Infractiunea de ultraj. Neadministrare de probe din care sa rezulte vinovatia sau nevinovatia.
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 887 din 3 aprilie 2001 a Judecătoriei Focşani a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penală nr. 347 din 28 mai 2001 a Tribunalului Vrancea s-a desfiinţat în parte sentinţa şi în rejudecare s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare.
Celelalte dispoziţii au fost menţinute.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul susţinând că în cursul cercetării judecătoreşti nu s-au administrat nici un fel de probe din care să rezulte vinovăţia sau nevinovăţia sa, el fiind condamnat doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prin decizia penală nr. 740 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de inculpat.
S-au casat decizia penală nr. 347 din 28 mai 2001 a Tribunalului Vrancea şi sentinţa penală nr. 887 din 3 aprilie 2001 a Judecătoriei Focşani
şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond - Judecătoria Focşani.
Pentru a hotărî astfel s-a constatat că instanţele au reţinut existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului doar pe baza declaraţiilor martorilor şi inculpatului audiaţi la urmărirea penală.
Procedând în acest sens, instanţele au încălcat disp. art. 3,4, 287 Cod procedură penală, referitoare la obligaţia instanţei de a-şi exercita în mod activ atribuţiile de judecată şi a lămuri cauza sub toate aspectele pe baza unor probe utile şi concludente, de natură a duce la aflarea adevărului.
S-a mai constatat că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au redat foarte sumar, într-o singură frază, situaţia de fapt, reţinând că „la data de 14 august 2000 inculpatul M.I. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii părţii vătămate, gardian public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu", fară a analiza materialul probator şi fară a arăta concret în ce împrejurări a fost săvârşită infracţiunea.
în acest fel au fost încălcate dispoziţiile art. 356 Cod procedură penală potrivit cărora, în caz de condamnare, expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, descrierea faptei, arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei precum şi a oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.
în raport de cele arătate mai sus s-a constatat că instanţele anterioare nu au desfăşurat o activitate de judecată prin care să fie rezolvat fondul cauzei, soluţia de condamnare nu se poate considera ca având suport legal pe o cercetare judecătorească care poate fi socotită ca inexistentă.
( decizia penală nr. 740/R/27.09.2001)
