Autoritate de lucru judecat. Recunoaşterea hotărârilor de condamnare străine
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 2306 din data de 15.06.2015
Prin sentința penală nr. 2306/1.08.2014 s-au dispus următoarele:
" În baza disp.art. 597-art.598 alin.1 lit.d) Cod procedură penală respinge contestația la executare formulată de către contestatorul G. deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iași (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iași), modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași.";
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 23.05.2012, sub nr. 15960/245/2012, petentul G. a solicitat următoarele:
- recunoașterea sentinței penale a Tribunalului din Roma din data de 07.02.2007, rămasă definitivă prin sentința din 16.01.2008 a Curții de Apel din Roma;
- recunoașterea sentinței penale nr. 503/2010, pronunțată în data de 22.07.2010 de către GIP de pe lângă Tribunalul ordinar din Tivoli, rămasă definitivă la data de 30.09.2010;
- contopirea pedepselor aplicate prin cele două hotărâri de condamnare sus-menționate cât și a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din 08.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, petentul a învederat, în esență că faptele pentru care a fost condamnat prin cele trei hotărâri menționate sunt concurente, astfel încât se impune contopirea lor și deducerea perioadei executate în străinătate.
Prin sentința penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunțată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunțată de Curtea de Apel Roma, prin care petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni și 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracțiunilor prevăzute de art. 589 alin. I și II Cod penal, 186 alin. 1 și 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 și 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal și 494 Cod penal.
Deși s-a solicitat autorităților italiene în mod explicit să indice perioada exactă pe care petentul a executat-o în temeiul acestei hotărâri de condamnare, la momentul la care s-a răspuns cererii de asistență judiciară formulată de autoritățile române, nu au fost evidențiat în mod explicit aceste date.
Cu toate acestea, din lecturarea sentinței penale pronunțate rezultă că petentul a fost arestat preventiv aproximativ în perioada 05.04.2005-26.07.2005, precum și ulterior datei de 22.09.2006.
Prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a admis cererea formulată de procuror privind grațierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare și 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel, în mod indubitabil că pedeapsa executată de petent până la intervenirea decretului de grațiere era de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Instanța a constatat totodată că petentul a fost condamnat de către instanța italiană sub numele de Almendosa Enrico, reținându-se, în cadrul numelor indicate de către persoana condamnată și pe cel de G, născut în mun. Iași, în data de 24.05.1982, date ce priveau identitatea reală a petentului, motiv pentru care a apreciat, din coroborarea acestor date precum și a celor conținute în decretul prin care s-a dispus acordarea extrădării petentului G, că petentul este persoana condamnată prin sentința penală sus-menționată.
Față de datele mai sus menționate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată, recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine poate avea loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
-România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte;
România este semnatară a Convenției europene privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată de România prin Ordonanța nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000.
Între România și Italia este încheiată, de asemenea, Convenția din 11 noiembrie 1972 privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificată prin Decretul nr. 288/1973.
- a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994;
Instanța a constatat că, pe parcursul procesului penal desfășurat în Italia, G a beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat.
- nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care nu este o infracțiune de drept comun;
Instanța a constatat, de asemenea, că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală sus-menționată nu sunt infracțiuni politice și nici infracțiuni militare.
- respectă ordinea publică a statului român;
- hotărârea poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române;
Instanța constată că sentința penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunțată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunțată de Curtea de Apel Roma, respectă ordinea publică a statului român și poate produce efecte în România, potrivit legii penale române.
Faptele săvârșite de persoana privată de libertate G. în data de 19.03.2005, în Italia, corespund în legea română următoarelor infracțiuni: "ucidere din culpă";, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g%0";, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, "tăinuire";, prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, "fals material în înscrisuri oficiale";, prevăzută de art. 288 Cod penal, "uz de fals";, prevăzută de art. 291 și "fals privind identitatea";, prevăzută de art. 293 Cod penal.
-nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
Instanța a constatat că nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte împotriva lui G. în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
Reținând că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 131 lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța a recunoscut pe teritoriul României sentința penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunțată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunțată de Curtea de Apel Roma, prin care petentul G. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni și 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracțiunilor prevăzute de art. 589 alin. I și II Cod penal, 186 alin. 1 și 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 și 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal și 494 Cod penal, constatând că prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a dispus grațierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare și 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel că pedeapsa executată până la intervenirea decretului de grațiere este de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Instanța a mai reținut că, față de situația juridică a petentului condamnat, astfel cum aceasta este reliefată prin sentința penală de condamnare pronunțată de instanța italiană, acesta a executat o parte din pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare (mai exact, 11 luni închisoare), restul pedepsei stabilite nemaiputând forma obiectul executării atât pe teritoriul Italiei, cât și pe teritoriul României, având în vedere decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, prin care s-a admis cererea de grațiere formulată de procuror, decizia autorității italiene privind acordarea acestui beneficiu, din considerente proprii politicii penale a statului de executare, impunându-se și României, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internațională în materie penală.
În acest sens instanța a reținut că în baza principiilor care stau la baza cooperării în materie penală, amnistie și grațierea pot fi acordate atât de statul de executare, cât și de statul emitent al hotărârii de condamnare și respectarea măsurilor dispuse de către statul de executare (în cauza de față Italia) se impune statului român care urmează a recunoaște atât hotărârea de condamnare pronunțată în ceea ce-l privește pe petent, cât și pedeapsa executată și/sau imposibilitatea executării acesteia sau a restului de pedeapsă.
2. Prin sentința penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 28 din 18.03.2008 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția penală, același petent a fost condamnat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea, în data de 09.09.2000, a unei infracțiuni de "tâlhărie";, prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal.
Potrivit referatului întocmit de Biroul Executări Penale a Tribunalului Iași, în baza hotărârii definitive de condamnare pronunțată de această instanță, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii având nr. 1056/2006, în data de 09.09.2008, iar potrivit relațiilor comunicate de Penitenciarul Iași acesta a fost arestat de IPJ Iași în data de 23.03.2012.
Instanța a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentințele penale sus-menționate au fost comise în condițiilor concursului real de infracțiuni, respectiv înainte de a se fi pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele și, având în vedere că pot fi supuse contopirii doar pedepsele executabile sau executate, constatând că a fost grațiat restul neexecutat din pedeapsa aplicată de Tribunalul din Roma, în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod penal, cu referire la art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b și 33 lit. a Cod penal, a dispus contopirea între pedeapsa de 11 (unsprezece) luni închisoare, executată de petent până la intervenirea decretului de grațiere și pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. 3 Cod penal, instanța a dispus scăderea din pedeapsa totală rezultantă perioada executată pe teritoriul Italiei de 11 (unsprezece) luni închisoare, precum și perioada executată pe teritoriul României, de la 23.03.2012 la zi.mandatul de executare a pedepsei închisorii având nr. 1056/2006 din 09.09.2008, emis de Tribunalul Iași și va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentințe, la data rămânerii definitive a acesteia.
În considerentele aceleiași sentințe penale împotriva căreia s-a formulat contestație la executare prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze penale,mai sus menționată, în ceea ce privește solicitarea petentului - condamnat de recunoaștere a hotărârii de condamnare a sentinței penale nr. 503/2010, pronunțată la data de 22.07.2010 de către Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M, instanța a constatat că din analiza acestei sentințe nu rezultă că la momentul condamnării (sau ulterior, prin mijloacele procedurale ce ar fi putut fi uzitate în conformitate cu dispozițiile legislației italiene) s-ar fi stabilit că identitatea reală a persoanei condamnate sub numele de M. este cea a petentului - condamnat, iar efectuarea demersurilor procedurale necesare pentru a se putea stabili existența unei astfel de corespondențe ar fi dus la modificarea conținutului hotărârii de condamnare, manieră ce ar fi reprezentat o desconsiderare a principiilor care stau la baza recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Sub acest aspect, s-a reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 131 și urm din Legea nr. 302/2004, un alt stat poate proceda sau nu la recunoașterea unei hotărâri de condamnare pronunțate de un alt stat, dacă sunt întrunite condițiile limitativ prevăzute de lege în acest sens, fără a avea libertatea de a proceda la modificarea conținutului sau înțelesului mențiunilor din hotărârea de condamnare.
Chiar dacă susținerea petentului (imposibil de confirmat cu absolută precizie la acest moment) în sensul că el este persoana condamnată de Tribunalul Ordinar din Tivoli sub numele de M. ar fi reală, instanța a reținut că situația juridică a acestuia este în mod evident urmarea propriei culpe, constând în declinarea unei alte identități în fața autorităților statului italian, în vederea producerii unor consecințe juridice favorabile, iar el are posibilitatea, în continuare, de a obține restabilirea situației juridice reale și corecte, însă prin recurgerea, în acest sens, la mijloacele procedurale pe care i le poate pune la dispoziție legea statului italian.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și condamnatul G..
Prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iași) a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr.233/28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr.15960/245/2012, sentință cu privire la care s-a dispus casarea, în parte, în sensul înlăturării dispozițiilor privind deducerea perioadei de 11 luni închisoare executată de către condamnatul Gălușcă Claudiu pe teritoriul Italiei și aplicării dispozițiilor art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004.
Rejudecând cauza în limitele menționate, în baza art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată numitului G., perioada arestului provizoriu în vederea extrădării din Italia începând cu data de 23.01.2010 până la 02.11.2010 și, respectiv de la 08.03.2012 până la 23.03.2012.
Totodată, s-a dispus retragerea formelor de executare emise și emiterea unui nou mandat de executare corespunzător noilor dispoziții.
Ulterior, prin încheierea pronunțată la data de 30.10.2013 în dosarul penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iași , în baza disp.art.195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași, în sensul că: Tribunalul va admite atât recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cât și recursul declarat de către condamnat.
În considerentele deciziei penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași s-a arătat că recursurile sunt fondate pentru motivele invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Astfel, s-a constatat că, fiind investită cu soluționarea cererilor formulate de recurentul G., recunoașterea pe teritoriul României a hotărârilor penale pronunțate în Italia, cu privire la, precum și contopirea pedepselor pe care le are de executat, instanța de fond constatând că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 131 lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța în mod corect a procedat la recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunțată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunțată de Curtea de Apel Roma, prin care condamnatul G. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni și 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracțiunilor prevăzute de art. 589 alin. I și II Cod penal, 186 alin. 1 și 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 și 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal și 494 Cod penal, constatând totodată că prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a dispus grațierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare și 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel că pedeapsa executată până la intervenirea decretului de grațiere este de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Față de data la care au fost săvârșite infracțiunile pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală de mai sus, și data la care a fost săvârșită de către acesta, infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 28 din 18.03.2008 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția penală, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, constatând că infracțiunile sunt în concurs real, instanța de fond a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b și 33 lit. a Cod penal, dispunând contopirea pedepselor și stabilind ca recurentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.
Instanța, procedând la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate de către condamnatul G., a făcut aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 Cod penal și a dispus scăderea, din perioada executată pe teritoriul Italiei, a 11 (unsprezece) luni închisoare, precum și a perioadei executate pe teritoriul României, de la 23.03.2012 la zi, însă nu a individualizat în concret perioada de 11 luni închisoare și nu a făcut suficiente demersuri pentru a verifica perioadele în care acesta a fost arestat provizoriu în vederea extrădării.
În cursul soluționării recursului a fost comunicată instanței adresa de la Curtea de Apel Roma, adresă tradusă (aflată la fila 55, dosar recurs) din care rezultă că perioada de detenție a condamnatului G., în procedura de executare nr. 1056/2006 emisă de Tribunalul Iași din data de 09.09.2008, privind executarea pedepsei de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a durat de la data de 23.01.2010(data arestării) până la data de 02.11.2010, data decretării Ministrului Justiției, prin care a suspendat cererea de extrădare ca urmare a îndeplinirii procedurii justiției italiene, și condamnatul a fost arestat în vederea extrădării în perioada 08.03.2012-23.03.2012.
Dispoziția de respingere a cererii condamnatului privind recunoașterea hotărârii de condamnare a sentinței penale nr. 503/2010, pronunțată la data de 22.07.2010 de către Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M., este justă, întrucât din conținutul acestei sentințe nu transpare nici un element din care să rezulte că există identitate între recurentul G. și condamnatul M..
La momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iași (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iași), modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași, Judecătoria Iași a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 249/2013 din data de 22.10.2013, Penitenciarul Botoșani , cu adresa nr. F83871/24.10.2013, confirmând încarcerarea persoanei condamnate pentru perioada 08.03.2012 - 27.05.2016 (adresa nr. F83871/24.10.2013).
Ulterior, la data de 03.04.2014, așa acum rezultă din evidența informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor (filele 6-7 dosar), persoana privată de libertate a fost transferată pentru executarea pedepsei închisorii din Penitenciarul Botoșani în Penitenciarul Iași, unitate de deținere în care acesta se află și în prezent.
A reținut instanța că, potrivit disp.art.598 alin.1Cod procedură penală contestația împotriva executării hotărârii penale se face în următoarele cazuri:
a) - când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.
Față de obiectul cererii, precizat de către contestator la termenul de judecată din data de 11.06.2014 - respectiv reanalizarea situației sale juridice, în sensul individualizării corecte a pedepsei închisorii și deducerea corectă a perioadei executată în Italia - temeiul juridic al cazului invocat se regăsește în dispozițiile art. 598 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
Totodată, a aconstatat instanța că motivele invocate de către contestator în cererea ce formează obiectul prezentei cauze penale au fost analizate anterior de către instanța de judecată, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iași (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iași), sentință penală care a fost supusă controlului instanței ierarhic superioare, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iași, astfel încât, în condițiile în care înscrisurile depuse de către contestator la dosarul prezentei cauze penale nu relevă împrejurări necunoscute instanței de judecată la momentul soluționării dosarului penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iași, modalitatea în care s-a dispus rezolvarea situației juridice a acestuia a intrat în sfera autorității de lucru judecat.
