Furtul calificat (art.229 ncp) . Jurisprudență Furt; Infracţiuni; Infracţiuni contra proprietăţii
Comentarii |
|
Judecătoria CRAIOVA Hotărâre nr. 2648 din data de 22.08.2017
I. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. xxx/P/xxx din data de xx/xx/xxx a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul F.G.M., fiul lui xxx și xxx, născut la data de xxx, în com. xxx, jud. xxx, cu domiciliul în xxxx, necăsătorit, de cetățenie română, fără ocupație, studii primare, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, posesor al xxx nr. xxx, eliberat de SPC xxx la data de xxx, CNP-xxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art 228 alin.1- art 229 alin.1 lit b) și d) C.P., cu aplic.art.35 alin.1 C.P. (două acte materiale), cu aplic.art.41 alin.1 C.P.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. xxx/215/2017.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 12.03.2017, în urma apelului efectuat de către persoana vătămată B.D. prin SNUAU 112, organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliție Rurală xxxx s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada xx.02-xx.03.2017, persoane necunoscute au sustras prin efracție, mai multe bunuri dintr-un imobil ce aparține persoanei vătămate, situat în com. xxx, sat xxx, jud. Dolj.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a fost identificat autorul faptei în persoana inculpatului F.G.M..
Din probele administrate în cauză s-a reținut următoarea stare de fapt:
1. Într-o seară de la sfârșitul lunii xxx 2017, inculpatul F.G.M. s-a deplasat pe jos din localitatea sa de domiciliu, respectiv com. xxx, sat xxxx, jud. Dolj, în com. xxx , sat xxx , jud. Dolj, unde a pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate B.D., pe poarta neasigurată, apoi s-a deplasat până la imobilul de pe proprietatea respectivă. Constatând faptul că ușa de acces în imobil era închisă și asigurată cu un lacăt prins pe două inele metalice tip "belciug" a forțat cu un obiect metalic acest sistem de asigurare, iar în urma acestei acțiuni a reușit să disloce din tocul ușii partea metalică cu care era prins inelul în toc. Inculpatul a pătruns în holul imobilului de unde a sustras o haină tip sacou confecționată din piele de culoare neagră, un microfon de culoare argintiu cu un cablu de conectare cu lungimea de aproximativ 5 m și un polidisc (polizor) electric cu carcasă din plastic de culoare negru spre gri.
Pe o masă ce se afla amplasată în holul imobilului, inculpatul a găsit două chei de deschidere a lacătelor din care una era confecționată artizanal și cu ajutorul acestora a deschis lacătele ce asigurau ușile de acces într-o magazie de unde a sustras un motofierăstrău, precum și în beciul imobilului, de unde a sustras o bicicletă de tip Mountain Bike.
Bunurile sustrase din imobilul persoanei vătămate au fost transportate de către inculpat cu ajutorul bicicletei sustrase la locuința sa din com. xxx, sat xxxx, jud. Dolj.
Potrivit declarației persoanei vătămate, în data de 05.03.2017, aceasta a revenit la imobilul pe care îl deține pentru a efectua unele lucrări agricole ocazie cu care a constatat că în lipsa sa, în imobil, au pătruns persoane necunoscute și i-au sustras bunurile enumerate mai sus precum și cheile de la lacătele magaziei, beciului și anexelor gospodărești. Întrucât nu mai avea posibilitatea să deschidă lacătele respective, persoana vătămată le-a spart și le-a înlocuit cu altele noi, cu excepția lacătului de la ușa de acces în imobil, a cărui cheie o avea, fixând totodata belciugul în tocul ușii.
Persoana vătămată nu a sesizat la acea dată organele de poliție cu privire la comiterea furtului în dauna sa, însă în ziua următoare i-a povestit martorului S.C. din com. Xxx, jud. Dolj despre furt, după care a plecat la domiciliul său din mun. Craiova, jud. Dolj, astfel cum rezultă din declarația sa și a martorului S.C..
2. Ulterior săvârșirii furtului expus mai sus, într-o seară din perioada 05.03-11.03.2017, în intervalul orar 20.30-22.00, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul F.G.M. a pătruns din nou, în același mod, în imobilul persoanei vătămate B.D., de unde sustras un cablu electric cu o lungime de circa 15-20 m, o plasă confecționată din rafie în care a introdus mai multe casete audio și o pereche de role (patine).
După ce a sustras bunurile enumerate mai sus, inculpatul a părăsit imobilul respectiv și a introdus în tocul ușii, cuiul de la belciug, astfel încât să nu se observe că s-a pătruns în imobil. În continuare, cu bicicleta pe care o sustrăsese anterior de la persoana vătămată, a părăsit curtea imobilului și s-a deplasat către localitatea sa de domiciliu.
Pe timpul deplasării, inculpatul a fost observat pe raza satului Xxx, com. Xxx , jud. Dolj, de către martorii B.A.M. și T.I. care l-au întrebat ce caută în acea zonă, însă inculpatul nu le-a răspuns, moment în care, din plasa de rafie sustrasă au căzut mai multe casete audio.
Cei doi martori au declarat că au observat că inculpatul avea în plasa respectivă și o pereche de role (patine).
Conform declarației sale, inculpatul a dus și aceste bunuri la locuința sa, unde ulterior, a adus modificări bicicletei sustrase de la persoana vătămată cu intenția ca aceasta să nu fie recunoscută de către proprietar, sens în care a demontat de la ghidon cele două manșoane de prindere confecționate din cauciuc și în locul acestora a acoperit, de la un capăt la altul, întreg ghidonul, cu o bandă izolatoare de culoare albă, demontând totodată și mecanismul de schimbare a vitezelor, întrucât acesta era ușor de recunoscut, având pârghia de acționare ruptă. La aceeași bicicletă, inculpatul a montat un portbagaj metalic pe care l-a prins de cadrul bicicletei cu mai multe bucăți de sârmă, a demontat motofierăstrăul, respectiv lama lanțului tăietor, lanțul cât și capacul pe care era fixată maneta care acționa blocarea lanțului tăietor.
În data de xx.xxx.2017, cu ocazia revenirii la imobilul din com. Xxx, sat Xxx, jud. Dolj, persoana vătămată B.D. a observat că tocul de la ușa de acces în imobil prezenta urme de forțare în zona belciugului, cuiul de la belciug fiind introdus în tocul ușii mai mult decât așa cum îl lăsase anterior, motiv pentru care a procedat la verificarea bunurilor din imobil și a constatat că îi mai fuseseră sustrase și alte bunuri. În continuare, persoana vătămată a sesizat prin SNUAU 112 organele de poliție cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
II. În fața instanței de judecată, în ședința publică din data de xx.xx.2017 inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute prin rechizitoriu, aplicându-se procedura de judecată prev. de art. 375 Cod Proc. Pen.
Analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține aceeași situație de fapt cu cea avută în vedere prin rechizitoriu, dovedită cu:
- proces-verbal de sesizare din oficiu ( f.9 vol.I d.u.p.);
- declarații persoană vătămată (f.10-15 vol.I d.u.p.);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și fotografii judiciare ( f.2-15 vol.II d.u.p.);
- proces-verbal de percheziție domiciliară și fotografii judiciare efectuate în baza mandatului de percheziție nr. 113/28.03.2017, emis de Judecătoria Craiova, la domiciliul inculpatului, ocazie cu care au fost identificate și ridicate majoritatea bunurilor sustrase (motofierăstrăul, polidiscul, haina din piele, microfonul, cheia confecționată artizanal, bicicleta, rolele-nefuncționale, cablul electric). (f.20-29 vol.II d.u.p.);
- proces-verbal de identificare a bunurilor și fotografii judiciare, proces-verbal de restituire bunuri , din care rezultă că persoana vătămată B.D., în prezența martorei G. I., și-a recunoscut bunurile ce i-au fost sustrase, acestea fiindu-i restituite apoi de organele de cercetare penală, potrivit dovezii din data de 01.04.2017. (f.17-26, f.29 vol.I d.u.p.);
-declarații martori B. A. M., T.I., S.C., D. C.A., G.I. (f.43-57 vol.I d.u.p.);
-declarații suspect și inculpat F.G.M. (f.30-41 vol.I d.u.p.)
- înscrisuri (f.81-88 vol.I d.u.p.);
- certificat de cazier judiciar (f. 59-60 vol.I d.u.p.).
Poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a vinovăției exprimată prin declarațiile date în cauză se coroborează cu celelalte probe administrate în timpul urmăririi penale și reprezintă starea de fapt astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța constată că existența faptelor și a vinovăției inculpatului au fost pe deplin dovedite.
În drept, față de starea de fapt prezentată, instanța constată că faptele inculpatului F.G.M., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în dauna aceluiași subiect pasiv, în două nopți din perioada xx.02-xx.03.2017, a pătruns prin efracție în imobilul nelocuit ce aparține persoanei vătămate B.D. și de aici a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, mai multe bunuri în valoare totală de aprox.2.000 lei (un motofierăstrău, o bicicletă tip MOUNTAINE BIKE , un polizor-polidisc electric, o haină din piele, un microfon, o cheie confecționată artizanal pentru deschiderea lacătelor, o plasă din rafie, un cablu electric, mai multe casete audio și o pereche de role), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 228 alin 1-229 alin. 1 lit. b și d C.P., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.P.
La individualizarea pedepsei, instanța are în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, reținând că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar atașată dosarului instanței.
Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, care prevăd că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Față de pedeapsa cea mai gravă de 1 an și 4 luni închisoare dispusă prin s.p. 2523/2015 a Judecătoriei Craiova, instanța va reține îndeplinite condițiile recidivei postexecutorii prev. de art. 41 al.1 și implicit ale art. 43 al.5 Cp- tratamentul juridic al recidivei postexecutorii.
În consecință, față de circumstanțele reale și personale reținute, va condamna pe inculpatul F.G.M., la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art 228 alin.1- art 229 alin.1 lit b) și d) C.P., cu aplicarea art.35 alin.1 C.P. (două acte materiale), a art. 41 al.1 rap.la art. 43 al.5 Cp și a art 396 al.10 Cpp.
Prin încheierea nr. xxx/xx.xx.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova ( fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. xx/xx.xx.2017 de către Judecătoria Craiova) din dosar nr. xxx/xxx/2017, în baza art. 202 alin. 1, 3 și 4 lit. e) Cpp, art. 223 alin. 2 Cpp și art. 226 Cpp, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.G.M., fiul lui xxx și xx, născut la data de xxx, în com. xxx, jud. Dolj, cu domiciliul în com. xxx, sat Ț., nr.6, jud. Dolj, posesor al PA nr. xxx, eliberat de SPC xxxla data de xx.xx.xxxx, CNP-xxxxxxxxx pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art 228 alin 1- art 229 alin 1 lit b) și d) din C.P., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.P. (două acte materiale), cu aplic. art. 41 alin. 1 C.P., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de xx.xx.2017 , până la data xx xx 2017, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (1) în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., cu aplic. art.35 alin. 1 C.p.. (două acte materiale), cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., faptă pedepsită cu închisoarea de la 1 an - 5 ani închisoare, că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea menționată, că modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv, pătrunderea de două ori, prin efracție, în timpul nopții, la un imobil ce aparține aceleiași persoane vătămată, duce la concluzia că privarea de libertate a inculpatului este necesară și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, că arestarea preventivă este necesară,pentru a asigura desfășurarea urmăririi penale în condiții de siguranță, fără temerea că inculpatul ar putea încerca împiedicarea aflării adevărului, că este întemeiată temerea că inculpatul ar putea săvârși noi infracțiuni - dat fiind faptul că acesta este recidivist, fiind liberat condiționat la data de 12.07.2016, din executarea unei pedepse aplicate tot pentru furt calificat și a mai suferit și alte condamnări pentru același gen de infracțiuni - neluarea acestei măsuri cu promptitudine și fermitate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice.
În cauză, instanța apreciază că în acest moment nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, și care au fost confirmate în mod definitiv și prin hotărârile instanțelor de control date în faza judecății, neintervenind nicio cauză de revocare sau de încetare a acesteia, astfel că subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Mai mult, față de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanța apreciază că privarea inculpatului de libertate este necesară în continuare pentru a se asigura împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecarea unei eventuale căi de atac .
În consecință, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. Pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 127 C.pen., va deduce din durata pedepsei durata arestării preventive, din data de xx.xx. 2017 până la data de xx.xx.2017 data pronunțării prezentei .
III.În ceea ce privește latura civilă a faptei, instanța constată că persoana vătămată B.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză, astfel că va lua act de această manifestare de voință.
IV. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 lei va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul F.G.M., fiul lui xx și xx, născut la data de xxxxxx, în comuna xxx, județul Dolj, cu domiciliul în comuna xxx, sat xxx, nr. xxx județul Dolj, CNP xxxxx la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art 228 alin.1- art 229 alin.1 lit b) și d) C.P., cu aplicarea art.35 alin.1 C.P. (două acte materiale), a art. 41 al.1 rap.la art. 43 al.5 Cp și a art 396 al.10 Cpp.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. Pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului F.G.M..
În temeiul art. 127 C.pen., deduce din durata pedepsei durata arestării preventive, din data de 02.04. 2017 până la data de 22.08.2017 data pronunțării prezentei .
Ia act că persoana vătămată B.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 lei rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.08.2017.
Președinte, Grefier,