Minor. Inaplicabilitatea relativ la acesta a pedepselor complementare
Comentarii |
|
C. pen., art. 109 alin. (3)
Conform art. 109 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare nu pot fi aplicate inculpaţilor minori.
Decizia penală nr. 17/Ap din 6 iunie 2005 - M.B.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 5 aprilie 2005, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pornind de la legătura de cauzalitate între acţiunea traumatică şi efectul constatat (decesul victimei), făcând apli-caţiunea prevederilor art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b), art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul minor R.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare, căreia i-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după execuţia celei principale.
A scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 4 octombrie 2004 la zi, menţinând în continuare starea de arest preventiv.
A dat curs favorabil acţiunii civile promovate în cauză, obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente R.D., la plata unor prestaţii periodice lunare, în cuantum de câte 400.000 lei lunar în beneficiul părţilor civile minore B.M. şi B.I., până la împlinirea de către fiecare a vârstei de 18 ani, despăgubiri ce vin ca un substituent al întreţinerii prestate de părintele decedat.
A respins acţiunea civilă îndreptată împotriva părţii responsabile civilmente R.I.N., acesta nefigurând în realitate ca tată natural ori adoptiv, neexercitându-şi faptic drepturile părinteşti.
La pronunţarea acestei soluţii, a avut în vedere conduita abordată de inculpat care, în data de 3 octombrie 2004, pe fondul unui conflict stradal spontan şi a tulburării psihice provocate de agresiunea venită din partea victimei care l-a lovit de două ori cu pumnul în zona gurii, a reacţionat necontrolat, lovind-o puternic cu o coadă de coasă din lemn în regiunea capului, deci într-o zonă vitală, cauzându-i o leziune traumatică soldată cu decesul imediat înregistrat la 3 octombrie 2004.
Mai exact, urmare a unei scurte altercaţii verbale ivite între părţi, victima i-a aplicat inculpatului două lovituri cu pumnul, acesta căzând la pământ, ripostând imediat ce s-a ridicat, lovind-o încap cu un corp dur, o singură dată, generându-i o leziune traumatică ce s-a dovedit a fi periculoasă pentru viaţa ei.
Văzând că urmaşii victimei imediate au la dispoziţie o acţiune directă împotriva celui responsabil, că în cauză părţile civile minore (B.M şi B.I.) primeau efectiv întreţinere de la defunct în virtutea art. 86-96 C. fam., dată fiind şi contribuţia victimei în derularea evenimentelor, prima instanţă a activat solidaritatea pasivă a inculpatului şi mamei sale în privinţa plăţii despăgubirilor sub forma prestaţiilor periodice lunare.
împotriva soluţiei date la fond au promovat apel atât Parchetul, cât şi inculpatul, primul punând problema încălcării dispoziţiilor art. 109 pct. 3 C. pen., a majorării pedepsei aplicate, a incorectitudinii rezolvării laturii civile, nespecificându-se momentul de la care începe să curgă obligaţia de plată a prestaţiei periodice, secundul invocând acordarea unei mai mari eficienţe reţinerii circumstanţelor atenuante.
Curtea, sesizând că pedepsele complementare nu se aplică inculpaţilor minori, legiuitorul stipulând expres acest aspect [art. 109 alin. (3) C. pen.], că printr-o hotărâre a C.E.D.O. din 28 septembrie 2004 s-a statuat că drepturile părinteşti nu trebuie interzise automat prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, ceea ce trebuie să primeze fiind interesele copilului, că în ceea ce priveşte obligaţia de plată a despăgubirilor se pot crea confuzii şi greutăţi în faza executării silite tocmai prin neprecizarea momentului de la care curge această obligaţie pecuniară, moment ce coincide cu naşterea prejudiciului, mai precis cu decesul victimei, dată de la care aceasta nu a mai putut presta întreţinere propriilor săi minori, că la calculul acestor despăgubiri s-a ţinut seama şi de culpa victimei care, deşi este o excepţie născută în persoana victimei directe, este opozabilă şi victimei indirecte, a admis ambele apeluri deduse judecăţii, desfiinţând sentinţa în discuţie sub următoarele aspecte: al temeiului juridic aferent reducerii pedepsei sub minimul special, minim ce antrenează aplicaţiunea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., şi nu art. 76 lit. b) C. pen., cum greşit s-a consemnat, minimul special al închisorii pentru omor calificat fiind mai mare de 10 ani, al greşitei aplicări a pedepsei complementare, al greşitei aplicări a pedepsei accesorii în totalitatea drepturilor inserate în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), al modului de rezolvare a laturii civile.
Relativ la cuantumul pedepsei stabilite, Curtea a apreciat că s-au respectat întru totul dispoziţiile legale, pedeapsa aplicată răspunzând exigenţelor legii penale, fiind în măsură să producă o modificare în bine a comportamentului inculpatului, iar acest rezultat să nu fie numai de moment trecător, ci de durată, statornic.
<Vezi şi alte speţe de drept penal: