Dreptul la apărare. încălcare. Lipsă delegaţie apărător. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Lipsa delegaţiei apărătorului inculpatului nu poate fi suplinită prin semnătura acestuia pe una din declaraţiile date de către inculpat, fiind încălcat dreptul la apărare al acestuia, fapt ce atrage nulitatea absolută a actelor efectuate în timpul urmăririi penale, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 1260 din 19 iulie 2004 - Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 371 din 12.03.2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4378/2003, s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpata M.G. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1060/P/2003, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b), d) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 din Codul penal, apreciindu-se că nu au fost respectate prevederile art. 257 din Codul de procedură penală. în cauză nu există delegaţie de apărător ales sau din oficiu, deşi apărarea era obligatorie. De asemenea, nu au fost citaţi părinţii inculpatei şi nici autoritatea tutelară, fapt ce face incident art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, iar materialul de urmărire penală nu i-a fost prezentat acesteia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că, deşi lipseşte delegaţia apărătorului din oficiu al inculpatei, aceasta a beneficiat de serviciile acestuia, dovadă fiind faptul că declaraţia minorei este semnată de acesta.
în ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, aceasta nu a fost posibilă întrucât inculpata s-a sustras de la chemarea înaintea organelor de urmărire penală, fiind citată la adresa indicată de aceasta şi la cea unde s-a efectuat ancheta socială. Omisiunea necitării acesteia la adresa martorei S.E. a fost posibilă datorită faptului că inculpata a menţionat într-o declaraţie că a locuit o parte a timpului la aceasta, iar din referatul de anchetă socială din noiembrie 1999, întocmit ulterior datei încredinţării minorei spre supraveghere martorei S.E., s-a consemnat expres că aceasta locuieşte împreună cu fratele şi cu tatăl său într-un apartament situat în bd. T.
Astfel, nu se poate susţine că inculpatei i s-a adus vreo vătămare, aceasta nedorind să se prezinte la procuror.
Curtea, analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, l-a considerat nefondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că în cauză a fost încheiat un proces-verbal de către organele de poliţie la data de 6.05.2003, din care rezultă că s-au deplasat în Bucureşti, la adresa inculpatei, unde au luat legătura cu numiţii F.l.l. şi B.O., care au declarat că nu cunosc unde domiciliază inculpata. Având în vedere acest proces-verbal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti avea obligaţia să o citeze pe inculpată la adresa numitei S.E., persoană căreia îi fusese încredinţată minora (dovadă şi prezenţa acesteia atunci când inculpata a dat declaraţie la poliţie). Nu a fost citată nici aceasta şi nici autoritatea tutelară, conform art. 481 din Codul de procedură penală.
în aceste condiţii, s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatei, în sensul că la urmărire nu s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală în prezenţa apărătorului ales sau din oficiu, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 24/1999, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 24, potrivit cu care dreptul la apărare este garantat, în tot cursul procesului penal, părţile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
In cazul în care cercetarea se face fără acţiunea penală pusă în mişcare este cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului şi după înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenţa apărătorului care, alături de învinuit, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de natură să excludă trimiterea în instanţă.
Lipsa delegaţiei apărătorului din oficiu nu poate fi suplinită prin semnătura acestuia pe una din declaraţiile inculpatei.
în consecinţă, Curtea a considerat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatei, motiv pentru care, fiind vorba de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, cauza s-a restituit la procuror pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.
