Conducere sub influenta alcoolului. Jurisprudență Infracţiuni

Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 1049 din data de 06.11.2017

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1049/2017

Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2017

Completul compus din:

PREȘEDINTE: ..

GREFIER: ..

Ministerul public este reprezentat de procuror T din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O.

Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 06.10.2017, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a stabilit termen de pronunțare la data de 20.10.2017, când s-a amânat pronunțarea la data de 06.11.2017, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria O. la data de 26.06.2017 în dosarul nr. 2…./P/2017 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în data de 22.04.2017, in jurul orei 23:10, inculpatul a condus autoturismul marca "Peugeot";, avand nr. de inmatriculare, pe str. S, mun.O, avand o alcoolemie peste limita legala, respectiv 1,00 g/l alcool pur in sange la prima proba, recoltata la ora 23:32, si 0,90 g/l alcool pur in sange la cea de-a doua proba, recoltata la ora 00:32.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaratiile inculpatului; buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr.2…/A1/671-672/24.04.2017, emis de catre S.M.L. B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 28.06.2017 sub nr. 1…../271/2017.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O. nr. 1512 din data de 03.06.2017 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 Cod procedură penală a actului de sesizare, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, iar în urma răspunsului pozitiv al acestuia și a audierii inculpatului care a recunoscut în integralitatea acuzațiile formulate de procuror și a însușit probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a încuviințat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 22.04.2017, în jurul orei 23.00, organele de poliție au oprit pentru control pe pe str. S., mun.O., jud.Bihor autoturismul marca « Peugeot », avand nr. de inmatriculare .

În urma verificării documentelor s-a stabilit identitatea conducătorului autoturismului în persoana inculpatului, acesta deplasându-se singur în autoturism.

Întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,54 mg/l alcool în aerul expirat .

Ulterior, inculpatul a fost condus la SML O. în vederea recoltării probelor biologice de sânge, stabilindu-se conform buletinului de analiză toxicologică nr. nr.2229/A1/671-672/24.04.2017că alcoolemia prezentată de acesta era de 1,00 gr ‰ alcool pur în sânge la proba I respectiv 0,90 gr ‰ la proba II.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut în mod consecvent săvârșirea faptei. Acesta a declarat că în data de 22.04.2017, in intervalul orar 20 :45 - 22 :45, a consumat circa un litru de bere si ulterior, in jurul orei 23 :00, s-a urcat la volanul autoturismului marca « Peugeot », avand nr. de inmatriculare, pe care l-a condus pana pe str. S., mun.O., jud.Bihor, fiind depistat de catre organele de politie. Dupa oprirea in trafic, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool in aerul expirat, si ulterior condus la S.M.L. Bihor, unde i-au fost recoltate doua probe biologice.

În drept, fapta inculpatului constând în aceea că în data de 22.04.2017, in jurul orei 23:10, a condus autoturismul marca "Peugeot";, avand nr. , pe str. S., mun.O., avand o alcoolemie peste limita legala, respectiv 1,00 g/l alcool pur in sange la prima proba, recoltata la ora 23:32, si 0,90 g/l alcool pur in sange la cea de-a doua proba, recoltata la ora 00:32 întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective instanța reține că elementul material al infracțiunii constă în conducerea pe drumurile publice de către inculpatul a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,00 gr ‰, alcool pur în sânge, peste limita legală de 0,80 gr ‰ alcool pur în sânge. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere. Legătură de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu a urmărit producerea lui, a acceptat producerea acestuia prin săvârșirea faptei.

Instanța va reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai comis nicio contravenție la regimul circulației pe drumurile publice în legătură cu consumul de alcool, nu a provocat vreun incident rutier, a recunoscut și a regretat fapta comisă uzând de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii.

Analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză relevă că sunt îndeplinite condițiile subiective și obiective prevăzute de art. 80 Cod penal pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

Cu privire la condițiile obiective instanța constată că:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe [art.336 alin.1 C.pen.] săvârșită de inculpat este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda; așadar, maximul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat nu depășește limita de 5 ani închisoare prevăzută de art. 80 alin. (2) lit.d Cod penal.

b) infracțiunea săvârșită prezintă gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit.

Astfel, instanța constată că inculpatul a comis fapta având o alcoolemie peste limita legală însă foarte aproape de aceasta, că infracțiunea nu a avut ca urmare producerea unui accident cu victime sau cu daune materiale.

Cu privire la condițiile subiective instanța constată că:

a) inculpatul nu a fost anterior condamnat printr o hotărâre definitivă, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale;

b) inculpatul nu a beneficiat în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii faptei de dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei

c) inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală recunoscând infracțiunea de care este acuzat încă din faza de urmărire penală și parcurgând procedura abreviată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii.

Prin urmare, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, că inculpatul a înțeles semnificația faptelor sale și că aplicarea unui avertisment este suficientă pentru corectarea conduitei inculpatului.

Nu în ultimul rând instanța apreciază că aplicarea unei pedepse este inoportună în ceea ce îl privește pe inculpat, având în vedere și consecințele pe care aplicarea unei pedepse le-ar avea asupra persoanei acesuia, reținând împrejurarea că inculpatul este o persoană bine integrată social, in varsta de 51 de ani, având studii medii, stare civila casatorit, stagiul militar satisfacut, ocupatie sef productie, loc de munca.

Față de aceste considerente, 396 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal instanța va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal instanța va aplica inculpatului un avertisment.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente fazei de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul [domiciliat in] judecat potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii prevăzute de art. 375 Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal aplică inculpatului un avertisment.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2017.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conducere sub influenta alcoolului. Jurisprudență Infracţiuni