Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea de sfidare a organelor judiciare. Pericolul social concret. Conţinut. Nereţinerea elementelor pericolului social concret al faptei. Netemeinicie

- Codul penal: art. 18, art. 181, art. 2701

în conformitate cu prevederile art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. în alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie să se ţină seama de toate criteriile de apreciere prevăzute în art. 181 alin. (2) C. pen., în aşa fel ca faptele prezentând un real pericol social să nu fie considerate ca lipsite de importanţă.

Aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. nu este limitată la sfera infracţiunilor de rezultat, ba chiar s-ar putea susţine că dacă lipsa pericolului social poate fi apreciată în situaţia în care fapta penală produce o modificare în realitatea obiectivă, cu atât mai mult poate fi aplicabilă o astfel de dispoziţie în cazul unei infracţiuni, unde urmarea imediată constă doar într-o stare de pericol.

Astfel, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2 72! teza a II-a C. pen., inclusiv gradul de pericol social al unei infracţiuni.

(Decizia penală nr. 1132/R din 4 noiembrie 2010, Secţia penală, dr. M.B.)

Prin sentinţa penală nr. 822 din 15 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 1283/55/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. pr. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.A.R. pentru săvârşirea infracţiunii de sfidarea organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 teza a ll-a C. pen.

în baza art. 181 raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

în baza art. 192 alin. (1) lit. d) C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: în data de 26 ianuarie 2009, în jurul orei 01,25, în timp ce se aflau în zona autogării din municipiul Arad, inculpatul însoţit de numitul T.O.M., au fost opriţi în vederea legitimării, de o patrulă de jandarmi, cărora le-a atras atenţia conduita necorespunzătoare a celor două persoane, care tulburau liniştea publică, manifestându-se zgomotos.

Inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să se legitimeze la solicitarea echipajului de jandarmi şi a adoptat o atitudine recalcitrantă, adresând injurii şi ameninţări tuturor membrilor patrulei de jandarmi. Astfel, inculpatul i-a ameninţat pe părţile vătămate că va determina trecerea în rezervă a acestora, specificând că: „se va ocupa de voi lumea interlopă”. într-un moment de furie inculpatul a lovit cu piciorul o pubelă metalică de gunoi, determinând smulgerea acesteia din suport şi deversarea conţinutului pe trotuar. Faţă de atitudinea violentă a inculpatului părţile vătămate au procedat la contactarea patrulei auto de jandarmi, numai după sosirea acestui echipaj la faţa locului reuşindu-se legitimarea inculpatului şi aplanarea conflictului.

S-a reţinut că declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală se coroborează cu această stare de fapt, inculpatul recunoscând şi regretând săvârşirea faptei.

Instanţa de fond a reţinut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar de la dosarul de urmărire penală.

S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului îndeplineşte de principiu elementele constitutive ale infracţiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2721 teza a ll-a C. pen.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, s-a avut în vedere de către prima instanţă în primul rând, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a avut loc, reţinându-se ca un element atenuant în favoarea inculpatului că la data consumării infracţiunii acesta se afla în stare de ebrietate.

Prima instanţă a avut în vedere şi persoana şi conduita inculpatului şi a constatat că acesta este o persoană tânără, în prezent militar, care nu este cunoscut cu antecedente penale, precum şi atitudinea procesuală a inculpatului şi recunoaşterea săvârşirii faptei, pe care o regretă.

Analizându-se astfel activitatea inculpatului raportat la dispoziţiile art. 181 C. pen., instanţa de fond a constatat că, în concret, fapta săvârşită de acesta, deşi formal îndeplineşte toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 C.p., adică este prevăzută de legea penală şi este săvârşită cu vinovăţie, pericolul social al acesteia este minim fiind insuficient pentru a caracteriza fapta a o infracţiune.

S-a constatat, de asemenea, că fapta nefiind infracţiune, nu se poate antrena răspunderea penală, dar prezentând un grad de pericol social, chiar minim, s-a apreciat că se impune sancţionarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 91 C. pen.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care inculpatul să fie condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată condiţionat şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

în memoriul cuprinzând motivele de apel s-a arătat că, în speţă, instanţa a minimalizat pericolul social al faptei inculpatului, apreciind nejustificat că nu este realizat pericolul pe care îl presupune o infracţiune. Inculpatul, prin fapta sa, prin atitudinea avută la adresa jandarmilor, şi-a exteriorizat în acelaşi timp şi dispreţul total faţă de reprezentanţii legii. S-a mai arătat că o astfel de soluţie nu face altceva decât să încurajeze ca şi alte persoane să aibă o atitudine dispreţuitoare faţă de organele care asigură ordinea în stradă şi în acelaşi timp să sporească neîncrederea populaţiei faţă de justiţie, iar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cazul unei infracţiunii de pericol apare ca un nonsens.

Cu privire la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 181 C. pen., tribunalul a reţinut că soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este neîntemeiată. Astfel, s-a constatat faptul că la data săvârşirii infracţiunii inculpatul se afla în stare de ebrietate, este o persoană tânără, nu este cunoscut cu antecedente penale. Cu toate că faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei prezintă pericol social pentru buna desfăşurare a activităţilor organelor însărcinate cu înfăptuirea justiţiei, în speţă s-a apreciat că pericolul social este minim, sens în care s-a considerat că se impune sancţiunea inculpatului conform dispoziţiilor art. 91 C. pen.

împotriva deciziei penale nr. 191/A din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1283/55/2010 a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea hotărârii atacate şi în rejudecarea cauzei pronunţarea unei hotărâri în sensul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de sfidarea organelor judiciare, urmând a desfiinţa şi hotărârea instanţei de fond.

în motivarea recursului, s-a susţinut că cele două hotărâri sunt vădit netemeinice; critica adusă hotărârii instanţei de fond, menţinută în apel, referindu-se la greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sfidarea organelor judiciare în temeiul dispoziţiilor art. 181 C. pen. în acest sens, s-a arătat că cele două instanţe au apreciat greşit incidenţa criteriilor legale prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen. în ceea ce priveşte stabilirea faptului că în concret, o faptă prevăzută de legea penală prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracţiuni; că au considerat că argumentele ce caracterizează persoana inculpatului sunt suficiente pentru a fi dispusă achitarea acestuia. De asemenea, s-a învederat că motivarea instanţei de fond, reiterată în decizia de apel, se referă exclusiv la persoana inculpatului, respectiv că acesta este o persoană tânără care nu are antecedente penale, în prezent militar, a săvârşit fapta pe fondul consumului de alcool şi, nu în ultimul rând, s-a prezentat în faţa organelor judiciare recunoscând fapta. Totodată, în ceea ce priveşte argumentele reţinute de instanţă, s-a precizat că acestea sunt parţial criticabile, astfel: săvârşirea faptei în stare de ebrietate, aspect ce rezultă din probe, este întotdeauna o circumstanţă de agravare a răspunderii penale în situaţia în care beţia este voluntară; recunoaşterea inculpatului a fost parţială, în sensul că acesta a negat împrejurarea că ar fi ameninţat părţile vătămate şi cu intervenţia unor persoane din lumea interlopă; împrejurarea că în prezent inculpatul a dobândit calitatea de militar, respectiv de angajat în cadrul unităţii militare, raportat la fapta săvârşită care constă tocmai într-o atitudine de dispreţ total faţă de noţiunea de autoritate în sine şi faţă de reprezentanţii autorităţii judiciare (în speţă reprezentanţi ai Jandarmeriei Române), pune mari semne de întrebare asupra profilului moral al inculpatului şi dacă acesta este potrivit sau nu pentru a ocupa o funcţie în cadru M.Ap.N. Revenind la natura infracţiunii săvârşite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a precizat că aceasta este o infracţiune de pericol, pericol care se produce efectiv în realitatea obiectivă în momentul săvârşirii faptei, sens în care apare ca discutabilă referirea la atingerea minimă adusă valorii ocrotite de lege. Astfel, s-a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 2721 C. pen. face parte din categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei, fiind introdusă în Codul penal relativ recent, din necesitatea de a ocroti cât mai exhaustiv valorile sociale apărate, în contextul în care legiuitorul în mod întemeiat a observat o tendinţă în societatea noastră din ultimii ani de scădere a respectului datorat organelor judiciare şi înfăptuirii justiţiei; că pericolul social al unei astfel de fapte este generic şi rezultă din însăşi încriminarea acesteia ca infracţiune pentru realizarea politicii penale a statului; că fiind o infracţiune de pericol, acesta este legal şi efectiv, context în care criteriile de apreciere nu sunt aceleaşi ca în cazul infracţiunilor de rezultat. S-a apreciat că soluţia de achitare a inculpatului nu face decât să golească de conţinut obiectivul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestui tip de comportament ca infracţiune distinctă care lezează pe cei ce înfăptuiesc acte de justiţie. Astfel, s-a arătat că plecând de la cauza generatoare a conflictului între inculpat şi, reprezentanţii jandarmeriei, se observă că în prealabil inculpatul a manifestat un mare dispreţ şi faţă de alte relaţii de convieţuire socială, tulburând pe timpul nopţii liniştea publică, iar la intervenţia autorităţii nu a făcut decât să sfideze pe cei chemaţi să restabilească ordinea de drept încălcată, insultând şi ameninţând în mod nemijlocit aceste persoane pentru acte îndeplinite în exerciţiul funcţiei. Pe de altă parte, s-a învederat că pentru a fi realizată efectiv prevenţia generală şi, în particular, corijarea inculpatului, singura soluţie temeinică este aceea de a fi condamnat, conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu închisoare sau amendă penală, în contextul în care aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ apare ca o soluţie lipsită de orice eficienţă juridică. De asemenea, s-a arătat că oricare alte date pozitive ce ar putea caracteriza persoana inculpatului, în mod legal pot fi reţinute doar ca circumstanţe de atenuare a răspunderii penale şi de individualizare a pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nicidecum ca fiind criterii de evaluare a lipsei de pericol social concret a unei infracţiuni de natura celei săvârşite de către inculpat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. pr. pen., instanţa constată că decizia penală recurată este netemeinică, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. pr. pen. pentru următoarele considerente:

Hotărârile instanţelor de fond sunt netemeinice sub aspectul achitării inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. pr. pen. şi art. 181 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2721 teza a ll-a C. pen., sprijinindu-se pe o apreciere eronată a faptelor şi a gradului lor de pericol social.

Starea de fapt a fost corect reţinută de instanţele de fond, fiind rezultatul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, din care a rezultat că, în data de 26 ianuarie 2009, în jurul orei 01,25, în timp ce se aflau în zona autogării din municipiul Arad, inculpatul C.A.R., însoţit de numitul T.O.M, au fost opriţi în vederea legitimării, de o patrulă de jandarmi, cărora le-a atras atenţia conduita necorespunzătoare a celor două persoane, care tulburau liniştea publică, manifestându-se zgomotos; iar inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să se legitimeze la solicitarea echipajului de jandarmi şi a adoptat o atitudine recalcitrantă, adresând injurii şi ameninţări tuturor membrilor patrulei de jandarmi; afirmând că va determina trecerea în rezervă a acestora, specificând că: „se va ocupa de voi lumea interlopă"; lovind cu piciorul o pubelă metalică de gunoi, într-un moment de furie, inculpatul, şi determinând smulgerea acesteia din suport şi deversarea conţinutului pe trotuar. Această atitudine violentă a inculpatului a determinat părţile vătămate să solicite ajutorul patrulei auto de jandarmi şi numai după sosirea acestui echipaj la faţa locului s-a reuşit legitimarea inculpatului şi aplanarea conflictului.

Prin modul de comitere a faptei, respectiv într-un loc destinat publicului -autogară, după ce atrăsese atenţia organelor de ordine prin tulburarea liniştii publice, fiind necesară intervenţia patrulei auto în sprijinul părţilor vătămate, fapta nu poate fi calificată în sensul că ar atinge în mod minim valorile ocrotite de legea penală. Trebuie reţinută şi împrejurarea că prin incriminarea ca infracţiune a faptelor prevăzute de art. 2721 teza a ll-a C. pen., legiuitorul a urmărit protejarea prestigiului autorităţilor publice şi a încrederii în instituţiile statului, orice conduită lipsită de respect putând fi un exemplu negativ pentru ceilalţi membri ai comunităţii, cu repercusiuni deosebit de grave în viitor. Conduita inculpatului C A R. nu este lipsită de pericol social în condiţiile în care a impus părţilor vătămate să solicite ajutorul colegilor. De asemenea, nu trebuie omis nici rolul pe care instituţia jandarmeriei îl joacă în viaţa publică, fiind una dintre instituţiile menite să asigure liniştea, ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, ceea ce impune sancţionarea oricărei conduite ce aduce atingere prestigiului acesteia.

Curtea nu reţine însă susţinerea recurentului privind importanţa caracterizării infracţiunii ca una de pericol. Aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. nu este limitată la sfera infracţiunilor de rezultat, ba chiar s-ar putea susţine că dacă lipsa pericolului social poate fi apreciată în situaţia în care fapta penală produce o modificare în realitatea obiectivă, cu atât mai mult poate fi aplicabilă o astfel de dispoziţie în cazul unei infracţiuni, unde urmarea imediată constă doar într-o stare de pericol.

Astfel, fapta inculpatului C.A.R. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2721 teza a ll-a C. pen., inclusiv gradul de pericol social al unei infracţiuni.

în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului şi modalitatea de executare, instanţa de recurs constată că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

în procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârşire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziţia în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracţiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracţiuni, din perseverenţa infracţională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opţiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica şi în general pentru un anume regim sancţionator, condiţionează eficienţa deciziei judiciare pentru atingerea scopului reglementat de legiuitor. Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Instanţa de recurs reţine şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. în speţă nu se poate omite periculozitatea deosebită a faptei dedusă din aceea că inculpatul a ameninţat angajaţi ai jandarmeriei, organ competent să asigure siguranţa persoanelor şi bunurilor, într-un loc, dar şi împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, iar fapta s-a comis sub influenţa alcoolului.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pr. pen., instanţa a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 191/A din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1283/55/2010; a casat decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 822 din 15 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Arad în acelaşi dosar şi a procedat la rejudecarea cauzei.

în temeiul art. 2721 teza a ll-a C. pen. a condamnat pe inculpatul C.A.R. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „sfidarea organelor judiciare”.

în baza şi pe durata art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, pronunţarea condamnării fiind un avertisment suficient pentru a conduce la reeducarea acestuia. A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

VIII. Drept procesual penal

A. Partea generală

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea de sfidare a organelor judiciare. Pericolul social concret. Conţinut. Nereţinerea elementelor pericolului social concret al faptei. Netemeinicie