FAPTĂ CARE NU PREZINTĂ GRADUL DE PERICOL SOCIAL AL UNEI INFRACŢIUNI. FURT CALIFICAT. ACHITARE.
Comentarii |
|
Sustragerea de benzină de la o staţie de pompare, în mai multe rânduri, cauzându-se un prejudiciu de circa 1 milion lei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere atingerea minimă a patrimoniului persoanei vătămate şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Inculpatul a fost condamnat la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzut şi pedepsit de art. 208-209 alin. 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 74-76 Cod penal.
S-a reţinut, în fapt, că inculpatul, salariat la o staţie de pompare produse petroliere, a sustras benzină, în mai multe rânduri, în valoare totală de circa 1 milion lei.
Apelul inculpatului, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal, a fost respins, cu motivarea că maladiile de care suferă acesta şi împrejurarea că are în întreţinere 2 copii, nu conduc la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin recursul său, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, cu referire la art. 181 Cod penal.
Curtea, examinând cauza, constată că recursul inculpatului este fondat, în raport de valoarea mică a prejudiciului (circa 1 milion lei), fapta prin care s-a adus o atingere minimă a patrimoniului persoanei vătămate şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (şi anume: conduită bună înainte de comiterea faptei, are sănătatea grav afectată de multiple maladii, este căsătorit şi are doi copii în întreţinere).
în consecinţă, s-a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. (Judecator Stan Mustata - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.586/1999)