Furt. înşelăciune. Distinctie
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a sustrage un card din buzunarul părţii vătămate şi, ulterior, de a-l introduce la un bancomat, cunoscând codul PIN, şi de a-şi însuşi banii de pe acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt în formă continuată, iar nu cele ale infracţiunii de furt în concurs cu infracţiunea de înşelăciune.
Inculpatul a sustras cârdul părţii vătămate în vederea însuşirii banilor de pe acesta, iar în condiţiile cunoaşterii codului PIN nu se poate reţine că banca a fost indusă în eroare prin vreuna din modalităţile prevăzute de art. 215 din Codul penal sau că i s-ar fi produs vreo pagubă.
(Decizia nr. 1752 din 28 august 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 157 din 30 ianuarie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul N.G.A. din infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. 2 din Codul penal şi art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, în infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 208 alin. 1 şi 2 din Codul penal, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare.
în baza art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 30.05.2002 inculpatul a sustras din buzunarul gecii părţii vătămate N.M.F. un card şi, ulterior, profitând de faptul că ştia codul PIN, fiind prieten cu partea vătămată, l-a folosit în mod fraudulos, inducând în eroare executantul contractului de cont de card bancar, care i-a eliberat suma de 2.400.000 lei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.G.A., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 645/A din 23 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia
I penală a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, în fond, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 81 din Codul penal, pe un termen de încercare de 3 ani.
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată pedeapsa aplicată, iar în baza art. 120 alin. 2 din Codul penal, combinat cu art. 8 din Legea nr. 543/2002, a redus termenul de încercare de la 3 ani la 2 ani.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei şi invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 17 din Codul de procedură penală.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, conform art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Instanţele au stabilit o corectă situaţie de fapt, iar instanţa de apel a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise de inculpat.
în împrejurările reţinute, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt săvârşite prin două acte materiale realizate în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
Astfel, inculpatul, cunoscând codul PIN al cârdului, a luat hotărârea de a-l sustrage în vederea însuşirii banilor de pe acesta.
Cele două acte materiale constau în sustragerea cârdului şi, apoi, însuşirea banilor prin introducerea cârdului la un bancomat.
în condiţiile cunoaşterii codului PIN, nu se poate susţine că banca a fost indusă în eroare în vreo modalitate impusă de art. 215 din Codul penal şi nici că i s-ar fi pricinuit vreo pagubă.
Astfel, remiterea sumei de bani nu s-a realizat în considerarea faptului că solicitantul este proprietarul cârdului, ci având în vedere codul PIN, care corespundea cârdului, fiindcă ar fi fost posibil ca chiar şi proprietarul să fi uitat codul PIN, situaţie în care operaţiunea nu s-ar fi realizat, fapt ce denotă că nu prezenţa fizică a proprietarului contează, ci cunoaşterea codului PIN.
Faptul că banca a fost prejudiciată prin blocarea contului este o împrejurare exterioară, care putea să intervină şi în alte cazuri, cum ar fi pierderea cârdului, oricum situaţia având un caracter temporar.
Sub aspect subiectiv, s-a apreciat că sunt de asemenea îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de furt, deoarece intenţia inculpatului a fost directă, urmărind încă de la început obţinerea banilor în vederea însuşirii acestora pe nedrept, iar sustragerea cârdului şi tastarea codului PIN nu constituie decât acţiuni comisive în vederea realizării scopului urmărit, inculpatul cunoscând valoarea economică a cârdului.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că instanţa de apel a dat o corectă încadrare juridică a faptei, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.
