Dreptul la apărare. Asistenţă juridică obligatorie
| Comentarii |
|
In cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Dacă instanţa de judecată nu desemnează un apărător din oficiu, atunci când asistenţa juridică este obligatorie şi inculpatul nu şi-a ales un apărător, hotărârea este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 1110 din 24 iunie 2004 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 282 din 30.09.2003, Judecătoria Feteşti a respins cererea tuturor inculpaţilor cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 în infracţiunea prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege.
în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal, i-a condamnat pe inculpaţii M.Mr., M.I., M.D., M.P., M.B.I., M.G.I., S.I., S.G. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
în temeiul art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pentru inculpaţii menţionaţi mai sus, pe un termen de încercare de câte 3 ani.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal, prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii: M.Dn., M.I.M., G.A., M.G., G.N., S.I., M.V., M.I.I., S.G. la o pedeapsă de câte'1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru inculpaţii mai sus menţionaţi, pe câte un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal, au fost condamnaţi inculpaţii S.M., S.A., M.M. şi M.T.I. la o pedeapsă de câte 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru inculpaţii mai sus menţionaţi, pe câte un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 26 din Codul penal raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal a fost condamnată inculpata D.M. la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestei inculpate pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, punându-i-se în vedere dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b), art. 74 şi art. 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul S.V. la 1 an şi 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 din Codul penal.
în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, iar în temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarea situaţie: în luna martie 2000, organele de poliţie au executat prin acţiuni de amploare controale la societăţile comerciale de pe raza municipiului Feteşti, care aveau în obiectul lor de activitate şi activităţi de achiziţionare şi/sau livrare de deşeuri metalice feroase şi neferoase.
Trebuie menţionat că verificarea a cuprins perioada mai 1999- februarie 2000, iar asociaţii-administratori ai celor 14 societăţi comerciale fac parte din etnia romilor şi au acţionat în cadrul firmelor respective separat unii de alţii.
în toate cazurile, s-a constatat la fiecare societate comercială (din cele 14 în speţă) câte un număr de facturi fiscale şi chitanţe cu conţinut nereal, rezultând că societăţile emitente fie nu existau, fie nu au avut raporturi comerciale cu inculpaţii.
Astfel, s-a constatat de către comisarii financiari că prin înregistrarea acestor documente false s-a diminuat obligaţia de plată a TVA.
Deşi inculpata D.M. a declarat că primea facturile şi le înregistra ca atare, din examinarea facturilor s-a constatat că ele erau completate de aceasta.
Inculpaţii nu au recunoscut că duceau facturi în alb pentru a fi completate de inculpata D.M.
Prin procurarea şi folosirea facturilor şi chitanţelor fiscale întocmite în fals, inculpaţii demonstrau că deşeurile metalice erau procurate de la persoane juridice şi, astfel, firmele lor deduceau TVA, pe care o încasau de la stat. Dar întocmirea şi folosirea acestor acte false nu duceau la deducerea TVA, conform art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000, potrivit cărora "Dreptul de deducere priveşte numai taxa ce este înscrisă într-o factură fiscală sau în alt document legal care se referă la bunuri sau servicii".
S-a mai reţinut că inculpata D.M. întocmea şi elibera facturile şi chitanţele fiscale după ce inculpaţii predau deşeurile metalice la SC "R." SA Călăraşi şi obţineau ordinele de plată prin bancă.
Prin aceeaşi modalitate şi cu ajutorul inculpatei - contabil, inculpaţii au dedus TVA de plată către stat, în mod nelegal.
Practic, inculpaţii administratori au evitat doar plata TVA şi nu au încasat de la stat contravaloarea acesteia.
Prejudiciul cauzat statului nu a fost acoperit şi, la urmărirea penală, s-a dispus blocarea conturilor celor 14 societăţi comerciale.
Bugetul statului a suferit o pagubă totală de aproximativ 3 miliarde lei, prejudiciul iniţial fiind majorat prin calcularea majorărilor de întârziere la plata TVA.
Instanţa de fond a concluzionat că faptele, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Pentru inculpata D.M. s-a reţinut că aceasta a săvârşit infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti şi inculpaţii S.V., m'.D., M.M., M.V., M.Mr., M.G., M.i., M.D., M.P., S.M., S.A., G.A., G.N., S.l. şi D.m.
Parchetul a criticat hotărârea pentru neaplicarea dispoziţiilor art. 13 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă, neobligarea în solidara inculpatei D.M. la acoperirea prejudiciului şi neluarea măsurii asigurătorii a blocării conturilor societăţilor comerciale, părţi responsabile civilmente.
Inculpata D.M. a criticat sentinţa pentru neaplicarea art. 13 din Codul penal, încadrarea juridică a faptei şi lipsa de pericol social al faptelor comise, solicitând aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Ceilalţi inculpaţi nu şi-au motivat apelurile declarate în cauză.
Prin Decizia penală nr. 147/A din 14 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-au admis apelurile declarate de parchet şi inculpaţii apelanţi, extinzând efectele apelului şi asupra celorlalţi inculpaţi intimaţi.
S-a desfiinţat sentinţa penală apelată (nr. 282 din 30.09.2003 a Judecătoriei Feteşti) şi, rejudecând, s-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Codul penal pentru toţi inculpaţii.
A fost obligată şi inculpata D.M., în solidar cu toţi inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, potrivit cuantumului arătat în dispozitivul sentinţei.
în temeiul art. 357 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, s-a menţinut măsura asigurătorie a blocării conturilor societăţilor comerciale - părţi responsabile civilmente, potrivit Ordonanţei nr. 945/2001, emisă de IPJ Ialomiţa.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpatul S.V., a rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, a constatat că instanţa, reţinând încadrarea juridică a art. 12 din Legea nr. 87/1994, înainte de modificare, prin Legea nr. 161/2003, a omis aplicarea art. 13 din Codul penal, pentru toţi cei 23 inculpaţi.
Cu privire la inculpata D.M., s-a constatat că în mod corect aceasta a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată şi cu reţinerea de circumstanţe atenuante.
Referitor la acţiunea civilă, s-a constatat că, deşi inculpata D.M. a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, aceasta nu a fost obligată, în solidar, la acoperirea prejudiciului cauzat. Deşi nu avea contract de muncă cu cele 14 societăţi comerciale, i-a ajutat pe cei 22 de inculpaţi la comiterea faptelor reţinute, prejudiciul total fiind de aproximativ 3 miliarde lei.
Potrivit art. 357 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, instanţa era obligată să se pronunţe cu privire la măsura asigurătorie a blocării conturilor societăţilor comerciale, părţi responsabile civilmente în cauză, din dosarul cauzei rezultând că această măsură a fost luată de IPJ Ialomiţa prin Ordonanţa nr. 945 din 27.02.2001.
Cu privire la critica parchetului, prin care s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu este întemeiată, deoarece, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, au fost avute în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal, cât şi cele prevăzute de art. 52 din Codul penal, cu privire la scopul preventiv-educativ al pedepsei, astfel că a menţinut pedepsele aplicate de instanţa fondului.
împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii D.M., S.A., S.M., M.Dn., M.M., M.V., M.Mr., G.A., M.G., M.I., M.D., M.P., G.N., S.H., S.G. şi S.l.
Inculpata D.M., prin avocat, a solicitat achitarea şi exonerarea de plata despăgubirilor civile, având în vedere că nu avea contract de muncă, societăţile nu aveau sedii sociale, iar activitatea se desfăşura prin administrator.
Avocatul recurenţilor S.A., S.M., M.D. şi M.M. a solicitat redozarea pedepselor aplicate, cu suspendarea acestora, având în vedere sinceritatea inculpaţilor şi regretul manifestat.
Inculpaţii M.V., M.Mr., G.A., M.G. şi M.G.I., prin apărător, au solicitat admiterea excepţiei de nulitate absolută, iar, în subsidiar, redozarea pedepselor, cu aplicarea art. 81 din Codul penal.
Pentru recurenţii inculpaţi M.D., M.P., G.N., S.Z.I., S.G. şi S.N., apărătorul acestora a solicitat redozarea pedepselor aplicate.
Avocatul intimaţilor inculpaţi S.V., M.I., M.M., M.B.I., M.G.I., M.T.I. şi S.G. a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea recursurilor.
Analizând recursurile inculpaţilor, probele administrate în cauză şi verificând legalitatea şi temeinicia deciziei penale pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, ca instanţă de apel, Curtea a constatat şi reţinut că hotărârea Tribunalului Ialomiţa este nelegală, fapt pentru care, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, recursurile inculpaţilor au fost admise.
A casat decizia pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea a constatat şi reţinut că pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, este mai mare de 5 ani, deci, conform art. 171 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală, instanţa de apel avea obligaţia să asigure asistenţa juridică, în cazul în care inculpaţii nu ar fi avut avocaţi aleşi.
Neprocedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, conform art. 197 alin. 2 teza a lll-a din Codul de procedură penală, decizia fiind lovită de nulitate absolută.
Din verificarea practicalei deciziei pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, Curtea a reţinut că inculpaţii M.Dn., M.I.M., M.V., M.Mr'., M.G., M.D., M.P., S.M.', S.A., G.A., G.N., S.Z.I. şi S.l. au lipsit la data judecării procesului, 14 aprilie 2004, şi nici nu au fost reprezentaţi de avocaţi aleşi sau din oficiu, fapt pentru care hotărârea este lovită de nulitate absolută.
Curtea a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, Tribunalul Ialomiţa.
