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală.
Recursurile nu sunt fondate.
Este de necontestat faptul că inculpaţilor trebuia să li se acordeultimul cuvânt, o asemenea obligaţie decurgând din dispoziţiile art. 341 dinCodul de procedură penală.
Dar, nerespectarea prevederilor legale menţionate nu conduce lanulitatea absolută a actului încheiat deoarece potrivit dispoziţiilor din art.197alin2 din Codul de procedură penală, sunt sancţionate cu nulitatea absolutănumai încălcările dispoziţiilor relative la competenţă după materie sau dupăcalitatea persoanei, la sesizarea instanţei la compunerea acestuia şi lapublicitatea şedinţei de judecată, cât şi cele referitoare la participareaprocurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de apărător, când suntobligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cuinfractori minori.
Din redarea conţinutului alineatului 2 al art. 197 din Codul deprocedură penală, rezultă în mod evident că neacordarea celui din urmăcuvânt inculpatului nu se încadrează în încălcările de lege care atrag nulitateaabsolută a actului instanţei, în speţă, încheierea de şedinţă recurată de cei doiinculpaţi. Cel mult, se poate vorbi de o nulitate relativă, aşa cum este eaprevăzută în art. 197 alin.1 din Codul de procedură penală, sancţiune ce nueste de natură a atrage anularea încheierii, deoarece nu s-a dovedit că prinîncălcarea de către instanţă a prevederilor art. 341 din Codul de procedurăpenală, inculpaţilor li s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse canefondate.
