Diferenţa dintre neregularitatea actului de sesizare şi nelegala sesizare a instanţei. Analiza prejudiciului cu ocazia verificării regularităţii actului de sesizare - depăşirea limitelor impuse de art. 300 CPP
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 106/22.09.2011 a Curţii de Apel Cluj, s. pen. şi min., s-a admis cererea formulată de inculpată, s-a apreciat că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei, motiv pentru care, în baza art. 300 şi art. 332 alin. (2) CPP, cauza a fost restituită la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, reţinându-se în esenţă că prejudiciul reţinut în rechizitoriu nu corespunde celui rezultat din probe, respectiv din raportul de inspecţie fiscală ce stă la baza acuzării inculpatei pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Examinând recursul formulat de parchet împotriva acestei soluţii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Textul care reglementează restituirea pentru refacerea urmăririi penale este art. 332 CPP. Conform acestui text, se poate dispune o astfel de măsură atunci când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.
Instanţa nu a indicat în motivare niciunul din aceste motive, ci a tăcut o amplă expunere cu privire la ceea ce trebuie să cuprindă rechizitoriul, făcând o confuzie între instituţia verificării regularităţii actului de sesizare, reglementată în art. 300 CPP, şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale, prevăzută de art. 332 CPP.
Această confuzie este evidenţiată şi în ultima frază a motivării, unde se precizează că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei, motiv pentru care, în baza art. 300 şi 332 alin. (2) CPP, cererea urmează a fi admisă, iar cauza restituită la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Cu toate însă că se referă la regularitatea actului de sesizare a instanţei, prima instanţă a făcut o analiză a prejudiciului reţinut în rechizitoriu, indicând faptul că acesta nu corespunde celui rezultat din probe, analiză ce excede cu mult examenului formal căruia trebuie supus rechizitoriul, conform dispoziţiilor art. 300 CPP, o asemenea problemă nefiind circumscrisă de fapt nici cauzelor pentru care se poate dispune restituirea în vederea refacerii urmăririi penale.
In opinia primei instanţe, s-a reţinut, tot ca o încălcare a dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei, atribuirea prin rechizitoriu a calităţii de parte civilă unor persoane fizice, deşi infracţiunea de evaziune fiscală vizează patrimoniul statului, iar celelalte infracţiuni din cauză sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat şi ca atare nu poate exista latură civilă în cauză.
înalta Curte a arătat că nici această problemă nu poate fi soluţionată prin intermediul instituţiei reglementate în art. 300 C. pen., nefiind una care să ţină de regularitatea actului de sesizare, de fapt toate problemele antamate de prima instanţă în motivare fiind aspecte ce ţin de fondul cauzei, şi nu de regularitatea actului de sesizare.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 567/23.02.2012
Notă. 1. în doctrină s-a arătat că dacă în ceea ce priveşte momentul procesual în care pot fi incidente cele două instituţii prevăzute de art. 300, respectiv art. 332 CPP, nu sunt diferenţe, ambele intervenind în faza judecăţii, în cursul cercetării judecătoreşti, din economia textelor de lege rezultă însă că există diferenţe în ceea ce priveşte sfera de incidenţă.
Astfel, art. 300 CPP vizează doar neregularitatea actului de sesizare, pe când art. 332 CPP are în vedere neregularitatea sesizării instanţei. S-a subliniat că nu este vorba despre o suprapunere a celor două noţiuni, ci despre două instituţii care au un conţinut specific, scos în evidenţă şi de efectele produse. Sfera de incidenţă diferită determină şi diferenţe referitoare la remediile pe care legea le prevede pentru înlăturarea neregularităţilor în cazul art. 300 CPP (înlăturarea de îndată, acordarea unui termen sau, în ultimă instanţă, restituirea dosarului pentru refacerea actului de sesizare), faţă de consecinţele prevăzute în cazul art. 332 CPP (restituirea dosarului în vederea refacerii urmăririi penale).
Pornind de la consecinţele pe care legiuitorul le prevede în cazul celor două instituţii, autorii au tras concluzia că în cazul art. 300 CPP, legiuitorul a avut în vedere remedierea unor omisiuni vădite, îndreptarea unor erori materiale sau aspecte care ţin de claritatea actului de învestire a instanţei, dar a căror remediere nu poate avea drept consecinţă prezentarea din nou a materialului de urmărire penală conform art. 250-253 CPP, situaţie în care s-ar dispune restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.
S-a susţinut, astfel, că în ceea ce priveşte „regularitatea actului de sesizare”, sintagma desemnează acele condiţii de fond şi de formă de a căror respectare depinde legala sesizare a instanţei, respectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a învesti în mod valabil instanţa competentă să soluţioneze procesul penal, dar a căror încălcare nu atrage nulitatea absolută a actului.
în acest sens, având în vedere limitele expuse, instanţa trebuie să cerceteze, potrivit art. 300 CPP, aspecte cum ar fi: natura actului de sesizare (rechizitoriu), îndreptăţirea legală a autorului de a-l emite (competenţa procurorului), întrunirea condiţiilor de formă şi de fond ale actului (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat sau supravegheat urmărirea penală, verificarea rechizitoriului în cazurile în care legea prevede această condiţie etc.).
Spre deosebire de dispoziţiile art. 300 CPP, cele privind sesizarea instanţei, a căror încălcare atrage restituirea cauzei în baza art. 332 CPP, în vederea refacerii urmăririi penale pentru neregularitatea sesizării, au în vedere aspecte de formă şi de fond intrinseci actului de învestire care atrag nulitatea absolută a acestuia sau orice alte aspecte de legalitate privind modul de efectuare a urmăririi penale, şi anume respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului şi caracterul complet al urmăririi penale cerute de art. 262 CPP şi nu vizează regularitatea învestirii, urmând a fi cenzurate şi sancţionate de instanţă în afara cadrului prevăzut de art. 300 CPP.
Astfel, s-a arătat că modul în care s-au administrat probele, modul în care s-au luat de către organul de urmărire penală diferite măsuri procesuale ori modul în care s-a efectuat prezentarea materialului de urmărire penală nu sunt aspecte care vizează „regularitatea actului de sesizare”, ci aspecte care vizează „legalitatea sesizării”.
Alţi autori au arătat că încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, prevăzută în art. 332 CPP, când instanţa se desesizează şi restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale, are în vedere regularitatea desfăşurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei prin stadiile procesuale obligatorii - punerea în mişcare a acţiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condiţiile legale de către procurorul competent.
2. S-a mai arătat în doctrină că depăşirea momentului procesual al primei zi de înfăţişare exclude punerea în discuţie ulterior a restituirii cauzei pentru nelegala sesizare a instanţei. Până la terminarea cercetării judecătoreşti, cauza poate fi restituită la procuror pentru refacerea urmăririi penale în condiţiile art. 332 CPP.
Aşadar, atât procedura prevăzută în art. 332 CPP este distinctă de cea prevăzută în art. 300 CPP, cât şi consecinţele nerespectării acestor rigori, constând în restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, respectiv în restituirea pentru refacerea actului de sesizare.
Constatarea unuia din motivele de nulitate prevăzute în art. 332 CPP este plasată în cursul judecării cauzei, cerinţă rezultată din întrebuinţarea în cuprinsul art. 332 alin. (1) CPP a sintagmei „în cauza supusă judecăţii”. Implicit, pentru a proceda potrivit art. 332 CPP, este necesar ca instanţa de judecată să fi fost legal învestită, examenul de regularitate a sesizării instanţei fiind prealabil oricărei activităţi de judecată propriu-zise.
Ulterior, în cazul în care se constată că în cursul urmăririi penale au fost încălcate dispoziţii legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute (respectiv cele privitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător când sunt obligatorii potrivit legii), devin incidente prevederile art. 332 alin. (1) şi (2) CPP, cu consecinţa restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale de către organul competent ori pentru refacerea actelor lovite de nulitate absolută.
Concluzionând, autorii au arătat că reglementarea actuală sugerează că momentul procesual şi condiţiile restituirii în cele două cazuri sunt diferite. în primul caz, temeiul restituirii îl constituie nereguli ale întocmirii rechizitoriului, care nu corespunde criteriilor prevăzute în art. 263-264 CPP, restituirea fiind limitată în timp până la prima zi de înfăţişare.
Dacă instanţa hotărăşte că actul de sesizare corespunde cerinţelor procedurale, ulterior, restituirea nu mai este posibilă conform acestui temei, efectul juridic constând în faptul că din acel moment instanţa se consideră legal învestită cu judecarea cauzei, fiind obligată să desfăşoare activităţile procesuale proprii judecăţii în prima instanţă.
în acelaşi sens, alţi autori au arătat că un posibil argument în sprijinul ideii că restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare se poate dispune şi după prima înfăţişare în faţa primei instanţe de judecată este cel care degajă din art. 332 alin. (2) CPP, potrivit căruia instanţa poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi atunci când constată nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instantei.
Aceşti autori au susţinut că argumentul nu este unul autentic, iar lipsa lui de consistenţă decurge dintr-o eroare pe care legiuitorul de la nivelul anului 2006 a comis-o atunci când a modificat cuprinsul art. 332 CPP. încercând să răspundă necesităţii practice semnalate în teorie, de a include în domeniul de aplicare a instituţiei restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, alte ipoteze de nulitate absolută în plus faţă de necompetenţa organului de cercetare penală, dar şi unele ipoteze de nulitate relativă [în special cele invocaţiile în condiţiile art. 197 alin. (4)], legiuitorul a modificat art. 332 CPP.
A prevăzut aşadar nelegala sesizare a instanţei printre ipotezele de nulitate absolută care justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ceea ce este greşit, din două motive:
- în primul rând, există deja un text care se referă la nelegala sesizare a instanţei ca motiv de restituire a cauzei la procuror, text care sub nicio formă nu necesită vreo modificare sau completare.
- în al doilea rând, nu este clar de ce, dacă doar actul de sesizare a instanţei este nelegal, este necesară refacerea întregii urmăriri penale.
Astfel, s-a concluzionat că singura normă procesuală menită să contureze, în toate aspectele sale, regimul juridic al nulităţii absolute care decurge din nelegala sesizare a instanţei este şi trebuie să rămână art. 300 CPP[1).
în acord cu aceste teze, alti autori au sustinut că din coroborarea art. 300 CPP, art. 197 alin. (2) şi art. 332 alin. (2), se poate concluziona că neregularitatea privind sesizarea instanţei este sancţionată de către legiuitor cu nulitatea absolută, însă nulitatea operează în condiţiile art. 300 CPP şi trebuie invocată la prima zi de înfăţişare. Odată ce regularitatea a fost constatată de către instanţă, aceasta este legal sesizată şi prin urmare nu mai poate pronunţa o soluţie de restituire pentru „nelegala sesizare a instanţei”. Astfel, verificările privind sesizarea instanţei nu pot depăşi niciodată materialitatea actului de sesizare. Nulităţile constatate în timpul urmăririi penale nu se răsfrâng asupra sesizării instanţei, pentru că astfel s-ar transforma în mod nepermis orice nulitate relativă din timpul urmăririi penale în nulitate absolută'.
3. Prin Dec. nr. 296/23.03.2010, Curtea Constitutională a retinut că susţinerile autorului excepţiei care a arătat că prevederile art. 300 CPP sunt constituţionale doar în măsura în care sunt interpretate astfel încât să permită judecătorului să cenzureze nu doar regularitatea actului de sesizare, ci şi regularitatea urmăririi penale în ansamblul său, sunt nefondate, deoarece, dimpotrivă, judecătorul, în calitate de suveran al fazei de
judecată, poate corecta nereguli procedurale ale primei faze a procesului penal.
Astfel, faza de urmărire penală şi faza de judecată sunt etape procesuale distinct guvernate de reguli procedurale specifice care se circumscriu scopului fiecăreia. Dacă urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa unei infracţiuni, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora în vederea fundamentării necesităţii trimiterii/netrimiterii în judecată, faza de cercetare judecătorească, după cum sugerează şi denumirea, are drept scop fundamentarea condamnării/ achitării, anticipată de administrarea probelor necesare rezolvării cauzei penale (prin readministrarea probelor din prima fază şi administrarea altora noi). Or, momentul procesual al verificării actului de sesizare reprezintă doar o parte din evantaiul celorlalte aspecte ce vor fi supuse cenzurii judecătorului, în aşa fel încât, aşa cum susţine autorul, la finalul anchetei judecătoreşti să fie înlăturate orice neregularităţi strecurate în faza de urmărire penală.
Prin urmare, cu prilejul verificării sesizării instanţei, judecătorul cenzurează regularitatea actului de sesizare (a rechizitoriului), veghind ca acesta să îndeplinească condiţiile impuse de art. 263-264 CPP, celelalte aspecte ce ţin de fondul cauzei putând fi cenzurate pe parcursul cercetării judecătoreşti.
