FURT. MOMENTUL CONSUMĂRII INFRACŢIUNII.
| Comentarii |
|
Cum la momentul surprinderii sale de către agentul de pază, inculpatul îşi „apropriase" bunul sustras, infracţiunea imputată s-a consumat, neavând relevanţă că nu a mai părăsit locul consumării ei, datorită intervenţiei unei cauze exogene (surprinderea în flagrant delict).
Critica inculpatului relativă la aspectul că infracţiunea în discuţie nu a fost consumată, ci a rămas în faza de tentativă, este nefondată.
Aceasta, întrucât momentul consumativ al infracţiunii de furt prin prisma teoriei „apropriaţiunii" avută în vedere de legiuitorul român, este momentul împosedării agentului infractor cu bunul mobil sustras, deja luat din posesia celui îndrituit.
în speţă, inculpatul, după ce a pătruns în incinta Depoului de Tramvaie, prin escaladarea gardului împrejumuitor, a tăiat cablul din cupru izolat ce era legat la un aparat de sudură, după care l-a luat şi, ulterior, a fost surprins de unul din paznicii locului.
Cum la momentul surprinderii sale de către agentul de pază, inculpatul îşi „apropriase" bunul sustras, infracţiunea imputată s-a consumat, neavând relevanţă că nu a mai părăsit locul consumării ei, datorită intervenţiei unei cauze exogene (surprinderea în flagrant delict).
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.022/1999)
NOTA: Soluţia este, indiscutabil, corectă, iar motivarea este temeinică, în principiu.
într-adevăr, furtul se consumă în momentul în care acţiunea de luare a fost realizată integral şi s-a produs rezultatul, în sensul că bunul a fost scos din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se găsea şi, totodată, a trecut sub puterea de dispoziţie a autorului, chiar dacă, din diferite motive," acesta nu a putut rămâne definitiv în stăpânirea lui. în materie de furt, momentul consumării infracţiunii este acela al scoaterii bunului de sub stăpânirea posesorului sau detentorului şi concomitent al intrării lui în posesia făptuitorului - care dobândeşte, astfel, posibilitatea de a se comporta faţă de bun ca şi cum i-ar aparţine - indiferent dacă autorul a reuşit sau nu să păstreze această posesie, ori dacă el a izbutit sau nu să părăsească incinta locului de unde a sustras (vezi, G. Antoniu, Practică Judiciară Penală, voi. I, Editura Academiei, 1988, pag. 73). Practica judiciară este unitară în acest sens (vezi şi Curtea de Apel Bucureşti -secţia l-a penală, decizia penală nr. 636/1994 în Culegere de practică judiciară penală pe anul 1994, pag. 92; Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 592/1995 în Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995, pag. 73; Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 767/1997 în Culegere de practică judiciară penală pe anul 1997, pag. 140). (Judecator Viorel Burdea)
