ÎNŞELĂCIUNE. ELEMENTE CONSTITUTIVE.
| Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii nu importă dacă subiectul pasiv s-a lăsat prea uşor convins; legea pedepseşte acţiunea ilicită a celor care induc în eroare pe alţii, cu scopul de a obţine profit, tocmai pentru a-i apăra pe cei imprudenţi şi încrezători.
Atât la varianta simplă de înşelăciune, cât şi la varianta specială (art. 215 alin. 2 Cod penal) elementul material constă în acţiunea de inducere în eroare, de amăgire a persoanei fată de care se efectuează această acţiune.
Acţiunea de amăgire poate fi realizată prin orice mijloace apte de a provoca o inducere în eroare, simpla minciună - afirmaţie, alegaţie -, ca si simpla reticenţă - omisiunea de a releva, tăcerea - pot fi mijloace de amăgire.
în speţă, inculpata G.l. nu a adus la cunoştinţa părţilor vătămate că apartamentul pe care l-a vândut acestora, fusese anterior ipotecat, în vederea garantării unui împrumut de 2500 USD, obţinând de la aceştia preţul de 18,5 milioane lei.
Nu importă dacă subiectul pasiv s-a lăsat prea uşor convins; legea pedepseşte acţiunea ilicită a celor care induc în eroare pe alţii, cu scopul de a obţine profit, tocmai pentru a-i apăra pe cei imprudenţi şi încrezători, fiindcă cei prudenţi şi diligenţi se apără în general şi singuri.
Aşa fiind, nu importă, în speţă, pentru existenţa infracţiunii, dacă partea vătămată i-a solicitat sau nu inculpatei certificatul de sarcini ori dacă a întrebat sau nu de situaţia juridică a imobilului.
în fine, pentru existenţa laturii subiective, în cazul acestei variante speciale a infracţiunii (art. 215 alin. 3 Cod penal) - spre deosebire de celelalte variante - este suficientă ştiinţa că se săvârşeşte o acţiune de inducere sau menţinere în eroare, cu ocazia încheierii sau executării unui contract şi că fără acea acţiune de amăgire, contractul nu s-ar fi încheiat, deci nu se cere o intenţie calificată, specifică celorlalte variante.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 902/1999)
NOTA: Problema de drept material pe care au avut să o rezolve în speţă instanţele era dacă înşelăciune, în varianta specială prevăzută de art. 215 alin. 3 Cod penal, se poate săvârşi numai prin afirmarea unui neadevăr, ceea ce are ca efect inducerea în eroare a persoanei vătămate sau se poate comite şi prin simpta reticenţă, având ca efect menţinerea în eroare a persoanei păgubite.
Curtea a optat pentru ultima alternativă, pronunţând, în opinia noastră, o soluţie legală şi temeinic motivată.
De asemenea, în mod corect s-a stabilit prin decizia Curţii că pentru existenţa laturii subiective, în cazul acestei variante speciale a înşelăciunii calificate -art. 215 alin. 3 Cod penal - nu se cere o intenţie calificată, ca în cazul celorlalte variante, fiind suficientă ştiinţa inculpatului că săvârşeşte o acţiune de inducere sau menţinere în eroare cu ocazia încheierii sau executării unui contract. (Judecator Viorel Burdea)
