Furt calificat. Schimbarea încadrării juridice. Nereţinerea agravantei prevăzute de art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal

Fapta inculpaţilor de a sustrage pe timp de noapte doi clapeţi de reţinere a apei, fără a avea reprezentarea că sustrag componente ale unui sistem de irigaţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal.

Circumstanţa agravantă prevăzută la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal nu poate fi reţinută decât în măsura în care inculpaţii au cunoscut că bunurile sustrase sunt elemente ale unui sistem de irigaţii.

(Decizia nr. 1990 din 20 decembrie 2001 - Secţia a Il-a penală)

Judecătoria Călăraşi, prin Sentinţa penală nr. 227 din 31.05.2001, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei, privind pe inculpaţii C.F., C.M. şi M.I., din art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal cu referire la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal în art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal.

în baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal, a condamnat, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal, pe inculpaţii C.F., C.M. şi M l. la câte 1 an închisoare.

în baza art. 81 şi 82 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, pe o durată de 3 ani, pentru fiecare inculpat.

A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S.N.I.F. - Sucursala Călăraşi.

A obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 5.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.N.I.F. - Sucursala Călăraşi.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că în seara zilei de 7.01.2001 inculpaţii C.M., C.F. şi M.l. au sustras doi clapeţi de reţinere a apei, de lângă staţia de pompare a apei S.R.P. 1 Independenţa, aceştia fiind ulterior valorificaţi la un centru de achiziţii contra sumei de 735.000 lei.

Instanţa a reţinut că cele două piese sustrase se aflau în locul respectiv din anul 1995 pentru înfiinţarea unei linii - staţii de pompare a apei, intenţie care ulterior a fost abandonată, piesele zăcând în acel loc din anul 1985 şi până în momentul sustragerii, având aspectul unor fiare vechi, ruginite şi învechite.

Instanţa de fond a considerat că în aceste condiţii nu ne aflăm în cazul reglementat de dispoziţiile art. 209 alin. 3 din Codul penal, piesele respective nefiind montate într-o instalaţie de pompare, iar sustragerea lor nu a afectat vreo astfel de staţie, care nici nu exista, astfel că, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor.

împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, criticând sentinţa instanţei de fond motivat de faptul că în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, întrucât dispoziţiile art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal incriminează fapta de sustragere a componentelor sistemului de irigaţie fără a distinge după cum sistemul de irigaţii este sau nu în stare de funcţionare, după cum componentele sale sunt sau nu asamblate instalaţiei, ori după cum prin însuşirea frauduloasă a acestora s-a periclitat în vreun mod funcţionarea sistemului.

Tribunalul Călăraşi, prin Decizia penală nr. 192/A din 12.09.2001, a respins ca nefondat apelul declarat de parchet.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală, susţinându-se că, nejustificat, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de cei trei inculpaţi, întrucât în speţă se conturează infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a) şi g) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal.

Recursul este neîntemeiat.

Curtea, analizând hotărârile pronuntate în cauză prin prisma cazului de casare invocat de parchet, respectiv art. 385â pct. 17 din Codul de procedură penală, apreciază că acestea sunt legale şi temeinice, instanţa de fond schimbând corect încadrarea juridică a faptei comise de inculpaţi, din art. 209 alin. 3 în art. 209 alin. 1 din Codul penal.

Pentru infracţiunea de furt, forma de vinovăţie cu care fapta se săvârşeşte este intenţia. Culpa este deci exclusă.

Pentru a se reţine în sarcina inculpaţilor circumstanţa agravantă prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, este necesar ca aceştia, sub aspectul intenţiei directe, să conştientizeze că sustrag componente ale unui sistem de irigaţii şi să urmărească acest lucru.

Din probele administrate în cauză rezultă că piesele sustrase nu erau montate efectiv la staţia de pompare a apei, astfel că inculpaţii nu au avut nici un moment reprezentarea că bunurile respective ar reprezenta componente ale vreunui sistem de irigaţii.

în consecinţă, în mod corect instanţele de fond şi apel au înlăturat circumstanţa agravantă de la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, întrucât aceasta nu poate fi reţinută decât în măsura în care este cunoscută de inculpaţi.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furt calificat. Schimbarea încadrării juridice. Nereţinerea agravantei prevăzute de art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal