Furt calificat. Faptă săvârşită într-un loc public. înţeles
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a pătrunde într-un spital şi de a sustrage dintr-un salon mai multe bunuri aparţinând unui pacient întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, spitalul fiind, conform art. 152 lit. a) din Codul penal, un aşezământ de sănătate care, prin natura şi destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului.
(Decizia nr. 185l/R din 14 octombrie 2004 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 2011 din 17 august 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, inculpatul H.A. a fost condamnat, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că, în ziua de 8 iulie 2004, în jurul orelor 16,30, inculpatul a pătruns în Spitalul Militar Central, Secţia Oftalmologie, rezerva nr. 12, de unde a sustras două telefoane mobile marca "Sagem" şi, respectiv, "Alcatel", aparţinând părţii vătămate C.H., imediat după săvârşirea faptei inculpatul fiind surprins de personalul de pază al spitalului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 1124 din 22 septembrie 2004, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată critica formulată în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, s-a apreciat că sancţiunea a fost stabilită înspre minimul prevăzut de lege şi că nu există motive de reducere a acesteia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul H.A., invocând dispoziţiile art. 3859 alirf. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală şi susţinând că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei.
Reprezentanta parchetului, din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 17 din Codul de procedură penală, solicitând înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, întrucât rezerva unui spital nu este loc public.
Recursul declarat de inculpat a fost apreciat de Curte ca fiind nefondat.
Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că instanţele, reţinând în mod corect, în baza materialului probator al cauzei, vinovăţia inculpatului în săvârşirea la 8 iulie 2004 în loc public a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, au aplicat acestuia o pedeapsă privativă de libertate orientată înspre minimul prevăzut de lege.
Astfel, potrivit art. 72 din Codul penal, au fost avute în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii acesteia, prejudiciul relativ scăzut cauzat părţii vătămate, dar şi persoana inculpatului care a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal şi se află în stare de recidivă, prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în raport cu pedeapsa anterioară de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1322 din 10 noiembrie 1998 a Judecătoriei Petroşani, executată, potrivit copiei cazierului judiciar al inculpatului, aflat la dosar.
S-a mai constatat că pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 din Codul penal, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Deoarece au fost respectate dispoziţiile legale arătate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor temeiuri de reducere a pedepsei aplicate, critica formulată, în sensul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, nu a putut fi primită de către Curte.
Sub aspectul cazului de casare invocat de parchet, referitor la incidenţa în cauză a agravantei prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, respectiv săvârşirea furtului în loc public, s-a reţinut că spitalul este, conform art. 152 lit. a) din acelaşi cod, un aşezământ de sănătate accesibil publicului prin natura şi destinaţia lui, iar inculpatul, pătrunzând într-o secţie a Spitalului Militar Central şi sustrăgând bunurile părţii vătămate, răspunde penal pentru săvârşirea acestei infracţiuni de furt calificat.
Aşa fiind, recursul inculpatului nu a putut fi luat în considerare din oficiu, sub aspectul încadrării juridice, conform art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală.
întrucât motivul de casare invocat este nefondat, iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existenţa unor cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
