Contestaţie în anulare. Cazuri. Admisibilitate
| Comentarii |
|
În condiţiile în care contestatarul invocă motive care sunt lipsite de caracter de noutate, ele fiind alegate şi anterior cu prilejul exercitării căilor ordinare de atac împotriva sentinţei de condamnare şi, în plus nu există niciun caz de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-(i)1 C.proc.pen., contestaţia în anulare promovată şi care se bazează pe art. 386 lit. c) C.proc.pen. este inadmisibilă şi trebuie respinsă ca atare.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 40 din 26 ianuarie 2011
La data de 16 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș se înregistrează contestația în anulare formulată de contestatorul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 538/08.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, cale extraordinară de atac fondată pe prevederile art. 386 lit. c) C.proc.pen.
Contestatorul H.A. a învederat următoarele aspecte în contestația în anulare astfel promovată:
Instanțele de judecata parcurse nu au admis conform art. 7 a Convenției Europene a Drepturilor Omului si anume „momentul când a fost privat de libertate”, când agentul de politie C. din Suplac i-a luat cu forța cheile de contact de la mașina AUDI condusa de fiica sa H.C., reținându-l, obligându-l să meargă la Postul de Politie din Coroisânmărtin, avea dreptul la un apărător pe care Politia trebuia sa i-1 pună la dispoziție pentru ca imputarea care i se aducea „refuzul recoltării de probe biologice” prevedea o pedeapsa cu închisoare mai mare, deci presupunea dreptul la un avocat.
Instanțele anterioare nu au respectat art. 6 alin. (d) din Convenția sus-amintita și anume la Parchetul din Târnăveni, cât și la instanțele de judecata anterioare ca proba audierea ca martori a celor 2 agenți ai Politiei C. si M., după consultarea Președinților de judecata cu reprezentanții Parchetului, aceasta proba i-a fost refuzată, ceea ce contravenea flagrant principiului „aflarea adevărului plus un proces echitabil”.
Nici așa presupusa conducere a autoturismului Fiat nu ave niciun element de „pericol social”, iar imputarea de a nu fi avut dreptul de a conduce autoturismul a fost înlăturată de faptul ca avea permisul de conducere eliberat de Autoritățile din Germania, cele 3 luni de suspendare trecuseră, dar mai ales nu a avut calitatea de conducător auto pe autoturismul Fiat, contrarul nefiind probat de organele de cercetare penala, de urmărire penala, singura „proba” a fost Procesul verbal întocmit și scris de agentul C., semnat necitit de către C.A., „probă” ce a fost desființată prin declarația martorului in fata judecătorului din Târnăveni. A ezitat să ceară tragerea la răspundere penala a agentului C. pentru abuz, pentru lipsire de libertate, crezând ca instanțele judecătorești vor avea capacitatea de a se autosesiza de acest lucru, pe baza probelor din dosar, a dispoziție martorilor, a cercetării faptului ca în 2-3 septembrie 2009 s-a produs un accident de circulație pe care Politia din Suplac 1-a mușamalizat, fapt care, în prezumția sa, că o parte din așa zișii agenți, de fapt sunt niște persoane care se folosesc de poziția lor pentru a-și câștiga o autoritate, nu prin muncă sau descoperiri de infracțiuni, furturi, distrugeri, tulburări de liniște si alte lucruri ce se întâmplă în mediul rural și se scot în evidență prin întocmiri de dosare penale la persoane care nu contribuie la acele mici ciubucuri.
Daca instanța va admite acest punct, va aduce și probe pentru aceste afirmații. Urmărirea penală, instanțele de judecată nu s-au sesizat de faptul că există două infracțiuni: prima „infracțiune” așa-zisă cu mașina Fiat, pentru care lipsa probelor, lipsa caracterului antisocial era elocventă și a doua „abuzul” comis de către C. asupra persoanei sale angrenând organele cercetării, a Instituției judecătorești în satisfacerea unei ambiții personale cultivate de ambiția polițistului de la țară.
In acest sens a cerut anularea Hotărârii anterioare prin „dezlegarea” instituției judecătorului ca independent, asigurător al libertății și demnității cetățeanului de la instituția organului de cercetare, urmărire penală care se crede ca reprezintă interesele statului, dar în acest dosar unde nu există nici un fel de pericol social, unde, din contra, prin neacceptare de a da mită sau alte foloase, a încercat să oprească încă un fel de a fi a unor membrii a unor instituții care de fapt este o realitate. Despre dânsul încă nu s-a scris că nu ar fi fost incorect, necinstit, dar despre o parte din membrii organelor de cercetare penală și urmărire penală ziarele sunt pline de relatări, acest lucru mergând până în vârful piramidei instituțiilor. Acest demers al său era și o încercare de a vedea situația instituțiilor judiciare, capacitatea lor în „chemarea” lor de instituție independentă aflată în slujba respectării libertății și demnității omului.
Ei au „presupus” ca el ar fi condus această mașină, bazându-se pe declarația martorului C.A., scrisă de către agentul de politie C., această declarație fiind ulterior negată de către martor in fata judecătorului. Imputarea care i s-a adus datorită refuzului recoltării probelor biologice, a fost infirmată de însuși declarația martorilor care au spus să dea declarații, ca îl vor supune recoltării probelor biologice in prezenta unui avocat.
Totodată, nu i s-a aplicat prevederea art. 51 alin. (2) C.pen. întrucât în toată perioada de când a intrat în acțiune cercetarea penală, 29.04.2009 până în prezent la concursul de infracțiuni au la bază interpretarea diferențelor, „drepturi de conducere autovehicule” în sensul ca I.P.J. Mureș a considerat reținerea permisului de conducere echivalentă cu suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice până la soluționarea cercetării urmării și judecarea faptei, însă ei au „dreptul” de a da permisul sau de a nu îi dă înapoi când este reținut, ceea ce de fapt este o pedeapsă fiindcă îți ia dreptul câștigat printr-o școală, iar acest drept este luat, considerat de dânsul, pe drept când au avut loc accidente și alte infracțiuni grave, iar în cazul său a fost un abuz folosit de către I.P.J. Mureș, demonstrând acest lucru prin care să se ceară de la I.P.J. Mureș lista permiselor reținute și date dovezi cu dreptul de circulație și reînnoite lunar.
Punctul său de vedere era că are dreptul de a conduce categoriile de autovehicule prevăzute în permis până când o hotărâre definitivă și irevocabilă îi ia acest drept sau dacă ar fi comis un accident de circulație și organul de cercetare a ajuns la rezultatul că el ar fi vinovat de producerea acestui accident.
In această motivație a cerut să fie introduse și toate motivațiile anterioare introduse în instituțiile de judecată anterioare.
Acest demers era și „competiție sportivă” așa cum acum 12 ani umbla la Tiraspol pentru al nostru I.I., atunci când P. Zagarului, așa cum acum 2 săptămâni la o întrunire a reprezentanților partidului creștin democrat din Germania, îi cerea deputatului B.B. sprijinirea intrării României in spațiul Schengen, așa cum a încercat integrarea țiganilor lui din Zagar prin facilitarea unor locuri de munca in Germania și multe alte acțiuni în folosul celor ce-l înconjoară pentru a găsi și a reface și aici în România un mediu care să se apropie de obișnuința unor valori de care de secole, cu care ei sașii sunt obișnuiți.
Analizând această cale extraordinară de atac prin prisma prevederilor art. 386 lit. c) C.proc.pen. se rețin următoarele aspecte:
Prin decizia penală nr. 538/R/08.12.2010 a secției penale și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel Tg. Mureș a fost respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., recursul declarat de recurentul inculpat H.A. împotriva deciziei penale nr. 263/A/08.11.2010 pronunțată de Tribunalul Mureș și a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Ultima instanță de control judiciar, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 41/09.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târnăveni a fost condamnat inculpatul H.A. în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C.pen. la 1 an închisoare.
în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. e) C.pen. la 3 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai mare pe care inculpatul o va executa, de 1 (un) an închisoare.
în baza art. 81-82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 3 ani.
în motivarea sentinței, s-a arătat că, la data de 29 aprilie 2009, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului Fiat Panda, proprietate personală, cu nr. de înmatriculare --...---...--- și s-a deplasat pe DJ 142 dinspre comuna Zagăr, în direcția localității Coroi Sânmartin cu intenția de a-l conduce pe martorul C.A., acasă, în comuna Coroisânmărtin. Ajungând aproape de podul peste râul Târnava Mică, de pe raza comunei Coroisânmartin, a observat prezența, în zonă, a unui echipaj al poliției rutiere, motiv pentru care a oprit autoturismul și l-a abandonat, urcându-se în autoturismul condus de fiica sa, care, întâmplător, trecea prin zonă. între timp martorul C.A. a efectuat manevra, cu spatele, pe un teren viran aflat în imediata apropiere, pentru a nu fi observat de organele de poliție. Organele de poluție care au observat manevra au oprit autoturismul condus de fiica inculpatului și au cerut actele mașinii, iar, după multe insistențe, inculpatul a fost condus la secția de poliție, unde în prezența a doi martori, a refuzat, atât prezentarea documentelor solicitate, cât și testarea cu aparatul alcooltest, refuzând de asemenea și deplasarea la Spitalul municipal din Târnăveni, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
împotriva acestei hotărâri, a formulat apel inculpatul.
în motivarea apelului, a susținut că fapta pentru care a fost condamnat, nu există, fiindcă el beneficiază de prezumția de nevinovăție, în condițiile în care nu există nici o probă că el ar fi avut calitatea de conducător auto, la momentul reținerii sale de către poliție. în altă ordine de idei, a arătat că, din moment ce a fost reținut abuziv, în mod justificat a refuzat să se supună solicitărilor organelor de poliție și a solicitat să i se asigure mai întâi exercitarea dreptului la asistență juridică din partea unui avocat.
Analizând apelul declarat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C.proc.pen., instanța l-a considerat nefondat.
Considerentele pe care instanța de apel - Tribunalul Mureș - le-a avut în vedere au fost următoarele:
în ce privește starea de fapt, a considerat că, este indiscutabil probat că, în data de 29.04.2009, inculpatul avea permisul suspendat și că a refuzat să se supună recoltării probelor biologice și testării aerului expirat. în acest sens, pe de o parte, din adresa din data de 4.05.2009 a Prefecturii Mureș, a reieșit că în perioada 23.01.2009-22.05.2009, inculpatul a avut permisul de conducere suspendat, și pe de altă parte, procesele verbale de constatare întocmite în data de 29.04.2009 de Postul de Poliție Suplac și de Poliția municipiului Târnăveni, au demonstrat refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice și testării cu aparatul alcooltest. Aceste acte s-au coroborat cu restul probelor din dosar, inclusiv cu declarațiile inculpatului.
Dar obligația de a avea permis și de a se supune testării alcoolemiei revenea doar conducătorului unui autovehicul. Ceea ce a contestat în primul rând inculpatul a fost că a avut această calitate. Instanța de apel a considerat probat și acest fapt. Procesul verbal de constatare din data de 29.04.2009 întocmit de Postul de Poliție Suplac se corobora, sub acest aspect, cu declarația martorului C.A., care a relatat că a plecat de acasă, de la inculpat, cu mașina acestuia, inculpatul conducea mașina, și aproape de podul de peste Târnava, acesta s-a dat jos de la volan, la scurt timp înainte de sosirea organelor de poliție. Față de aceste probe, nu a apărut lipsit de semnificație că în fața primei instanțe inculpatul a refuzat să răspundă la întrebarea dacă a condus autoturismul. S-a reținut a fi adevărat că, în fața instanței, martorul C.A. a susținut că în prima declarație a mințit. Dar, în condițiile în care nu a rezultat că această primă declarație a fost provocată de o boală, ori de anumite presiuni și în general nu s-a oferit nici o justificare posibilă a caracterului ei mincinos, simpla ei retractare nu era convingătoare. Declarația fiicei inculpatului, H.R.K., dincolo de faptul că, în mod firesc, trebuia privită cu rezerve, era irelevantă, fiindcă ea a arătat că l-a găsit pe inculpat pe drum, și l-a dus cu mașina ei câteva zeci de metri înainte de a fi opriți de Poliție. Aceasta nu exclus, în vreun fel, faptul că inculpatul a oprit mașina pe care el o conducea, și a coborât din ea, cu puțin înainte de a fi abordat de polițiști.
în afară de susținerea că nu a condus autoturismul, inculpatul a avut apărări care pot fi calificate ca fiind de drept:
A arătat că, în afară de permisul suspendat, mai avea un permis de conducere, emis în Germania. în afară de faptul că nu a fost în nici un fel probată, apărarea părea neconcludentă, fiindcă pornea de la o neînțelegere. Ceea ce se suspendă, conform art. 103 din O.U.G. nr. 195/2002, era însuși dreptul de a conduce al persoanei, și nu doar faptul material al deținerii unui document.
A mai arătat inculpatul că a refuzat să se supună recoltării probelor biologice și testării aerului expirat, fiindcă nu i s-a respectat dreptul la apărare. Susținerea era ilogică, fiindcă dreptul la apărare trebuia respectat doar dacă se începea un proces pentru fapta de a refuza recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor comise, nu se puneau probleme, iar pedepsele au fost corect individualizate prin prisma prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținând seama că inculpatul are antecedente penale și că reținerea de circumstanțe atenuante, făcută de prima instanță, oricum nu au mai putut fi înlăturate în apelul inculpatului.
Ca urmare a acestor considerente reținute, Tribunalul Mureș a pronunțat decizia penală nr. 263/08.112010, împotriva căreia, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.A., ce a înțeles să reitereze susținerile din apel, susținând că nu a săvârșit faptele penale pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța de recurs a reținut că:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de apel nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit tribunalul, respectiv la respingerea apelului ca nefondat.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de ultim control judiciar, a considerat că, din conținutul materialului probator administrat, a rezultat fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se făcea vinovat de comiterea faptelor penale, în modalitatea descrisă.
De asemenea, pentru faptele comise, inculpatului-recurent i s-au aplicat pedepse corect individualizate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, prima instanță făcând o riguroasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Criticile aduse de inculpatul-recurent s-au apreciat a fi nefondate, deoarece, așa cum s-a reținut, probele administrate în cauză au condus la concluzia că inculpatul a fost cel care a săvârșit faptele reținute în sarcina lui, fapte care există în materialitatea lor, fiind neîntemeiată cererea de achitare a acestuia în baza art. 10 lit. a) C.pen.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva deciziei penale nr. 263/A/08.11.2010 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a apreciat a fi nefondată, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins.
Motivele invocate de contestator, în această cale extraordinară de atac, nu pot fi apreciate a se circumscrie dispozițiilor art. 386 lit. c) C.proc.pen., ele fiind lipsite de caracter de noutate, ca urmare a invocării lor, anterior, cu ocazia exercitării de către contestator a căilor ordinare de atac împotriva sentinței penale nr. 41/09.03.2010 a Judecătoriei Târnăveni. Analizându-se (în mod comparativ) memoriile conținând motivele de apel și recurs, exercitate de H.A., cu ocazia soluționării cauzei sale, în ciclu ordinar cu cele expuse în prezenta contestație în anulare, se reține că există identitate între acestea. Toate apărările expuse de către contestator, în această cale extraordinară de atac, au fost deja analizate, de către instanțele judecătorești investite cu soluționarea - la triplu grad jurisdicțional - a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1352/323/2005 al Judecătoriei Târnăveni, ele fiind înlăturate pe baza unei clare și concise motivări. A se aprecia, în acest stadiu procesual, că aspectele invocate de contestator în noua cale de atac exercitată, ar determina adoptarea unei soluții diametral opuse celei deja adoptate în cauză (soluție ce s-ar circumscrie vreunuia dintre cazurile reglementate de legiuitorul român în prevederile art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 C.proc.pen. echivalează cu nesocotirea autorității de lucru judecat, pronunțate pe baza unui probatoriu corect administrat și interpretat. în cauză nu a fost identificat, cu ocazia soluționării cauzei, în ciclu ordinar, niciun caz de încetare a procesului penal declanșat împotriva contestatorului, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 C.proc.pen., niciunul dintre aceste texte legale nefiind incident în cauză, nici atunci, nici la momentul analizării acestei contestații, probele cauzei demonstrând că faptele pentru care acesta a fost deja condamnat, există, fiind comise de către acesta.
Adoptându-se metoda analogiei și avându-se în vedere și cele reținute în decizia nr. 60/2007 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) raportat la art. 392 alin. (1) C.proc.pen., urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul H.A. cu privire la decizia penală nr. 538/R/08.12.2010.
Notă: Independent de temeiul juridic invocat de titularul sesizării și de denumirea dată de acesta cererii introductive, instanța este suverană să califice obiectul cauzei și legea care îl guvernează.
în prezenta speță, petentul, deși și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 386 C.proc.pen. relative la contestația în anulare, în detalierea motivelor pentru care a uzat de o cale extraordinară de atac, el face referire la apărări de fapt, de fond, incompatibile cu o contestație în anulare, care poate fi introdusă doar pentru motive de drept și care trimit mai degrabă la o revizuire.
De altfel, chiar instanța, în cuprinsul considerentelor a făcut referire la caracterul de noutate pe care alegațiile petentului nu îl îndeplineau, or acest caracter este specific cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C.proc.pen.
în fața unei cereri introductive incert formulate, consider că instanța trebuia să ceară lămuriri petentului prezent la termenul fixat și, în funcție de acestea să califice actul de sesizare ca fiind o revizuire sau o contestație în anulare. Dacă era pusă în fața unei cereri de revizuire, trebuia să se desesizeze și să trimită cauza procurorului pentru efectuarea cercetărilor impuse de art. 399 C.proc.pen. și dacă petentul a urmărit într-adevăr să formuleze o contestație în anulare, aceasta trebuia examinată cu referire la motivele de drept pe care se întemeiază, fără să se facă referire la fondul pricinii dezlegate de instanțe în ciclul ordinar al procedurilor.
