Dreptul la apărare. Asistenţa juridică obligatorie a inculpatului. încălcarea dispoziţiilor legale privind asistenţa juridică a inculpatului. Consecinţe
| Comentarii |
|
Omisiunea instanţei de a desemna un apărător din oficiu, când asistenţa juridică este obligatorie, iar inculpatul şi apărătorul ales lipsesc la judecarea cauzei, atrage nulitatea absolută a hotărârii, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 707IR din 17 aprilie 2003 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 558 din 26.03.2002, pronunţată de Judecătoria Buftea, inculpatul M.G. a fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art. 72 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 30/1978.
în baza art. 214 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 a mai fost condamnat acelaşi inculpat la
6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-au contopit pedepsele astfel aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executăcii pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 din Codul penal.
Inculpatul a fost obligat la 7.441.349 lei despăgubiri civile către partea civilă SC "F." SRL şi la 81.413.100 lei majorări de întârziere aferente către partea civilă DGFP Ilfov.
S-au respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de partea vătămată
I.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la începutul lunii septembrie 1993, inculpatul, însoţit de numiţii T.E. şi C.T.V:, s-a deplasat în Germania, de unde acesta, de comun acord cu partea vătămată I.F., au achiziţionat un autocamion, an de fabricaţie 1986, de la firma SC "S." SRL, fiind emisă în acest sens o factură fiscală pe numele firmei SC "F." SRL Berceni (unde inculpatul şi partea vătămată erau asociaţi, dar firma încă nu era legal constituită, fiind în curs de constituire) pentru o sumă de 18.000 DM.
Inculpatul împreună cu partea vătămată au căzut de acord să întocmească o altă factură fiscală în care autocamionul achiziţionat să figureze pe numele firmei SC "P." SRL, unde unic asociat era inculpatul, urmând ca, la întoarcerea în ţară şi în momentul în care firma SC "F." SRL era legal constituită, inculpatul să transfere proprietatea autocamionului în patrimoniul firmei la care era asociat împreună cu partea vătămată I.F.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea vătămată I.F. şi inculpatul M.G. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Partea vătămată a criticat sentinţa sub aspectul despăgubirilor civile pe care le-a solicitat şi pentru că instanţa nu a trimis cauza la parchet pentru cercetarea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 3 din Codul penal.
Inculpatul M.G. a criticat sentinţa, în sensul că infracţiunea de contrabandă nu există, pentru că facturile fiscale emise pe numele SC "P." SRL, în care erau menţionate sume mai mici decât cele achitate în realitate pentru cele două vehicule, i-au fost înmânate inculpatului de către partea vătămată I.F., fără ca inculpatul să cunoască împrejurarea că sunt false.
Cu privire la infracţiunea de gestiune frauduloasă, aceasta nu există, întrucât cei 7 angajaţi au fost plătiţi cu sume de bani aparţinând SC "F." SRL, ca urmare a faptului că au fost folosiţi la descărcarea de mărfuri ale acestei firme.
Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, în raport de motivele de apel invocate, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1975/A din 6.12.2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.G. şi partea vătămată I.F., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a făcut o completă şi judicioasă analiză a probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, stabilind corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, iar la individualizarea pedepsei a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 din Codul penal, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului este proporţională cu pericolul social concret la faptei comise, modalitatea concretă în care acesta a acţionat, precum şi valoarea prejudiciului cauzat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală şi solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. a), pentru infracţiunea de contrabandă şi gestiune frauduloasă, şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, iar pe latură civilă, jespingerea pretenţiilor civile formulate în cauză, şi partea civilă I.F., care a solicitat obligarea inculpatului ia plata despăgubirilor civile solicitate, pe care le apreciază dovedite şi justificate.
Analizând recursurile declarate, Curtea a constatat că Decizia penală nr. 1975/A din 6.12.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, este nelegală.
Considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de Curte la pronunţarea acestei decizii, precum şi motivele de fapt au fost următoarele:
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a soluţionat cauza penală privind pe inculpatul M.G. la data de 22 noiembrie 2002, când părţile au fost legal citate, iar cele prezente au pus concluzii pe fond.
Pronunţarea deciziei a fost amânată la 29 noiembrie 2002 şi la 6 decembrie 2002, pentru ca instanţa să poată studia probele dosarului.
Verificând încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2002, Curtea a constatat că nu a fost prezent nici inculpatul M.G. şi nici apărătorul ales al acestuia, B.M., care avea împuternicire avocaţială, aflată la dosar.
Instanţa de apel, având în vedere infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a dispus ca acesta să fie asistat de avocat din oficiu, deoarece la data de 6 noiembrie 2002 acesta nu avea apărător ales.
La data rămânerii în pronunţare a instanţei de apel s-a constatat că nici apelantul inculpat şi nici apărătorul acestuia nu au fost prezenţi şi nu au pus concluzii pe apelul declarat în cauză.
Aşa fiind, Curtea a reţinut că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, astfel că i s-a adus o vătămare gravă şi aceasta nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii absolute a deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă, ce urmează a avea în vedere şi celelalte motive de nelegalitate şi netemeinice invocate de inculpat şi partea civilă.
