Liberarea condiţionată (art.587 ncpp). Jurisprudență Infracţiuni; Liberare condiţionată

Judecătoria CRAIOVA Hotărâre nr. 2607 din data de 01.08.2017

Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xx pe rolul Judecătoriei XX sub nr, xx/xx/xxx petentul condamnat I. V. a solicitat liberarea conditionată din executarea pedepsei.

Prin sentinta penală nr. XX/XXX pronunțată de Judecătoria XX s-a dispus declinarea competenței de solutionare a cauzei privind pe petentul I. V. în favoarea Judecătoriei Craiova

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de XX.XX.XXX sub același număr de dosar.

În ședința publică din data de XX.XX.2017 petentul condamnat a învederat că la data formulării cererii se afla în tranzit la PMS Craiova, pedeapsa executând-o la penitenciarul XX.

La interpelarea instanței, ANP a comunicat faptul că petentul I. V., la data formulării cererii de liberare conditionată, respectiv la data de 03.05.2017 se afla încarcerat la Penitenciarul XX.

Potrivit dispozițiilor art. 587 alin. 1 Cpp, "liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deținere"; .

Nu există așadar un drept de opțiune a persoanei condamnate si nici instanțele nu sunt deopotrivă competente, întrucât alegerea unei dintre cele doua instanțe nu este la latitudinea condamnatului ci este impusa de situația juridica a petentului, respectiv de locul de deținere în care acesta se afla încarcerat la data formulării cererii de liberare condiționată.

Având in vedere relațiile comunicate de ANP, din care reiese că petentul I. V., la data formulării cererii de liberare conditionată, respectiv la data de 03.05.2017 se afla încarcerat la Penitenciarul X, în temeiul art 587 alin.1 Cpp instanta va dispune declinarea competentei de solutionare a cererii de liberare condiționată formulata de condamnatul I. V. în favoarea Judecătoriei X, în a cărei rază teritoriala se află locul de detinere în care petentul era încarcerat la data formulării cererii de liberare condiționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 alin. 1 c. pr. pen

Declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de contestatorul I. V., fiul lui X și XX, născut la data X, în favoarea Judecătoriei X.

În baza art. 275 alin. 3 din c. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 130 de lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Soluția se comunică potrivit art. 407 alin. 1 c. pr. pen.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 august 2017.

Președinte, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberarea condiţionată (art.587 ncpp). Jurisprudență Infracţiuni; Liberare condiţionată