Dare de mita. Jurisprudență Dare de mită

Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 15 din data de 22.03.2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA DOSAR NR…../119/2016

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.15

Ședința publică din data de 22 martie 2017

Completul de judecată C11

PREȘEDINTE: ….. - JUDECĂTOR

GREFIER: …..

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror ……

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Biroul Teritorial Brașov

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii penale pornită împotriva inculpatului L. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.369 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio-video computerizat.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 01.03.2017, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 08.03.2017, 15.03.2017, și apoi, pentru astăzi, 22.03.2017.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.

T R I B U N A L U L,

I. Asupra procesului penal de față, constată că prin rechizitoriul nr. 143/P/2016 din 16.12.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul Teritorial Brașov, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală și art. 222 din OUG nr. 43/2002, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub dosar nr…../119/2016 la 16.12.2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. V., fiul lui A. și B., născut la data de … în orașul …, județul …., domiciliat în comuna …… județul Covasna, CNP …., cetățean român, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii - 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.

Prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut, în esență că inculpatul, la data de 28.04.2016, în timp ce se afla în autoutilitara MAN cu nr. de înmatriculare …. în calitate de candidat pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria C, i-ar fi dat mită suma de 200 de lei examinatorului A. C. A., agent principal de poliție în cadrul SPCRPCÎV Neamț, delegat la data săvârșirii faptei la SPCRPCIV Covasna, având atribuții pe linia de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere de diferite categorii, în vederea îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, pentru a-1 declara admis la proba practică.

II. În fapt, s-a reținut că, pe fondul relației de prietenie și încredere cu ofițerul de poliție F. I. C., care a fost detașat de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Neamț la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Covasna, în vara anului 2015, având atribuții pe linia de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, agentul de poliție A. C. A., la scurt timp de la delegarea sa de la SPCRPCIV Neamț la SPCRPCIV Covasna - sfârșitul anului 2015, conștientizând faptul că își poate suplimenta veniturile traficându-și aceste atribuții de serviciu în schimbul unor sume de bani, cu sprijinul lui F. I. C., cei doi fiind desemnați împreună să asigure înregistrarea și supravegherea candidaților la proba teoretică și ulterior la examinarea candidaților la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere auto, a dezvoltat relații cointeresate cu mai mulți instructori auto, printre care erau și numiții K. G. și E.r G., instructori auto în cadrul școlii SC Pilotaj….. SRL din Târgu Secuiesc, județul Covasna.

În baza acestor relații cointeresate cei doi instructori identificau elevii care doreau să obțină în mod facil permisul de conducere în schimbul remiterii unor sume de bani, care erau împărțiți de cei doi instructori cu cei doi inculpați examinatori, după ce candidații erau ajutați la proba teoretică de către A. C. A., prin indicarea răspunsurilor corecte la întrebările din testul de examen, ulterior fiind promovați la proba practică de cei doi inculpați examinatori.

Totodată, polițistul A. C. A., profitând de starea de neîncredere în abilitățile practice ale unor candidați ce susțineau proba practică pentru obținerea permisului de conducere pentru unele categorii, pentru profesioniști, stare generată în mare parte de comportamentului inculpatului prin evidențierea în mod insidios a exigențelor pe care le are cu privire la susținerea probei practice, a pretins și a primit diferite sume de bani de la candidații N. G., S. M. C., C. C. Ș., I. R., F. I. J., D. M. L.și inculpatul L. V. în timp ce aceștia susțineau proba practică.

Având în vedere că inculpatul L. V. nu a putut fi audiat până la întocmirea rechizitoriului, fiind plecat din țară, în cauză s-a dispus disjungerea și formarea prezentului dosar în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în data de 28.04.2016, potrivit programatorului din ziua respectivă a SPCRPCIV Covasna privind proba practică, candidații F. I. J., D. M. L. și L. V. au fost programați să susțină proba practică pentru obținerea permisului categoria CE, respectiv categoria C, cu examinatorul A. C. A., proba fiind susținută cu autoutilitara MAN, cu nr. de înmatriculare …...

Din discuția în mediul ambiental purtată în data de 28.04.2016 în intervalul orar 09:09:30 - 09:27:50, interceptată în cauză cu autorizarea prealabilă a judecătorului, a rezultat că înainte de începerea propriu-zisă a examenului la proba practică, la volanul autocamionului s-a plasat candidatul F. I., candidat pentru obținerea permisului categoria CE, iar la scurt timp a apărut și D. M., care susținea proba practică pentru obținerea permisului categoria C/Cl.

Între cei doi se poartă discuții cu privire la numărul persoanelor ce sunt programate la examen în ziua respectivă și cine este examinatorul.

Candidatul F. I. îi povestește lui D. M. despre modul cum a decurs examenul anterior, respectiv că a trebuit să dea o masă examinatorului A. C. A., și că de această dată, în funcție de ce notează examinatorul în fișă, este dispus să dea și 100 de euro, timp în care a apărut și inculpatul L. V..

Acesta intră în vorbă cu cei doi, spunându-le că unii au picat proba și, pe fondul discuțiilor purtate cu privire la o eventuală reexaminare și câți bani implică acest lucru, L. V. îl întreabă pe D. M. câți bani a dat F., precizând că el are doar 200 de lei la el.

La un moment dat, la autoutilitara MAN se prezintă polițistul A. C., care începe examinarea practică a candidaților F. I. și D. M.. Aceștia îi remit agentului de poliție A. C. A., în timpul examinării, conform înțelegerii de mai sus, suma de 50 euro fiecare, pentru a fi declarați admiși la proba practică.

După ce D. M. a susținut și promovat proba practică, în autoutilitara MAN s-a urcat inculpatul L. V..

Acesta este recunoscut de examinatorul A. C. A. că a mai susținut anterior proba practică și a fost respins, circumstanțe în care îl întreabă "dacă azi e pregătit" , în sensul de a-i remite o sumă de bani pentru a promova, spunându-i expres: "ia dosaru" de-acolo și pune și tu acolo ceva, da?!".

În continuare examinatorul le povestește inculpatului L. V. și lui D. M. despre faptul că el încearcă sa le insufle celorlalți că poate să-i ajute să promoveze proba practică în mod fraudulos, "Eu li zic; băi dacă, știi cum îi... da" nici nu... pot să îi....eu mai bat așa..." relevant fiind întreg dialogul între cei trei.

După acest moment, L. V. remite examinatorului A. C. A. suma de 200 de lei, pe care acesta o ia și o bagă în buzunar, după care inculpatul se interesează dacă examinatorul va testa și la alte categorii, încercând astfel să observe dacă pot fi ajutați în același fel și alți candidați.

Potrivit anexei pentru proba practică a examinării pentru obținerea permisului de conducere categoria C, inculpatul L. V. a fost declarat admis la proba practică susținută în 28.04.2015, fiind penalizat cu doar 12 puncte de examinatorul A. C. A..

Acesta a fost desemnat pentru a examina la proba practică prin dispoziția de zi pe unitate nr. S/10/116 din 28.04.2016 a șefului SPCRPCIV Covasna, comisar șef R. R.

În ceea ce privește atribuțiile examinatorului în timpul susținerii probei practice în traseu, art. 16 și următoarele din Ordinul nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial Nr. 843 din 16 decembrie 2010, prevăd că acesta urmărește modul de comportare a candidaților, în funcție de categoria autovehiculului, penalizând neîndeplinirea obligațiilor și neexecutarea corectă a manevrelor prevăzute în art. 16 prin consemnarea, pe fila verso a anexei la testul de examen, a literei I în căsuțele corespunzătoare regulii încălcate, ori de câte ori s-a constat acea greșeală.

Calculul punctelor de penalizare acumulate pentru fiecare regulă încălcată se realizează prin înmulțirea punctelor de penalizare cu nr. de greșeli consemnate de examinator. Candidatul ce cumulează cel mult 20 de puncte de penalizare în timpii prevăzuți la art. 19 este declarat admis la proba practică, iar cel care a depășit punctajul maxim de penalizare înaintea expirării timpilor prevăzuți la art. 19 este declarat respins.

Examinatorul A. C. A. a recunoscut faptul că a primit de la inculpatul L. V. o sumă de bani pentru a fi mai indulgent la unele manevre efectuate în timpul susținerii probei practice.

Cu privire la acuzațiile care i se aduc, inculpatul L. V. a recunoscut că i-a remis examinatorului A. C. A., în circumstanțele mai sus evidențiate, suma de 200 de lei, sumă pe care a împrumutat-o de la candidatul D. M., fapt confirmat de acesta din urmă.

Inculpatul L. V. susține că inițial nu a dorit să dea bani, dar, având în vedere că trebuia să plătească din nou ore suplimentare în valoare de aproximativ 800 de lei în situația în care era declarat respins la proba practică, a fost de acord să remită suma de 200 de lei examinatorului A. C. A..

Se arată că deși inculpatul L. V. susține că a dat mită la solicitarea inculpatului A. C. A., remiterea sumei s-a făcut pe fondul nedobândirii de către acesta a abilităților practice de conducere a unor autovehicule impuse de legislația în vigoare persoanelor care doresc obținerea permisului de conducere pentru categoria C și lipsei de experiență în conducerea unor astfel de autovehicule, fiind interesat de obținerea permisului de conducere categoria C (profesioniști) în mod facil, într-un timp cât mai scurt și cu costuri reduse, fiind conștient că nu și-a însușit în mod temeinic abilitățile practice necesare.

În acest sens sunt indicate și discuțiile purtate de candidați între ei, înainte de susținerea probei practice, cu privire la sumele de bani pe care intenționau să le remită inculpatului A. C. A., precum și discuțiile purtate cu inculpatul A. C. A. în timpul susținerii probei practice, în cadrul cărora se evidențiază ușurința inculpatului cu care acceptă solicitarea examinatorului de a-i remite bani.

III. Cu privire la datele personale și atitudinea procesuală manifestată în cursul urmăririi penale, se arată că este cetățean român, în vârstă de 27 de ani, nu are antecedente penale și este căsătorit.

Cu privire la acuzațiile care i se aduc, se precizează că inculpatul L. V. a recunoscut că i-a remis examinatorului A. C. A., în circumstanțele mai sus evidențiate, suma de 200 de lei, sumă pe care a împrumutat-o de la candidatul D. M., fapt confirmat de acesta din urmă.

Inculpatul L. V. susține că inițial nu a dorit să dea bani, dar, având în vedere că trebuia să plătească din nou ore suplimentare în valoare de aproximativ 800 de lei în situația în care era declarat respins la proba practică, a fost de acord să remită suma de 200 de lei examinatorului A. C. A..

IV. Cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prin actul de sesizare al instanței se arată că fapta inculpatului L. V., constând în aceea că, în data de 28.04.2016, în timp ce se afla în autoutilitara MAN cu nr. de înmatriculare ….. în calitate de candidat pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria C, i-a dat mita suma de 200 de lei examinatorului A. C. A., agent principal de poliție în cadrul SPCRPCÎV Neamț, delegat la data săvârșirii faptei la SPCRPCIV Covasna, având atribuții pe linia de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere de diferite categorii, în vederea îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, pentru a-1 declara admis la proba practică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

V. În cauză, nu au fost dispuse măsuri asigurătorii sau măsuri preventive cu privire la inculpatul L. V..

VI. Prin același rechizitoriu, s-a dispus și disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art.290 alin. l Cod penal, luare de mită, prevăzută de art.289 alin. l Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 și abuz în serviciu, prevăzută de art.297 alin. l Cod penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 cu privire la numita M. A. și M. E., respectiv, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu privire la modul în care au obținut permisul de conducere numiții F. L., B. D., J. K., M.I. și implicarea instructorilor auto în această activitate.

VII. Se solicită, de asemenea, prin actul de sesizare al instanței, conform prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală - obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2.645 lei.

VIII. Prin încheierea de cameră preliminară nr. 2/CP din 25 ianuarie 2017 a Tribunalului Covasna, În baza art.346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 143/P/2016 din 16.12.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală și art.222 din OUG nr.43/2002, privind pe inculpatul L. V., fiul lui A. și B., născut la data de … în orașul …, județul …., domiciliat în comuna ….., CNP …, cetățean român, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii - 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

IX. Cauza nu comportă latură civilă.

X. La termenul din 13 februarie 2017, i s-au adus la cunoștință inculpatului L. V. și dispozițiile art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, iar acesta asistat de apărătorul său, acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, poziție procesuală consemnată în procesul-verbal de la fila 32 dosar instanță.

Întrucât în declarația sa, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei, astfel cum au fost reținută în cuprinsul rechizitoriului, s-a admis cererea acestuia și judecarea prezentei cauze, s-a desfășurat potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.

XI. Pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă:

1. declarație suspect L. V. din 25.10.2016 (filele nr. 215-218 vol. I dosar urmărire penală);

2. declarație suspect A. C. A. din 08.06.2016 (filele nr. 26-30 vol. II dosar urmărire penală);

3. declarație inculpat A. C. A. din 28.06.2016 (filele nr. 40-49 vol. II dosar urmărire penală);

4. declarație suspect D. M. L. din 13.06.2016 (filele nr.50-53 vol. II dosar urmărire penală);

5. situație programator la traseu cu candidații pentru obținerea permisului de conducere în ziua de 28.04.2016 (filele nr. 54-56 vol. II dosar urmărire penală);

6. proces-verbal din 08.06.2016 de verificare a categoriilor permiselor de conducere pentru L. V. ș.a. (filele nr. 57-59 vol. II dosar urmărire penală);

7. proces-verbal din 09.06.2016 de verificare a dispozițiilor de zi pe unitate în perioada 04.01.2016-28.04.2016 date de șeful/înlocuitorul la comanda SPCRPCÎV (fila 60 vol. II dosar urmărire penală);

8. procesul - verbal din 30.05.2016 de redare selectivă a discuției în mediul ambiental purtate în data de 28.04.2016 în intervalul orar 09:09:30 -09:27:50 (filele nr. 126-129 vol. II dosar urmărire penală);

9. procesul - verbal din 30.05.2016 de redare selectivă a discuției în mediul ambiental purtate în data de 28.04.2016 în intervalul orar 11:01:35 -11:47:53 și planșa fotografică (filele nr. 130-149 vol. II dosar urmărire penală);

10. fișa postului - A. C. A. (filele nr. 150-155 vol. II dosar urmărire penală);

11. dispozițiile nr. 93/16.03.2016, nr.8/12.01.2016, nr.196/16.11.2015 emisă de directorul Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor (fila nr. 156 -158 vol. II dosar urmărire penală);

12. fișa de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor nr.120274/24.10.2014 - L. V. (filele 159 - 160 vol. II dosar urmărire penală);

13. cererea de prezentare la examenul pentru obținerea permisului de conducere categoria C din 24.08.2015 a inculpatului L. V. (fila 161 vol. II dosar urmărire penală);

14. copie carte identitate și permis conducere - inculpat L. V. (fila 162 vol. II dosar urmărire penală);

15. copie chitanță nr.2612539/1 din 28.01.2015 - inculpat L. V. (fila 163 vol. II dosar urmărire penală);

16. copie certificat cazier judiciar nr.2989763/16.10.2014 - inculpat L. V., depusă în dosarul de prezentare la examenul pentru obținerea permisului (fila 165 vol. II dosar urmărire penală);

17. adeverința nr.605/15.04.2016 emisă de Școala de conducători auto Transport Servicii …. SRL (fila 166 vol. II dosar urmărire penală);

18. copie certificat cazier judiciar nr.8386343/18.04.2016 - inculpat L. V., depusă în dosarul de prezentare la examenul pentru obținerea permisului (fila 167 vol. II dosar urmărire penală);

19. anexa pentru proba practică examinării pentru obținerea permisului de conducere de către inculpatul L. V. din 28.04.2016 (fila 168 vol. II dosar urmărire penală);

20. chitanță taxă examinare seria 63394/2016 din 18.04.2016 - L. V. (fila 169 vol. II dosar urmărire penală);

21. declarație inculpat (fila 32 dosar instanță).

În circumstanțiere, în cauză, a fost întocmit raportul de evaluare nr. 949/SPCV/17.02.2017 de către Serviciul de Probațiune Covasna (filele 38-40 dosar instanță).

XII. Astfel, analizând coroborat și obiectiv materialul probator administrat în cauză, se reține în fapt că la data de 28 aprilie 2016, A. C. A., agent principal de poliție în cadrul SPRPCÎV Neamț, era delegat la SPCRPCÎV Covasna, având atribuții vizând examinarea candidaților pentru obținerea permisului de conducere sau a unor categorii ale acestuia.

Astfel, în data de 28.04.2016, potrivit programatorului din ziua respectivă a SPCRPCIV Covasna privind proba practică, erau programați să susțină proba practică pentru obținerea permisului categoria CE, respectiv categoria C, candidații F. I. J., D. M. L. și L. V., examinarea urmând a fi efectuată de agent principal de poliție A. C. A., desemnat în acest sens, prin dispoziția de zi pe unitate nr. S/10/116 din 28.04.2016 a șefului SPCRPCIV Covasna, comisar șef R. R., pe autoutilitara MAN, cu nr. de înmatriculare …...

Se impune mențiunea că inculpatul L. V. absolvise cursurile școlii de șoferi … din Sfântu Gheorghe la începutul anului 2016, iar la o lună după ce a fost declarat admis la testarea teoretică, s-a prezentat la proba practică, dar la prima examinare cu aceleași examinator - A. C. A. - a fost declarat respins.

După încă 2 săptămâni și ore suplimentare de conducere, inculpatul s-a înscris din nou la proba practică pentru data de 28 aprilie 2016.

Prin urmare, în jurul orelor 08,00, inculpatul, s-a prezentat în zona magazinului Bila din Sfântu Gheorghe, situat sub un pod, în calitate de candidat pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului categoria C.

Acolo se aflau mai multe persoane, printre care și candidații F. I. J., D. M. L. cu care a intrat în vorbă discutând despre numele examinatorului, reieșind din că unul din candidați - D. M. L. din Ghelința - a insistat asupra faptului că o să vorbească cu polițistul examinator și i-a spus și inculpatului că trebuie dați niște bani ca să promoveze cu siguranță proba practică. După această discuție, a apărut instructorul cu autoutilitara MAN, cu nr. de înmatriculare …., inculpatul L. V. a urcat împreună cu D. M. L. din Ghelința, ca martor al acestuia inițial, fiecare având asupra sa dosarul de candidat.

După parcurgerea traseului de către a D. M. L. din Ghelința, venit rândul inculpatului să fie examinat, iar primul candidat a rămas martorul său, aflându-se în habitaclul autoutilitarei.

Când l-a văzut examinatorul A. C. A., l-a întrebat pe inculpatul L. V. dacă de această dată este pregătit, acesta a răspuns afirmativ precizând că a luat ore suplimentare de condus și înainte de a porni pe traseu, colegul său martor, i-a dat un cot și i-a spus :";bagă mă și tu ceva în dosar, ca să te treacă sau să fie bine";, astfel că înainte de a demara, a băgat 200 de lei în dosarul de candidat, pe care l-a întins apoi examinatorului A. C. A., bani pe care îi împrumutase de la D. M. L..

Inculpatul a condus cam 20 de minute, examinatorul pe tot parcursul, indicându-i traseul și manevrele pe care a trebuit să le efectueze.

După ce a parcurs traseul, examinatorul a scris ceva pe fișa de examinare, spunându-i inculpatului L. V. că așa trebuia să procedeze și prima dată, referindu-se la faptul că trebuia să-i dea bani și atunci.

Inculpatul a precizat că dacă nu trecea nici de această dată de proba practică, ar fi trebuit să plătească 800 de lei pentru ore suplimentare, să umble după hârtii la Primărie la Bățani, să vină din nou la Sfântu Gheorghe, ceea ce l-ar fi costat cam 1000 de lei, arătând că nu crede că examinatorul l-ar fi declarat admis la proba practică dacă nu-i dădea cei 200 de lei.

Potrivit anexei pentru proba practică a examinării pentru obținerea permisului de conducere categoria C, inculpatul L. V. a fost declarat admis la proba practică susținută în 28.04.2015, fiind penalizat cu doar 12 puncte de examinatorul A. C. A..

Examinatorul A. C. A. a recunoscut faptul că, pentru a fi mai indulgent la unele manevre efectuate în timpul susținerii probei practice, a primit și de la inculpatul L. V. o sumă de bani.

Starea de fapt rezultată din materialul probator administrat se coroborează pe deplin cu declarațiile inculpatului atât din cursul urmăririi penale, cât și din fața instanței care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, uzând de procedura recunoașterii învinuirii.

XIII. Așadar, în drept, fapta inculpatului L. V. constând în aceea că în data de 28.04.2016, în timp ce se afla în autoutilitara MAN cu nr. de înmatriculare …. în calitate de candidat pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria C, i-a dat mită suma de 200 de lei examinatorului A. C. A., agent principal de poliție în cadrul SPCRPCÎV Neamț, delegat la data săvârșirii faptei la SPCRPCIV Covasna, având atribuții pe linia de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere de diferite categorii, în vederea îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, pentru a-1 declara admis la proba practică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.

XIV. La individualizarea judiciară a pedepselor ce îi vor fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere că scopul pedepsei care este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, limitele de pedeapsă stabilite de legea specială (pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani), reduse cu 1/3 potrivit art.396 alin.10 Cod procedură penală, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal examinate în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea - împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, reținând că inculpatul lucrează în străinătate potrivit propriilor declarații, că deja fusese odată declarat respins la proba practică de același examinator; lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea manifestată de inculpat față de aceste efectele faptei sale, că a manifestat încă de pe parcursul urmăririi penale o atitudine responsabilă de asumare a faptelor și consecințelor acestora, înlesnind desfășurarea procedurii judiciare, adoptând aceeași poziție și în fața instanței de judecată, că este căsătorit, nivelul de educație de 10 clase, muncitor necalificat, că în comunitatea în care trăiește este apreciat ca o persoană pașnică, echilibrată, cu un comportament adecvat față de membri comunității, bine integrată în societate și implicată în activități sociale utile, că lucrează cu membri familiei sale și a celei extinse sezonier în agricultură din martie până în octombrie a anului, în Ungaria, orașul Kecskemet și că potrivit raportului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune Covasna se bucură de un status social consolidat în rândul comunității locale, este apreciat pozitiv, beneficiază de relații bune cu familia, se bucură de sprijin și atașament din partea acesteia, dispune de resurse individuale și familiale optime în vederea schimbării comportamentale, că nu prezintă un stil de viață care să îl predispună la comiterea de infracțiuni.

Astfel în contextul prezentei cauze, în stabilirea pedepselor, instanța având în vedere cele arătate, se va orienta spre limita minimă a pedepsei prevăzute de lege, cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, apreciind că astfel stabilită, oferă garanții în ceea ce privește realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

15. Prin urmare, în contextul celor ce preced, în temeiul art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 67 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, va condamna inculpatul L. V., fiul lui A. și B., născut la data de …. în orașul …., județul …, domiciliat în …… județul Covasna, CNP ……, cetățean român, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii - 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 1(un) an și 4(patru) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 1 an, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal care potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal, se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală se consideră executată.

Apreciind că, în raport cu lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, ținând seama de persoana acestuia, de comportamentul său anterior și ulterior comiterii faptei, de posibilitățile sale de îndreptare, că și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, sens în care, va dispune, în baza art. 91 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2(doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpatul L. V., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 Cod penal, va impune inculpatului L. V. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate, AJOFM Covasna sau Primăria comunei Bățani, județul Covasna, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 290 alin. 5 Cod penal, va dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 200 lei, ce constituie obiectul mitei.

În baza art.162 alin.3, art.163 Cod procedură penală, art.146 alin.3 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, va dispune arhivarea, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității, odată cu dosarul, a suportului optic - DVD marca Verbatim inscripționat "DNA ST BRAȘOV - 143/P/2016, copie ptr. instanță înregistrat sub nr. DNA - STBV/332/MS/DVD/2016 - mediu de stocare sigilat cu sigiliul "PNA 212";, înregistrat sub nr.24/2016 în Registrul mijloacelor materiale de probă de la Tribunalul Covasna.

În conformitate cu art.398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.845 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.645 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală cu aplicarea art.5 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, onorariul apărătoarei desemnată din oficiu pentru inculpat, av. O. I. C., în cuantum de 520 de lei (cameră preliminară+fond), se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 67 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L. V., fiul lui A. și B., născut la data de …. în orașul …, județul …, domiciliat în ….., CNP …., cetățean român, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii - 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 1(un) an și 4(patru) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 1 an, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal care, potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal, se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală se consideră executată.

În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2(doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul L. V., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului L. V. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. V. prestează o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate, AJOFM Covasna sau Primăria comunei Bățani, județul Covasna, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 290 alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 200 lei, ce constituie obiectul mitei.

În baza art.162 alin.3, art.163 Cod procedură penală, art.146 alin.3 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, dispune arhivarea, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității, odată cu dosarul, a suportului optic - DVD marca Verbatim inscripționat "DNA ST BRAȘOV - 143/P/2016, copie ptr. instanță înregistrat sub nr. DNA - STBV/332/MS/DVD/2016 - mediu de stocare sigilat cu sigiliul "PNA 212";, înregistrat sub nr.24/2016 în Registrul mijloacelor materiale de probă de la Tribunalul Covasna.

În conformitate cu art.398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.845 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.645 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală cu aplicarea art.5 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, onorariul apărătoarei desemnată din oficiu pentru inculpat, av. ….., în cuantum de 520 de lei (cameră preliminară+fond), se avansează din fondul special al Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2017, orele 10,35.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Dare de mita. Jurisprudență Dare de mită