Măsura de siguranţă a confiscării speciale greşit aplicată, suma confiscată servind la despăgubirea persoanei vătămate

C. pen., art. 118 lit. d)

Potrivit prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia.

Decizia penală nr. 264/Ap din 24 august 2005 - M.A.

Apelurile declarate de către Parchet şi inculpaţi s-au impus a fi admise, în raport de greşita aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 118 lit. d) C. pen.

Potrivit prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii,

dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpatul I.C. a valorificat combina Samsung către o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 2.200.000 lei, iar din suma totală a remis inculpatului R.L. suma de 1.000.000 lei.

însă sumele încasate de către cei doi inculpaţi nu trebuiau confiscate în condiţiile în care aceştia au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor către partea civilă C.G., reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate; astfel, suma totală de 2.200.000 lei nu rămâne în posesia inculpaţilor, ci serveşte la despăgubirea părţii civile.

în urma admiterii apelurilor Parchetului şi inculpaţilor, a fost înlăturată aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prevăzută de art. 118 lit. d) C. pen.

<

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Măsura de siguranţă a confiscării speciale greşit aplicată, suma confiscată servind la despăgubirea persoanei vătămate