Frauda informatica. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte); Falsificări (infracţiuni de)
Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 9 din data de 23.02.2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA DOSAR NR………..
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ NR.9
Ședința publică din data de 23 februarie 2017
Completul de judecată C11 (fost C7P_Cameră Preliminară și Fond)
PREȘEDINTE: …………- JUDECĂTOR
GREFIER: …………..
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna,
procuror șef birou ………….
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii penale pornită împotriva inculpatului S. T., trimis în judecată, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
1.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
2- acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale),
3. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale),
4.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal,
5.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale),
6. - acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale),
7. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale),
8.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal
9.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale),
10.- acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale),
11.- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale),
12.- fraudă informatică prevăzută de art. 249 Cod penal;
13. - acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale),
14. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale),
15.- fraudă informatică prevăzută de art. 249 Cod penal;
16.- acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
17. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
18.- fals informatic prevăzută de art. 325 Cod penal și
19.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal.
Dezbaterile asupra cauzei de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09 ianuarie 2017, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23.01.2017, 07.02.2017, 14.02.2017, 21.02.2017, 22.02.2017 și apoi, pentru astăzi, 23.02.2017.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
T R I B U N A L U L,
A. Asupra procesului penal de față, constată că prin rechizitoriul nr. 14/D/P/2015 din 14.06.2016 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală și art. 20 alin. 1, 2 din Legea nr. 508/2004, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub dosar nr….. la 15.06.2016, s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului S. T., fiul lui G. și I., născut la data de ….. în orașul …, județul …, domiciliat în orașul …., județul Covasna, str. ….., CNP ….., pentru comiterea infracțiunilor de:
1.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
2.- acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale),
3. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale),
4.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal,
5.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale),
6. - acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale),
7. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale),
8.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal
9.- fraudă informatică în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale),
10. - acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale),
11.- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale),
12.- fraudă informatică prevăzută de art. 249 Cod penal;
13. - acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale),
14. - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale),
15.- fraudă informatică prevăzută de art. 249 Cod penal;
16.- acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
17.- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
18.- fals informatic prevăzută de art. 325 Cod penal și
19.- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal.
În actul de sesizare, în esență, s-a reținut, în fapt că:
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în datele de 16.08.2014 și 25.08.2014, în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; și, respectiv, ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru emiterea cardului bancar ING Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 pe numele persoanei vătămate B. M. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, și, de asemenea, a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în data de 22.08.2014, pentru a dezactiva opțiunea Home Banking utilizată de persoana vătămată B. M., în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 38.966,640 lei;
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 20.08.-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul ING Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate B. M., fără acordul acesteia, S. T. a accesat fără drept în 73 de ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 20.08.-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, S. T. a efectuat 73 operațiuni de lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate B. M., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul ING Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 38.966,640 lei din contul bancar al persoanei vătămate B. M..
- în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 25.08.2014, S. T. a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont"; documentul listat generat în aplicația informatică a băncii ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată B. M., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii la datele de 27.08.2014 și 01.10.2014 în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; și ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, respectiv ";Formularul pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru emiterea cardului bancar Ing Visa cu nr. 4662 8611 2305 9335 pe numele persoanei vătămate F. C. I. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 7.585,200 lei;
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 27.09.-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul Ing Visa cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate F. C. I., fără acordul acestuia, S. T. a accesat fără drept în 25 de ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 27.09.-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, S. T. a efectuat 25 operațiuni de lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate F. C. I., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing Visa cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 7.585,200 lei din contul bancar al persoanei vătămate F. C. I..
- în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 01.10.2014, S. T. a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont"; documentul listat generat în aplicația informatică a băncii ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată F. C. I., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii la data de 15.09.2014, în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 pe numele persoanei vătămate G. S. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, și, de asemenea, a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în datele de 20.09.2014 și 26.09.2014, pentru a dezactiva opțiunea Home Banking utilizată de persoana vătămată G. S., în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 10.078,722 lei;
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 18.09.-20.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate G. S., fără acordul acesteia, S. T. a accesat fără drept în 7 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 18.09.-20.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, S. T. a efectuat 7 operațiuni de retrageri și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate G. S., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 10.078,722 lei din contul bancar al persoanei vătămate G. S.
- la data de 29.09.2014, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 pe numele persoanei vătămate F. P. I. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 3.054,290 lei;
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02.-03.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județul Covasna, folosind cardul Ing Bank Visa cu seria 4662 8611 4129 3064 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate F. P. I., fără acordul acesteia, S. T. a accesat fără drept în 6 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02.-03.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județul Covasna, S. T. a efectuat 6 operațiuni de retrageri/depuneri de numerar, lichidare depozit și transfer de fonduri, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate F. P. I., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul ING Bank Visa cu seria 4662 8611 4129 3064 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 3.054,290 lei din contul bancar al persoanei vătămate F. P. I.
- la data de 28.08.2014, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar ING MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 pe numele persoanei vătămate A. A. M. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 4.332,360 lei;
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în 02.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul ING MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate A. A. M., fără acordul acesteia, S. T. a accesat fără drept în 3 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice.
- în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în 02.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, S. T. a efectuat 3 operațiuni de retrageri de numerar și lichidare depozit, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate A. A. M., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul ING MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 4.332,360 lei din contul bancar al persoanei vătămate A. A. M.
- "în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., S. T. a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; prin derularea operațiunilor "Emitere card";, "Transmitere date"; și ";Tiparire și Asociere documente";, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice, și anume pentru emiterea cardului bancar ING Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 pe numele persoanei vătămate G. V. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia.
- în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 21.08.2014, S. T. a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont"; documentul ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată G. V., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice.
B. În ceea ce privește măsurile preventive, prin ordonanța nr.14/D/P/2015 din 03.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna (filele 16-32 vol.III dosar urmărire penală), în temeiul art.202, art.203 alin.3, 4, art.211, art.212, art.215 alin.1-5, art.2151 alin.1, 6 Cod procedură penală și art.82 și art.83 din Legea nr.253/2013, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul S. T., fiul lui G. și I., născut la data de … în orașul …., județul Covasna, domiciliat în orașul ….., județul Covasna, str. ….., CNP ……, pe o durată de 60 de zile, din 03.11.2015 - 01.01.2016, impunându-se respectarea obligațiilor prevăzute de art.215 alin.1 lit.a, b, c, alin.2 lit.a, b, d, e, f Cod procedură penală.
Măsura controlului judiciar a fost prelungită succesiv prin ordonanțele nr.14/D/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna din 17.12.2015, 12.02.2016 și 25.04.2016 (filele 44-62, 72-90, 100-118 vol.III dosar urmărire penală), apreciindu-se că subzistă temeiurile care au determinat aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar.
La înregistrarea dosarului pe rolul instanței, măsura preventivă a controlului judiciar, în procedura de verificare a legalității și temeiniciei, a fost menținută prin încheierea nr. 14/CP din 23 iunie 2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr. 76/CP din 29.06.2016 a Curții de Apel Brașov, măsura fiind menținută apoi și prin încheierile nr. 17/CP din 27 iulie 2016, nr. 64/FDJ din 23 septembrie 2016, nr.78/FDJ din 17 noiembrie 2016 și 2/FDJ din 09 ianuarie 2017 ale Tribunalului Covasna.
C. În ceea ce privește latura civilă, Ing Bank N.V. a despăgubit integral persoanele vătămate B. M., A. A. M., P. I. F., G. S., F. C. I. și a precizat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 64.017,23 lei ( filele 2-3, 96 volum I dosar urmărire penală).
Persoana vătămată B. M. s-a constituit parte civilă inițial cu suma de 39.000 lei +dobândă în cursul urmăririi penale și cheltuieli judiciare (filele 61-63 volum I dosar urmărire penală), apoi cu suma de 800 lei (filele 84-88 volum I dosar urmărire penală), arătând ulterior că și-a recuperat suma dar va solicita în fața instanței, daune morale (fila 139 volum II dosar urmărire penală).
În fața instanței, persoana vătămată B. M. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei daune morale și 474,98 lei cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare la organele judiciare (filele 10 - 11 dosar instanță).
Persoana vătămată F. C. I. a declarat că nu se constituie parte civilă (fila 143 volum II dosar urmărire penală); ulterior, în fața instanței, a declarat că raportat la actele și lucrările dosarului, ar exista o diferență de 35.309,86 lei cu privire la persoana sa, în urma calculelor efectuate cu privire la toate sumele depuse, transferate, sens în care s-a constituit parte civilă în cauză cu 35.309,86 lei, sumă reprezentând diferența dintre sumele retrase de inculpat și suma care a fost acoperită de bancă ( încheierea de ședință din 14.12.2016 - filele 65-66 dosar instanță).
Apoi, pentru termenul din 09.01.2017 a depus o notă de ședință prin care a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Persoana vătămată P. I. F. a declarat că va preciza în instanță dacă va pretinde despăgubiri civile (fila 146 volum II dosar urmărire penală), iar în fața instanței, a declarat că nu formulează pretenții civile în cauză.
Persoana vătămată G. S. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză (fila 153 volum II dosar urmărire penală).
Persoana vătămată A. A. M. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 4500 lei daune materiale și 500 lei daune morale (fila 157 volum II dosar urmărire penală).
Persoana vătămată G. V. a menționat că nu se constituie parte civilă în prezentul proces penal deoarece nu a suferit nici un prejudiciu ( fila 167 volum II dosar), poziție menținută și fața instanței de judecată.
Deși citate și aceste persoane vătămate cu mențiunea de a preciza dacă formulează pretenții civile în cauză, G. S. și A. A. M. nu s-au prezentat și au comunicat aceste pretenții în fața instanței de judecată.
D. Relativ la măsurile asiguratorii dispuse în cauză, se arată că prin ordonanța din data de 24.05.2016 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe computerul marca HP seria CND424DPJ9, în valoare de 999,90 lei, deținut de inculpatul S. T..
Măsura sechestrului a fost pusă în aplicare de SCCO Covasna la data de 26.05.2016. Bunul a fost depus la Camera de corpuri delicte a IPJ Covasna cu dovada seria CV nr. 542546, arătându-se că se impune menținerea acestei măsuri asiguratorii potrivit art. 330 Cod procedură penală, pentru garantarea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunile deduse judecății.
E. Cu privire la datele personale și atitudinea procesuală manifestată în cursul urmăririi penale, prin rechizitoriu se reține că acesta inculpatul este în vârstă de 27 de ani, divorțat, fără copii, Întreprindere Individuală S. T., nu posedă antecedente penale, iar cu prilejul audierilor de către procuror, a dat declarații în cauză, în calitate de suspect, iar apoi de inculpat, recunoscând comiterea faptelor.
F. Prin același rechizitoriu, se solicită, în temeiul art. 112 lit. b Cod penal, confiscarea specială de la inculpatul S. T. a următoarelor carduri bancare:
- ING Master card cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis pe numele B. M.;
- ING VISA cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis pe numele F. C. I.;
- ING VISA ELECTRON cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis pe numele G. S.;
- ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 emis pe numele F. P. I.;
- ING Master card cu seria 5280 3815 9421 3369 emis pe numele A. M. M.;
- ING Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 emis pe numele G. V., precum și
anularea înscrisurilor falsificate potrivit prevederilor art. 404 alin. 4 lit. g și art. 580 Cod procedură penală:
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 25.08.2014 - persoana vătămată B. M.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 01.10.2014 - persoana vătămată F. C. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 29.09.2014 (2 file) - persoana vătămată F. P. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) și ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) - persoana vătămată G. S.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 28.08.2014 (2 file) - persoana vătămată A. A. M.;
-,,Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 (2 file) - persoana vătămată G. V.;
- Document emis de ING Bank ce conține codul PIN 4368 și plicul aferent pe care figurează numele A. inscripționat cu pix de culoare albastră;
- Chitanță retragere numerar 22.08.2014 ora 17:29:49 ATM Garanti Bank VDF Sf. G. număr card 5280 38XX XXXX 7287, suma retrasă 3.000 lei;
- Tipizat emis de ING Bank, taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, pe care s-a aplicat de 12 ori ștampila "Întreprindere Individuală S. T. CUI ….. Oraș Covasna, județul Covasna;
- Tipizate emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului C. I. F. CNP 1540110141044, la 29.09.2014 și 30.09.2014, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 8 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …….., la 20.08.2014, 1 filă;
- Tipizate emise de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …….., pe care nu se regăsește data tranzacțiilor, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP ……., la data de 27.08.2014, însoțit de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP ……., la data de 10.10.2014, însoțit de tipizatele eferente, în total 8 file;
- trei documente emise de ING Bank ce conțin codul PIN;
- Formular tipizat "cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 - persoană vătămată G. V.,
G. Prin încheierea de cameră preliminară nr.23/CP din 06 septembrie 2016 a Tribunalului Covasna, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.14/D/P/2015 din 14.06.2016 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală și art. 20 alin. 1, 2 din Legea nr. 508/2004, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul S. T..
H. La termenul din 14.12.2016, după ce s-a pus în vedere inculpatului, asistat de apărător ales că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor ce vor fi prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, fiindu-i aduse la cunoștință și dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, poziție procesuală consemnată în procesul-verbal de la fila 88 dosar instanță.
Întrucât în declarația sa, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei, astfel cum au fost reținută în cuprinsul rechizitoriului, s-a admis cererea acestuia și judecarea prezentei cauze, s-a desfășurat potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
I. Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- anexe la plângerea penală nr.CM/GC/50/27.01.2015 formulată de ING Bank (filele 2-48 vol.I dosar urmărire penală);
- anexe plângere penală B. M. (filele 64-78 vol.I dosar urmărire penală);
- declarație persoană vătămată B. M. în dosarul nr.2890/P/2014 (filele 84 - 88 vol. I dosar urmărire penală);
- adresa nr.3392/18.08.2015 sa ING Bank (fila 95 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr.932275/02.04.2015 a SCCO Covasna către ING Bank România (fila 104 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr. CM/CI/2462/07.05.2015 a ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București de înaintare documente solicitate conform procesului -verbal din 12.05.2015 și 1 CD ce conține imaginile video aferente operațiunilor frauduloase efectuate de către numitul S. T. (filele 107-109 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr.932316/20.05.2015 a SCCO Covasna, proces - verbal din 20.05.2015 încheiat de SCCO Covasna cu ocazia coroborării datelor operațiunilor frauduloase cu imaginile video puse la dispoziție de către bancă (filele 111-112 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa SCCO Covasna nr.932275/20.05.2015 către ING Bank (filele 113-114 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr. CM/CI/3383/17.08.2015 a ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București +2 CD-uri inscripționate Sf. G.2 și Sf. G.3 (filele 117-118 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr. CM/CI/3487/27.08.2015 a ING Bank de înaintare listing operațiuni ( filele 120-121 vol.I dosar urmărire penală);
- proces - verbal din 04.09.2015 încheiat de SCCO Covasna cu ocazia coroborării datelor operațiunilor frauduloase cu imaginile video puse la dispoziție de către bancă (filele 122-126 vol.I dosar urmărire penală);
- înscrisuri remise de ING Bank ( filele 127-146 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa ING Bank nr. CM/CI/3382/17.08.2015 ( fila 151 vol.I dosar urmărire penală);
- contract individual de muncă nr.16/30.06.2014 încheiat între SC ….. SRL Sfântu G. și S. T., fișa postului și copia demisiei formulată de S. T. la data de 23.10.2014 ( filele 152-160, 161 vol.I dosar urmărire penală);
- adresa nr.932414/29.10.2015 a SCCO Covasna de înaintare a procesului - verbal din 29.10.2015 de identificare a imobilelor unde locuiește efectiv numiții S. T. și S. I. ( filele 2-4 vol.II dosar urmărire penală);
- proces - verbal încheiat la data de 03.11.2015 cu ocazia efectuării percheziției la reședința suspectului S. T. ( filele 26-29 vol.II dosar urmărire penală);
- proces - verbal încheiat la data de 03.11.2015 cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul suspectului S. T. (filele 30-33 vol.II dosar urmărire penală);
- proces-verbal încheiat la data de 03.11.2015 de inventariere a documentelor/înscrisurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul suspectului S. T. ( filele 34-61 vol.II dosar urmărire penală);
- proces-verbal de percheziție în sistemul informatic ridicat de la suspectul S. T. cu anexă DVD (filele 80-82 vol.II dosar urmărire penală);
- proces-verbal de exploatare din data de 09.05.2016 (fila 83 vol.II dosar urmărire penală);
- adresa SCCO Covasna nr.932337/02.10.2015 și procesul - verbal din 02.10.2015 încheiat de SCCO Covasna cu ocazia analizării extraselor de cont puse la dispoziție de unitatea bancară, în baza cărora s-a întocmit o situație privind lichidarea/constituirea unor depozite, retrageri frauduloase de numerar de la bancomate, precum și depunerile de numerar în conturile fraudate prezentate în cele 6 anexe atașate (filele 85-94 vol.II dosar urmărire penală);
- adresa ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București nr.CM/CI/25/04.01.2016 de înaintare 1 CD ce conține o serie de capturi din sistemele informatice ale băncii (filele 105-106 vol.II dosar urmărire penală);
- adresa SCCO Covasna nr.1453730/30.03.2016 și procesul - verbal încheiat de SCCO Covasna la 30.03.2016 cu ocazia analizării datelor/informațiilor furnizate de ING Bank împreună cu cele 5 anexe atașate (filele 109-128 vol.II dosar urmărire penală);
- adresa ING Bank nr.CM/CI/2245/16.05.2016 de înaintare documente solicitate (filele 131-134 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate B. M. (filele 135-139 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate F. C. I. (filele 140-143 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate F. P. I. (filele 144-146 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate S. G. (filele 150-153 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate A. A. M. (filele 154-158 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația persoanei vătămate G. V. (filele 165-167 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația martorului S. I. (filele 168-195 vol.II dosar urmărire penală);
- declarația martorului G. L. (filele 203-206 vol.II dosar urmărire penală);
- procesul - verbal nr.14/D/P/2015 din 05.06.2015 încheiat de specialistul antifraudă din cadrul DIICOT-ST Brașov împreună cu cele 5 anexe atașate (filele 209-221 vol.II dosar urmărire penală);
- adresa OCPI Covasna nr.4516/26.08.2015 ( filele 223-224 vol.II dosar urmărire penală);
- declarațiile suspectului/inculpatului S. T. (filele 157-171, 200-209, 254-260 vol.III dosar urmărire penală);
- declarația inculpatului (fila 88 dosar instanță);
- adresa nr.7342146/15.11.2016 a ING Bank N.V. Amsterdam (filele 109-112 dosar instanță);
- anexe cerere constituire parte civilă ING Bank N.V. Amsterdam (filele 82-86 dosar instanță);
- adresa nr.7477730/19.12.2016 a ING Bank N.V. Amsterdam (fila 64 dosar instanță);
În circumstanțiere, în cauză, s-au depus înscrisuri (filele 13-16 dosar instanță) și a fost întocmit raportul de evaluare nr.117/SPCV/06.01.2017 de către Serviciul de Probațiune Covasna (filele 104-107 dosar instanță).
J. Astfel, analizând coroborat și obiectiv materialul probator administrat în cauză, se reține în fapt că potrivit contractului individual de muncă nr.16 din 30.06.2014, începând cu data de 01.07.2014, inculpatul S. T. a fost angajat ca ";funcționar informații clienți"; începând cu data de 01.07.2014 la societatea ….SRL Sfântu G., denumită generic ING Office Sf. G.), ce are încheiat contract de colaborare pentru prestare servicii vânzare produse financiare cu Ing Bank N.V.
Conform fișei postului semnată de comun acord de părți la data de 30.06.2014, denumirea postului inculpatului era aceea de consultant ING Office, iar printre responsabilitățile ce îi reveneau, se precizează că acesta utiliza aplicațiile puse la dispoziție de ING Bank (fila 159 vol.I dosar urmărire penală).
În vederea exercitării acestei atribuții, deîndată după încheierea contractului individual de muncă, inculpatul a primit ID-ul (și anume tihsza) și parola, pentru a putea opera în aplicația informatică a băncii (denumită Record), în prezent ambele fiind dezactivate, astfel cum rezultă din declarațiilor martorilor S. I. și G. L. (filele 168-195, 203-206 vol.II dosar urmărire penală).
Potrivit adresei nr. CM/CI/25/04.01.2016 a Ing Bank N.V. , la data de 02.07.2014 a fost creat codul de utilizator al consultantului S. T., invocându-se documentul tip JPEG de pe suportul electronic atașat adresei, ce cuprinde un print screen din aplicația internă în care Departamentul Resurse Umane a instructat crearea noului utilizator de sistem.
În august 2014, când șeful său G. L. și soția acestuia se aflau în concediu de odihnă, inculpatul S. T. a luat hotărârea să-și însușească bani din conturile persoanelor vătămate prin utilizarea aplicației informatice a băncii, întrebuințând carduri bancare emise fără consimțământul titularilor conturilor, pentru achitarea unei datorii generată de pierderea la jocurile electronice,.
În acest context, inculpatul a profitat de faptul că era autorizat să acceseze sistemul informatic al Ing Bank N.V. și a inițiat comiterea de infracțiuni informatice pentru obținerea facilă de beneficii materiale alegând din portofoliul de clienți ai băncii persoane în vârstă, fiind mai lesne a le induce în eroare, și care nu își verificau frecvent în conturile lor bancare, contând pe faptul că se vor descoperi cu întârziere și mai anevoios pagubele produse.
Astfel din coroborarea adresei nr. CM/CI/2462/07.05.2015 a ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București de înaintare documente solicitate conform procesului -verbal din 12.05.2015 și a CD -ului ce conține imaginile video aferente operațiunilor frauduloase efectuate de către S. T. (filele 107-109 vol.I dosar urmărire penală); adresa nr.932316/20.05.2015 a SCCO Covasna, proces - verbal din 20.05.2015 încheiat de SCCO Covasna cu ocazia coroborării datelor operațiunilor frauduloase cu imaginile video puse la dispoziție de către bancă (filele 111-112 vol.I dosar urmărire penală), înscrisurile a căror anulare se cere și a cardurilor bancare atașate cauzei, declarațiile persoanelor vătămate și declarațiile inculpatului rezultă următoarele:
J.1. Persoana vătămată B. M. a înființat la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., un cont curent, un cont de economii și trei depozite la termen, toate în lei, pentru contul curent primind un card pentru efectuarea de operațiuni bancare.
La data de 16.08.2014, persoana vătămată s-a prezentat la sediul la băncii menționate pentru a solicita relații privind utilizarea cardului în străinătate, fiind deservită de către funcționarul bancar S. T..
În executarea deciziei infracționale de a devaliza conturile persoanei vătămate, în 16.08.2014, inculpatul S. T. a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul (și anume ";tihsza";) și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar ……999901101109 al persoanei vătămate B. M., efectuând următoarele operațiuni în intervalul orar 12:22:00-12:24:00 : "Inițiere modificare date client";, "Transmitere informații";, "Tipărire și Asociere documente";, consemnând un alt număr de telefon al persoanei vătămate B. M. (și anume 0749…. în loc de 0749…..).
Prin aceste date, inculpatul a procedat la completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice";, purtând data de 16.08.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate B. M., iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real.
Apoi, în aceiași zi de 16.08.2014, în intervalul orar 12:33:00 - 12:34:00, inculpatul, utilizator ID tihsza, a solicitat, în numele persoanei vătămate B. M., fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "Emitere card";, "Transmitere date";, "Tipărire și Asociere documente";, procedând astfel la completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 16.08.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate B. M., iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real. Ulterior a fost emis cardul cu nr. 5314 3815 7276 7287 atașat contului bancar ……999901101109 al persoanei vătămate B. M..
La data de 22.08.2014, inculpatul S. T. s-a logat la aplicația informatică a băncii utilizând user-ul și parola alocate și a introdus date informatice, în vederea producerii de consecințe juridice, și anume a dezactivat opțiunea Home Banking, pentru a nu putea fi observate de către persoana vătămată B. M. retragerile pe care inculpatul le-a operat.
Astfel, la ora 15:59:00, inculpatul S. T., utilizator ID tihsza, a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul (și anume ";tihsza";) și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar …….999901101109 al persoanei vătămate B. M., derulând operațiunile intitulate: "Inițiere închidere Home Bank";, "Transmitere informații"; și "Tipărire și Asociere documente";.
Pentru a justifica în evidențele bancare remiterea cardului nr. 5314 3815 7276 7287 atașat contului bancar ……999901101109 al persoanei vătămate B. M. către titularul contului, în data de 25.08.2014, inculpatul a utilizat din nou aplicația informatică a băncii cu user-ul și parola alocate și a introdus date informatice pentru completarea ";Formularului pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, potrivit cu care persoana vătămată B. M. ar fi intrat în posesia acestui card bancar, a listat acest document (1 filă) și l-a semnat atât la rubrica ";reprezentant ING";, cât și la rubrica ";Titular de card/cont";.
În acest mod, din data de 16.08.2014, inculpatul S. T. a intrat nelegitim, în posesia cardului bancar ING Master card cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis pe numele ";B. M.";, atașat contului bancar ING BANK N.V. ……999901101109 al aceleiași persoane, card a cărei valabilitate expiră în august 2017, și, cu ajutorul acestuia, inculpatul a efectuat 73 operațiuni (lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar), fără consimțământul titularului, în perioada 20.08.-14.10.2014, de la bancomate situate pe raza județelor Brașov și Covasna.
Prin intermediul cardului bancar nr. 5280 3815 7276 7287, inculpatul a retras suma totală de 42.190 lei la care se adaugă comisioanele de operațiune în sumă de 195,85 lei și a depus suma totală de 4.025 lei, diferența însușită fără drept este de 38.360,85 lei .
J.2. Persoana vătămată F. C. I. a înființat la ING Bank NV Amsterdam - Suc. București, Oficiul Sfântu G., un cont curent, în lei, cu card VISA atașat.
În vara anului 2014, această persoană vătămată a fost contactată telefonic de către un angajat al ING Bank - Oficiul Sfântu G. care i-a solicitat să se prezinte la bancă pentru a-și actualiza datele de stare civilă, astfel că, prezentându-se la sediul ING Sfântu G., a fost preluat de un angajat, inculpatul S. T..
Astfel, în data de 27.08.2014, inculpatul a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul (și anume ";tihsza";) și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar ……..999902444821 al persoanei vătămate F. C. I., efectuând următoarele operațiuni în intervalul orar 15:08:00-15:25:00: "Inițiere modificare date client";, "Transmitere informații";, "Tipărire și Asociere documente";, pentru a modifica adresa de mail a acesteia, completând formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice";, purtând data de 27.08.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate F. C. I., iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real.
În aceiași zi de 27.08.2014, la ora 15:11:00, inculpatul, utilizator ID tihsza, a solicitat, în numele persoanei vătămate F. C. I., fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "Emitere card";, "Transmitere date";, "Tipărire și Asociere documente";, completând astfel formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 27.08.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate F. C. I., iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real. Ulterior a fost emis cardul cu nr. 4662 8611 2305 9335 atașat contului bancar ……999902444821 al acestei persoanei vătămate.
Pentru a justifica în evidențele bancare remiterea cardului nr. 4662 8611 2305 9335 atașat contului bancar ……999902444821 al persoanei vătămate F. C. I. către titularul contului, în data de 01.10.2014, inculpatul a utilizat din nou aplicația informatică a băncii cu user-ul și parola alocate și a introdus date informatice pentru completarea ";Formularului pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, potrivit căruia persoana vătămată F. C. I. ar fi intrat în posesia acestui card bancar, l-a listat (1 filă) și l-a semnat atât la rubrica ";reprezentant ING";, cât și la rubrica ";Titular de card/cont";.
Astfel, inculpatul S. T. a intrat nelegitim, deci, în posesia cardului ING VISA cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis pe numele ";F. C. I.";, atașat contului bancar ING BANK N.V. …….999902444821 al persoanei vătămate F. C. I., card a cărei valabilitate expiră în august 2017, cu ajutorul căruia inculpatul a efectuat 25 operațiuni (lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar), fără consimțământul titularului, în perioada 27.09.-14.10.2014, de la bancomate situate pe raza județelor Brașov și Covasna, în sumă totală de 11.070 lei la care se adaugă comisioanele de operațiune în sumă de 40 lei, și a depus suma totală de 3.630 lei, diferența însușită fără drept fiind de 7.480 lei.
J.3. Persoana vătămată G. S. a deținut două conturi bancare în lei la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G..
După ce a fost contactat telefonic în legătură cu expirarea cardului bancar, la data de 15.09.2014, persoana vătămată G. S. s-a prezentat la sediul la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., fiind deservit de către funcționarul bancar S. T..
La aceeași dată, inculpatul a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul (și anume ";tihsza";) și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar ……999901084136 al persoanei vătămate G. S., efectuând următoarele operațiuni la ora 09:10:00: "Inițiere modificare date client";, "Transmitere informații";, "Tipărire și Asociere documente";, pentru a modifica adresa de mail a acesteia, completând formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice";, pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate, iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real.
În aceeași zi de 15.09.2014, la ora 09:24:00, inculpatul, utilizator ID tihsza, a solicitat, în numele persoanei vătămate G. S., fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "cerere deschidere card";, "Transmitere date";, "Tipărire și Asociere documente";, completând formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 15.09.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate, iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real. Ulterior a fost emis cardul cu nr. 4256 0311 9754 1673 atașat contului bancar ……999901084136 al persoanei vătămate G. S..
La datele de 20.09.2014 și 26.09.2014, inculpatul s-a logat la aplicația informatică a băncii utilizând user-ul și parola alocate și a introdus date informatice, în vederea producerii de consecințe juridice, și anume a dezactivat opțiunea Home Banking, pentru a nu putea fi observate de către persoana vătămată retragerile pe care inculpatul le-a operat.
Astfel, în data de 20.09.2014 ora 15:59:00, inculpatul a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul (și anume ";tihsza";) și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar …..999901084136 al persoanei vătămate G. S., derulând operațiunile intitulate: "Inițiere înlocuire digipass";, "Transmitere informații";, iar la data de 26.09.2014 ora 10:45:00 operațiunea "Retrimitere aplicație in B/O";.
Prin urmare, din data de 15.09.2014, inculpatul a intrat nelegitim, deci, în posesia cardului Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis pe numele ";G. S.";, atașat contului bancar …… 999901084136 al acestei persoanei vătămate, card a cărei valabilitate expiră în septembrie 2017, cu ajutorul căruia susnumitul a efectuat 7 operațiuni (retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar), fără consimțământul titularului, în perioada 18.09.-20.09.2014, de la bancomate situate pe raza județelor Brașov și Covasna, în sumă totală de 10.000 lei la care se adaugă comisioanele de operațiune în sumă de 65 lei, și a depus suma totală de 60 lei, diferența însușită fără drept este de 10.005 lei.
La data de 23.10.2014, inculpatul a predat la Oficiul Sfântu G. al Ing Bank cardul bancar ING 4256 0311 9754 1673 emis pe numele ";G. S."; , și plicul ce conține codul PIN al acestui card.
J.4. Persoana vătămată F. P. I. a deținut un cont bancar în lei la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G..
La data de 29.09.2014, ora 11:36:00, inculpatul a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar ……999902428507 al persoanei vătămate F. P. I., și anume, a solicitat, în numele său, fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "Emitere card";, "Transmitere date";, completând formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 29.09.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate, iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real, fiind ulterior emis și cardul ING Bank VISA cu nr.4662 8611 4129 3064 atașat contului bancar ….. 999902428507 al persoanei vătămate F. P. I., în posesia căruia a intrat inculpatul.
Valabilitatea acestui card expiră în septembrie 2017, și, cu ajutorul său, inculpatul a efectuat 6 operațiuni (lichidare depozit, transfer multimat, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar), fără consimțământul titularului, în perioada 02.-03.10.2014, de la bancomate situate pe raza județului Covasna, în suma totală de 3.040 lei la care se adaugă comisioanele de operațiune în sumă de 7,5 lei, suma însușită fără drept fiind de 3.047,5 lei
La data de 23.10.2014, inculpatul a predat la Ing Bank - Oficiul Sfântu G. cardul bancar Ing Visa cu nr. 4662 8611 4129 3064 emis pe numele ";F. P. I.";.
J.5. În august 2014, persoana vătămată A. A. M. a înființat, un cont curent și un cont de economii, ambele în lei, la ING Bank NV Amsterdam - Oficiul Sfântu G., alimentând contul curent cu acea ocazie, cu suma de 2000 de lei, fiind deservită de inculpatul S. T..
Pentru contul curent a primit un card în vederea efectuării de operațiuni bancare, completând o cerere în acest sens. La sfârșitul lunii august 2014, această persoană a alimentat contul de economii cu suma de aproximativ 4000 de lei la sediul ING Bank NV Amsterdam - Oficiul Sfântu G..
La data de 28.08.2014 în intervalul orar 14:55:00-14:56:00, inculpatul a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul și parola alocate și a introdus date informatice legat de contul bancar ……. 999904496444 al persoanei vătămate A. A. M., și anume a solicitat, în numele persoanei vătămate, fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "cerere deschidere card";, "Transmitere date";, "Tipărire și Asociere documente";, completând formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 28.08.2014 (2 file), pe care l-a listat și l-a prezentat persoanei vătămate A. A. M., iar aceasta l-a semnat fără a avea cunoștință de conținutul său real. Ulterior a fost emis cardul ING MasterCard cu nr. 5280 3815 9421 3369 atașat contului bancar …..999904496444 al persoanei vătămate A. A. M., în posesia căruia a intrat inculpatul.
Cardul menționat are o valabilitate ce expiră în august 2017, și, cu ajutorul acestuia inculpatul a efectuat 3 operațiuni (lichidare depozit, retrageri frauduloase de numerar), fără consimțământul titularului, la data de 02.09.2014, de la bancomate situate pe raza județelor Brașov și Covasna, în sumă totală de 4.300 lei la care se adaugă comisioanele de operațiune în sumă de 15 lei, suma însușită fără drept fiind de 4.315 lei.
La data de 03.11.2015, cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului S. T. din orașul …. str. ….., a fost identificat și ridicat un plic ce conține codul PIN al acestui card, iar la 23.10.2014, inculpatul a predat la Oficiul Sfântru G. al ING BANK cardul bancar ING MasterCard 5280 3815 9421 3369 emis pe numele ";A. A. M.";.
J.6. Persoana vătămată G. V. a deținut un cont bancar în lei la ING Bank N.V. - Oficiul Sfântu G..
La data de 21.08.2014, inculpatul S. T. a accesat aplicația informatică a băncii utilizând user-ul și parola alocate și a introdus fără drept date informatice legat de contul bancar ……99991042963 al acestei persoanei vătămate și a solicitat, în numele ei, fără acordul acesteia, emiterea unui card bancar, sens în care a efectuat în aplicația informatică a băncii operațiunile denumite "Emitere card";, "Transmitere date"; și ";Tipărire și Asociere documente";.
La aceeași dată, inculpatul a completat olograf formularul tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, purtând data de 21.08.2014 (2 file), pe care l-a semnat la rubrica ";Titular de card/cont";, document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice, fiind apoi emis cardul ING Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 atașat contului bancar …..99991042963 al persoanei vătămate G. V.. Inculpatul și-a însușit acest card, pe care însă nu l-a întrebuințat, fiind identificat în data de 03.11.2015 cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul său și atașat la dosarul cauzei.
ING BANK N.V. a comunicat faptul că acest card nu a fost activat, fiind anulat la data de 21.11.2014, neexistând vreun prejudiciu.
Starea de fapt rezultată din materialul probator administrat se coroborează pe deplin cu declarațiile inculpatului atât din cursul urmăririi penale, cât și din fața instanței care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, uzând de procedura recunoașterii învinuirii.
K. În drept, fapta inculpatului S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în datele de 16.08.2014 și 25.08.2014, în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; și, respectiv, ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru emiterea cardului bancar ING Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 pe numele persoanei vătămate B. M. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, și, de asemenea, a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în data de 22.08.2014, pentru a dezactiva opțiunea Home Banking utilizată de persoana vătămată B. M., în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 38.966,640 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fraudă informatică"; în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale).
Fapta comisă de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 20.08.2014 - 14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul ING Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate B. M., fără acordul acesteia, a accesat fără drept în 73 de ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "acces ilegal la un sistem informatic"; în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 20.08.2014-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, a efectuat 73 operațiuni de lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului - persoana vătămată B. M., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing Mastercard cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 38.966,640 lei din contul bancar al persoanei vătămate B. M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale).
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 25.08.2014, a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont"; documentul listat generat în aplicația informatică a băncii ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată B. M., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată"; prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal.
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii la datele de 27.08.2014 și 01.10.2014 în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; și ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, respectiv ";Formularul pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru emiterea cardului bancar Ing Visa cu nr. 4662 8611 2305 9335 pe numele persoanei vătămate F. C. I. (client al unității bancare), fără cunoștința acestuia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 7.585,200 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fraudă informatică"; în formă continuată prev. de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 27.09.2014-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul Ing Visa cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate F. C. I., fără acordul acesteia, a accesat fără drept în 25 de ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "acces ilegal la un sistem informatic"; în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 27.09.2014-14.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, a efectuat 25 operațiuni de lichidare/constituire depozite, retrageri frauduloase de numerar și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului - persoana vătămată F. C. I., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul ING VISA cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 7.585,200 lei din contul bancar al persoanei vătămate F. C. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale).
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 01.10.2014, a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont";documentul listat generat în aplicația informatică a băncii ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată F. C. I., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată"; prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal.
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii la data de 15.09.2014, în completarea formularelor tipizate intitulate ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 pe numele persoanei vătămate G. S. (client al unității bancare), fără cunoștința acestuia, și, de asemenea, a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii în datele de 20.09.2014 și 26.09.2014, pentru a dezactiva opțiunea Home Banking utilizată de persoana vătămată G. S., în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 10.078,722 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fraudă informatică"; în formă continuată prevăzută de art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale).
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 18.09.2014-20.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate G. S., fără acordul acesteia, a accesat fără drept în 7 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "acces ilegal la un sistem informatic"; în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 18.09.2014-20.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, a efectuat 7 operațiuni de retrageri și depuneri de numerar, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate G. S., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing Visa Electron cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 10.078,722 lei din contul bancar al persoanei vătămate G. S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că la data de 29.09.2014, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 pe numele persoanei vătămate F. P. I. (client al unității bancare), fără cunoștința acestuia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 3.054,290 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fraudă informatică"; prevăzută de art. 249 Cod penal.
Fapta comisă de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02.-03.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județului Covasna, folosind cardul ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate F. P. I., fără acordul acestuia, a accesat fără drept în 6 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "acces ilegal la un sistem informatic"; în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale).
Fapta comisă de același inculpat constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02.-03.10.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județului Covasna, a efectuat 6 operațiuni de retrageri/depuneri de numerar, lichidare depozit și transfer de fonduri, prin utilizarea fără consimțământul titularului, adică al persoanei vătămate F. P. I., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing Bank Visa cu seria 4662 8611 4129 3064 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 3.054,290 lei din contul bancar al persoanei vătămate F. P. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale).
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că la data de 28.08.2014, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru emiterea cardului bancar Ing MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 pe numele persoanei vătămate A. A. M. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, cauzând un prejudiciu de 4.332,360 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fraudă informatică"; prevăzută de art. 249 Cod penal.
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în 02.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, folosind cardul Ing MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 emis de Ing Bank N.V., pe numele persoanei vătămate A. A. M., fără acordul acesteia, a accesat fără drept în 3 ocazii sistemul informatic bancar, accesul fiind restricționat pentru anumite categorii de utilizatori prin intermediul procedurilor reprezentate de sistemul de citire a cardurilor și codul PIN, în scopul obținerii de date informatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "acces ilegal la un sistem informatic"; în formă continuată prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale).
Fapta comisă de inculpatul S. T. constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în 02.09.2014, prin intermediul bancomatelor situate pe raza județelor Brașov și Covasna, a efectuat 3 operațiuni de retrageri de numerar și lichidare depozit, prin utilizarea fără consimțământul titularului - persoana vătămată A. A. M., a unui instrument de plată electronică, și anume cardul Ing MasterCard seria 5280 3815 9421 3369 emis de Ing Bank N.V., folosind codul PIN aferent, însușindu-și suma de 4.332,360 lei din contul bancar al persoanei vătămate A. A. M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos"; în formă continuată prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale).
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că la data de 21.08.2014, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., a introdus fără drept date informatice în aplicația informatică a băncii, în completarea formularului tipizat intitulat ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; prin derularea operațiunilor "Emitere card";, "Transmitere date"; și ";Tipărire și Asociere documente";, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice, și anume pentru emiterea cardului bancar Ing Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 pe numele persoanei vătămate G. V. (client al unității bancare), fără cunoștința acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fals informatic"; prevăzută de art. 325 Cod penal.
Fapta săvârșită de același inculpat constând în aceea că, în calitate de funcționar bancar la Ing Bank N.V. - Oficiul Sfântu G., la data de 21.08.2014, a falsificat un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea subscrierii, și anume a semnat la rubrica ";Titular de card/cont"; documentul ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice";, pentru a crea aparența că a fost validat de către persoana vătămată G. V., document ce a fost întrebuințat de inculpat la evidențele bancare, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată"; prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, toate în concurs cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod pentru care tribunalul va dispune condamnarea acestuia.
L. La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă stabilite de legea specială reduse cu 1/3 potrivit art.396 alin.10 Cod procedură penală, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, examinate în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valorile ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, reținând că au fost comise mai multe de infracțiuni cu limite de pedeapsă consistente, în formă continuată, pe o perioadă destul de lungă de timp, profitând de funcția ocupată, în virtutea căreia a avut acces la datele necesare, uzând de nivelul intelectual și de educație ridicat, impactul și consecințele, atitudinea manifestată de inculpat față de aceste efectele faptelor sale concretizate în cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat și presupusa obținere a unor surse de venit ca urmare a acestui gen de activități.
Vor fi reținute și circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului în temeiul art. 75 alin.2 lit. b Cod penal, urmând a fi făcută aplicarea art.76 alin.1, 3 Cod penal, constatând că inculpatul a manifestat încă de pe parcursul urmăririi penale o atitudine responsabilă de asumare a faptelor și consecințelor acestora, înlesnind desfășurarea procedurii judiciare, astfel la data de 23.10.2014, inculpatul a predat la Oficiul Sfântu G. al Ing Bank cardul bancar ING 4256 0311 9754 1673 emis pe numele ";G. S."; și plicul ce conține codul PIN al acestui card; la data de 23.10.2014, inculpatul a predat la Oficiul Sfântu G. al Ing Bank cardul bancar Ing Visa cu nr. 4662 8611 4129 3064 emis pe numele "; F. P. I.";, la data de 23.10.2014, inculpatul a predat la Oficiul Sfântu G. al Ing Bank cardul bancar Ing MasterCard 5280 3815 9421 3369 emis pe numele "; A. A. M.";, a solicitat termene și și-a manifestat disponibilitatea acoperirii prejudiciului, a manifestat regret, nivelul de educație - studii superioare, vârsta de 26 ani, că are ocupație și un loc de muncă la ….. SRL conform înscrisurilor de la filele 13-16 dosar instanță, că potrivit raportului de evaluare efectuat în cauză, se apreciază că dispune de resurse individuale optime în vederea schimbării comportamentale, că în prezent nu prezintă un stil de viață care să îl predispună la comiterea de infracțiuni.
Astfel în contextul prezentei cauze, în ceea ce privește cuantumul pedepselor ce îi vor fi aplicate, instanța se va orienta spre minimul acestora prevăzut de lege, redus conform art.76 alin.1, 3 Cod penal și apoi cu 1/3 potrivit art.396 alin.10 Cod procedură penală, cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și persoana inculpatului, apreciind că astfel stabilite, oferă garanții în ceea ce privește realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
M. Prin urmare, în contextul celor ce preced;
1. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna inculpatul S. T., fiul lui G. și I., născut la data de …… în orașul …., județul …., domiciliat în orașul ….., județul ….., str. ……, CNP ……1, cetățean român, situația militară nesatisfăcută, studii superioare, divorțat, fără copii minori în întreținere, angajat la SC ….. SRL, fără antecedente penal (extras cazier judiciar - fila 228 vol.II dosar urmărire penală), la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
2. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
3. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
4. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
5. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
6. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
7. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
8. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
9. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
10. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
11. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
12. În baza art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică.
13. În temeiul art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
14. În baza art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
15. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică.
16. În temeiul art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
17. În baza art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
18. În temeiul art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals informatic.
19. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, va aplica inculpatului S. T. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 4 (patru) ani, 6 (șase) luni și 6 (șase) zile închisoare, în final inculpatul S. T. având de executat, în regim privativ de libertate, pedeapsa de 5 (cinci) ani, 4 (patru) luni și 26 (douăzeci și șase) zile închisoare.
N. Apreciind că temeiurile ce au determinat luarea, prelungirea și menținerea măsurii preventive subzistă, în baza art.399 alin.1, 4 Cod procedură penală, va menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul S. T., prin ordonanța nr.14/D/P/2015 din 03.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prelungită succesiv prin ordonanțele nr.14/D/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna din 17.12.2015, 12.02.2016 și 25.04.2016 și menținută prin încheierea nr. 14/CP din 23 iunie 2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr. 76/CP din 29.06.2016 a Curții de Apel Brașov și prin încheierile aceleiași instanțe din 27.07.2016, 23.09.2016, 17.11.2016 și 09.01.2017, necesară bunei desfășurări în continuare a procesului penal față de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care i se reține vinovăția.
O. Cu privire la latura civilă a cauzei, se reține că Ing Bank N.V. a despăgubit integral persoanele vătămate B. M., A. A. M., P. I. F., G. S., F. C. I. și s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 64.017,23 lei ( filele 2-3, 96 volum I dosar urmărire penală).
Persoana vătămată B. M. s-a constituit parte civilă inițial cu suma de 39.000 lei +dobândă în cursul urmăririi penale și cheltuieli judiciare (filele 61-63 volum I dosar urmărire penală), apoi cu suma de 800 lei (filele 84-88 volum I dosar urmărire penală), arătând ulterior că și-a recuperat suma dar va solicita în fața instanței, daune morale (fila 139 volum II dosar urmărire penală).
În fața instanței, persoana vătămată B. M. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei daune morale și 474,98 lei cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare la organele judiciare (filele 10 - 11 dosar instanță).
Persoana vătămată F. C. I. a declarat că nu se constituie parte civilă (fila 143 volum II dosar urmărire penală); ulterior, în fața instanței, a declarat că raportat la actele și lucrările dosarului, ar exista o diferență de 35.309,86 lei cu privire la persoana sa, în urma calculelor efectuate cu privire la toate sumele depuse, transferate, sens în care s-a constituit parte civilă în cauză cu 35.309,86 lei, sumă reprezentând diferența dintre sumele retrase de inculpat și suma care a fost acoperită de bancă ( încheierea de ședință din 14.12.2016 - filele 65-66 dosar instanță).
Apoi, pentru termenul din 09.01.2017 a depus o notă de ședință prin care a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Persoana vătămată P. I. F. a declarat că va preciza în instanță dacă va pretinde despăgubiri civile (fila 146 volum II dosar urmărire penală), iar în fața instanței, a declarat că nu formulează pretenții civile în cauză.
Persoana vătămată G. S. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză (fila 153 volum II dosar urmărire penală).
Persoana vătămată A. A. M. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 4500 lei daune materiale și 500 lei daune morale (fila 157 volum II dosar urmărire penală).
Persoana vătămată G. V. a menționat că nu se constituie parte civilă în prezentul proces penal deoarece nu a suferit nici un prejudiciu ( fila 167 volum II dosar), poziție menținută și fața instanței de judecată.
Deși citate și aceste persoane vătămate cu mențiunea de a preciza dacă formulează pretenții civile în cauză, G. S. și A. A. M. nu s-au prezentat și au comunicat aceste pretenții în fața instanței de judecată.
Astfel, va constata că persoanele vătămate F. C. I., P. I. F., G. S. și G. V. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 și 2 și art. 1357 Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București, cu sediul social în municipiul București, Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.48, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr.J40/16100/1994 și în Registrul Instituțiilor de Credit sub nr. ……., cod de înregistrare fiscală RO 6151100 și va obliga inculpatul S. T., CNP …….., să plătească acesteia, suma de 64.051,03 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Reținând că Ing Bank N.V. a despăgubit integral persoanele vătămate și că din probele administrate în cauză nu rezultă că au existat și prejudicii morale, în baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M., domiciliată în municipiul …….. și ca o consecință și cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de această parte, ca neîntemeiate.
Reținând că Ing Bank N.V. a despăgubit integral persoanele vătămate și că din probele administrate în cauză nu rezultă că au existat și prejudicii morale, în baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă A. A. M., domiciliată în municipiul …………., ca neîntemeiată.
P. În temeiul art. 404 alin.4 lit. c Cod procedură penală raportat la art.249 alin.1, 2, 5 și 6 Cod procedură penală, va menține măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra computerului marca HP seria CND424DPJ9, în valoare de 999,90 lei, deținut de inculpatul S. T., dispusă prin ordonanța nr.14/D/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna din data de 24.05.2016 (filele 1-8 vol. III dosar urmărire penală), depus la Camera de corpuri delicte a IPJ Covasna cu dovada seria CV nr. 542546 din 26.05.2016 (fila 14 vol. III dosar urmărire penală).
R. În temeiul art. 404 alin.4 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, va dispune confiscarea specială de la inculpatul S. T. a următoarelor carduri bancare:
- ING Master card cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis pe numele B. M.;
- ING VISA cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis pe numele F. C. I.;
- ING VISA ELECTRON cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis pe numele G. S.;
- ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 emis pe numele F. P. I.;
- ING Master card cu seria 5280 3815 9421 3369 emis pe numele A. M. M.;
- ING Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 emis pe numele G. V., din plicul aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziția 5/2016.
În temeiul art. 404 alin.4 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 580 Cod procedură penală, va dispune anularea următoarelor înscrisuri falsificate:
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 25.08.2014 - persoana vătămată B. M.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 01.10.2014 - persoana vătămată F. C. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 29.09.2014 (2 file) - persoana vătămată F. P. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) și ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) - persoana vătămată G. S.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 28.08.2014 (2 file) - persoana vătămată A. A. M.;
-,,Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 (2 file) - persoana vătămată G. V.;
- Document emis de ING Bank ce conține codul PIN 4368 și plicul aferent pe care figurează numele A. inscripționat cu pix de culoare albastră;
- Chitanță retragere numerar 22.08.2014 ora 17:29:49 ATM Garanti Bank VDF Sf. G. număr card 5280 38XX XXXX 7287, suma retrasă 3.000 lei;
- Tipizat emis de ING Bank, taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, pe care s-a aplicat de 12 ori ștampila "Întreprindere Individuală S. T. CUI …. Oraș ….., județul Covasna;
- Tipizate emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului C. I. F. CNP ….., la 29.09.2014 și 30.09.2014, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 8 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP ……….., la 20.08.2014, 1 filă;
- Tipizate emise de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP ………., pe care nu se regăsește data tranzacțiilor, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …………, la data de 27.08.2014, însoțit de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …………, la data de 10.10.2014, însoțit de tipizatele eferente, în total 8 file;
- trei documente emise de ING Bank ce conțin codul PIN;
- Formular tipizat "cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 - persoană vătămată G. V., toate din plicul aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziția 5/2016.
S. Conform art.398 Cod procedură penală raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. ……….., în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Covasna și se va include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.
În conformitate cu art.398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul S. T. la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
1. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul S. T., fiul lui G. și I., născut la data de ………. în orașul ………, județul ……., domiciliat în ……………, CNP ………., cetățean român, situația militară nesatisfăcută, studii superioare, divorțat, fără copii minori în întreținere, angajat la SC ……… SRL, fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
2. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
3. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (73 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
4. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
5. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
6. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
7. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (25 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
8. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
9. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
10. În baza art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
11. În temeiul art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
12. În baza art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică.
13. În temeiul art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
14. În baza art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
15. În temeiul art. 249 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat, la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fraudă informatică.
16. În temeiul art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
17. În baza art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
18. În temeiul art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals informatic.
19. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art.76 alin.1, 3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.79 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, aplică inculpatului S. T. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 4 (patru) ani, 6 (șase) luni și 6 (șase) zile închisoare, în final inculpatul S. T. având de executat, în regim privativ de libertate, pedeapsa de 5 (cinci) ani, 4 (patru) luni și 26 (douăzeci și șase) zile închisoare.
În baza art.399 alin.1, 4 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul S. T., prin ordonanța nr.14/D/P/2015 din 03.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prelungită succesiv prin ordonanțele nr.14/D/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna din 17.12.2015, 12.02.2016 și 25.04.2016 și menținută prin încheierea nr. 14/CP din 23 iunie 2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr. 76/CP din 29.06.2016 a Curții de Apel Brașov și prin încheierile aceleiași instanțe din 27.07.2016, 23.09.2016, 17.11.2016 și 09.01.2017.
Constată că persoanele vătămate F. C. I., P. I. F., G. S. și G. V. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 și 2 și art. 1357 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București, cu sediul social în municipiul București, Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.48, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr.J40/16100/1994 și în Registrul Instituțiilor de Credit sub nr. ….., cod de înregistrare fiscală RO 6151100 și obligă inculpatul S. T., CNP ………., să plătească acesteia, suma de 64.051,03 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M., domiciliată în …………. și cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de această parte, ca neîntemeiate.
În baza art. 19 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă A. A. M., domiciliată în municipiul ………., ca neîntemeiată.
În temeiul art. 404 alin.4 lit. c Cod procedură penală raportat la art.249 alin.1, 2, 5 și 6 Cod procedură penală, menține măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra computerului marca HP seria CND424DPJ9, în valoare de 999,90 lei, deținut de inculpatul S. T., dispusă prin ordonanța nr.14/D/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna din data de 24.05.2016, depus la Camera de corpuri delicte a IPJ Covasna cu dovada seria CV nr. 542546 din 26.05.2016.
În temeiul art. 404 alin.4 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul S. T. a următoarelor carduri bancare:
- ING Master card cu nr. 5280 3815 7276 7287 emis pe numele B. M.;
- ING VISA cu nr. 4662 8611 2305 9335 emis pe numele F. C. I.;
- ING VISA ELECTRON cu nr. 4256 0311 9754 1673 emis pe numele G. S.;
- ING Bank VISA cu seria 4662 8611 4129 3064 emis pe numele F. P. I.;
- ING Master card cu seria 5280 3815 9421 3369 emis pe numele A. M. M.;
- ING Visa Electron seria 4256 0311 9744 7392 emis pe numele G. V., din plicul aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziția 5/2016.
În temeiul art. 404 alin.4 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 580 Cod procedură penală, dispune anularea următoarelor înscrisuri falsificate:
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 16.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 25.08.2014 - persoana vătămată B. M.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file), ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 27.08.2014 (2 file) și ";Formular pentru înmânarea cardului/cardului părinte"; purtând data de 01.10.2014 - persoana vătămată F. C. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 29.09.2014 (2 file) - persoana vătămată F. P. I.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) și ";Cerere pentru modificare date pentru persoane fizice"; purtând data de 15.09.2014 (2 file) - persoana vătămată G. S.;
- ";Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; purtând data de 28.08.2014 (2 file) - persoana vătămată A. A. M.;
-,,Cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 (2 file) - persoana vătămată G. V.;
- Document emis de ING Bank ce conține codul PIN 4368 și plicul aferent pe care figurează numele A. inscripționat cu pix de culoare albastră;
- Chitanță retragere numerar 22.08.2014 ora 17:29:49 ATM Garanti Bank VDF Sf. G. număr card 5280 38XX XXXX 7287, suma retrasă 3.000 lei;
- Tipizat emis de ING Bank, taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, pe care s-a aplicat de 12 ori ștampila "Întreprindere Individuală S. T. CUI ………. Oraș Covasna, județul Covasna;
- Tipizate emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului C. I. F. CNP ………., la 29.09.2014 și 30.09.2014, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 8 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …………., la 20.08.2014, 1 filă;
- Tipizate emise de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …………., pe care nu se regăsește data tranzacțiilor, însoțite de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP 2580825140316, la data de 27.08.2014, însoțit de tipizatele eferente "taxe și comisioane percepute pentru anumite tipuri de carduri bancare, etc."; în total 7 file;
- Tipizat emis de ING Bank (constituire/lichidare cont de depozit) pe numele clientului M. B. CNP …………….., la data de 10.10.2014, însoțit de tipizatele eferente, în total 8 file;
- trei documente emise de ING Bank ce conțin codul PIN;
- Formular tipizat "cerere pentru emiterea unui card principal pentru persoane fizice"; datat 21.08.2014 - persoană vătămată G. V., toate din plicul aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziția 5/2016.
Conform art.398 Cod procedură penală raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. ….., în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Covasna și se include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.
În conformitate cu art.398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul S. T. la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2017, orele 14,39.
PREȘEDINTE
GREFIER