Furt calificat. Autorat. Condiţii

Sustragerea unor componente ale sistemelor de irigaţii presupune mai întâi, ca operaţiune prealabilă, tăierea ţevilor, iar apoi sustragerea propriu-zisă a acestora, cele două activităţi reprezentând acte de punere în executare a aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv aceea de a sustrage asemenea componente, fiecare din ele apărând ca indispensabile pentru realizarea faptei incriminate de legea penală.

Prin urmare, chiar dacă inculpatul a efectuat doar o operaţiune de tăiere a ţevilor din conductă, având în vedere că fără o asemenea activitate sustragerea ulterioară a ţevilor, în sensul de însuşire propriu-zisă a acestora, nu ar fi fost posibilă, în sarcina acestuia se reţine săvârşirea infracţiunii în calitate de coautor, şi nu de complice.

(Decizia nr. 642 din 1 septembrie 2004 - Secţia a Il-a penală)

Prin Sentinţa penală nr. 80 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Călăraşi, în baza art. 334 din Codul de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.N. din infracţiunea prevăzută de art. 208- 209 alin. 1 lit. a), i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208- 209 alin. 1 lit. a), i) şi alin. 3 lit. ia) din Codul penal, texte în baza cărora, cu aplicarea art. 74 - 76 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 208 - 209 alin. 1 lit. a), i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 - 76 din Codul penal, au fost condamnaţi inculpaţii S.S. şi Gh.P. la câte 2 ani închisoare.

în baza art. 861 şi 862 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe câte un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni pentru inculpatul R.N. şi, respectiv, 4 ani pentru inculpaţii S.S. şi Gh.P., termene calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

în fapt, s-a reţinut că în ziua de 28 septembrie 2003, inculpatul Gh.P. a propus inculpatului S.S. să sustragă împreună ţevi metalice aflate lângă staţia de pompare a apei. în aplicarea rezoluţiei infracţionale cei doi au mers la martorii N.F. şi M.Gh., cărora le-au cerut aparatul de sudură şi tubul de oxigen, după care au apelat la inculpatul R.N. să taie "nişte fier", promiţându-i acestuia suma de 200.000 lei.

Ajunşi la locul unde se aflau piesele metalice, inculpatul R.N. a realizat că este vorba despre ţevi componente ale unui sistem de irigaţii, dar a tăiat cinci bucăţi de ţeavă metalică de lungimi diferite.

Inculpaţii au fost surprinşi de organele de poliţie în vreme ce se pregăteau să încarce ţevile în căruţă.

în privinţa inculpatului R.N., tribunalul a apreciat că activitatea sa infracţională reprezintă o complicitate la furt, întrucât, deşi el a tăiat efectiv ţevile, nu a făcut acest lucru în scopul sustragerii, ci a oferit un serviciu (pentru care i s-a promis o sumă de bani) autorilor infracţiunii.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o printre altele sub aspectul schimbării de încadrare juridică, considerându-se că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat sub forma autoratului, inculpatul fiind cel care a sustras bunurile din sistemul de irigaţii şi le-a tăiat cu un aparat de sudură. Apelul este fondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că, la iniţiativa inculpatului Gh.P., în ziua de 28 septembrie 2003, acesta împreună cu ceilalţi doi inculpaţi au tăiat cinci bucăţi de conductă metalică din sistemul de irigaţii aparţinând S.N.I.F. SA-Sucursala Călăraşi, fiind surprinşi de către organele de poliţie în momentul în care încărcau bunurile în căruţă.

Curtea a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208- 209 alin. 1 lit. a), i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, în forma autoratului, astfel încât critica parchetului referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice în cazul inculpatului R.N. este întemeiată.

Sustragerea unor componente ale sistemelor de irigaţii presupune mai întâi, ca o operaţiune prealabilă, tăierea ţevilor, iar apoi sustragerea propriu-zisă a acestora, cele două activităţi reprezentând acte de punere în executare a aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv aceea de a sustrage asemenea componente, acte care se completează reciproc într-o activitate unică, fiecare din ele apărând aşadar ca indispensabile pentru realizarea faptei incriminate de legea penală.

Prin urmare, chiar dacă inculpatul R.N. a efectuat doar o operaţiune de tăiere a ţevilor din conductă, având în vedere că fără o asemenea activitate sustragerea ulterioară a ţevilor, în sens de însuşire propriu-zisă a acestora, nu ar fi fost posibilă, rezultă că în sarcina acestuia trebuie reţinută săvârşirea infracţiunii, în calitate de coautor.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furt calificat. Autorat. Condiţii