Contestaţie la executare – declinare de competenţă

Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 336 din data de 10.03.2014

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Prin cererea formulată la data de 29.01.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 31.01.2014, sub nr. 1445/63/2014, condamnatul L.M., deținut în Penitenciarul Craiova, a solicitat conversiunea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că dispozițiile art. 163 din Legea nr. 302/2004 derogă de la principiul instituit de art. 418 C.p.p. care reglementează regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, totodată apreciindu-se că începerea executării pedepsei pe teritoriul României produce efecte numai cu privire la renunțarea statului străin la executarea ei pe teritoriul său,după cum recunoașterea unei hotărâri penale străine în conformitate cu dispozițiile legii speciale prev. de art. 137 și urm. nu presupune automat și conversiunea condamnării.

Distincția dintre proceduri este punctată prin însăși modul cum este structurată Legea nr. 302/2004, cele două instituții, respectiv cea a recunoașterii hotărârii penale străine și conversiunea condamnării fiind prevăzute în secțiuni distincte, procedurile fiind distincte în același timp, prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor legii speciale care reglementează cele două proceduri putându-se ajunge la pedepse diferențiate.

De asemenea, a mai arătat petentul că, pentru procedura conversiunii operează pe lângă principii generale ale dreptului penal și reguli ce țin de partea specială a dreptului penal, pe când, pentru procedura recunoașterii, incompatibilitatea se referă numai la regulile stabilite de normele dreptului material penal, astfel încât acesta a apreciat că este îndreptățită cererea sa de conversiune a pedepsei în baza art. 159 (fost art. 146).

În speță, incompatibilitatea există atât în ceea ce privește felul pedepsei aplicate de către statul de condamnare, respectiv detențiunea pe viață, care este incompatibilă cu felul pedepsei prev. de legea română pentru faptele care au atras condamnarea sa, respectiv art. 25 rap. la art. 174 alin. 1 C.p., cât și ca durată a pedepsei, depășindu-se limita maximă specială prevăzută de legea română pentru această faptă, respectiv închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

În decizia nr. 23 din 12.10.2009 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, privind interpretarea dispozițiilor art. 146 (actual art. 159) din Legea nr. 302/2004 se precizează că "înlăturarea incompatibilității între felul sau durata pedepsei privative de libertate prin hotărârea de condamnare și legislația statului de executare, prin adaptarea pedepsei, este prevăzută atât de Convenția Europeană asupra transferării, cât și în Decizia-cadru 2008/209/JA a Consiliului Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în UE."

De asemenea, conform aceleiași decizii, "Legea română privind cooperarea judiciară internațională în materie penală - în concordanță cu actele europene evocate - permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanța constată că felul pedepsei privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislația română."

În speță, în cadrul aceleiași Decizii "referindu-se la felul pedepsei, dispozițiile art. 146 (actual art. 159) din Legea nr. 302/2004 au în vedere diversitatea pedepselor privative de libertate prevăzute în legislațiile statelor de condamnare, situație întâlnită în special în sistemele penale care împart infracțiunile în crime și delicte, utilizând denumiri diferite și reglementând regimuri diferite pentru pedepse privative de libertate aplicabile în cazul crimelor și pentru cele aplicate în cazul delictelor.

Incompatibilitatea între felul pedepsei aplicate și legislația română există în cazul în care pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare corespunde exact, sub aspectul denumirii și al regimului, cu pedepsele privative de libertate reglementată în legea penală română. Astfel, dacă pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare nu este reglementată în legea penală română, există o incompatibilitate între felul pedepsei aplicate și legea română și, în consecință, instanța trebuie să adapteze pedeapsa aplicată în statul de condamnare la pedeapsa prevăzută în propria sa legislație care corespunde sub aspectul felului, atât cât este posibil, cu pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare.

Referitor la incompatibilitatea duratei pedepsei, în aceeași decizie se arată că "incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate și legislația română la care se referă prevederile art. 146 (actual art. 159) din Legea 302/2004 - privește diferențele care pot exista între limitele maxime ale pedepsei privative de libertate stabilite în legislația statelor de condamnare și cele stabilite în legea penală română. Incompatibilitatea între durata pedepsi aplicate și legislația română există în cazul în care durata pedepsei privative de libertate aplicate prin hotărârea de condamnare depășește limitele maxime ale pedepselor reglementate în legea penală română".

În speță, a doua situație în care durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legea română poate exista atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă specială prevăzută de legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea.

Pentru aceste motive, s-a solicitat conversiunea detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, aceasta fiind incompatibilă atât ca formă, cât și ca durată cu legislația română.

În ședința publică din data de 10.03.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale și a pus în discuție declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București.

Analizând cererea formulată, prin prisma excepției de necompetență materială, invocată din oficiu de către instanță, se constată:

Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, condamnatul L.M, deținut în Penitenciarul Craiova, a solicitat conversiunea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, în conformitate cu dispozițiile art. 159, fost art. 146, din Legea nr. 302/2004 și Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983.

În vederea soluționării cererii formulate de către contestator, tribunalul apreciază că se impune, în primul rând, a se constata cărui organ judiciar îi revine competența, în raport cu solicitarea făcută în cerere de către contestator, respectiv aceea de adaptare a pedepsei aplicate de către statul emitent care a pronunțat hotărârea de condamnare și împrejurarea dată de desfășurarea anterioară a unei proceduri în baza dispozițiilor art. 134 din Legea 302/2004, actualizată, fost art. 159.

Cele două dispoziții ale Legii nr. 302/2004 cuprind și cuprindeau în măsurile premergătoare sesizării instanței norme referitoare la competența materială și teritorială a organelor judiciare care au sau aveau abilitatea de a se pronunța cu privire la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine.

Noile modificări ale Legii 302/2004 aduc schimbări cu privire la competența teritorială sub aspectul instanței care are în competența materială abilitatea legală de a se pronunța.

Ca atare, în stabilirea competenței se va avea în vedere și împrejurarea că, inclusiv noile dispoziții care reglementează procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine prevăd adaptarea pedepsei stabilite de către instanța străină la pedeapsa pe care o dispune legea penală română, adaptare pusă sub semnul subsidiarității în raport cu recunoașterea hotărârii, pedepsei.

În acest context instanța are în vedere că, prin sentința penală nr. 380/F din 16.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 09.02.2011 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârii penale pronunțate în dosarul nr. 5120 Js 20322/05.1 Ks de Tribunalul Frankental, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România formulată de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania.

S-a recunoscut hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 5120 Js 20422/05.1 Ks a Tribunalului Frankental, prin care Lungan Marian a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață.

Împotriva executării pedepsei, așa cum a fost ea recunoscută prin sentința penală nr. 380/F din 16.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 09.02.2011, la data de 25.01.2013 contestatorul L.M a formulat o contestație la executare în baza dispozițiilor procedurale prev. de art. 461 lit. c C.p.p. (cod procedură penală 1969) rap. la art. 159 din Legea 302/2004, dispoziție în vigoare la acea dată.

Prin sentința penală nr. 162/2013 pronunțată în dosarul nr. 2104/63/2013, Tribunalul Dolj și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București.

Aceste date raportate la raționamentul logico-juridic redat anterior și în considerarea înfăptuirii coerente a actului de justiție, raportat și la faptul că prezenta cerere vizează aceeași solicitare, motivat și de existența unui risc de pronunțare a două hotărâri care nu se pot concilia, determină aprecierea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Față de acest aspect, în baza art. 50 C.p.p. s-a declinat competența de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel București.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestaţie la executare – declinare de competenţă