Spălare de bani. Absenţa din rechizitoriu a secţiunii în drept şi a unei enumerări clare a actelor de executare ilicit penale ce au condus la trimiterea inculpaţilor în judecată. Restituirea cauzei pentru refacerea actului de sesizare
| Comentarii |
|
Descrierea în ansamblu a activităţii infracţionale a inculpaţilor nu este suficientă, conform art. 263 alin. (1), art. 264 alin. (1) coroborat cu art. 317 C. proc. pen., pentru încadrarea juridică a faptelor.
Referirile din rechizitoriu privind înfiinţarea de către inculpaţi de „firme fantomă” prin care s-ar fi derulat activitatea infracţională, fără a enumera aceste firme, activitatea pe care au avut-o şi împuterniciţii acestora, precum şi menţiunile privind întocmirea de către inculpat a unor borderouri false privind achiziţionarea de mari cantităţi de produse agricole, fără a arăta ce borderouri au fost întocmite, la ce firme şi ce cantităţi de produse au fost achiziţionate, atrag restituirea cauzei pentru refacerea actului de sesizare.
C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 1611/03.11.2009,
Prin sentinţa penală nr. 645/12.06.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia 1 penală, în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei privindu-i pe inculpaţii L.B.E.S., L.(fost E.)
P. şi M.P., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
D.I.I.C.O.T., în vederea refacerii actului de sesizare.
Pentru a dispune aceasta, instanţa a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 234/D/P/2004/02.12.2008, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., a dispus trimiterea in judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
• L.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. [corespondent art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994], art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
• E.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. [corespondent art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994], art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru faptele comise în perioada 2001-2003, complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
şi art. 33 lit. a) C. pen., pentru faptele comise în perioada 2004-2005 şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru faptele comise în perioada 2004-2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
• L.(E.)P., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 din C. pen. [corespondent art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994], art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. a) şi
c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen., şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
• P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. [corespondent art. 16 din Legea nr. 87/1994], toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul din data de 29.05.2009 cu procedura completă, apărătorul ales al inculpaţilor E.S., L.(E.)P. şi M.P. a formulat cerere de restituire a cauzei la parchet, în temeiul art. 300 C. proc. pen., depunând şi o cerere scrisă în acest sens, la care a achiesat şi apărătorul ales al inculpatului L.B.
Astfel, argumentele ce susţin cererea inculpaţilor de restituire a cauzei la parchet au vizat, în esenţă, faptul că actul de sesizare a instanţei descrie în mod incomplet, nelămuritor şi inform faptele deduse judecăţii, această neregularitate neputând fi înlăturată nici de îndată, nici prin acordarea unui termen.
In cuprinsul cererii au fost prezentate şi exemple. Astfel, se arată că în cuprinsul rechizitoriului se menţionează că inculpatul L.P. a ridicat diferite sume de bani, însă nu este lămurit contextul în care a avut loc această operaţiune ori în ce a constat înţelegerea inculpatului L.P. cu ceilalţi inculpaţi, desfăşurarea acţiunii infracţionale până la momentul retragerii sumelor de bani, de unde provin acestea, în ce modalitate au fost spălate aceste sume de bani, nu se arată care sunt firmele-fantomă înfiinţate de inculpaţi în perioada 2001-2003, prin care aceştia şi-ar fi derulat activităţile infracţionale.
S-a mai arătat că în cuprinsul rechizitoriului s-a menţionat că firmele la care inculpaţii L.P. şi E.S. erau împuterniciţi şi de unde au efectuat retrageri de bani au avut conturile alimentate de alte societăţi, fără a se descrie în ce a constat relaţia comercială dintre aceste firme, asociaţii acestora, în ce a constat participaţia inculpaţilor, dacă relaţiile comerciale au fost reale sau fictive.
în ce priveşte activitatea desfăşurată în perioada 2004-2005, s-a arătat că în actul de inculpare se menţionează faptul că inculpatul E.S. a întocmit borderouri privind achiziţionarea de produse agricole, însă nu se explică la ce firmă au fost găsite aceste borderouri, câte au fost în total, ce atestau aceste documente, care a fost circuitul afacerii frauduloase în care au fost folosite.
În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, inculpaţii au susţinut că în tot cuprinsul rechizitoriului nu se face în niciun fel vorbire despre operaţiunile comerciale efectuate sau despre veniturile care nu au fost evidenţiate, în tot sau în parte.
În ce priveşte infracţiunea de spălare de bani cu privire la inculpatul E.S. din perioada 2001-2002, nu se arată în cuprinsul rechizitoriului care sunt societăţile în contul cărora s-a făcut transferul, probele în baza cărora s-a ajuns la concluzia că inculpaţii ştiau că sumele provin din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, nu s-a făcut o delimitare între actele anterioare şi cele ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 656/2002.
In ce priveşte infracţiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen., nu s-a precizat în cuprinsul rechizitoriului care ar fi actele falsificate.
Examinând cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare, instanţa de fond a constatat următoarele.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul, care constituie, conform art. 264 alin. (1) C. proc. pen., actul dc sesizare a instanţei de judecată, trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea,
măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
Potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul judecăţii se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Din cele de mai sus, coroborate cu întreaga reglementare privind judecata, rezultă că de cea mai mare însemnătate este descrierea exactă şi completă a faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată prin rechizitoriu, la aceasta mărginindu-se judecata, indiferent dacă urmărirea penală a privit o activitate infracţională mai amplă a aceluiaşi inculpat sau a mai multor inculpaţi şi indiferent dacă procurorul a dispus sau nu vreo soluţie în cuprinsul rechizitoriului cu privire la celelalte fapte sau ceilalţi făptuitori care nu au fost trimişi în judecată.
Instanţa a apreciat că o completă şi exactă descriere a faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată, aspect de o importanţă deosebită în cazul infracţiunilor economice complexe desfăşurate pe perioade de timp îndelungate, este garanţia asigurării dreptului la apărare al inculpatului care, cunoscând astfel exact actele pentru care a fost trimis în judecată, va putea fi în măsură să îşi pregătească apărarea, să dea declaraţii, să propună probe în apărare.
O descriere inexactă sau incompletă a faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată nu s-ar putea complini prin lecturarea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, întrucât această activitate ar face ca judecătorul să se substituie procurorului în sensul de a trage o concluzie privind care anume fapte sau acte materiale ar putea viza actul de sesizare din cele care s-ar deduce pe baza actelor de urmărire penală îndeplinite. Or, un atare procedeu influenţează în mod negativ imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorului şi goleşte de conţinut dreptul la apărare, inculpatul neputând cunoaşte cu ce anume se consideră judecătorul învestit în baza unui act dc inculpare incomplet sau inexact, cunoscută fiind obligaţia judecătorului de a nu se antepronunţa.
Astfel, este esenţial ca actul de sesizare a instanţei să cuprindă o descriere completă şi exactă a faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul, în funcţie de aceasta urmând să se aprecieze şi cu privire la relevanţa şi utilitatea probatoriului ce urmează a fi analizat în cauză.
Analizând prezentul act de sesizare, instanţa de fond a constatat că acesta descrie faptele pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii în mod confuz, neputându-se concluziona cu privire la obiectul judecaţii în sensul art. 317 C. proc. pen.
Astfel, deşi desfaşurat pe parcursul a numeroase file, rechizitoriul descrie la modul general modalitatea în care se pretinde că s-a desfaşurat activitatea inculpaţilor, în sensul că aceştia s-ar fi folosit de societăţi-fantomă, care nu funcţionau la sediul social declarat, sau de persoane „de paie”, care erau împuternicite, de obicei, în baza unor documente false, să efectueze operaţiuni comerciale fictive în scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate statului şi că aceste sume şi le-ar fi însuşit în final.
Instanţa a apreciat că acest mod de întocmire a rechizitoriului care face referiri la probe - martori sau expertiză financiar-contabilă - dar nu şi la actele materiale concrete în care s-a desfaşurat activitatea celor patru inculpaţi sau contribuţia concretă a fiecărui inculpat, având în vedere că activitatea infracţională pentru care au fost trimişi in judecată se desfăşoară pe perioade fracţionate de timp şi nici nu vizează pe toţi inculpaţii în aceeaşi măsură, nefiind evidenţiat în mod concret nici la care anume dintre societăţile comerciale se referă, nu satisface cerinţa textului legal citat mai sus.
Se mai reţine că rechizitoriul redă pasaje întregi din cuprinsul expertizei financiar-contabile întocmite în cauză, care lămureşte aspectele de specialitate, dar nu indică în mod expres care anume elemente sunt însuşite ca acte materiale pretins comise de inculpaţi şi pentru care aceştia au fost trimişi în judecată.
împrejurarea că unii dintre inculpaţi au dat în prima fază a procesului penal declaraţii de recunoaştere a învinuirilor nu schimbă concluzia reţinută mai sus, având în vedere că aceste aspecte ţin de probaţiunea în cauză, iar nu de sesizarea instanţei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motivul pronunţării unei hotărâri nelegale, întrucât rechizitoriul cuprinde toate elementele enumerate de art. 263 C. proc. pen., fapt pentru care nu se impune refacerea acestuia de către procuror. S-a mai arătat că şi în ipoteza omisiunii descrierii vreunei fapte, instanţa de fond putea pronunţa o soluţie dc achitare.
Analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
In baza art. 300 C. proc. pen., prima instanţă procedează la verificarea regularităţii actului de sesizare, iar în condiţiile în care constată o eventuală neregularitate ce nu poate fi înlăturată astfel, dispune restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea actului de sesizare.
Conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi inculpaţii precizaţi în actul de sesizare.
Actul de sesizare a instanţei trebuie să cuprindă, conform art. 263 alin. (1) şi art. 203 C. proc. pen., descrierea faptei şi caracterizarea în drept a acesteia, precum şi persoana inculpatului, alături de indicarea probelor pe care se întemeiază învinuirea. Toate aceste elemente sunt necesare, iar analiza probatoriului, fie şi amplă, nu poate suplini lipsa unora dintre elementele esenţiale.
Actul de sesizare a instanţei conturează, ca urmare, obiectul judecăţii.
In contextul în care descrierea activităţii ilicit-penale imputată inculpaţilor nu este clară, devine incertă şi caracterizarea în drept a acesteia.
De asemenea, incertitudinea cu privire la conţinutul activităţii imputate creează grave disfuncţii în exercitarea dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, drepturi prevăzute de art. 171 C. proc. pen. şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Distincţia dintre funcţia de instrucţie şi cea de judecată face ca în cazul unei neregularităţi grave a actului de sesizare sub aspectul descrierii activităţii infracţionale, această funcţie să nu poată fi suplinită de instanţa de judecată. Instanţa nu ar putea determina prin folosirea unor argumente logice sau sistematice fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
In considerarea exercitării drepturilor procesuale recunoscute în favoarea inculpatului şi a garanţiilor procesuale specifice fazei judecăţii, actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul, trebuie să fie clar formulat.
Posibilitatea de a invoca mijloacele de probă şi conţinutul acestora în cuprinsul rechizitoriului nu este însă contestată, secţiunea în drept a actului de sesizare presupune o descriere extrem de concentrată a faptelor imputate, cu toate elementele necesare pentru a conduce la caracterizarea în drept, urmată de motivarea încadrării juridice.
Se constată că, deşi extrem de amplu, rechizitoriul este în esenţă ambiguu, necuprinzând o secţiune în drept sau o enumerare clară a actelor de executare ilicit-penale ce au condus la trimiterea inculpaţilor în judecată.
De altfel, structura rechizitoriului este improprie, aceasta cuprinzând o situaţie de fapt pe scurt carc încorporează şi analiza probatoriului de cca 85 de pagini şi o secţiune în drept care caracterizează situaţia de fapt prin trimiterea la „modalităţile şi condiţiile” descrise anterior.
Ca urmare, se impune refacerea actului de sesizare a instanţei, cu accent pe respectarea secţiunilor privitoare la descrierea situaţiei de fapt, analiza probatoriului şi secţiunea în drept, context în care hotărârea primei instanţe apare ca fiind legală şi temeinică.
Se va avea în vedere necesitatea respectării duratei rezonabile a procedurii faţă de data notificării acuzaţiei în materie penală pentru fiecare inculpat în parte, în baza art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a jurisprudenţei relevante.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat.
