Furt calificat. Faptă săvârşită într-un mijloc de transport în comun. încadrare juridică
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a sustrage într-un mijloc de transport în comun mai multe bunuri din posesia părţii vătămate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, în condiţiile agravantei prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. f) din Codul penal, nefiind incidenţă concomitent şi agravanta prevăzută de lit. e) a alineatului 1 al aceluiaşi articol.
Mijlocul de transport în comun nu poate fi conceput în afara noţiunii de "loc public", astfel cum aceasta este definită prin dispoziţiile art. 152 din Codul penal, fiind un loc care prin natura şi destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului, astfel încât reţinerea agravantei prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, alături de cea prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. f) din Codul penal ar însemna să se dea eficienţă juridică de două ori aceleiaşi împrejurări, ajungându-se la o sporire nejustificată a pedepsei în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară pe care o realizează instanţa.
(Decizia nr. 1713/R din 24 septembrie 2004 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1122 din 29 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în Dosarul nr. 2996/2004, s-a dispus, în baza art. 20, raportat la art. 208 alin. 1 lit. e), f) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, condamnarea inculpatului P.I.V. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi
6 luni, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 din Codul penal.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 1.03.2004, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, inculpatul a încercat să sustragă bunuri din geanta părţii vătămate B.V.
Pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat fapta, însă momentul comiterii acesteia a fost observat şi relatat detaliat de martorul ocular M.C., audiat pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a stabilit că infracţiunea de furt subzistă şi a fost săvârşită de inculpatul P.I.V., dispunând astfel condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisoare.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea.
Apelul declarat a fost respins ca nefondat, prin Decizia penală nr. 946 din 11.08.2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
în drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală.
Recursul a fost apreciat ca fondat pentru un alt motiv, analizat de Curte din oficiu.
Astfel, din eroare, la încadrarea juridică stabilită de prima instanţă, s-a reţinut şi litera e) a art. 209 alin. 1 din Codul penal, în condiţiile în care această agravantă este prevăzută şi prin litera f) a aceluiaşi articol, fiindu-i astfel inclus în încadrare.
Deşi inculpatul nu a recunoscut fapta, vinovăţia acestuia a rezultat din probele administrate în cauză.
Astfel, din declaraţia părţii vătămate a rezultat că, în timp ce se afla în troleibuz, l-a văzut pe inculpat şi a observat că avea un obiect ascuţit sau tăios, constatând că i-a tăiat geanta, declaraţie ce se coroborează cu declaraţia martorului M.C., care l-a văzut pe inculpat când a tăiat geanta părţii vătămate şi momentul în care acesta a scos mâna din geanta acesteia.
în consecinţă, constatând că instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul acestuia doar în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptei, a casat în totalitate decizia tribunalului şi în parte sentinţa instanţei de fond, dispunând, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), f) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
