FURT CALIFICAT. TĂINUIRE. DISTINCŢIE.
| Comentarii |
|
Situaţia premisă a infracţiunii de tăinuire este existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, din care provine bunul tăinuit.
Legătura obiectivă între cele două fapte constă în aceea că existenţa faptei secundare nu este de conceput fără prealabila săvârşire a faptei principale.
Prin sentinţa penală nr. 48/03.02.1998, Judecătoria Feteşti, în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, text în baza căruia a condamnat inculpatul P.L. la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pe care a suspendat-o condiţionat, în baza art. 81-82 Cod penal, pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod procedură penală. S-a luat, act că prejudiciul cauzat părţii vătămate S.C. „A.S.A." Borduşani a fost recuperat integral, fiind obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul locuieşte în comuna Borduşani şi în perioada campaniei de recoltare a orzului, în zilele de 7 şi 8.07.1997 s-a deplasat cu căruţa tatălui său la ieşirea din comuna Cegani pentru a sustrage orz din autovehiculele ce transportau cereale de pe terenurile S.C. „A.S.A." Borduşani către Silozul Feteşti.
S-a susţinut că, în momentul staţionării autovehiculelor se urca în remorca acestora şi încărca saci cu orz pe care apoi îi arunca în şanţul de pe marginea drumului, continuând cu ridicarea acestora şi transportul lor cu atelajul hipo spre domiciliu.
Acţionând în acest mod, inculpatul a strâns în locuinţa sa 35 saci cu orz, adică 1.400 kg cereale, pe care în ziua de 10.07.1997 le-a predat pe numele bunicii sale V.2. la S.C. „F.l." S.R.L. Borduşani, fiind primite de administratorul V.V., căruia nu i-a relatat provenienţa orzului.
Pentru orzul predat, inculpatul urma să primească în aceeaşi zi suma de 830.000 lei de la achizitor, însă la întoarcerea spre domiciliu P.L. a fost depistat de către lucrătorii de poliţie, împrejurare în care şi-a recunoscut fapta.
Instanţa de fond a reţinut, din coroborarea probelor administrate, în fapt, că la începutul lunii iulie 1997, în timpul campaniei de recoltat cereale inculpatul a dobândit, în mod repetat, cantitatea de 1.400 kg. orz în valoare de 930.000 lei de la diverşi şoferi de autovehicule ce transportau cereale, prin plata unor sume de bani, cunoscând că orzul provine de la partea vătămată, iar şoferii nu erau îndreptăţiţi să valorifice bunurile.
S-a concluzionat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
împotriva acestei sentinţeâ declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti, care a criticat-o pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece din probe s-a stabilit că inculpatul a sustras cantitatea de 1.400 kg orz boabe prin escaladarea oblonului de la autocamioane şi nu că a cumpărat cantitatea mentionată pe care ulterior a vândut-o la o unitate de achiziţii produse agricole.
Prin decizia penală nr. 643/A/1998 a Tribunalului Ialomiţa a fost respins apelul parchetului, ca nefondat.
în considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că, din ansamblul probator efectuat, nu s-a dovedit că inculpatul a sustras orzul, argumentându-se cu procesul-verbal de depistare şi cu declaraţiile inculpatului, cele iniţiale necoroborându-se cu nici o altă probă, iar experimentul judiciar nu constituie o probă directă, ca de altfel nici declaraţiile martorilor asistenţi la experimentul judiciar.
Decizia menţionată a fost recurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat în cea de tăinuire, considerându-se că, în condiţiile situaţiei de fapt reţinute de către ambele instanţe, respectiv repetabilitatea faptelor prin „cumpărare" de orz de la conducătorii de autovehicule, care le sustrăgeau de la societatea care-i angajase pentru transport, inculpatul avea reprezentarea acestui aspect.
Recursul declarat s-a considerat ca fiind fondat, fiind examinat de Curte prin prisma prevederilor art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală.
S-a retinut că situaţia premisă a infracţiunii de tăinuire este existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, din care provine bunul tăinuit.
Legătura obiectivă între cele două fapte constă în aceea că existenţa faptei secundare nu este de conceput fără prealabila săvârşire a faptei principale, aceasta precedând tăinuirea.
Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că şoferii autovehiculelor din care s-a sustras produsul au avut cunoştinţă de faptă, cu atât mai mult că ar fi primit o sumă de bani pentru a-i permite inculpatului să sustragă cantitatea permisă, situaţie de fapt care, într-adevăr, nu ar fi schimbat cu mult încadrarea juridică, fiind în discuţie numai calitatea de autor sau complice la infracţiunea de furt, faţă de repetabilitatea faptelor şi înţelegerea prealabilă.
Infracţiunea s-a consumat la momentul apropriaţiunii bunului (al orzului) adică al deposedării, inculpatul acţionând cu intenţie, ştiind cărui patrimoniu aparţine, şi că nu are consimţământul persoanei vătămate.
Concluzionând, s-a arătat că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 208-209 lit. i Cod penal, .cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal, fiind incidente dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice.
De asemenea, au fost particularizate criteriile individualizării judiciare la cazul concret, reţinându-se distinct şi prevederile art. 74 Cod penal cu regimul sancţionator corespunzător, ale dispoziţiilor art. 71-64 Cod penal privind pedeapsa accesorie.
Astfel, Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva sentinţei penale nr. 48/03.01.1998, pronunţată de Judecătoria Feteşti şi a deciziei penale nr. 643/A/30.10.1998 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a casat integral decizia şi în parte sentinţa şi în fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 208-209 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, b şi c Cod penal.
în baza art. 208-209 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 74 lit. a, b şi c Cod penal a condamnat pe inculpatul P.L. la 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal, menţinând celelalte dispoziţii. (Judecator Rodica-Aida Popa)
