Neînceperea urmăririi penale pentru una din infracţiunile în legătură cu care inculpatul este trimis în judecată - nelegala sesizare a instanţei - restituire pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1455/24.12.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a apreciat că urmărirea penală şi rechizitoriul sunt lovite de nulitate absolută, raportat la împrejurarea că nu a fost începută urmărirea penală pentru una din infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel că în baza art. 197 alin. (2) CPP, art. 300 alin. (2) CPP şi art. 332 alin. (2) CPP, s-a restituit cauza pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul analizat s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul săvârşirii unui număr de trei infracţiuni, urmărirea penală fiind începută doar pentru două dintre acestea.
S-a apreciat de către instanţă că se impune refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare a instanţei, dată fiind importanţa actului de sesizare a instanţei atât pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpatului (indicarea încadrării juridice a faptelor pentru care se face trimiterea în judecată şi întocmirea rechizitoriului în condiţii de legalitate fiind de esenţa dreptului la un proces echitabil, realizându-se astfel o informare corectă şi detaliată), cât şi pentru ceea ce art. 317 CPP stabileşte atunci când reglementează obiectul judecăţii.
S-a făcut trimitere la constatările jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în numeroase cauze (Kamasinski c. Austriei, Mattoccia c. Italiei, Zciicevs c. Letoniei), a statuat că prin reglementarea art. 6 parag. 3 din Convenţie s-a urmărit ca o atenţie specială să fie acordată imperativului încunoştinţării inculpatului în privinţa acuzaţiei: actul de acuzare joacă un rol determinant în legalitatea urmăririi penale întrucât persoana trimisă în judecată este în mod oficial notificată cu privire la baza juridică şi factuală a acuzaţiei ce i se aduce. Articolul 6 parag. 3 îi garantează acuzatului nu numai dreptul de a fi informat asupra naturii acuzaţiei, adică asupra faptelor materiale pe care se fundamentează acuzaţia, ci şi asupra încadrării juridice a infracţiunii în raport de faptele ilicite, într-un mod detaliat, întrucât în procesul-penal o informare completă, detaliată, cu privire la natura învinuirii reprezintă o premisă obligatorie în asigurarea imperativului unui proces echitabil. Dacă se
poate afirma că noţiunea de „informare detaliată” poate avea un înţeles diferit raportat la circumstanţele particulare ale fiecărei cauze, această noţiune presupune în mod esenţial ca acuzatului să îi fie furnizate informaţii suficiente pentru a înţelege în mod precis învinuirea ce i se aduce.
S-a concluzionat astfel că nu se poate proceda la pronunţarea unei soluţii finale, cu respectarea legii, în condiţiile în care pentru una din infracţiunile cu care a fost sesizată prin rechizitoriu nu a fost începută urmărirea penală.
Această împrejurare duce la nelegala sesizare a instanţei, întrucât, aşa cum nu îi este permis judecătorului să pronunţe o soluţie de condamnare sau de achitare pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost sesizat prin rechizitoriu, la fel nu îi poate fi recunoscută instanţei posibilitatea de a pronunţa o asemenea soluţie pentru o infracţiune pentru care nu a fost legal sesizată, întrucât urmărirea penală a lipsit în raport de acea infracţiune; o concluzie contrară ar avea drept consecinţă începerea, efectuarea cercetării judecătoreşti şi pronunţarea unor soluţii de către instanţă cu privire la trei infracţiuni, deşi întreaga activitate de urmărire penală s-a limitat la două infracţiuni, cu încălcarea competenţei funcţionale de către instantă.
Raţiunea instituirii de legiuitor a competenţei funcţionale, cu delimitarea atribuţiilor specifice instanţei, respectiv organului de urmărire penală, a avut la bază caracterul obligatoriu al celor două etape, nefiind permis ca instanţa sau organul de urmărire penală să se substituie sau să îşi aroge atribuţiile celuilalt.
împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat recurs parchetul, care a susţinut că prin neinvocarea nulităţii relative cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către inculpat sau la primul termen de judecată cu procedura completă, se poate concluziona că inculpatul a acceptat judecata, caz în care instanţa nu putea restitui cauza procurorului pentru a efectua urmărirea penală şi cu privire la infracţiunea pentru care nu s-a început urmărirea penală, prin lipsa vătămării procesuale.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul formulat în cauză, considerând că prin neînceperea urmăririi penale pentru una dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu s-a creat cadrul legal pentru tragerea la răspundere penală a acestuia şi pentru respectiva infracţiune, neavând nicio relevanţă că ulterior inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi pentru această infracţiune sau că, prin rechizitoriu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru aceasta.
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată nu se poate dispune decât faţă de o persoană faţă de care s-a început urmărirea penală şi numai pentru infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală, aceste două acte procesuale neputând acoperi omisiunea organului de urmărire penală de a dispune începerea urmăririi penale.
C.A. Constanţa, s. pen., min. şi fam., dec. nr. 634/P/30.06.2011
