FURT CALIFICAT. LATURA SUBIECTIVĂ.
Comentarii |
|
Scopul însuşirii pe nedrept există totdeauna când făptuitorul a luat bunul cunoscând că acţionează contrar voinţei posesorului sau deţinătorului.
Efectuarea unor acte de dispoziţie de către făptuitor asupra bunurilor sustrase, demonstrează că a acţionat cu intenţia de a-şi însuşi bunul, adică de a-l lua definitiv din patrimoniul victimei şi de a-l trece în posesia sa.
Prin sentinţa penală nr. 842 din 9.06.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost condamnat S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208-209 lit. e şi g Cod penal.
S-a reţinut că, în seara zilei de 2.03.1997, inculpatul S.M. a sustras de la partea vătămată S.Ghe., care lucra ca vânzător la o tonetă cu cărţi, aparţinând S.C. „Miracol" S.R.L., suma de 2.000.000 lei, provenită din vânzările efectuate.
Prin decizia penală nr. 1.467/A/23.10.1998 a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs inculpatul S.M., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru lipsa laturii subiective, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 12 Cod procedură penală.
Examinând hotărârile atacate sub aspectul motivului de recurs invocat, Curtea constată că acesta este nefondat.
Art. 208 Cod penal defineşte furtul ca fiind luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a-şi însuşi suma respectivă de bani şi nu „de a glumi" cu partea vătămată, aşa cum a susţinut în faza de cercetare judecătorească.
După ce a sustras suma de 2.000.000 lei, inculpatul s-a comportat ca un adevărat proprietar, cheltuind în interes personal 130.000 lei, restul banilor fiind restituit la cererea părţii vătămate. (Judecator Ioana Surdescu - vicepresedinte CAB)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 19/1999)