Furt calificat. Complicitate la infracţiunea de furt calificat în formă continuată. Tăinuire. Diferenţiere. Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac
| Comentarii |
|
Incadrarea juridică corectă a faptei de a primi, în mod repetat, bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei fapte penale, este aceea de complicitate la furt calificat în formă continuată, şi nu de tăinuire, deoarece prin atitudinea sa repetată de primire a bunurilor respective inculpatul i-a ajutat pe autorii sustragerilor, întărindu-le convingerea că activitatea lor este uşurată, având asigurată valorificarea.
în cazul în care procurorul nu a declarat apel asupra cuantumului pedepselor, iar prin admiterea apelurilor inculpaţilor s-au aplicat prevederile art. 81 - 82 din Codul penal, prin recursul procurorului nu se poate solicita majorarea pedepselor, ci numai înlăturarea dispoziţiilor din decizia penală privitoare la individualizarea pedepselor.
în caz contrar s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
(Decizia nr. 434 din 26 martie 2001 - Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 428 din 31.10.2000, Judecătoria Feteşti l-a condamnat pe inculpatul U.D.S. la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208- art. 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) şi alin. 2 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 şi următoarele şi art. 74 - 76 din Codul penal, iar pe inculpatul T.l. tot la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) şi aiin. 2 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. c) din Codul penal şi art. 74 şi 76 din Codul penal.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost achitat inculpatul S.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, şi, de asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 181 din Codul penal, pentru infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. 1 din Codul penal şi sancţionat cu 500.000 lei amendă administrativă.
S-a reţinut în fapt că, în perioada iulie - decembrie 1999, inculpatul U.D.S., singur şi uneori ajutat de inculpatul T.l. (care asigura paza), a sustras prin efracţie, noaptea, din 13 autoturisme, parcate în locuri publice, diferite bunuri, în valoare totală de 10.935.000 lei. în noaptea de 30.12.1999, cei doi au sustras un autoturism şi, întrucât au fost depistaţi, l-au abandonat şi au fugit.
în sarcina inculpatului S.M. s-a reţinut că în aceeaşi perioadă, în trei rânduri, a cumpărat bunuri de la inculpatul T.I., cunoscând că acestea provin din furturi (trei radiocasetofoane şi boxele aferente), pe care le-a revândut cu un preţ mai mare.
Pentru acest inculpat, prima instanţă a reţinut că din cele trei acte de cumpărare de bunuri, provenind din infracţiune, de către inculpatul S.M., primul act constituie tăinuire (şi a aplicat art. 181 din Codul penal), iar pentru celelalte două acte lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt, respectiv latura subiectivă.
Prin Decizia penală nr. 488 din 22.12.2001 a Tribunalului Ialomiţa, s-a respins apelul declarat de procuror pentru greşita achitare a inculpatului S.M. şi totodată s-au admis apelurile inculpaţilor U.D.S. şi T.l. şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 82 din Codul penal, pentru pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate acestora de prima instanţă.
Această decizie penală a fost atacată cu recurs de procuror cu privire la greşita achitare a inculpatului S.M., precum şi cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 81 - 82 din Codul penal asupra pedepselor de câte 6 luni închisoare la care au fost condamnaţi inculpaţii U.D.S. şi T.I., în raport de numărul mare al actelor de sustragere (13 acte de furt) şi de caracterul organizat al acestor activităţi.
Recursul declarat de procuror este fondat.
După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpaţii U.D.S. şi T.l. au comis un număr mare de acte de sustragere de bunuri prin efracţia încuietorilor unui număr de 13 autoturisme, parcate în locuri publice, în toiul nopţii, precum şi sustragerea unui autoturism pe care apoi l-au abandonat, ca urmare a intervenţiei unor martori.
Pe de altă parte, inculpaţii nu sunt încadraţi în vreo formă de activitate utilă pentru întreţinerea lor, obişnuind să umble noaptea în scopul comiterii unor acte de sustragere.
în consecinţă, aplicarea unor pedepse reduse, sub limita minimă prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni, nu se justifică, faţă de pericolul social concret al faptelor şi al circumstanţelor personale, în sensul prevederilor art. 72 din Codul penal, acestea nefiind de natură să asigure reeducarea lor şi prevenirea comiterii altor sustrageri.
Cum însă procurorul nu a declarat apel, în sensul sus-arătat, iar recursul vizează doar netemeinicia suspendării condiţionate a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare, dispusă de instanţa de apel, ca urmare a admiterii apelurilor celor doi inculpaţi, Curtea va admite recursul procurorului numai sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 81 - 82 din Codul penal, deoarece altfel s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac (prevăzută la apel în art. 372 din Codul de procedură penală şi la recurs în art. 3858 din Codul de procedură penală).
în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.M., criticile procurorului sunt de asemenea întemeiate, reţinându-se că acest inculpat avea cunoştinţă despre activitatea infracţională a celorlalţi doi inculpaţi, iar prin actele sale de primire repetată a bunurilor sustrase le-a întărit acestora convingerea că au asigurată valorificarea uşoară a bunurilor sustrase de ei, astfel încât încadrarea juridică a acţiunilor acestui inculpat este aceea de complicitate la infracţiunea de furt calificat în formă continuată.
în consecinţă, Curtea, în baza art. 38513 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de procuror, a casat parţial ambele hotărâri şi, rejudecând în fond, l-a condamnat pe inculpatul S.M. la 4 luni închisoare, în baza art. 26 raportat la art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 99 şi următoarele şi art. 74 - 76 din Codul penal.
De asemenea, a înlăturat aplicarea art. 81 - 82 din Codul penal pentru ceilalţi doi inculpaţi.
